You are here

Intalnirea traditionala – 17 octombrie 2014

Vineri 17 octombrie 2014 s-a desfăşurat întâlnirea tradiţională a absolvenţilor din 1956 ai facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, IPB.

Durata: între orele 10:30 - 14:30

Locul: cel obişnuit, la Muzeul UPB din localul Polizu.

Prezenţi: Solly Anghel, Nicu Bratcovschi, Mia Bucurescu, Andrei Ciontu, Natalia Cutieru, Nicolae Daia, Radu Dumitrescu, Emil Gheorghe, George Ionescu, Relu Millea, Nona Millea, Lucian Nica, Ioan M. Popescu, Grigore Rogobete, Mimi Sasu, Rodica Şerban, Virgil Teodorescu, Petre Varlam.

Invitaţi: Vasile Diaconescu (fostul director al Muzeului UPB), Nini Vasilescu (prietenul nostru, radioamator şi fotograf).

Gazde: cele trei doamne, angajate ale Muzeului

Trataţia s-a compus din produse aduse de Andrei (vinul), Nona, Daia, Relu - respectiv preparate de Nona si cele trei doamne de la Muzeu.

A fost sărbătorit Relu Millea, care a împlinit ieri, 16 octombrie, vârsta de 82 de ani.

Mia Bucurescu şi Puiu Popovici i-au făcut "cadou" cu această ocazie un "manifest compromiţător", care a fost distribuit tuturor participanţilor, prin care l-au "demascat" ca ofiţer acoperit"!?  O glumă facută in ideea de a mai descreţi frunţile, inclusiv pe cea a sarbătoritului.   

S-a hotărât trimiterea unui mesaj colectiv de felicitare d-lui profesor Adrian Valeriu, primul decan al facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii (1953-1957), actualmente rezident în Cleveland (Ohio), cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Mesajul cu semnăturile celor prezenţi este ataşat aici.

Georgică a distribuit textul unei poezii din recenta productie proprie (14 octombrie 2014, 3 pagini) intitulată "Dispută cu privire la superioritatea femeii" - un omagiu adus femeii, casei şi maternităţii (va fi difuzată ulterior prin e-mail).

Tibi Salanţiu a sunat la telefon din Cluj şi a transmis salutul clujenilor (Salanţiu, Costin Miron, Bălănescu) împreună cu regretul că nu au putut participa la întâlnire.

Relu a prezentat mesajul celor care, din diferite motive, nu au putut participa, printre care Puiu Popovici (din Elveţia), Valerică Grabari (din Canada), Puiu Zaharescu, Ştefan Bouleanu.

Ioan M. Popescu a făcut o amplă prezentare a volumului scris de el şi de prof. Dumitrache despre istoria Politehnicii bucureştene, începând din 1818 până în zilele de azi. Deşi a durat aproape o jumătate de oră, a fost ascultată cu atenţie de toată lumea.

Nona a anunţat că volumul al 5-lea al "Istoriei electronicii", care este în lucru, va fi consacrat unor CV-uri ale specialiştilor electronişti din România, un fel de "Who is who" adus la zi şi a cerut de la toţi date biografice ale lor şi ale altor foşti colegi, pentru a fi incluşi în volum. Tot ea a anunţat că CRIFST (Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii), grupa de Istoria Electronicii îşi va reînnoi membrii (dintre care fac parte Andrei Ciontu şi Nona Millea).

S-au purtat discuţii pe teme variate, din toate domeniile. Deşi s-a cerut să fie evitate temele politice, ele au reapărut în mod repetat... S-a reafirmat hotarârea din primăvară ca in mai 2016 să fie organizată aniversarea de 60 de ani de la absolvire, la care vor fi invitaţi toţi cei încă valizi, din toate colţurile lumii... Relu s-a angajat să editeze încă un album jubiliar (al 4-lea din serie) şi aşteaptă materiale, în primul rând de la autorii deja consacraţi ! (dar şi de la alţii).

Cu salutări cordiale,   Relu Millea

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Intalnirea%20traditionala%20-%2017%20octombrie%202014/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer