slideshow 1

Moara lui Assan

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în București, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidențele Ministerului Culturii și Cultelor ca fiind monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial.

„Dor de Eminescu” - 2016

De Ziua Culturii Naţionale, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Uniunea Naţională a Femeilor din România a organizat vineri, 15 ianuarie 2016, ora 14.00, un spectacol de  muzică şi poezie „Dor de Eminescu”, prilejuit de aniversarea a 166 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu.

Orasul Campina - 18 decembrie 2015

M-am bucurat tare mult ca dupa doi ani am reusit sa vin din nou la “Intalnirea traditionala anuala de la Campina” organizata in fiecare an, aici, de catre radioamatorii campineni.

Comemorare de 4 ani – Vasile Ciobanita YO3APG

Si uita asa, pe nesimtite, a mai trecut inca un an, astfel incat pe 1 ianuarie s-au implinit 4 ani de cand prietenul nostru Vasile Ciobanita YO3APG, s-a ridicat la cer.

The cold genesis of matter and fields

În data de 17 decembrie 2015 a avut loc la sediul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), sesiunea de comunicări Geneza la rece a materiei. Energia spațiului şi dispozitivele “Free Energy”, sesiune prilejuită de lansarea cărții The Cold Genesis of Matter and Fields având ca autor pe dr.ing. Marius Arghirescu, examinator OSIM, apărută la Editura Science Publishing Group în luna martie 2015.

Moda franceză în miniatură. Păpuși din colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova

Joi, 17 decembrie 2015, începând cu ora 13:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, a avut loc deschiderea expoziţiei temporare intitulate „Moda franceză în miniatură. Păpuși din colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova”.

Pași spre Lumină

AFAPRR a UAP din România în parteneriat cu Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" și Muzeul Național al Harților și Cărții Vechi a vernisat miercuri, 23 decembrie 2015, orele 17.00, la Galeria Orizont expoziţia Pași spre Lumină.

Eu si Trabantul – Din nou la drum

Pentru ca stiam ca dl. Dan YO3AID a mai mers si prin alte parti cu renumitul Trabant am dorit sa mai aflam si alte exepeditii pe care le-a efectuat.

Intalnirea radioamatorilor bucuresteni de Sf. Stefan 2015

Si uite asa, pe nesimtite, a trecut si ultima intalnire a radioamatorilor din acest an. De cum am aflat data si ora cand va avea loc aceasta intalnire am cautat sa o popularizez la cat mai multi prieteni, in ideea sa fim cat mai multi participanti.

Povestea lăzilor săseşti din Transilvania

Miercuri, 18 noiembrie 2015, cu începere de la ora 13:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României din Calea Victoriei, nr. 12, sector 3, Bucureşti, a avut loc deschiderea expoziţiei temporare itinerante Povestea lăzilor săseşti din Transilvania, organizată în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, prin Compartimentul de Etnografie Săsească Emil Sigerus.

Pages

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer