Sa facem cunostinta cu dl. ing. Alexandru Timoschenko

Interviul cu dl. ing. Alexandru Timoschenko a avut loc la cateva zile dupa implinirea varstei de 70 de ani. 

Nini: Data si locul nasterii?

Dl. Timoschenko: M-am nascut in 1944 in Bucuresti, unde am locuit neintrerupt in tot timpul cat am trait in Romania, adica pana in decembrie 1992 – asadar ma pot considera “bucurestean get-beget” (fara sa-mi uit insa “radacinile” familiei – de origine din sudul Basarabiei – astazi regiunea Odessa din Ucraina).   

Nini: Daca doriti sa ne povestiti cate ceva despre copilarie si adolescenta.       

Dl. Timoschenko: In Bucuresti am locuit pe strada Luterana, foarte aproape de Palatul la inceput Regal, devenit apoi in anii primei copilarii “al Republicii”; la trei ani ma scoteau parintii la plimbare in Piata Palatului, unde inca se mai schimba Garda Regala. Casa in care am locuit, de la nr. 8, a fost grav avariata la cutremurul din 4 martie 1977 si a fost demolata la cateva luni dupa aceea, pe locul ei construindu-se apoi hotelul “Bucuresti”. Este cartierul de care ma leaga amintiri ce se  intind pe durata a 33 (!) de ani. A trebuit atunci sa ma despart cu mare greutate in suflet de un mic “univers” in care imi petrecusem copilaria, adolescenta, tineretea si inceputul vietii adulte; un spatiu care se intindea in principal pe cele cateva strazi si bulevarde din centrul Bucurestiului, unde locuiau rudele mele si prietenii, respectiv colegii cei mai apropiati, un spatiu care se intindea cel mult pana la….cimitirul Bellu la sud si Piata Domeniilor la nord.             

Nini: Ce liceu ati urmat?

Dl. Timoschenko: Tot in apropiere - la 10 minute de casa - se afla si liceul “Sf. Sava” (pe vremea aceea “Nicolae Balcescu”) in care am intrat la 7 ani in toamna lui 1951 si din care am iesit dupa 11 ani in 1962 (clasele primare si cele de liceu fiind in aceelasi local; la acea data se renuntase de curand la modelul sovietic cu 10 clase – “desiatiletka” si se trecuse la 11 clase).

Nini: Cum erau profesorii pe care i-ati avut?

Dl. Timoschenko: Promotia mea a avut privilegiul sa aiba profesori din “vechea scoala”, oameni de mare cultura, cu educatie aleasa, in parte cu studii in strainatate; acestia trebuiau insa sa fie foarte atenti in exprimari si atitudini, scoala aflandu-se la nici 50 de metri de Ministerul Invatamantului (pe strada fosta si actual Berthelot, pe atunci “Popov”, iar in perioada urmatoare - a “Nuferilor”), de unde emanau principiile invatamantului de tip socialist.   

Am crescut insa si am fost educati in ceea ce as putea numi “spiritul de la Sf.Sava”. Cred ca este acel „ceva“ care a ramas in noi, ca o parte inalterabila a personalitatii noastre – tinand nu numai de cultura asimilata, ci poate mai ales de principiile de viata, de educatie, pe care ni le-am insusit in mod natural intre zidurile celei mai vechi scoli din Tarile Romane. Este acel “ceva” pe care promotia mea il poarta si azi in minte si in suflet, pe orice meridian s-ar gasi – cu adanc respect fata de familie, educatie, cultura si civilizatie.    

Nini: Cum sunt profesorii din ziua de azi din Germania?

Dl. Timoschenko: Ce diferenta uriasa fata de profesorii de liceu ai copiilor mei, din Germania anilor 90, care sunt nevoiti sa fie (unora chiar le place postura respectiva) in primul rand niste “entertaineri”, venind in jeans sau in haine de toate culorile in clasa, in fata unor elevi care nici nu-i saluta, li se adreseaza simplu cu “d-le sau d-na Cutare” (nu mai exista “d-le profesor”!) si isi alcatuiesc programa in functie de... ce le place elevilor! Fiul meu a avut astfel, in program, in clasa a VI-a timp de cateva luni subiectul….”Harry Potter”!

Nini: Ce facultate ati absolvit?    

Dl. Timoschenko: Dupa terminarea liceului in vara lui 1962, am intrat in urma examenului de admitere la Institutul Politehnic din Bucuresti (pe atunci la numai cateva statii de tramvai de casa!) facultatea “Electronica si Telecomunicatii”, facultate pe care am absolvit-o in 1967 la sectia “Ingineri fizicieni”. Am avut si aici norocul sa am cateva figuri luminoase ca profesori, de care imi amintesc si azi: Alex. Timotin (ce avea sa-mi fie conducatorul unui doctorat pe care imprejurarile nu mi-au permis sa-l termin), Gabriela Titeica (fiica ilustrului matematician Gh. Titeica), George Moisil (fratele lui Grigore Moisil), M. Draganescu (devenit mai tarziu presedinte al Academiei Romane), sau Edmond Nicolau – pionier al ciberneticii romanesti.  

Nini: Pe unde ati lucrat dupa terminarea facultatii?

Dl. Timoschenko: Mi-am inceput activitatea in toamna lui 1967 ca inginer la Institutul de Cercetari pentru Mecanizarea si Electrificarea Agriculturii (Bucuresti), in laboratorul de Aparatura si Masuratori Complexe; intre timp in urma unor examinari devenind cercetator stagiar si apoi cercetator stiintific. Aici am lucrat pana in vara lui 1975; am avut sansa sa lucrez cu inginerul Ilie Iliescu, un profesionist cu vasta experienta, dublat insa si de o fina educatie si de o vasta cultura – un om deosebit de care m-a legat apoi o prietenie de o viata (in pofida diferentei de varsta), pana la moartea acestuia in 2010 (in ultimii ani ai vietii a tradus o serie de lucrari in domeniul stiintelor spirituale).      

Nini: Ati urmat si alte cursuri de perfectionare profesionala?

Dl. Timoschenko: In timpul cat am lucrat la acest institut m-am inscris la doctorat, la prof. Alexandru Timotin, amintit mai sus, o figura luminoasa in istoria electrotehnicii teoretice romanesti, cu o tema legata de aplicatii ale campului electromagnetic in sol, prin fenomenul de electro-osmoza – o tema care avea sa-mi dea multa durere de cap tocmai prin caracterul ei interdisciplinar (specialistii din domeniul prelucrarii solului neavand prea multa idee de electrotehnica teoretica si reciproc, specialistii in electrotehnica teoretica neavand experienta in domeniul aplicatiilor de felul celor de mai sus). Am trecut cu succes toate examenele si referatele, dar n-am putut totusi finaliza teza, dintr-o serie de motive greu de inteles astazi, pe vremea aceea insa, din nefericire cat se poate de prezente.    

Nini: Pana cand ati lucrat aici?

Dl. Timoschenko: In anul 1975 m-am transferat la Institutul de Cercetari Electronice din Bucuresti. Aici am lucrat in primii ani in laboratorul Marimi Neelectrice, apoi dupa o scurta perioada cat am raspuns de executia unor aparate de masura in sectia de prototipuri, am trecut la colectivul de Asigurare a Calitatii. Aici, dupa ce am mai urmat cateva stagii de perfectionare in principal in domeniul statisticii am fost numit sef al grupei de incercari si fiabilitate. Din aceasta pozitie am raspuns de avizarea documentatiei la capitolul „Fiabilitate” pentru mare parte a aparaturii electronice profesionale produsa in cadrul Ministerului de resort.

Nini: Ce alte activitati ati mai desfasurat?

Dl. Timoschenko: Tot aici am participat activ ca organizator dar si participant la Sesiunile de Comunicare in Electronica Profesionala de la Snagov, tinute anual din 1983 pana in 1989; pe vremea aceea manifestarea cea mai apreciata in domeniul electronicii profesionale din tara. Volumele de comunicari editate cu aceste ocazii constituie si azi o sursa competenta de documentare asupra a ceea ce a insemnat electronica profesionala romaneasca in aceea perioada. Timp de cativa ani am avut si o activitate in domeniul colaborarilor internationale – la nivel de secretariat tehnic in cadrul unei comisii de specialitate CAER. Aici s-a intamplat ceva memorabil: desi nu am avut dreptul la pasaport turistic, in mod paradoxal am fost admis la aceste colaborari fiind unul din putinii ingineri in domeniu care cunostea bine limba rusa – limba de lucru in CAER!

Dupa 1990, am devenit si membru fondator al Societatii Romane de Fiabilitate (sub conducerea prof. Ion Catuneanu, fost decan al Facultatii si a colegului meu prof. Adrian Mihalache de la Fac. Electronica si Telecomunicatii din Inst. Politehnic-Bucuresti).

Nini: Care au fost domeniile in care v-ati implicat?

Dl. Timoschenko: Am activat in domenii interdisciplinare: colaborari cu medici, fizicieni, biochimisti, psihologi; in 1981 am fost admis in Asociatia Oamenilor de Stiinta din Romania (AOS), in cadrul Comisiei de Interdiscipliniaritate. S-a intamplat ca am fost chiar citat in „Who's Who in Romanian Science and Technology” – vol. I, editia 1-a, Ed. Tehnica, Bucuresti 1996, la pag. 349. Era prima editie dupa 1989, in care nu mai conta ca principal criteriu nici functia administrativa (director de intreprindere sau institutie sau „persoane cu munci de raspundere” in ministere si altele similare, sau persoane cu doctorate capatate in principal datorita functiilor de conducere etc).

Nini: La congrese ati participat?  

Dl. Timoschenko: Desigur. Am participat la Conferinte, evident, in primul rand in tara, la cele de specialitate, cum ar fi: conferintele de tensometrie – la Iasi si Cluj in 1980 si 1982, de aparatura in psihologie – Bucuresti 1981, apoi la sesiunile de comunicari in electronica profesionala de la Snagov (din 1982 pana in 1994 aproape anual) unde am fost prezent de fiecare data, pana in 1992, in dubla calitate, ca organizator si ca referent. Aici am sustinut de fiecare data si o sectiune interdisciplinara cu contributii originale din partea unor cercetatori in domenii diferite, de la inginerie pana la medicina si psihologie sau arta.

Nini: La conferinte Internationale ati participat?

