You are here

Personalitati

Prin cafenelele din Micul Paris

Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Editura Corint, a anunțat lansarea cărții Prin cafenelele din Micul Paris, scrisă de istoricul Maria Magdalena Ioniță, apărută în 2020, în colecția Istorii urbane, la editura Corint. Evenimentul a avut loc marți, 24 mai a.c., ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12).

Gala Premiilor AJTR

După o întrerupere de doi ani, din pricina pandemiei, Gala Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) s-a reluat printr-o nouă ediție.

Ștefan Hell, laureat al Premiului Nobel, a conferențiat la Academia Română

Precizare
Întrucât în data de 17 mai 2022 profesorul Ștefan Hell a fost confirmat pozitiv Covid-19 și nu a putut călători, acesta nu a putut fi prezent la București.
 
Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române, conform programului, dar în format hibrid, profesorul Ștefan Hell susținându-și conferința online, potrivit dorinței sale.

Trasee montane de iarnă și Everest, evocare

În cadrul evenimentelor dedicate educației permanente, Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în parteneriat cu Clubul turistic Imagini din toată lumea au organizat marți, 17 mai 2022, ora 18,00 conferința cu imagini de tematică montană: „Trasee montane de iarnă și Everest, evocare”. A prezentat: ing. Mihail Cernat.

Conferintele GCI ale lunii mai 2022

Conferintele GCI ale lunii mai 2022, au avut loc in data de 12 mai 2022, de la ora 15:00 la 17:00, la Casa Oamenilor de Știință din București (Piața Lahovari nr. 9). 

Lansare de carte: „Călătorii identitare. Românii megieși” și „Ostatic în propria țară. Cartea Vieții mele”

Fundația Europeană Titulescu a organizat marți, 10 mai 2022, începând cu ora 16:00, lansarea cărților:
„Călătorii identitare. Românii megieși”
Autor: Mihai Nicolae
și
„Ostatic în propria țară. Cartea Vieții mele”.
Autor: Ion Iovcev

ACTUALITATEA ARTEI SPECTACOLULUI

Joi, 21 aprilie 2022, începând cu ora 17:30, la sediul Casei Schiller din Strada Batiștei nr. 15, București, a avut loc concertul ACTUALITATEA ARTEI SPECTACOLULUI, susținut de Formația Ars Subtilior și prezentarea expoziției PROCESUL DE CREAȚIE SCENOGRAFIC, realizată de Mara Bădică, student la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Departamentul de Scenografie, București.

O viață închinată căutării adevărului istoric

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Fundația Europeană Titulescu și Centrul de Studii Ruse și Sovietice ,,Florin Constantiniu” au organizat miercuri, 20 aprilie 2022, ora 16:00, Simpozionul comemorativ Florin Constantiniu cu tema ,,O viață închinată căutării adevărului istoric”.

 

Arta Renașterii Italiene. Michelangelo și refuzul de a picta Capela Sixtină de la Vatican

În cadrul tradiției prezentărilor istoriei României, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București au organizat joi, 14 aprilie 2022, ora 17:30, conferința Arta Renașterii Italiene. Michelangelo și refuzul de a picta Capela Sixtină de la Vatican.

Gheorghe Cojocea – Destinul unui ofițer de tancuri

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu familia ofițerului Gheorghe Cojocea, Asociația RoMilitaria, Editura Favorit și Asociația Deutsches Freikorps, a deschis expoziției „Gheorghe Cojocea – Destinul unui ofițer de tancuri”.

Vernisajul a avut loc miercuri, 13 aprilie 2022, începând cu orele 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.

Pages

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer