Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

Este numită ''eroina de la Jiu''. Călăuzită de cele mai nobile sentimente față de patrie, a îmbrăcat mai întâi uniforma albă de infirmieră pentru răniți, apoi pe cea de soldat. Hotărâtă să apere cu arma în mână pământul strămoșesc, Ecaterina Teodoroiu, de la a cărei naștere se împlinesc, la 16 ianuarie, 120 de ani, s-a aruncat în focul marilor bătălii de la începutul Primului Război Mondial. A căzut eroic în bătălia de la Mărășești, onorând steagul românesc.

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894, satul Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii. De mică a avut aplecare către învățătură. Când a sosit timpul să meargă la școală, Ecaterina nu a vrut să rămână acasă ca frații ei sau ca alți copii din sat. Sprijinită de mama sa, care se mândrea că are o fată cu multă dragoste de carte, a devenit elevă. Clasele primare le-a urmat la Vădeni, apoi la Târgu Jiu, iar în vara anului 1916 și-a terminat studiile la un liceu din București.

Prima participare a ei la viața militară a fost consemnată în 1913, când, deși era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetașă în asociația cercetașilor români, Cohorta ''Pastorul Bucur'' din București, iar din 1914 era cunoscută ca bună cercetașă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanței.

După intrarea României în război, a fost întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniților, printre care s-a aflat și fratele său mai mare, Nicolae. Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conștiința jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina a hotărât plece pe câmpul de bătălie. Comandanții au cedat insistențelor ei și au primit-o să lupte alături de ostași.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Pe 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni la luptele de la Podul Jiului, concurând la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

Confruntarea descrisă de Constantin Kirițescu în ''Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918'', vol. I, seamănă a scenariu de film: ''În timpul luptei, pe la amiază, o coloană inamică, în forță de o companie și jumătate, cu mitraliere, reușește să se strecoare printre grupul nostru central și detașamentul din stânga și ajunge în marginea de vest a orașului, la podul de fier al Jiului. Vestea se răspândește cu iuțeala fulgerului în oraș. O revoltă și o însuflețire extraordinară cuprinseră pe locuitorii mândrului orășel. 'La pod, la pod, să nu lăsăm pe nemți să intre în oraș!', strigau toți din toate părțile. În cea mai mare grabă se organiza apărarea podului cu concursul unui comisar de poliție, care adunase și el câțiva sergenți de oraș și cu o companie de 150 milițieni. (...) Cu un entuziasm de nedescris, 'trupa' de apărare a Târgu Jiului lua poziția în spatele digului de pe malul râului, lângă grădina publică a orașului. Coloana de bavarezi încercă să intre pe pod, dar fu primită cu salve de focuri. Încercările repetate ale dușmanului nu reușiră; voinicii apărători îl țineau în respect pe celălalt mal. (...) Femei curajoase îngrijeau pe răniți chiar lângă linia de luptă și cărau muniții luptătorilor. Printre ele se distingea prin curajul și înflăcărarea ei o tânără, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câștiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de 'eroina de la Jiu'''.

Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită ușor. Acest lucru a îndârjit-o și mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dănești, Florești, Rășina, Peșteana, Tunși. A fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești de unde a scăpat, împușcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă și la Bărbătești a fost rănită ușor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiași, un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale — la Craiova, București și la Spitalul ''Regele Ferdinand'' din Iași. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în fața trupei.

În ''Memoriu asupra activității eroinei Ecaterina Teodoroiu în partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie'', colonelul Constantin Pomponiu, fost comandant al acestui regiment își amintește: ''Lunar se ducea la Palatul Regal unde se prezenta M.S. Regina și de unde i se dădea suma de lei 400; acești bani nu-i cheltuia pentru ea, decât foarte puțin, fiind și foarte sobră, ajuta soldații, ridicându-le traiul cu ce se putea cumpăra în acele timpuri; regimentul având grijă pentru mâncarea și îmbrăcămintea ei, echipată cu aceeași uniformă ca și ofițerii. Deși avea un fizic nu tocmai forte la vedere, însă a fost totdeauna sănătoasă, chiar călărea foarte bine. La toate marșurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul și însuflețirea sa patriotică, cu toate că purta carabina, cartușele necesare 160, precum și grenade, totdeauna am văzut-o neobosită și cu moralul ridicat''.

În memoriile încredințate ziaristului N. Rădulescu-Marador și reproduse în ''Observatorul militar'' (nr. 6, 10-16 februarie 2010) sub titlul ''Înger al răzbunării și cronicar de front'', Ecaterina scria: ''Rămasă singură pe lume, am jurat să mă răzbun și m-am rugat să fiu înrolată chiar în compania fratelui meu. Plec pe front, de data aceasta ca soldat, și în ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sânge, dar avântul răzbunării m-a făcut să pierd prevederea și sunt luată prizonier. Escortată de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisă... unde?, nu știu. În cale mi-aduc aminte că am încă revolverul; două gloanțe în capul santinelei mi-au redat libertatea. Îmi iau arma și fug pe poteci dosnice înspre ai noștri. Sunt văzută însă la un luminiș și-o ploaie de gloanțe răpăie în urma mea, rănindu-mă la piciorul drept. Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi. Fug înainte și la două noaptea sunt între ai mei, cărora le descriu poziția inamică. Vor să mă bage în spital, dar nu primesc și plec în luptă cu un bandaj sumar. Iau parte la un atac de baionetă și cu toată greutatea armei avântul îmi dă putere să ucid trei inamici. Sunt mulțumită! La Bărbătești, o bombă de 305 îmi fracturează tibia și coapsa stângă, așa că în timpul retragerii am fost tot în spital. Acuma sunt bine, sunt sublocotenent și plec din nou să caut glonțul pe care va scrie glorie sau... moarte pentru țară''.

Pentru faptele sale de arme, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetașilor i-a decernat Ecaterinei Medalia ''Virtutea Cercetășească'' de aur, iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război nr. 12678 din 10 noiembrie 1916, ''domnișoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetașe 'Domnul Tudor' a fost distinsă cu Medalia 'Virtutea Militară' de război clasa a II-a pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași. A fost rănită de un obuz la ambele picioare''.

În spitalul de la Iași, eroina s-a refăcut spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care și-a reluat locul pe front, continuând să lupte cu vitejie împotriva inamicului. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact și pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostașii români. Încurajați de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldații români rezistau atacului crunt al inamicului.

La 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent și echipată cu armă, raniță, cartușieră, grenade și sacul de pesmeți. În pofida drumului anevoios, a mărșăluit alături de soldați, iar în 20 august regimentul și-a ocupat pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului.

Miercuri, 22 august, la ora 21,15, unitățile române au fost atacate și surprinse descoperite de unități din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel și a căzut la datorie.

În Darea de seamă asupra operațiunilor executate pe zile, conform Jurnalului de operații din perioada 1 ianuarie-15 septembrie 1917, generalul Ernest Broșteanu, comandantul Diviziei a XI-a, consemna: ''Brigada 21 Infanterie. În cursul zilei de 22 august a.c., până la ora 21.30, pe tot frontul a fost acalmie completă, întreruptă foarte rar de slabe focuri de artilerie. În acest timp s-a încercat a se face mai multe recunoașteri. La Regimentul 42/66 aceste recunoașteri n-au reușit a înainta din cauză că inamicul, avantajat de situația dominantă ce are, a tras asupra acelor patrule; asemenea și la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a început un atac prin surprindere, cu patrule mari care s-au apropiat de tranșeele Regimentului 42/66 și 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul său mai ales de grenade de mână și mitraliere, în timp ce bombardiere de tranșee au tras asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producând pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mână și baraj de artilerie. În această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a căzut vitejește în capul plutonului ei, îmbărbătându-și soldații''.

La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: ''În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt 'Eroina de la Jiu' și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: 'Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!', are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi''.

A fost înmormântată cu paradă militară pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a.

''Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie aceasta fecioară inimoasă, vitează, demnă de moșii și strămoșii ei și ca o pildă atât pentru Regimentul cu care a luptat și și-a dat viața pentru apărarea și mărirea Patriei, cât și pentru toți românii și, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însuflețire să-și jertfească viața pentru pământul strămoșesc'', conchidea, la 10 mai 1920, în Memoriul său, colonelul Pomponiu.

La patru ani de la moartea Ecaterinei, în 4 iunie 1921, osemintele acesteia au fost deshumate și transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din fața Primăriei. În 8 iunie, Capitala țării a dat onoruri militare osemintelor eroinei sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, care străbătuseră traseul Focșani-București-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploiești. În gările acestor orașe, vagonul național rezervat eroinei a fost întâmpinat cu pietate și recunoștință. În Gara de Nord, vagonul acoperit de flori și îmbrăcat în verdeață și în tricolor a fost primit de oficialitățile Capitalei, de numeroși bucureșteni. Cortegiul care urma să o însoțească pe eroină la Târgu-Jiu, format din două tunuri capturate de gorjeni la Jiu și Mărăști, a parcurs străzile Capitalei în uralele mulțimii.

Cu această ocazie, Ministerul de Război a dispus ca Regimentul 43/59 Infanterie să primească numele eroinei Ecaterina Teodoroiu. În perioada 1959-1961, numele tinerei combatante din Primul Război Mondial a fost purtat de Regimentul 18 Mecanizat din Caransebeș.

''Această tânără eroină de la Jiu a fost exemplu de curaj și patriotism pentru toate generațiile ce vor veni (...) A dat dovadă de mult curaj, abnegație până la deznădejde și iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conștiincioase a Legii Cercetașilor, meritând toată admirația această Jeana d'Arc a noastră'', spune maiorul Constantin Bucimeanu în biografia pe care a alcătuit-o Ecaterinei Teodoroiu, înaintată Serviciului Istoric din Marele Stat Major.

Sursa: AGERPRES

De foarte mult timp imi doream ca sa ajung si eu in zona ca sa vizitez Mausoleul de la Marasesti, dar pana acum nu s-a invit ocazia. Pe 1 august 2016, in drum spre Pascani, mergand pe sosea si fiind foarte atent la tot ce-mi iese in cale, am remarcat acest obiectiv si imediat i-am spus prietenului care era la volan sa traga pe dreapta ca sa vedem (vizitam) si noi mausoleul. Asa am dat peste bustul lui Ecaterina Teodoroiu.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Ecaterina%20Teodoroiu,%20eroina%20de%20la%20Jiu/index.html