Dl. Timoschenko: La unele tinute in Romania da – asa a fost Congresul de Acupunctura si Tehnici neconventionale (Bucuresti 1977) sau Congresul International de Istorie a Stiintei (Bucuresti 1981). In privinta celor de peste hotare cred ca stiti in ce conditii vitrege se desfasurau participarile in acele timpuri la conferintele din „afara”. Aici participarea era conditionata de „gradul de incredere” si de apartenenta la un sistem de relatii si functii pe care il prezentau potentialii participanti, or eu nu corespundeam unor astfel de criterii, deci nu ma numaram printre acestia si nu puteam sa sper in vreo aprobare de a merge undeva dincolo de hotarele tarii.

Nini: La ce tertipuri ati apelat ca sa iesiti din tara pentru a participa si la alte congrese?

Dl. Timoschenko: Singura exceptie a fost participarea mea la Congresul International al IAPR (International Association of Psychotronic Research) in 1983 de la Bratislava, o deplasare pe care am „camuflat-o” sub categoria de „turism individual” si pentru care am primit viza de iesire necesara (bineinteles in penultima zi inaintea plecarii, cum se obisnuia). Am plecat impreuna cu dr. Eugen Celan († 2011), amandoi folosind acelasi truc, al „turismului individual” si cu ing. Alexandra Manuiko, care avea... pasaport sovietic si deci „iesire libera” din tara. Prietenul si colaboratorul nostru, ing. Gabriel Constantinescu, care in cererea de pasaport declarase ca merge la un congres international nu a primit viza de iesire (asa cum era de asteptat, nefiind nici macar casatorit, ca sa nu mai zic si „de incredere”).

Nini: Cu banii cum v-ati descurcat, odata ajuns la fata locului?

Dl. Timoschenko: Am avut noroc acolo, cunoscandu-l bine pe dr. Zdenek Rejdak, presedintele IAPR si organizator principal al congresului, sa putem schimba cateva sute de lei (trecuti prin contrabanda) cu care sa ne achitam taxa de participare si sa ne intretinem pe acea scurta perioada de timp.      

Nini: Ati prezentat ceva lucrari la congres?

Dl. Timoschenko: Acolo am prezentat acolo cateva referate pe teme legate de stiintele de granita – inclusiv studiul fenomenelor paranormale. Am avut placerea sa cunosc cu aceea ocazie mai multi cercetatori in aceste domenii din tarile vecine (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria) cu care am ramas apoi in legatura prin corespondenta (si aici asumandu-mi riscurile respective legate de faimoasa „Lege 23” de trista amintire) si din occident, cum ar fi Edwin May de la Stanford Research Institute (conducatorul proiectului „Stargate”), prof. Arnaldo Zanatta de la Milano (in a carui revista „Bioenergia” au aparut si relatari despre contributiile noastre si care m-a invitat apoi pentru cateva zile sa conferentiez la Milano – invitatie pe care nici n-as fi indraznit s-o arat  cuiva!), sau scriitorul Guy Lion Playfair de la Londra, cu care m-am mai intalnit si dupa ce m-am stabilit in Germania.  

Am mai participat, ca sa zic asa, indirect, adica prin lucrari trimise la conferintele internationale de Psihotronica de la Varsovia, Zagreb si Sofia (1985, 1987, 1989), comunicari in colaborare cu ing. Gabriel Constantinescu († 2009), sau cu sotia mea Renate Göckler M.A. Mi-am asumat atunci bineinteles niste riscuri deloc neglijabile – din fericire fara urmari vizibile. Am avut noroc ca la momentul respectiv mai era permisa numai trimiterea referatului, caci pe la sfarsitul anilor 80 organizatorii nu mai admiteau includerea de lucrari in program decat sub asigurarea ca referentul va fi prezent la aceea intalnire - asa cum de fapt era de inteles, intr-o societate normala si libera.   

Nini: Unde ati mai activat in domeniul stiintelor de granita – in particular in domeniul cercetarii fenomenelor asa-numite paranormale - bio- si psihoenergie, respectiv bio- si psihocomunicatie?

Dl. Timoschenko: Am fost atras de astfel de fenomene dintr-o dorinta de a le scoate din spatiul esoteric si de a incerca sa vad ceea ce este real, eventual de a formula explicatii pe baza unor modele in concordanta cu normele stiintifice. O abordare de la sine inteles intr-o societate libera si democratica, era insa in Romania anilor 70 si 80 insotita de serioase riscuri. E suficient sa amintim episodul “Meditatiei transcedentale”, pornit de la prezentarea acestei tehnici (intamplator de catre un fost coleg al meu de la “Sava” venit pe atunci din Elvetia) pentru a-i fi apoi verificate efectele in cadrul unor cercetari pe baza medicala si psihologica – dar care, oprita in urma  interventiei organelor de partid si a securitatii, a facut ca o serie de personalitati stiintifice si didactice sa trebuiasca sa-si piarda posturile si sa-si intrerupa activitatea pentru mai multi ani, unii pana in decembrie 1989, unii fiind nevoiti chiar sa ceara emigrarea.   

Nini: Unde v-ati facut debutul?

Dl. Timoschenko: Inceputul l-am facut in anii 1972-73 la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, unde directorul - prof. Mircea Dumitrescu - un om deosebit de inimos si mai ales cu mintea deschisa catre domenii de granita – a imprimat cercurilor ce isi desfasurau activitatea acolo o atmosfera deschisa schimbului de idei, avand grija intotdeauna sa aiba ca referentii cei mai competenti, unii din ei adevarate personalitati in domeniu (sa amintesc numai doua nume de medici – dr. Chivu Lichner si dr. Berghoff – care cunoscusera si colaborasera cu mari nume ale psihanalizei din Europa anilor 40). La Cercul de Parapsihologie l-am cunoscut pe dr. Valeriu Musatescu († 1979) unul din pionierii parapsihologiei in Romania, din generatia prof. Hans Bender (†1979) de la Freiburg, sau a prof. Martigny de la Institut Métapsychique International din Paris, pe dr. Victor Sahleanu (†1997) unul din marii endocrinologi si antropologi romani, cu insemnate contributii in biofizica, un om de mare cultura, cu o larga viziune interdisciplinara, dar si altii ca prof. Ion Manzatu - un om de vasta cultura nu numai inginereasca, sau prof. Popescu-Neveanu de la facultatea de Psihologie a Universitatii Bucuresti, un om deschis ideilor noi.

Nini: Mai participati si la alte cercuri?

Dl. Timoschenko: Participam, aici ocazional si la alte doua cercuri legate de fenomene rare: cel de paleoastronautica condus de Victor Kernbach si la cel de O.Z.N. condus de Ion Hobana - doi scriitori si jurnalisti cu mintea deschisa si cu un farmec personal deosebit ce castiga imediat pe oricine din auditoriu, indiferent de nivelul de cunostinte de care dispunea.

Trebuie neaparat sa amintesc aici rolul esential in aceste activitati legate de fenomenele de granita pe care l-au avut in afara de cele de pe linga Casa Studentilor, cercurile cu profil similar din Ploiesti (condus de inimosul Silviu Lambrino), Sibiu (condus de Gabriel Pall, stabilit apoi la Worms in Germania si de prof. Ion Butiu), sau Iasi (unde dr. Adrian Wojciechowski si inimoasa Gina Sava au polarizat in jurul lor cele mai interesante figuri implicate in cercetarea fenomenelor de granita).  

Nini: Cu care cercetatori ati mai colaborat? Si in ce domeniu?

Dl. Timoschenko: Am colaborat si cu alti cercetatori pe acest taram: ing. Constantin Cojocaru, ing. capitan de cursa lunga Dumitriu, dr. Marioara Godeanu de la Inst. de Biologie aplicata sau cercetatoarea Nineta Crainici. Nu pot sa nu-l amintesc aici si pe prof.univ. Mihai Golu, cu care am avut onoarea de a participa impreuna la mese rotunde la inceputul anilor 80 si pe langa al carui curs am tinut apoi primul seminar de psihotronica la Universitatea Bucuresti, ca si pe dr. Constantin Neacsu, un decan al cercetarilor in stiintele de granita, neobosit sustinator al activitatilor noastre si autor a foarte multe publicatii pe aceste teme - de la care am avut mult de invatat. In fine, „last but not least” il amintesc pe fizicianul Ion Mamulas, dupa opinia mea cercetatorul cel mai competent in domeniul electronografiei din Romania (cu care ma gandesc sa scriu ceva despre istoria  cercetarilor in domeniul paranormalului din Romania).

Nini: Ce colaborari ati mai avut? Cu cine si in ce domeniu?

Dl. Timoschenko: Am colaborat cu medici, fizicieni, biochimisti, psihologi, cu colective de cercetare din institute sau universitare, cum ar fi cel condus de dr. Marioara Godeanu de la Centrul de Cercetari Biologice (cercetari asupra efectului Backster – comunicare plante-om) sau cu Inst. Agronomic Bucuresti (efectul radiatiilor electromagnetice si a celor de forma asupra plantelor – lucrarea condusa de acad. prof. David Davidescu si de dr. Loran Skaw (Iowa, USA). Rezultatele le-am prezentat in comunicari si referate la diferite intalniri, simpozioane pe teme ale stiintelor de granita: la Sibiu, Iasi, Brasov, Ploiesti (in Bucuresti, din cauza „atentiei” mai deosebite a „organelor specializate” ducandu-se activitatea in mod neoficial, mai mult in „Underground”).

Am avut privilegiul sa pot colabora chiar si sub forme mai modeste cu acad. Eugen Macovschi - autorul „teoriei biostructurii”(un savant care, intr-o Romanie normala ar fi putut candida la Premiul Nobel!). Nu pot sa nu-l amintesc aici si pe prof.univ. Mihai Golu, cu care am avut onoarea de a participa impreuna la mese rotunde la inceputul anilor 80 si pe langa al carui curs am tinut apoi primul seminar de psihotronica la Universitatea Bucuresti, ca si pe dr. Constantin Neacsu, un decan al cercetarilor in stiintele de granita, neobosit sustinator al activitatilor noastre si autor a foarte multe publicatii pe aceste teme – de la care am avut mult de invatat. Nu o pot uita pe dr. Irina Predeanu (†2007), specialista in astronomie, dublata de autoritatea ceea mai competenta – dupa parerea mea – in domeniul astrologiei. Amintesc aici si alti cercetatori cu care am colaborat in domeniul stiintelor de granita: ing. Constantin Cojocaru, ing. Dan Svoronos (specialist in radiestezie fizica), ing. capitan de cursa lunga Claudian Dumitriu, cercetatoarea Nineta Crainici (traditii bioenergetice din spatiul carpato-dunarean).

