Dupa cele doua interviuri cu d-na Nona Millea, care au avut un succes nebanuit (http://nini.qsl.ro/?q=node/45 si http://nini.qsl.ro/?q=node/40), m-am hotarat sa mai facem inca unul, dansa mai avand foarte multe lucruri interesante de povestit. Intamplarea de mai jos, o deplasare planificata la Budapesta si una surpriza la Berlin, s-a petrecut la 10 ani de la terminarea stagiaturii.
Despre D-na Doina Didiv auzisem multe lucruri bune inca de prin 1972 de pe vremea cand lucram si eu la IPRS-Baneasa, iar dansa era sefa in C-uri (Sectia de diode). Chiar daca in 1976 m-am transferat la un institut de cercetari, am pastrat legatura cu IPRS-ul prin prietenii care lucrau acolo si astfel eram in tema cu tot ce se intampla in acesta intreprindere de varf a economiei romanesti. Din acest motiv am tinut cu tot dinadinsul sa port o discutie cu Doamna Didiv pentru a afla cat mai multe amanunte despre aceasta intreprindere de care sunt si eu legat sufleteste. Acest interviu s-a dorit a fi o istorie a felului cum a evoluat IPRS-ul.
Se intampla prin 1970 cand am aflat ca in Parcul Herastrau se organizase Concursul de creatii tehnice "Minitehnicus" pentru copii. Eram in vacanta de vara. Pe atunci locuiam in Calea Grivitei (P-ta Chibrit) si aveam vreo 17 ani. Am mers pe jos tot B-dul Expozitiei, am ajuns in Parcul Herastrau si am traversat cu vaporasul dincolo (am strans bani din timp ca sa am cu ce plati biletul la vaporas), pe partea cealalta a parcului, unde era organizata expozitia. Aici, un grup de elevi din Brasov intre care si Dumitru-Dorin Prunariu, viitorul nostru cosmonaut, aveau expuse doua lucrari: "Sala de invatamant programat" si "Rampa de lansare pentru rachete cu pupitru de comanda".
Se intampla cu foarte multi ani in urma, prin 1965, pe vremea cand dl. Virgilius Justin Capra lucra la ICPTT (Institutul de Cercetari si Proiectari Tehnologice in Transporturi), pe Calea Grivitei (aproape de Piata Chibrit) si dansul isi parca masinutele Doina 250, Doina 500, Doina 600 exact sub geamul meu, la maxim 5m distanta (atunci locuiam la etajul 1); eram si eu un copil de vreo 12-13 ani pe atunci. Dupa ce isi parca masinuta realizata de dansul cu care venise la serviciu (le schimba precum ciorapii) imi luam din casa scaunelul, blocul de desen, trusa de creioane colorate si coboram in strada ca sa-mi fac o copie dupa acele minunatii create de mainile sale. De fiecare data era lume stransa ca la urs in jurul acestor masinute; nu in fiecare zi puteai sa vezi asemenea minuni. Si, dupa 45 de ani, am putut sa stau fata in fata cu unul dintre cei mai mari inventatori romani in viata si sa discut cu cel care a reusit sa ma uimeasca de nenumarate ori cu inventivitatea Domniei Sale.
Incurajat de succesul pe care l-a avut in randul cititorilor interviul cu d-na dr.ing. Nona Millea realizat cu ocazia implinirii a 50 de ani de la infiintarea Uzinelor Electronica, m-am hotarat sa mai port o discutie cu aceasta distinsa doamna, de data aceasta despre dezvoltarea industriei electronice din tara noastra, acesta fiind subiectul unei carti care trebuie sa apara in curand.
Sansa a facut ca prima data sa o intalnesc pe d-na dr.ing. Nona Millea pe data de 9 aprilie 2009 cu ocazia Simpozionului "60 de ani de la fabricarea primului radioreceptor la intreprinderea Radio Popular" (1949 - 2009), organizat in cadrul Muzeului National Tehnic Dimitrie Leonida. Am fost foarte placut impresionat de expunerea domniei sale. A doua oara am intalnit-o pe d-na Millea cu ocazia deschiderii expozitiei "Memoria Tehnica a Bucurestiului" (11 septembrie 2009) in cadrul Muzeului Aviatiei. Deoarece cat de curand urma sa se implineasca 50 de ani de la infiintarea Uzinei Electronica i-am solicitat d-nei Millea un interviu pentru a rememora acele evenimente, cu greutatile inerente unui inceput de drum, cu necazurile, implinirile dar si bucuriile reusitei. D-na Millea a raspuns foarte prompt solicitarii mele, fapt pentru care ii multumesc.
