Sa facem cunostinta cu prof. Mihai Vornicu

Cand citeam in revista Tehnium acele nenumarate articole de electronica scrise de prof. Mihai Vornicu, nici prin cap nu imi trecea ca peste ani o sa ajung sa-l cunosc pe acest om minunat.

Nini: Dl. Vornicu, ce puteti sa-mi povestiti despre copilaria d-voastra?

Dl. Vornicu: Cat am facut cele 4 clase elementare am stat in Bucuresti la o matusa de-a mea, sora mamei. Clasa a I-a de liceu era dupa cele 4 clase primare. Clasa a V-a dupa stilul de azi era a I-a de liceu. Intre timp, matusa a facut un copil si numai avea timp ca sa aibe grija si de mine. Matusa mea locuia la Piata Mihai Bravu, unde intorcea tramvaiul 14 care mergea la Cotroceni. Cand a fost sa vin in clasa a II-a de liceu, tatal meu mi-a spus: -Ma baiatule, noi avem 4 prajini de gradina (un ha are 52 de prajini in Moldova), dar nu s-a facut nimic anul asta pentru ca a fost seceta si in plus, am avut o vacuta, ne-a mancat-o lupii, scroafa cu purcei s-a imbolnavit de lungoare si am dat-o la cimitirul de animale. Asa ca am ramas saraci lipiti pamantului eu si fratele meu, ca sora mea geamana murise intre timp, la 7 ani. S-a spalat la cap, a plecat la scoala, a facut meningita si in 2 zile a murit. Si atunci i-am spus: -Bine tata dar vreau sa invat carte, e singura mea posibilitate. Si atunci tata mi-a spus: -Ma baiete, n-am cu ce sa te mai tin la scoala. Trebuie sa te dau intern. Si ca sa te dau, trebuie sa platesc: taxe de internat, sa-ti dau rufe la tine, de unde sa-ti dau pijama, samd. Si atuncea, am venit pe jos de-acasa, nu aveam nici pantofi in picioare, adica aveam dar aveau gauri in ei, i-am dus in mana, am mers in picioarele goale 15 Km pana la Adjud la nenea Antohi care era mecanic de locomotiva si l-am rugat: -Nenea Antohi, n-am bani, du-ma si pe mine la Bucuresti, pe tender, unde-o fi, pe locomotiva. Si a zis: -Ma baiete, eu nu mai fac drum la Bucuresti, acuma merg la Galati, dar la Marasesti te dau pe mana altui mecanic care te va duce la Bucuresti. Si asa a fost. Am venit la Bucuresti, pe tender, sus pe carbuni. Numai spun ca fumul de la locomotiva, ca era locomotiva dintr-alea cu carbuni, mi-a bagat atata sperla in porii de pe fata, incat m-am spalat, dar nu a iesit nici dupa doua saptamani. Cand am venit in Bucuresti aveam 5 lei. O piesa de 5 lei cu capul regelui Mihai. M-am dus la director la scoala, la directorul Medioglu s-am cazut in genunchi, s-am zis: -Dom-le director, spal vase, spal geamuri, ce vreti d-voastra puneti-ma sa fac si ziua si noaptea, numai tineti-ma si pe mine la internat ca vreau sa invat carte dar nu am posibilitate. La care directorul mi-a spus: -Peste 3 zile este examen de bursa si avem 3 burse de cate 900 lei, pe tot liceul. Daca iei o bursa, bine, daca nu, ce sa-ti fac ma baiatule? Imi pare rau de tine, mai ales ca stiu ca ai fost un elev bun in clasa a I-a de liceu. In cele 3 zile pana la examen m-am plimbat prin Bucuresti, iar din cei 5 lei am mancat 2 covrigi de cate 2 lei si mai mi-a ramas 1 leu la care ma uitam ca la Soare. Am dormit 3 nopti pe unde am apucat; o noapte in Parcul Ioanid, o noapte in Parcul Carol si o noapte in Gara de Nord.

Nini: Ati luat examenul?

Dl. Vornicu: M-am dus, am dat examenul de bursa cu prof. Emil Dragoescu, de limba romana. Am raspuns la intrebari si cand am iesit afara din clasa am cazut cu fata in jos, nu am mai stiut de mine si a inceput sa-mi curga sange din nas. M-a intrebat: -Ce ai mancat azi? Am raspuns: -N-am mancat nimic. M-a intrebat: -Da ieri? Am raspuns: -Un covrig. M-a intrebat: -Da alaltaieri? Am raspuns: -Tot un covrig. Dupa acest dialog, m-a dus directorul Voitis la internat si mi-a dat sa mananc supa cu galusti, vai ce buna, o tin minte si acuma si ghiveci de legume; gatise pentru personalul de acolo de la liceu. Am trait cu bursa tot liceul. Cat am fost in liceu am luat 864 lei, bursa pe luna; imi oprea 36 lei, adica 9%, probabil impozit. Din 864 lei imi plateam internatul, imi plateam toate celelalte, tineam cate un leu pe zi, 30 lei, sa mananc o chifla la ora 10 si cu ce imi mai ramanea ma duceam la magazinul Demischiotu la Piata Sf. Gheorghe si cumparam: o litra de orez, un pachetel de ceai, etc., faceam pachet si-l trimeteam mamei la tara. Asa am invatat carte 8 ani de zile la liceu. A fost vai de capul meu. Mai tin minte ca in clasa a IV-a de liceu eram foarte bun si la latina. Odata, m-a scos la latina, la tabla, prof. Niculescu Tiganu si imi spune: Ia scandeaza. Eu uitasem cartea acasa. Si am inceput: -In nova fert animus mutatas dicere formas. De bello galico. Galia est omnes im partes tres. Profesorul se uita la mine si ma intreaba: -Dar tu, dupa ce citesti? Ii raspund: -Pai, stiu pe dinafara. El ma intreaba: -Cum ma stii pe dinafara? Eu ii zic: -Uitati capitolul 2 si incep: Aput vecers... M-am bucurat de o memorie extraordinara si inca ceva, atunci cand citeam ceva, bagam bine la cap.

Nini: Cum ati reusit performanta sa luati doua diplome de bacalaureat?

Dl. Vornicu: Aveam trei pofesori pe care ii chema Niculescu. Era Niculescu Tiganul, care era profesor de latina; un profesor exceptional. Era Gheorghe Niculescu, care era profesor de stiinte naturale, ii ziceam Mos Pomana, zis Zgarie branza; zicea: -Ti-am dat 7, iti dau de pomana! Si mai era Nae Niculescu, profesor de matematica, zis Atila sau Visul lui Dumnezeu. In clasa a V-a trebuia sa alegem intre real si modern. Ma cheama profesorul de latina si-mi spune: -Ma baiete, tu sa nu care cumva sa te duci la matematica, vii la latina, ca tu trebuie sa inveti limba latina. I-am raspuns: -Da, dl. profesor. M-a chemat Niculescu de matematica: -Ma baiete, ma, tu sa nu te duci la latina ca nu faci nimica, iesi farmacist si stai in picioare sa vinzi medicamente la oameni, matematica sa faci! I-am raspuns: -Da, dl. profesor. Nu puteam sa le zic nu, mai ales ca la latina a intrebat in clasa care sunt adjectivele care fac superlativul neregulat, n-a stiut nimeni si atunci m-a intrebat: -Vornicu nici tu nu stii? Si am raspuns: -Ba da. Facies dificies, similis disimilis, humilis gracilis. Cu asta am intrat in gratiile profesorului de latina. Cand m-am dus sa ma inscriu, am vrut la matematica si i-am zis lui Fanica: -Dl. Secretar, ce ma fac, uita asa si asa si i-am povestit toata tarasenia. Imi zice: -Ma si tu unde vrei sa te inscrii? I-am zis: -Eu vreau la matematica. Atunci el a spus: -Bine, eu te inscriu la matematica si daca zice ceva domnul profesor de latina dai vina pe mine. Bine, m-a inscris la matematica, vine ora de latina, striga catalogul Niculescu Tiganul, cutare, cutare si zice: -Da Vornicu? I-am raspuns: -Pai, zic, sunt prezent, aici. La care el: -Nu esti trecut in catalog, te-ai inscris la latina? Zic: -Ba, eu si am inceput sa ma balbai: -Nu stiu ce a facut dl. Secretar. M-am dus la Secretar si i-am zis: -Dl. Secretar, am dat de Dracu, uite asta de latina vrea sa ma treaca in catalog. Secretarul zice: -Stai ca vin io. A venit si ia spus profesorului: -Vornicu mi-a spus sa-l trec la dl. prof. Niculescu si eu am inteles la dl. prof Niculescu de matematica, nu la latina. Si m-a trecut si la latina, asa ca le-am facut pe amandoua: matematica si latina. In felul asta am obtinut doua bacalaureate; am unul la latina, adica uman si bacalaureatul teoretic. Am avut profesori exceptionali in liceu. Vreau sa va spun ca Liceul Sincai era un liceu al saracilor dar era un liceu care rivaliza cu toate celelalte mari licee din Bucuresti: Mihai Viteazu, Gheorghe Lazar, Matei Basarab, etc.

Nini: Cand ati devenit Cercetas?

Dl. Vornicu: Am fost confirmat Cercetas pe 11 aprilie 1933; imi mai trebuia o luna ca sa fac 10 ani. Peste cativa ani l-am cunoscut pe Lordul Baden-Powell cel care a infiintat cercetasia sub numele de Scout-boys.

Nini: Unde l-ati cunoscut?

Dl. Vornicu: La Alexandria in Egipt.

Nini: Pai cum ati ajuns acolo?

Dl. Vornicu: Am sa va spun istoria. Mama avea un frate, pe nenea Gicu care tinea foarte mult la mine; eram nepotul lui preferat si imi spunea Gaita, pentru ca atunci cand eram mic si ma intreba cineva cum ma cheama, nu puteam sa spun Mihaita si spuneam Gaita. Intr-o seara, pe atunci locuiam in strada Agricultori nr. 32, ne-am trezit pe la ora 10 seara cu nenea Gicu care atunci era mecanic sef pe un cargou romanesc.

Nini: In ce an se intampla?

Dl. Vornicu: In 1936. Eu adormisem, iar el mi-a spus: -Hai Gaita, imbraca-te si hai cu nenea. M-a luat in brate, am mers cu tramvaiul 14 pana la Universitate iar de acolo am mers pe str. Cometa unde locuia unchiul meu. Tot in noaptea aia am mers la Gara si de acolo la Constanta, unde a vorbit el cu nu stiu cine si m-a facut Mus, un fel de copil de trupa, numai ca eram la marina. Mi-a dat costum, mi-a dat bereta, dar eu luasem de acasa si costumul de cercetas. Pe drum, nenea Gicu mi-a aratat cand am trecut prin Bosfor, Edi-Kule, adica cele 7 turnuri, unde a fost ucis Brancoveanu. Am trecut prin Marea Marmara, am facut o escala la Pireu, una in insula Creta si apoi am mers in Alexandria unde autoritatile egiptene ne-au tinut 2 zile in carantina in larg si apoi am intrat in port ca sa descarce marfa. Si cat descarca vaporul, unchiul meu, intr-o dupa masa pe la 3 ceasuri imi spune: -Hai sa ne plimbam pe faleza din Alexandria. Pe cand ne plimbam, un domn inalt, smead la fata, cu o casca coloniala pe cap, ma opreste, eu eram imbracat cercetas si ma intreaba in englezeste din ce tara sunt. Eu nu stiam niciun fel de engleza dar unchiul meu care umblase prin atatea tari, o rupea pe englezeste, a inteles ce m-a intrebat si mi-a spus: -Te intreaba din ce tara esti. Eu, foarte mandru ii spun ca sunt din Romania, sunt cercetas roman. Atunci ma intreaba cetateanul: -Dar pe mine ma cunosti? Eu m-am uitat la el si de unde sa cunosc eu pe cineva la Alexandria, in Egipt? -Habar n-am, zic, cine stie cine o fi. El zice: -Eu sunt Lordul Baden-Powell cel care a infiintat cercetasii. Cand mi-a spus cine este, eu m-am uitat la el si i-am spus lui unchi-miu: -Spune-i sa nu-si mai bata joc de mine. Pentru mine, la varsta aia, Baden-Powell englez era in Anglia, ce sa caute la Alexandria in Egipt? Egiptenii erau in Egipt, englezii erau in Anglia, samd. Am uitat, nu ma gandeam ca eu sunt roman si sunt in Alexandria. Si, eu am plecat de acolo, i-am lasat in pace. Am vazut in urma ca asta se legitimase lui unchi-miu. -Ma Mihaita tu stii cine este asta? imi spune unchi-miu. Ii zic: -Nu. Unchi-miu: -Este Lordul Bade-Powell, ma. Eu: -Nene Gica, matale glumesti? Unchi-miu: Nu glumesc, zau, mi-a aratat actele. Atunci, m-am intors in fuga, am cazut in genunchi in fata lui si i-am spus in romaneste: -Iarta-ma! M-a ridicat de subsuori in sus si mi-a spus: -You are a very good boy! (Esti un baiat foarte bun!) si m-a sarutat o data pe crestet si o data pe obraz. Si acuma, le simt sarutarile lui. Am mai stat de vorba cu el prin intermediul unchiului Gica, care juca rolul de traducator. Cred ca sunt singurul Cercetas din Romania care l-a cunoscut pe Lordul Baden-Powell.

Nini: Cum ati ajuns la facultate in Germania?

Dl. Vornicu: In vacanta am facut meditatii de matematica, de germana, de latina, cu baiatul lui Tudor Arghezi, Barutu Arghezi. L-a dat sa invete in particular. Pentru meditatii, aveam de luat de la Tudor Arghezi vreo 7.500 lei, dar el mi-a dat numai vreo 2.000 lei si a zis: -De la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult. Zic: -Bine dl. Arghezi, eu nu am facut lectii cu Dumnezeu, am facut cu baiatul d-voastra. Crezi ca am mai vazut si restul? Banii mi-au ajuns exact pana in gara la Dresda, unde nu am mai avut nici un leu in buzunar. Ca sa fac rost de bani am carat bagaje in gara, am dormit pe pavaj, ca nu aveam unde. M-am inscris la facultate, dar la Dresda se vorbea o limba germana, un dialect tare ingrozitor. Atunci, m-am intalnit cu baiatul lui Mociornita, mi-a fost coleg de liceu si mi-a spus ca el este student la Viena. Cand m-am dus la Viena am stat in Nielstrasse. Frumos oras, orasul lui Johann Straus, oras muzical, dar extraordinar de scump, foarte pretentios si nici acolo nu se vorbea o germana ca lumea, se vorbea un dialect austriac. Baiatul lui Mociornita a uitat sa-mi spuna ca viata era ieftina pentru el, fiinca ta-su avea o fabrica de pielarie in Bucuresti. Asa ca de la Viena m-am dus la Stuttgart unde am stat 3 ani si jumatate

Nini: La ce facultate v-ati acolo?

Dl. Vornicu: Mai intai m-am inscris la chimie, pe urma la matematica.

Nini: Nu v-ati lasat de matematica!

Dl. Vornicu: Nu, de matematica nu m-am lasat. Ca sa ma intretin, am fost fochist pe locomotiva la depoul de locomotive din Kasel, chelner la un restaurant la Carlsruhe. Ma duceam seara de la Stuttgart la Carlsruhe cu trenul si invatam in tren. Cand ma intorceam adormeam, noroc ca trenul nu mergea mai incolo de Stuttgart.

Nini: Era cap de linie.

Dl. Vornicu: Da.

Nini: Puteti sa-mi povestiti ce ati constatat cand ati ajuns la Stuttgart si ati cautat o gazda?

Dl. Vornicu: Ceea ce este interesant, este ca atunci cand am ajuns la Stuttgart, m-am dus la cea mai buna pensiune, La Doamna Listau, dar pe usa scria: Hier kommen Studenten, aussen aus Rumanien (Primim studenti, afara de romani). De atunci ne mergea buhul ca suntem asa cum suntem. Cand i-am spus ca sunt roman, a inceput sa se codeasca, ca sa vin peste o saptamana, ca nu stiu ce si i-am spus: -Doamna Listau, tineti-ma aici o saptamana si daca nu sunteti multumita de mine imi da-ti papucii si-am plecat. Pana la urma m-a acceptat. Diminetile ma sculam mai devreme, faceam pantofii cu crema la toti cei care puneau pantofii la usa, ma duceam cu cosul in spate si cumparam mancare pentru toata lumea. Nu va spun ca, noaptea, la o mansarda din apropiere, cu toate ca era camuflaj, iesea fumul pe o fereastra ca de la vapor si cantau: Sanieeeeee, cu zurgalai. Astia, zic: -Sunt romani de-ai mei. D-aia scria pe usa: Primim studenti afara de romani. Ca sa-mi spuna doamna Listau pana la urma ca: -Herr Vornicu, Sie sind doch kein Rumaner (Dl. Vornicu, nu sunteti roman). No comment!

Nini: Cum anuntati clientii in restaurant ca la masa serviti peste?

Dl. Vornicu: La Carlsruhe pe malul Rinului, acolo la restaurant, eu eram cel care, cu ankarul pe mana, adica cu servetelul pe care il are orice ospatar, anuntam: -Sehr geehrte Kunden, heute haben wir Forelle. Asta tradus in romaneste inseamna: -Stimati clienti asta seara va putem servi pastrav. Peste care se prindea prin paraiele alea din zona sau din Rin. In anul al III-lea de facultate m-au remarcat profesorii si am intrat laborant la Leverkusen, care apartinea de uzinele Bayer (I. G. Farben Industri). Toate fabricile care apartineau de Bayer erau de-a lungul Rinului. Aici, la laborator, am facut doua inovatii si am scurtat procesul tehnologic cu o jumatate de ora. Seful de laborator cred ca avea vreo 3.000 de marci, salariul pe luna. Acesta m-a dus la Inginerul Sef pe uzina aia, unul Moravetz. Si ma intreaba Moravetz: -Herr Vornicu, welches Gehalt haben Sie? (Ce salariu aveti?) Si i-am zis: -750 de marci pe luna. Moravetz a stat, a facut niste socoteli dupa care, el mi-a spus: -Drei Tausend funf hundert. Ist das genugend? (Iti ajung 3.500?). Va inchipuiti, cum sa nu-mi ajunga? Dupa a doua inovatie mi-a facut 7.000 de marci pe luna.

Nini: Care a fost traseul la intoarcerea in tara dupa terminarea facultatii?

Dl. Vornicu: Cand m-am intors in tara am trecut prin Elvetia unde l-am cunoscut pe John Knittel autorul romanelor: Via Mala, Doctorul Ibrahim, etc. I-am spus atunci intr-o efuziune copilareasca: -Am sa va traduc eu in limba romana. Ei si peste ani de zile, eu l-am tradus in limba romana pe John Knittel, mai ales ca romanul acela, Via Mala, este un roman extraordinar. Apoi, am trecut in Italia si am ajuns la Bolognia. Aici erau 57 de fabrici de macaroane, iar una din fabrici, Fratelli Crossio, avea in fata o Ostevia, adica un fel de birt unde se mancau macaroane. Erau vreo 40 de feluri de macaroane: Macaroni con formagio parmigiano, macaroni con parmegiano gorgonzola, etc.; erau si macaroane cu jumari. Cum eu sunt mare amator de paste fainoase, am mancat: 3 portii dimineata, 3 portii la pranz si 3 portii seara; 9 portii pe zi. Acolo, macaroanele sunt, asa, de un metru lungime. Asa se fierb si cand le scot din oala, 3 macaroane d-alea umplu o farfurie. Cand am ajuns la Genova, m-au vazut italienii ca sunt strain si imi zice unul: -Signore, vi porto la vostra mala (Domnule, va duc eu bagajele). Aveam doua bagaje mai grele, vine unul la mine si-mi spune: -Signore, ho quatro bambini alla casa e niente per mangiare (ca are acasa 4 copii si nimic de mancare). La care ceilalti: -Mente signore, non e vero (Minte domnule, nu e adevarat). Nu este casatorit.

Nini: Cum ati ajuns sa zburati pe avioane de lupta?