In fine, „last but not least” il amintesc pe fizicianul Ion Mamulas, dupa opinia mea cercetatorul cel mai competent in domeniul electronografiei din Romania (cu care ma gandesc sa scriu ceva despre istoria cercetarilor in domeniul paranormalului din Romania).

In perioada cat m-am ocupat si de organizarea Sesiunilor de comunicari in Electronica Profesionala de la Snagov am reusit sa includ de fiecare data si teme legate de bioenergie si biocomunicare, colaborand cu fizicieni, chimisti (prof. V. Morariu din Cluj), medici (dr. Dumitru Constantin, autorul „Inteligentei materiei”), prof.dr. M.D. Nicu (de la prima catedra de biotehnologie din Romania), psihologi (dr. Mircea Piticaru †1995) si chiar oameni de arta (Valentina Lupu, in prezent in SUA).

Dupa 1989 am fost printre membrii fondatori ai Asociatiei Romane de Cercetari Psihotronice ARCePs; in aceasta calitate am organizat primele „Simpozioane Psi” ale acestei asociatii (1990 - 1992) pana la emigrarea in RFG in 1992 – si, evident, am prezentat si comunicari (printre care: cazuri de tratament bioenergetic, sau studiul unui fenomen de poltergeist in 1991 in cartierul Giulesti din Bucuresti);

De asemeni, m-am implicat ca redactor si colaborator la revista de cercetari psihotronice (prima din tara, dupa 1989) „Frontiera Psi”.

Nini: Care va erau in principal sursele de informare?

Dl. Timoschenko: Literatura serioasa de specialitate prin care urmaream activitatea centrelor de cercetare, corespondenta cu cercetatori in domeniu pe plan internaţional – din Anglia, SUA, spatiul fostei URSS, Cehia, Germania; am cautat si am reusit in mare parte asadar sa ajung la materiale de informare si documentare „de la prima mana”.

Nini: Si dupa 1989:

Dl. Timoschenko: Am fost bucuros sa pot desfasura doua activitati practic in premiera in tara noastra – aceasta fiind posibil numai dupa 1989. Astfel am putut tine primul seminar de psihotronica din Romania (1990) la Universitatea Bucuresti in cadrul cursului de „Metode statistice in Psihologie” (pe langa catedra prof. Mihai Golu) si in paralel am condus primul proiect din tara de cercetare asupra capacitatilor bioenergetice (1991 - 92) – un proiect desfasurat la Institutul de Cercetari Electronice din Bucuresti, unde lucram si finantat de Min. Invatamantului si Cercetarii; proiect avizat de o comisie interdisciplinara in noembrie 1992, cu cateva saptamani inainte sa parasesc Romania). Aici am beneficiat de o cooperare fructuoasa cu un colectiv de la Inst. Politehnic Cluj (prof. V. Morariu, ing. M. Popovici) şi de la IPB (prof. Ion Cătuneanu, prof. Adrian Mihalache), ca si de un bioenergetician dotat si competent ca psihologul Mircea Dumitru (Zalau).

Nini: Cand v-ati stabilit in Germania?  

Dl. Timoschenko: Din decembrie 1992 m-am stabilit in Germania, in prezent locuind in orasul Köln. Studiile si calificarea mi-au fost recunoscute ca inginer electronist (specialitatea: inginer-fizician), echivalat in Germania ca „Dipl.-Ing.”

Nini: Ce activitati ati desfasurat de cand ati venit in Germania? 

Dl. Timoschenko: In Germania am obtinut diploma de "European Quality Manager" de la Deutsche Gesellschaft für Qualität (DGQ), membra a Organizatiei Europene de Calitate (EOQ). Au urmat cîteva stagii de perfecţionare şi apoi un stagiu stiintific cu colaborări la diferite proiecte la Universitatea din Köln. Din anul 2000 tin conferinte si seminarii pe teme interdisciplinare si stiinta popularizata la „Academia Melanchthon“ - o institutie de invatamant pentru adulti din Köln – pe teme ca „Stiinta si Religie“, „Omul si mediul informational“, „Traditii spirituale din spatiul est-european“, sau din istoria contemporana a spatiului est-european (in particular cel carpato-danubiano-pontic).

Nini: Aveti contacte cu oameni de stiinta din alte tari?

Dl. Timoschenko: Aici in Germania am avut privilegiul sa cunosc si cativa oameni de stiinta cu preocupari in domeniul dialogului stiinta-religie (domeniul care ma preocupa cel mai mult in prezent), cu care am ramas in legatura: dr. H.-J. Fischbeck sau prof. Lothar Schafer (Univ. Arkansas, SUA), dr. Fritz Popp la ale cărui simpozioane pe tema biofotonicii am participat de cateva ori, ca si regretatul prof. Hans-Peter Dürr (cu insemnate contributii in domeniu). Am ramas totodata in contact si cu cercetatori din Germania, Anglia, SUA cu preocupari in domeniul stiintelor de granita sau interdisciplinare – de ex. dr. Walter von Loucadou de la Centrul de cercetari din Freiburg, Ed May de la SRI-California, sau Guy Lion Playfair, pe care l-am si vizitat de fiecare data cand am trecut prin Londra.

Nini: Am inteles ca veti face in curand o vizita la un institut de cercetare din Germania. Este in legatura cu vreun nou proiect al Dvs? 

Dl. Timoschenko: Nu e vorba de un nou proiect, dimpotriva, va fi o „calatorie sentimentala“ (ca sa parafrazez titlul unei cunoscute compozitii de jazz, din anul cand m-am nascut – 1944). E vorba de un institut de cercetare al Universitatii din Braunschweig (cca. 300 de Km departare de Köln), despre care, in anul in care fusesem admis la doctorat, aflasem ca era singura unitate stiintifica din Europa unde cu multi ani in urma se abordase o tema similara cu cea pentru care ma pregateam eu. Numai ca… la ora aceea eu eram prea tanar („doar“ 28 de ani), ne-membru de partid si mai ales… necasatorit, asadar aveam toate „punctele negative“ posibile, drept pentru care nici nu puteam indrazni sa cer directorului meu sa ma sustina pentru un stagiu de documentare la acel institut (care, vai, era si intr-o tara capitalista). E ceva ce pare greu de inteles in lumea de azi, unde tocmai tinerii au toate sansele sa studieze sau sa se perfectioneze in centre stiintifice de peste hotare. Acum, dupa 40 de ani, m-am gindit macar sa vizitez acel institut, unde, daca as fi trait intr-o lume libera, as fi avut poate o frumoasa sansa intr-o cariera stiintifica sau universitara la un nivel european. Am avut surpriza ca, adresandu-ma prin secretariat institutului respectiv, sa fiu pus in legatura cu directorul institutului, prof. Ludger Frerichs, care impresionat de acest „story“ s-a oferit sa ma primeasca personal. Deocamdata o prima incercare a dat gres din cauza unui uragan care a bantuit tocmai partea de nord a Germaniei, mare parte din gari fiind blocate, afectand circulatia atat pe calea ferata cat si pe autostrazi. Dar sper ca la o urmatoare ocazie stihiile naturii vor fi mai intelegatoare.    

Nini: Altceva mai faceti?

Dl. Timoschenko: In plus conduc - onorific - Cercul Cultural romano-german DIALOG care fiinteaza din anul 1998 in Köln.  www.kulturkreis-dialog-koeln.de  Pe langa activitatea de organizare – impreuna cu sotia mea, care fiind de origine germana (sasoaica de langa Sibiu, absolventa de “Brukenthal” si de filosofie-istorie de la Universitatea din Bucuresti), cu experienta jurnalistica (la “Neuer Weg” dupa 1989) se ocupa mai direct de contactele cu publicul german -  tin, alaturi de alti referenti, conferinte pe diferite teme.

Nini: Ce subiecte dezbateti?    

Dl. Timoschenko: Diverse: istorie contemporana (aspectele mai putin cunoscute sau controversate), interferente culturale romano-germane (poeti si scriitori de limba germana din Romania, in trecut si in prezent, rolul dinastiei de Hohenzollern in dezvoltarea Romaniei moderne, s.a.), religie si ecumenism (cu protoiereul Radu C-tin Miron – referent ecumenic pe langa Conferinta Episcopala ortodoxa din Germania, sau parintele Mihai Caitar, pastor al comunitatilor greco- si romano-catolice romanesti), dar si prezentari de carte in lectura autorilor – am avut astfel de intalniri cu scriitori, poeti, jurnalisti de limba romana sau bilingvi, traitori in Germania, ca: Nicolae Corbeanu, Catrinel Gelles, Andrei Baleanu, Georgeta Crisan, Hannilorei Mainka, Ingmar Brantsch, Birgit Welther, Alex. Draghici s.a., dar si cu reprezentanti ale unor familii istorice care si-au depanat cu mult farmec si umor amintiri “din vremuri de demult”, ca ing. Ionita Sturdza.

Nini: Ce subiect a fost apreciat, in mod deosebit, de catre public?

Dl. Timoschenko: Un “serial” ce s-a bucurat de apreciere din partea publicului, inclusive a celui german, a fost cel in care am  prezentat pe rand regiunile istorice ale Romaniei: Transilvania ca “peisaj cultural European”, Bucovina – inclusiv despre vestitul tenor Joseph Schmidt, Muntenia, Moldova si Dobrogea si, bineinteles Basarabia (unde am si eu radacinile familiei mele). Am avut si vizite ale unor invitati din tara: prof. Bogdan Murgescu, prof. Lucian Boia, scriitorul Liviu Antonesei (la intalnirea cu cel din urma a fost prezenta si o echipa de la TVR International), dar si din randul celor stabiliti in Germania, ca ing. Gabriel Pall – un cercetator neobosit al relicvelor dacice de pe teritoriul Transilvaniei (si care fusese unul din principalii animatori ai cercului de studii pentru fenomenele rare din Sibiu), prof. Radu Mihalcea de la Universitatea din Bochum, prof. Viorel Roman de la Universitatea din Bremen, Günter Czernetzky – regizor si autor de filme documentare sau d-na Gerlinde Balint, jurnalista din Freiburg, dr. Erwin Jikeli (Düsseldorf).

Tot aici l-am avut ca invitat pe ing. Andrei Alexandrescu din Bucuresti, care a fost printre primii cetateni care si-au facut public dosarele de urmarire de la Securitate.

De remarcat ca am avut ca invitati si referenti de limba germana cum ar fi dr. Horst Pfingsten, de langa Köln, un cunoscator si iubitor al peisajelor si oamenilor din Romania (cu o prezentare de carte in lectura proprie), d-na Karin Böllmann despre istoria sasilor transilvaneni, sau ing. Michael Wittmann despre primul razboi mondial.

Lista o consider deschisa, exista totdeauna pericolul de a uita pe cate cineva!    

Nini: Ati fost ajutat pentru a va desfasura aceasta activitate?

Dl. Timoschenko: As mentiona aici si sprijinul si aprecierea din partea „Academiei Melanchthon“ din Köln, in localul careia organizam intalnirile Cercului nostru si care a inclus de mai multe ori in programul ei activitati culturale in cooperare cu DIALOGUL nostru, cum au fost manifestarile legate de 70 de ani de la izbucnirea celui de al II-lea razboi mondial (1939 - 2009), unde am prezentat chiar eu un referat despre situatia Romaniei in acei ani, apoi la comemorarea lui Philip Melanchthon, unde sotia mea a prezentat un referat privind legaturile intre Melanchthon si Honterus si efectele asupra invatamantului in Transilvania, iar eu despre scoala latina de la Cotnari; in septembrie voi tine iarasi o conferinta despre Romania si schimbarile dupa primul razboi mondial in Estul Europei, cu ocazia unei serii de manifestari „100 de ani de la izbucnirea primului razboi mondial 1914 - 2014“. Sa nu uit aici si actiunile pe tema „migratiei fortei de munca din Romania in Germania“ – la conferinţa Renatei Göckler-Timoschenko pe aceasta tema de la „Academia Melanchthon“ am avut sala plina! Iar la o alta tinuta la un centru social din Köln am avut in public chiar reprezentanti ai autoritatilor locale. Am cautat aici sa aratam un tablou cat mai obiectiv al fenomenului, prezentat de unele medii de aici din pacate numai prin aspectele negative, cele pozitive sau aratand realitati nu prea convenabile fiind eclipsate.  

Nini: Mai aveti si alte activitati in cadrul “Academiei Melanchthon”?     

Dl. Timoschenko: Da, de fapt de acolo a inceput relatia cu aceasta institutie. Am lucrat acolo timp de vreo 10 ani – cu timp redus – la diferite proiecte, intre timp incepand sa tin conferinte sau seminarii pe diferite teme – in principal pe tema dialogului intre stiinta si religie (o tema care ma pasioneaza de cateva decenii), dar si altele ca “omul si mediul informational” si in ultimul timp din ce in ce mai des despre “traditiile spirituale din Europa de Est – in principal din spatiul carpato-danubian”, subiect care atrage tot mai mult public. Am cautat cu aceste ocazii sa prezint de fiecare data cand am avut prilejul si lucrari ale colegilor mei – oameni de stiinta sau cultura atat din Romania – prof. Lucian Boia, prof. ing. Adrian Mihalache, dr.ing. Nicolae Dobre, dr. Marioara Godeanu, dr. Constantin Neacsu, ing. Gabriel Constantinescu, dr. Eugen Celan sau cercetatoarea Nineta Crainici – oameni pe care i-am cunoscut mult timp si care fac cinste peisajului cultural romanesc.

Nini: Inteleg ca va implicati cumva si in miscarea ecumenica?    

Dl. Timoschenko: Ca laic, dar totusi ca crestin ortodox sunt pentru idea ecumenica. Intr-o epoca cum este cea de fata, cand crestinismul este religia cea mai amenintata mi se pare o necesitate imperativa sa cautam apropierea unii de altii (fara frica, nimeni nu e amenintat sa fie convertit, asa cum gandesc din pacate unii), fiecare in confesiunea sa, dar tinand ferm la principiile crestine ce stau in final la baza civilizatiei noastre europene. Am participat la cateva cercuri ecumenice, cum ar fi Cercul “Theophanu” de la Parohia St. Pantaleon (Sf. Pantelimon al ortodocsilor) condus de dr. Peter von Steinitz, ca si la Cercul ecumenic de studii din Köln  (condus de dr. H.-G. Link si de prof. Johann Brosseder, caruia i-am fost ghid prin Bucuresti intr-o vizita a acestuia in Romania). La al doilea am colaborat la un material aparut apoi sub titlul “Ce pot invata bisericile apusene de la cele rasaritene”. De cateva ori am fost invitat in doua parohii de langa Köln, unde am prezentat referate video despre “Icoanele ortodoxe” sau “Manastirile din Romania”. 

De altfel si familia mea este ecumenica: fiul meu este botezat ortodox, ca si mine, iar fiica botezata evanghelici (luteran) ca si sotia mea, care a si scris un articol pe aceasta tema acum cativa ani in “Rheinischer Merkur” cu titlul: “In familie sarbatorim Pastele de doua ori pe an”.

