Acest interviu l-am facut cu mai multi ani in urma, dar pentru ca era neterminat, din motive lesne de inteles (nenea Lulu a decedat inainte de finalizare), nu l-am postat pana acum. L-am vazut si revazut de foarte multe ori iar acum m-am hotarat sa-l pun pentru ca am tinut foarte mult la nenea Lulu, care a fost un om foarte cumsecade, mereu pus pe glume si vreau sa ramana vesnic in amintirea noastra. In plus, timp de 24 de ani am stat foarte aproape unul de celalalt, eu am locuit in Calea Grivitei (Piata Chibrit), iar dansul a locuit in Cartierul Pajura. Si dansul a tinut foarte mult la mine din doua motive: a avut un frate pe care-l chema Nini si pe amandoi ne chema Vasilescu. Cand ne intalneam ne salutam de la distanta: “Traiasca Vasilestii!” No comment!
In cadrul bazei sportive RATB din Bucuresti exista un muzeu mai putin cunoscut: Muzeul Transportului in Comun. Acest muzeu al RATB povesteste despre lumea plina de romantism, a „Micului Paris”. Toata istoria transportului public al Capitalei, muzeul o adaposteste in cele sapte camarute. Muzeul este constituit numai din donatii. Nu exista niciun exponat care sa fie achizitionat din bani publici. Donatorii sunt bucuresteni care inteleg necesitatea existentei unui muzeu care sa-i reprezinte si salariati ai regiei, de la muncitori la directorii generali. Sufletul acestui muzeu il constituie colectionarul Doru Parfenie care a adunat si donat muzeului o parte din exponate precum: primele tipuri de bilete, bilete si legitimatii de calatorie (abonamente) din toate timpurile, documente si fotografii, carti postale, harti, ceasuri si echipamente.
Dupa o suferinta de cateva saptamani, timp in care a suferit trei operatii, chiar de ziua numelui, Sf. Vasile (1 ianuarie 2012), s-a stins din viata prietenul meu Vasile Ciobanita YO3APG.
In urma unei invitatii primita de la d-na Nona Millea, vineri 16 septembrie 2011, am avut o ocazie unica in viata, aceea de a cunoaste un grup de personalitati care au lucrat la Uzina Electronica, care s-au reunit cu ocazia venirii in tara a d-lui Eugen Statnic pentru a depana amintiri de pe vremea cand au fost colegi de serviciu. Intrunirea a avut loc chiar in incinta fostei Uzine Electronica. Nu oricand poti avea ocazia sa te afli intr-un asemenea grup select.
Cu Doru YO2AMU m-am cunoscut la simpozionul de la Tg. Jiu in urma cu 2 ani. Pentru ca stiam de pasiunea dansului pentru lucrul pe EME am dorit neaparat sa purtam o discutie.
Aceasta minunata cladire in care se afla, acum, Muzeul National Taranul Roman este situata in Bucuresti, pe Sos. Kiseleff nr. 3, langa Piata Victoriei si a fost construita in perioada 1912–1941, dupa planurile arhitectului Nicolae Ghica–Budesti, pentru Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, muzeul a fost mutat din palatul sau, in locul lui fiind deschis, in 1953 Muzeul Lenin–Stalin, devenit, apoi, Muzeul Partidului. Abia in februarie 1990, dupa ce institutia a fost reinfiintata, sub numele de Muzeul Taranului Roman, aceasta s-a putut intoarce in cladirea ce ii fusese destinata.
Urmand traditia, de cum am aflat data desfasurarii ultimei intalniri din acest an, abia asteptam sa pornesc la drum. Zis si facut, pe data de 16 Decembrie la ora pranzului am ajuns la destinatie. A urmat apoi cazarea si astfel am scapat de bagaj.
Miercuri 14 decembrie 2011 am avut onoarea sa particip la Concertul Extraordinar de Craciun care a avut loc in Sala Unirii din cadrul Palatului Cotroceni.