Dl. Vornicu: Odata, a trebuit sa merg la Brasov si si era un instructor de zbor la Pipera care mi-a spus: -Hai ca te duc eu la Brasov. Eu am spus in sinea mea: -Domne, ma duce la Brasov cu avionul. Instructorul m-a dus la Brasov si la intoarcere m-a intors cu susul in jos deasupra Muntilor Carpati de a fost prima data in viata mea cand am facut pe mine cu fundul in sus. El era obisnuit cu asa ceva dar eu, daca eram pentru prima data cu avionul, va inchipuiti cum m-am simtit, iar pe urma radea de mine: -He, he, he, e finul meu. Apoi am zis in sinea mea: -Da stai, esti tu al dracului, dar sunt eu mai al dracului decat tine. Si numai de-al dracului m-am inscris la scoala de zbor pe care am absolvit-o in doar doua luni de zile. Am invatat sa zbor pe avion militar.

Nini: Cum au decurs orele de instructaj?

Dl. Vornicu: Erau avioane cu 2 locuri, unul in spatele celuilalt; in cel din spate statea instructorul. Daca avea incredere in tine, desuruba mansa, ti-o arata si o arunca peste bord. Eu am facut urmatorul lucru, am dat un pol, am luat o mansa veche si am luat-o cu mine de rezerva. Am inceput zborul, instructorul m-a batut pe umar si a aruncat mansa. Apoi, i-am aratat si eu mansa, cea pe care o cumparasem si am aruncat-o peste bord. Cand am venit jos era alb ca varul si s-a adresat comisiei: -Onorata comisie, ia uite ce a facut dobitocul dracului. A povestit tot ce se intamplase in carlinga. Dar eu i-am spus: -Mai Gogule, du-te si vazi ca eu am mansa acolo. De atunci i-a ramas numele de Gogu Mansa, lu asta.

Nini: Cum ati reusit sa treceti cu avionul pe sub Podul de la Cernavoda?

Dl. Vornicu: Asa am ajuns sa fiu pilot pe Messerschmidt 109G (Gustav) care avea capatul aripilor rotunde, ca era si E (Emil) care avea capatul aripilor taiate. Era un avion mic de vanatoare. Ce se intampla, venea un avion rusesc, un BV4, cu 4 motoare, la 100m deasupra Dunarii si lansa mine pe Dunare. Erau niste dragoare care adunau minele si le duceau undeva langa Macin, le dezamorsau acolo si le detonau. Nemtii, cand atacau bombardierele, le atacau de sus; noi atacam de jos. Eu nu puteam sa ma bag sub 100m si sa atac in timpul antrenamentelor avioanele care zburau la 100m de fata Dunarii; nu puteam sa ma bag sub el si sa-l mitraliez. Ma inervam si ziceam: -Firar al dracului sa fie, nu pot eu sa-l dau jos pe asta? Colegii mei, ca mai eram cu doi colegi, au mitraliat si au plecat. Tot pun eu mana pe asta, mi-am zis. Cand am ajuns pe Dunare la Pod, la Cernavoda, am zis: -A, stai ca tu la Pod, la Cernavoda, nu te poti baga pe dedesubt, trebuie sa o iei pe deasupra. Atunci eu ma bag pe dedesubt, o sa ajung sub tine si atunci esti al meu. Ocheam bine. Messerschmidt-ul avea doua mitraliere sincrone, adica tragea printre palele elicei si un axial care tragea prin axul elicei. Mi-a reusit bine figura cu podul. El s-a ridicat pe deasupra ca sa treaca peste pod, eu am trecut pe sub pod si in partea cealalta am ajuns sub el si am putut sa-l mitraliez.

Nini: Pe unde ati lucrat dupa ce v-ati intors in Romania?

