You are here

Expoziție de fotografie: „Pe urmele lui Eminescu la Cernăuți”

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii române, germane și ale altor minorități etnice, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București” și F.D.G.R. – Regiunea Extracarpatică a organizat marți, 24 aprilie 2018, ora 18.00, vernisajul expoziției de fotografie „PE URMELE LUI EMINESCU LA CERNĂUȚI”, realizată de artistul George DUMITRIU.

A prezentat:

George DUMITRIU

Nina MAY, redactor șef adjunct A.D.Z.

A participat: Christiane Gertrud COSMATU, Subsecretar de stat,  Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul  României

Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele  Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică

Coordonatorul proiectului Aurora FABRITIUS

De-a lungul timpului arta fotografică a făcut în România și în lume progrese nebănuite, de netăgăduit, însă profesioniștii dedicați, împătimiți, cu mare stimă pentru obiectivul foto reprezintă și rămân și în zilele noastre o lume care trebuie respectată.

„Artistul fotograf George DUMITRIU aduce fără îndoială autenticitate,  demonstrând acest lucru cu fiecare expoziție, cu fiecare fotografie sau album publicat la publicații periodice și edituri. Talent, meșteșug, cultură, putere de sinteză și mult bun gust. Indrăgostit iremediabil de imagine, George Dumitriu o selectează, o compune, o surprinde…… cu sensibilitate, totdeauna cu multă răbdare în așteptarea luminii potrivite. Lumina reprezintă factorul determinant pentru artist. Admir la George Dumitriu splendidul orgoliu al profesiei, el se respectă pe sine cu fiecare imagine și respectă publicul său, alege spectaculosul, tradiția, detaliul semnificativ și expresiv, fiind cucerit definitiv de valoare, de patrimoniul cultural, care există numai în simbioză cu natura.

Cetățile tărănești ale sașilor din Transilvania, de exemplu cu unicitatea lor fabuloasă, mari orașe sau catedrale impunătoare, biodiversitatea Deltei Dunării sunt deschise și prezentate lumii și prin arta recognoscibilă a fotografiei semnată George Dumitriu. Artistul aparține admirabilelor spirite generoase, care pun obiectivul  în slujba unei arte dedicate minții și sufletului, fotografia.

Arta fotografică românească este continuată astfel cu demnitate. Distincția detaliului și a diversității i-au atras recunoașterea, înțelegerea și prețuirea artistului George Dumitriu.

Printre vastele sale întâlniri se numără și enigmaticul oraș ucrainian CERNĂUȚI, promotor al culturii, formator de elită al multor personalități universitare aparținând științei și culturii române, multor minorități etnice care conviețuiesc laolaltă peste veac în cultura noastră și s-au format la cea mai importantă  universitate din nordul Bucovinei, Cernăuți. Pe lângă simbolistica acestui oras, poți descoperi un mic giuvaer arhitectural care iti sugereaza pe alocuri Viena, dar, surpriză poți descoperi ca totuși in Cernăuți inca bate o inimă românească.

Artistul fotograf George Dumitriu ne va aduce imagini cu câteva dintre dragile amintiri…… Să-l însoțim! (Aurora Fabritius)

Evenimentul s-a desfășurat în limba română și germană.

Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:

http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Expozitie%20de%20fotografie%20-%20Pe%20urmele%20lui%20Eminescu%20la%20Cernauti/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer