Inginer roman, absolvent al Facultatii de Electronica si Telecomunicatii a Institutului Politehnic din Bucuresti in 1956, Doctor Inginer in Stiinte Tehnice, titlu obtinut de la Facultatea de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti in 1965. A desfasurat o bogata activitate de cercetare in metrologia marimilor electrice la Institutul National de Metrologie (INM), timp de de 36 ani (1962-1998), ca sef al laboratorului (sectiei) Marimi Electrice si director al INM. A fost (in paralel) Asistent (Electrotehnica Teoretica) si Profesor Asociat (Masurari Electrice si Instrumentatie) la Facultatea de Electrotehnica din UPB, conducator de doctorat (18 doctoranzi, 12 doctori). Fondator si Presedinte al Societatii Romane de Masurari, membra a IMEKO; Membru al Consiliului General al IMEKO; Senior Member al IEEE; Reprezentant al Romaniei si Membru al Comitetului COOMET intre 1991 si 1998; Expert evaluator al Comisiei Europene pentru programul COPERNICUS; Participant la crearea unei specializari in Metrologie si Sisteme de Masurare la Universitatea Politehnica din Bucuresti, in colaborare cu doua universitati din Franta si Regatul Unit, in cadrul unui Proiect TEMPUS finantat de Comisia Europeana.
Prima data am trecut intamplator pe strada pe care se afla Catedrala Sfantul Sipridon Nou din Bucuresti in luna noiembrie 2011 impreuna cu prietenul meu Vasile Ciobanita. Am profitat de ocazie si am intrat ca sa o vizitam. Era la apusul soarelui.
- Seful redacției știri si apoi director adjunct la Radio Europa Libera.
- Director IRIR(Institutul Român de Istorie Recentă)
Pe dl. Liviu Tofan l-am cunoscut pe 12 septembrie 2009 cu ocazia unei intruniri a simpatizantilor lui Cornel Chiriac. Fiind multa lume iar dansul fiind in centrul atentiei nu am avut ocazia sa purtam o discutie despre doua subiecte care ma interesau: Europa Libera si IRIR.
Acest interviu l-am facut cu mai multi ani in urma, dar pentru ca era neterminat, din motive lesne de inteles (nenea Lulu a decedat inainte de finalizare), nu l-am postat pana acum. L-am vazut si revazut de foarte multe ori iar acum m-am hotarat sa-l pun pentru ca am tinut foarte mult la nenea Lulu, care a fost un om foarte cumsecade, mereu pus pe glume si vreau sa ramana vesnic in amintirea noastra. In plus, timp de 24 de ani am stat foarte aproape unul de celalalt, eu am locuit in Calea Grivitei (Piata Chibrit), iar dansul a locuit in Cartierul Pajura. Si dansul a tinut foarte mult la mine din doua motive: a avut un frate pe care-l chema Nini si pe amandoi ne chema Vasilescu. Cand ne intalneam ne salutam de la distanta: “Traiasca Vasilestii!” No comment!
In cadrul bazei sportive RATB din Bucuresti exista un muzeu mai putin cunoscut: Muzeul Transportului in Comun. Acest muzeu al RATB povesteste despre lumea plina de romantism, a „Micului Paris”. Toata istoria transportului public al Capitalei, muzeul o adaposteste in cele sapte camarute. Muzeul este constituit numai din donatii. Nu exista niciun exponat care sa fie achizitionat din bani publici. Donatorii sunt bucuresteni care inteleg necesitatea existentei unui muzeu care sa-i reprezinte si salariati ai regiei, de la muncitori la directorii generali. Sufletul acestui muzeu il constituie colectionarul Doru Parfenie care a adunat si donat muzeului o parte din exponate precum: primele tipuri de bilete, bilete si legitimatii de calatorie (abonamente) din toate timpurile, documente si fotografii, carti postale, harti, ceasuri si echipamente.
Dupa o suferinta de cateva saptamani, timp in care a suferit trei operatii, chiar de ziua numelui, Sf. Vasile (1 ianuarie 2012), s-a stins din viata prietenul meu Vasile Ciobanita YO3APG.
In urma unei invitatii primita de la d-na Nona Millea, vineri 16 septembrie 2011, am avut o ocazie unica in viata, aceea de a cunoaste un grup de personalitati care au lucrat la Uzina Electronica, care s-au reunit cu ocazia venirii in tara a d-lui Eugen Statnic pentru a depana amintiri de pe vremea cand au fost colegi de serviciu. Intrunirea a avut loc chiar in incinta fostei Uzine Electronica. Nu oricand poti avea ocazia sa te afli intr-un asemenea grup select.
Cu Doru YO2AMU m-am cunoscut la simpozionul de la Tg. Jiu in urma cu 2 ani. Pentru ca stiam de pasiunea dansului pentru lucrul pe EME am dorit neaparat sa purtam o discutie.
Aceasta minunata cladire in care se afla, acum, Muzeul National Taranul Roman este situata in Bucuresti, pe Sos. Kiseleff nr. 3, langa Piata Victoriei si a fost construita in perioada 1912–1941, dupa planurile arhitectului Nicolae Ghica–Budesti, pentru Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, muzeul a fost mutat din palatul sau, in locul lui fiind deschis, in 1953 Muzeul Lenin–Stalin, devenit, apoi, Muzeul Partidului. Abia in februarie 1990, dupa ce institutia a fost reinfiintata, sub numele de Muzeul Taranului Roman, aceasta s-a putut intoarce in cladirea ce ii fusese destinata.
Urmand traditia, de cum am aflat data desfasurarii ultimei intalniri din acest an, abia asteptam sa pornesc la drum. Zis si facut, pe data de 16 Decembrie la ora pranzului am ajuns la destinatie. A urmat apoi cazarea si astfel am scapat de bagaj.
Prima data am trecut intamplator pe strada pe care se afla Catedrala Sfantul Sipridon Nou din Bucuresti in luna noiembrie 2011 impreuna cu prietenul meu Vasile Ciobanita. Am profitat de ocazie si am intrat ca sa o vizitam. Era la apusul soarelui.
- Seful redacției știri si apoi director adjunct la Radio Europa Libera.
Acest interviu l-am facut cu mai multi ani in urma, dar pentru ca era neterminat, din motive lesne de inteles (nenea Lulu a decedat inainte de finalizare), nu l-am postat pana acum. L-am vazut si revazut de foarte multe ori iar acum m-am hotarat sa-l pun pentru ca am tinut foarte mult la nenea Lulu, care a fost un om foarte cumsecade, mereu pus pe glume si vreau sa ramana vesnic in amintirea noastra. In plus, timp de 24 de ani am stat foarte aproape unul de celalalt, eu am locuit in Calea Grivitei (Piata Chibrit), iar dansul a locuit in Cartierul Pajura. Si dansul a tinut foarte mult la mine din doua motive: a avut un frate pe care-l chema Nini si pe amandoi ne chema Vasilescu. Cand ne intalneam ne salutam de la distanta: “Traiasca Vasilestii!” No comment!
In cadrul bazei sportive RATB din Bucuresti exista un muzeu mai putin cunoscut: Muzeul Transportului in Comun. Acest muzeu al RATB povesteste despre lumea plina de romantism, a „Micului Paris”. Toata istoria transportului public al Capitalei, muzeul o adaposteste in cele sapte camarute. Muzeul este constituit numai din donatii. Nu exista niciun exponat care sa fie achizitionat din bani publici. Donatorii sunt bucuresteni care inteleg necesitatea existentei unui muzeu care sa-i reprezinte si salariati ai regiei, de la muncitori la directorii generali. Sufletul acestui muzeu il constituie colectionarul Doru Parfenie care a adunat si donat muzeului o parte din exponate precum: primele tipuri de bilete, bilete si legitimatii de calatorie (abonamente) din toate timpurile, documente si fotografii, carti postale, harti, ceasuri si echipamente.
Dupa o suferinta de cateva saptamani, timp in care a suferit trei operatii, chiar de ziua numelui, Sf. Vasile (1 ianuarie 2012), s-a stins din viata prietenul meu Vasile Ciobanita YO3APG.
In urma unei invitatii primita de la d-na Nona Millea, vineri 16 septembrie 2011, am avut o ocazie unica in viata, aceea de a cunoaste un grup de personalitati care au lucrat la Uzina Electronica, care s-au reunit cu ocazia venirii in tara a d-lui Eugen Statnic pentru a depana amintiri de pe vremea cand au fost colegi de serviciu. Intrunirea a avut loc chiar in incinta fostei Uzine Electronica. Nu oricand poti avea ocazia sa te afli intr-un asemenea grup select.
Cu Doru YO2AMU m-am cunoscut la simpozionul de la Tg. Jiu in urma cu 2 ani. Pentru ca stiam de pasiunea dansului pentru lucrul pe EME am dorit neaparat sa purtam o discutie.
Aceasta minunata cladire in care se afla, acum, Muzeul National Taranul Roman este situata in Bucuresti, pe Sos. Kiseleff nr. 3, langa Piata Victoriei si a fost construita in perioada 1912–1941, dupa planurile arhitectului Nicolae Ghica–Budesti, pentru Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, muzeul a fost mutat din palatul sau, in locul lui fiind deschis, in 1953 Muzeul Lenin–Stalin, devenit, apoi, Muzeul Partidului. Abia in februarie 1990, dupa ce institutia a fost reinfiintata, sub numele de Muzeul Taranului Roman, aceasta s-a putut intoarce in cladirea ce ii fusese destinata.
Urmand traditia, de cum am aflat data desfasurarii ultimei intalniri din acest an, abia asteptam sa pornesc la drum. Zis si facut, pe data de 16 Decembrie la ora pranzului am ajuns la destinatie. A urmat apoi cazarea si astfel am scapat de bagaj.