Dupa cele doua interviuri cu d-na Nona Millea, care au avut un succes nebanuit (
Despre D-na Doina Didiv auzisem multe lucruri bune inca de prin 1972 de pe vremea cand lucram si eu la IPRS-Baneasa, iar dansa era sefa in C-uri (Sectia de diode). Chiar daca in 1976 m-am transferat la un institut de cercetari, am pastrat legatura cu IPRS-ul prin prietenii care lucrau acolo si astfel eram in tema cu tot ce se intampla in acesta intreprindere de varf a economiei romanesti. Din acest motiv am tinut cu tot dinadinsul sa port o discutie cu Doamna Didiv pentru a afla cat mai multe amanunte despre aceasta intreprindere de care sunt si eu legat sufleteste. Acest interviu s-a dorit a fi o istorie a felului cum a evoluat IPRS-ul. 
Se intampla prin 1970 cand am aflat ca in Parcul Herastrau se organizase Concursul de creatii tehnice "Minitehnicus" pentru copii. Eram in vacanta de vara. Pe atunci locuiam in Calea Grivitei (P-ta Chibrit) si aveam vreo 17 ani. Am mers pe jos tot B-dul Expozitiei, am ajuns in Parcul Herastrau si am traversat cu vaporasul dincolo (am strans bani din timp ca sa am cu ce plati biletul la vaporas), pe partea cealalta a parcului, unde era organizata expozitia. Aici, un grup de elevi din Brasov intre care si Dumitru-Dorin Prunariu, viitorul nostru cosmonaut, aveau expuse doua lucrari: "Sala de invatamant programat" si "Rampa de lansare pentru rachete cu pupitru de comanda". 
Se intampla cu foarte multi ani in urma, prin 1965, pe vremea cand dl. Virgilius Justin Capra lucra la ICPTT (Institutul de Cercetari si Proiectari Tehnologice in Transporturi), pe Calea Grivitei (aproape de Piata Chibrit) si dansul isi parca masinutele Doina 250, Doina 500, Doina 600 exact sub geamul meu, la maxim 5m distanta (atunci locuiam la etajul 1); eram si eu un copil de vreo 12-13 ani pe atunci. Dupa ce isi parca masinuta realizata de dansul cu care venise la serviciu (le schimba precum ciorapii) imi luam din casa scaunelul, blocul de desen, trusa de creioane colorate si coboram in strada ca sa-mi fac o copie dupa acele minunatii create de mainile sale. De fiecare data era lume stransa ca la urs in jurul acestor masinute; nu in fiecare zi puteai sa vezi asemenea minuni. Si, dupa 45 de ani, am putut sa stau fata in fata cu unul dintre cei mai mari inventatori romani in viata si sa discut cu cel care a reusit sa ma uimeasca de nenumarate ori cu inventivitatea Domniei Sale. 
Incurajat de succesul pe care l-a avut in randul cititorilor interviul cu d-na dr.ing. Nona Millea realizat cu ocazia implinirii a 50 de ani de la infiintarea Uzinelor Electronica, m-am hotarat sa mai port o discutie cu aceasta distinsa doamna, de data aceasta despre dezvoltarea industriei electronice din tara noastra, acesta fiind subiectul unei carti care trebuie sa apara in curand. 
Sansa a facut ca prima data sa o intalnesc pe d-na dr.ing. Nona Millea pe data de 9 aprilie 2009 cu ocazia Simpozionului "60 de ani de la fabricarea primului radioreceptor la intreprinderea Radio Popular" (1949 - 2009), organizat in cadrul Muzeului National Tehnic Dimitrie Leonida. Am fost foarte placut impresionat de expunerea domniei sale. A doua oara am intalnit-o pe d-na Millea cu ocazia deschiderii expozitiei "Memoria Tehnica a Bucurestiului" (11 septembrie 2009) in cadrul Muzeului Aviatiei. Deoarece cat de curand urma sa se implineasca 50 de ani de la infiintarea Uzinei Electronica i-am solicitat d-nei Millea un interviu pentru a rememora acele evenimente, cu greutatile inerente unui inceput de drum, cu necazurile, implinirile dar si bucuriile reusitei. D-na Millea a raspuns foarte prompt solicitarii mele, fapt pentru care ii multumesc.