Pe Florin "Moni" Bordeianu doream sa-l cunosc de cand am inceput sa-i ascult melodiile interpretate de el alaturi de formatia Phoenix. L-am ascultat apoi in studioul emisiunii Metronom de la Radio Europa Libera cantand alaturi de Cornel Chiriac. Chiar si acum ii mai ascult meodiile cu mare placere. Si cand credeam ca nu o sa-l cunosc niciodata, intr-o discutie purtata cu Doru Ionescu, celebrul realizator al emisiunii Timpul Chitarelor l-am intrebat: -Dorule, tu care ii cunosti pe toti, cum pot sa dau de Moni Bordeianu? La care raspunsul lui a fost: -Saptamana trecuta am fost la el acasa in Germania. Si uite asa am obtinut adresa lui de e-mail, i-am propus un interviu, am stabilit unde si cand sa ne intalnim, mai ales ca la putin timp urma sa vina in Romania pentru a canta la Zilele orasului Craiova. Si ca sa vedeti ce mica este lumea, inainte de a pleca de acasa i-am spus lui George WB2AQC: -Ma duc sa ma intalnesc cu un timisorean de-al tau dar nu-l cunosti tu, este vorba de Moni Bordeianu, primul solist vocal al formatiei Phoenix. A venit un raspuns prompt: -Dupa ce m-am insurat si m-am mutat la socri in str. Ghe. Doja nr.10, am stat in aceeasi casa cu Moni, fratele, mama si tatal lui. Sa-l saluti pe Moni din partea mea. No comment!
Pe Doru l-am cunoscut personal pe 4 martie 2009 la Cimitirul Reinvierea, cand ne-am strans cativa fani la mormantul lui Cornel Chiriac, cu ocazia implinirii a 34 de ani de la asasinarea celebrului prezentator de muzica de la Radio Europa Libera. De atunci am ramas prieteni. Pe 19 octombrie 2011 i-am facut o vizita la TVR unde am purtat o discutie la o cafea.
Acest interviu l-am facut cu mai multi ani in urma, dar pentru ca era neterminat, din motive lesne de inteles (nenea Lulu a decedat inainte de finalizare), nu l-am postat pana acum. L-am vazut si revazut de foarte multe ori iar acum m-am hotarat sa-l pun pentru ca am tinut foarte mult la nenea Lulu, care a fost un om foarte cumsecade, mereu pus pe glume si vreau sa ramana vesnic in amintirea noastra. In plus, timp de 24 de ani am stat foarte aproape unul de celalalt, eu am locuit in Calea Grivitei (Piata Chibrit), iar dansul a locuit in Cartierul Pajura. Si dansul a tinut foarte mult la mine din doua motive: a avut un frate pe care-l chema Nini si pe amandoi ne chema Vasilescu. Cand ne intalneam ne salutam de la distanta: “Traiasca Vasilestii!” No comment!
In cadrul bazei sportive RATB din Bucuresti exista un muzeu mai putin cunoscut: Muzeul Transportului in Comun. Acest muzeu al RATB povesteste despre lumea plina de romantism, a „Micului Paris”. Toata istoria transportului public al Capitalei, muzeul o adaposteste in cele sapte camarute. Muzeul este constituit numai din donatii. Nu exista niciun exponat care sa fie achizitionat din bani publici. Donatorii sunt bucuresteni care inteleg necesitatea existentei unui muzeu care sa-i reprezinte si salariati ai regiei, de la muncitori la directorii generali. Sufletul acestui muzeu il constituie colectionarul Doru Parfenie care a adunat si donat muzeului o parte din exponate precum: primele tipuri de bilete, bilete si legitimatii de calatorie (abonamente) din toate timpurile, documente si fotografii, carti postale, harti, ceasuri si echipamente.
Dupa o suferinta de cateva saptamani, timp in care a suferit trei operatii, chiar de ziua numelui, Sf. Vasile (1 ianuarie 2012), s-a stins din viata prietenul meu Vasile Ciobanita YO3APG.
In urma unei invitatii primita de la d-na Nona Millea, vineri 16 septembrie 2011, am avut o ocazie unica in viata, aceea de a cunoaste un grup de personalitati care au lucrat la Uzina Electronica, care s-au reunit cu ocazia venirii in tara a d-lui Eugen Statnic pentru a depana amintiri de pe vremea cand au fost colegi de serviciu. Intrunirea a avut loc chiar in incinta fostei Uzine Electronica. Nu oricand poti avea ocazia sa te afli intr-un asemenea grup select.
Cu Doru YO2AMU m-am cunoscut la simpozionul de la Tg. Jiu in urma cu 2 ani. Pentru ca stiam de pasiunea dansului pentru lucrul pe EME am dorit neaparat sa purtam o discutie.
Aceasta minunata cladire in care se afla, acum, Muzeul National Taranul Roman este situata in Bucuresti, pe Sos. Kiseleff nr. 3, langa Piata Victoriei si a fost construita in perioada 1912–1941, dupa planurile arhitectului Nicolae Ghica–Budesti, pentru Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, muzeul a fost mutat din palatul sau, in locul lui fiind deschis, in 1953 Muzeul Lenin–Stalin, devenit, apoi, Muzeul Partidului. Abia in februarie 1990, dupa ce institutia a fost reinfiintata, sub numele de Muzeul Taranului Roman, aceasta s-a putut intoarce in cladirea ce ii fusese destinata.
Urmand traditia, de cum am aflat data desfasurarii ultimei intalniri din acest an, abia asteptam sa pornesc la drum. Zis si facut, pe data de 16 Decembrie la ora pranzului am ajuns la destinatie. A urmat apoi cazarea si astfel am scapat de bagaj.
Miercuri 14 decembrie 2011 am avut onoarea sa particip la Concertul Extraordinar de Craciun care a avut loc in Sala Unirii din cadrul Palatului Cotroceni. 
Pe Florin "Moni" Bordeianu doream sa-l cunosc de cand am inceput sa-i ascult melodiile interpretate de el alaturi de formatia Phoenix. L-am ascultat apoi in studioul emisiunii Metronom de la Radio Europa Libera cantand alaturi de Cornel Chiriac. Chiar si acum ii mai ascult meodiile cu mare placere. Si cand credeam ca nu o sa-l cunosc niciodata, intr-o discutie purtata cu Doru Ionescu, celebrul realizator al emisiunii Timpul Chitarelor l-am intrebat: -Dorule, tu care ii cunosti pe toti, cum pot sa dau de Moni Bordeianu? La care raspunsul lui a fost: -Saptamana trecuta am fost la el acasa in Germania. Si uite asa am obtinut adresa lui de e-mail, i-am propus un interviu, am stabilit unde si cand sa ne intalnim, mai ales ca la putin timp urma sa vina in Romania pentru a canta la Zilele orasului Craiova. Si ca sa vedeti ce mica este lumea, inainte de a pleca de acasa i-am spus lui George WB2AQC: -Ma duc sa ma intalnesc cu un timisorean de-al tau dar nu-l cunosti tu, este vorba de Moni Bordeianu, primul solist vocal al formatiei Phoenix. A venit un raspuns prompt: -Dupa ce m-am insurat si m-am mutat la socri in str. Ghe. Doja nr.10, am stat in aceeasi casa cu Moni, fratele, mama si tatal lui. Sa-l saluti pe Moni din partea mea. No comment!
Pe Doru l-am cunoscut personal pe 4 martie 2009 la Cimitirul Reinvierea, cand ne-am strans cativa fani la mormantul lui Cornel Chiriac, cu ocazia implinirii a 34 de ani de la asasinarea celebrului prezentator de muzica de la Radio Europa Libera. De atunci am ramas prieteni. Pe 19 octombrie 2011 i-am facut o vizita la TVR unde am purtat o discutie la o cafea.