Nini: Cu reprezentantele diplomatice sau culturale romanesti aveti legaturi?  

Dl. Timoschenko: Suntem in legatura cu Consulatul general al Romaniei din Bonn, care a avut totdeauna intelegere fata de activitatile noastre si caruia ii trimitem de fiecare data anunturile privind  manifestarile DIALOGULUI. In anii trecuti am avut chiar manifestari in comun (un atelier de creatie pentru icoane la Bonn, sau o expozitie de icoane la Langenfeld). Am fost si noi prezenti la inaugurarea frumoasei troite in stil romanesc de pe terenul Consulatului general, la marginea promenadei de pe malul Rinului. Am fost in legatura cu Consulatul general si in timpul actiunilor pe tema migrantilor romani, de la inceputul anului in curs (acestia avand drept de stabilire si de munca incepand de la 1 ianuarie 2014). Si Ambasada Romaniei din Berlin ne considera de fiecare data invitati la actiunile culturale de acolo, numai ca cei 600 de Km reprezinta totusi o distanta ce nu e de neglijat.  

Cu institutiile culturale din tara din pacate n-am prea avut experiente fericite. Ne pregatisem intr-un an pentru un proiect “Mircea Eliade”, cu forte proprii (din Köln si alte orase din Germania sau din “vecini”- din Belgia sau Olanda) impreuna cu un alt cerc similar din Frankfurt, dar n-am fost admisi. Ulterior am constatat ca sunt o multime de impedimente, nu in ultimul rand de natura birocratica, asa ca, deocamdata tot pe “fortele proprii” trebuie sa ne bazam. Un minim sprijin financiar ne-ar fi fost necesar pana la urma numai pentru asigurarea transportului referentilor din Romania, dar si acesta a fost imposibil de obtinut.   

Nini: Aveti si alte lucruri de care sunteti mai putin multumit in aceste activitati?  

Dl. Timoschenko: Regret faptul ca nu prea avem oameni tineri la DIALOG. Au fost cateva cazuri in care niste perechi tinere de curand stabilite in Köln si-au aratat un oarecare interes fata de actiunile noastre, in fapt insa nu i-am mai vazut. Presupun ca grijile legate de intrarea intr-un mediu nou, atat ca locuinta cat si ca cel de munca, preocuparea pentru propria activitate nu le-au lasat timp si pentru o parte culturala de felul celei pe care o oferim noi – sau probabil ca nu simt inca lipsa ei. Adevarul este ca in ultimul timp n-am prea avut timp sa simtim aceste lipsuri, fiind des solicitati in diferite locuri fie ca sa dam ajutor – cu sfaturi sau in principal la traduceri – in situatii unde erau implicati cetateni romani, fie pentru reportaje sau interviuri in mass-media de aici (presa, radio, TV) privind subiecte actuale romanesti. Cea mai noua activitate a fost o traducere pentru un documentar realizat in Dobrogea de o echipa de la canalul TV franco-german „arte” ce va fi prezentat in curand.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20dl.%20ing.%20Alexandru%20Timoschenko/index.html

Descriere fotografii:

1. Expeditie in Muntii Buzaului – 1982 impreuna cu cercetatorii Gabriel Constantinescu si Octav Misorin

2. La Muzeul tehnic din Bucuresti – pe podium (de la stanga la dreapta): dr. Eugen Celan, ing Gabriel Constantinescu, dr. Nae  Constantinescu, ing. Const. Cojocaru, ing. Nicolae Diaconescu (directorul muzeului) si ing. Alex. Timoschenko  

3. In laboratorul de aparatura si masuratori complexe din ICMA (1972)

4. La I.C.E. - Bucuresti: colectivul de cercetare la tema „Metode de evaluare a capacitatilor bioenergetice la operatori umani” – 1990-1992

5. La Conferinta Internationala a Asociatiei Internationale pentru Cercetari Psihotronice (IAPR) – Bratislava, 1983 – alaturi de ceilalti prezenti pe podium

6. Din articolul aparut in revista „Bioenergia” din Milano, sub semnatura dr. Zdenek Rejdak (presedintele IAPR) – in mod eronat am fost prezentat ca provenind de la Univ. Bucuresti!

7. La Bratislava, 1983 - in conversatie cu dr. Russell Targ, de la Stanford Research Institute (California, USA), despre experimentele telepatice

8. In laboratorul dr. Z. Rejdak (mijloc, in spate) - Praga (1983), alaturi de dr. Eugen Celan, ing. Alexandra Manuiko (URSS) - stanga si Tönis Reene (RSS Estona)   

9. Cu cercetatorul Edwin May (SUA), conducator al proiectului „Stargate” privind perceptia la distanta („Remote Viewing”) si dr. E. Celan.

10. Cu dr. E. Celan si Eva Dragomirecky din Praga (sotia dr.ing. Andrej Dragomirecky, autor de lucrari in domeniul stiintelor de granita)

11 si 12. Masa rotunda la DIALOG – Köln despre „Aspecte mai putin cunoscute din perioada premergatoare celui de al II-lea razboi mondial”.

13. Intalnirea cu dr. Liviu Antonesei la DIALOG – Köln, prezentata la TVR International.