Dl. Vornicu: Un an de zile n-am facut nimic pentru ca Dan Barbilian n-a vrut sa-mi echivaleze examenul de geometrie, iar dupa ce mi l-a echivalat si m-am dus la inspectorat era prea tarziu. Am stat un an fara serviciu dar am trait din meditatii. In anul urmator am fost numit la liceul Mihai Eminescu pe Calea Rahovei. Cand m-am dus acolo portarul m-a vazut asa tanar, ma intreaba: -Cei cu dumneata? Zic: -Eu sunt profesor aicea. El:-Hai, hai, lasa bancurile astea. Nu m-a crezut si s-a dus sa-l intrebe pe director. Directorul i-a spus: -Du-te si intreaba-l cum il cheama si daca-l cheama Vornicu sa-l lasi sa intre, ca-i profesor aici. Daca el a plecat de la poarta, eu am si intrat in liceu si inauntru am dat nas in nas cu el. El: -Cum va cheama? Eu: -Da ce te intreseaza pe dumneata cum ma cheama pe mine? Mi-a spus: -Pai, m-a pus domnul director sa va intreb. Eu: -Vornicu. El: -Poftiti, va rog sa nu va suparati, dar v-am vazut asa tanar. Eu: -Nu-ti port pica pentru asta, ti-ai facut datoria. Si am fost profesor acolo.

Nini: Ceva intamplari de atunci va mai amintiti?

Dl. Vornicu: Peretii din clasa erau vopsiti in ulei si cineva din clasa, un elev, scrisese o porcarie pe unul din pereti. Intr-o recreatie a venit profesoara de biologie, cu o falca in cer si una in pamant, rosie la fata, ca a fost scrisa o porcarie pe perete, a facut cercetari si toti au ras in clasa de ea. I-am zis: -Doamna, nu va suparati, dar cred ca ati facut o greseala. I-am spus asa desi era o femeie de aproape 50 de ani. Ea: -Ei, ce greseala am facut? Zic: -Trebuia sa taceti d-voastra ca femeie, sa veniti in cancelarie, sa spuneti barbatilor si se ducea ori dirigintele ori un alt barbat. Dar asa, d-voastra v-ati expus si d-asta v-a luat clasa in ras. Intamplator, ora urmatoare aveam eu ora acolo. Am intrat inauntru, am luat absentii, am luat mai multe bucati de creta de la tabla, niste creioane si un stilou, m-am dus in fata clasei si am zis: -Ma baieti, unul dintre voi, nu stiu cine si nici nu ma intereseaza, a scris o porcarie pe perete si a suparat o femeie care poate sa va fie mama. Oamenii au diverse satisfactii. Un copil are satisfactii ca i-a luat mamica bomboane, o fetita are satisfactii ca i-a luat mamica papusa, un tanar are satisfactii ca a cunoscut o fata, un om adult are satisfactii ca a mancat o friptura sau niste mici. Satisfactiile astea se citesc de obicei pe figura. Eu vreau sa va rog un lucru, uite luati fiecare o creta, un creion sau stiloul, ce am aicea, treceti toti la perete, scrieti pe perete ce porcarie va trece prin cap, numai am o singura rugaminte, uitati-va cu fata la mine ca sa citesc pe fetele voastre marea satisfactie de-a scrie o porcarie pe perete. Hai, va rog! S-a facut o liniste in clasa de se auzea musca bazaind. La un moment dat, din banca a treia, parca-l vad si acuma, s-a ridicat un baiat: -Dom profesor eu am scris, dar sa stiti ca am fost un dobitoc. Sa stiti ca sterg eu. I-am spus: -Ma baiatule, poftim, ai creta, creioane, mai scrie o porcarie pe perete. In recreatie m-am dus la cancelarie si doamna profesoara m-a luat in primire: -Ei, ai reusit dumneata sa-l identifici pe cel care a scris? -Da, zic, s-a ridicat singur in picioare. Ea: -Si cine e? Eu: -Am promis ca nu-l divulg, va rog sa nu va suparati, dar nu pot sa spun cine e. Si culmea ca, dupa masa trecand prin fata scolii am zis: -Nu o fi Vinicius Grefiers aici? Era profesorul de muzica care canta la pian foarte bine Studiul ala revolutionar al lui Chopin, care mie imi place grozav. Am intrat in scoala, am deschis usa la clasa unde fusese scrisa porcaria pe perete si ce credeti? S-au dus baietii, au cumparat vopsea, au cumparat pensule, au dat ei banii si vopseau acum toata partea aia de perete ca sa stearga porcaria.

Nini: Dar de vreun elev?

Dl. Vornicu: Mai mi-aduc aminte de Cimpoias Ion. Saracul Cimpoias! Un baiat rusinos ca o fata mare. Odata, iarna, era ger afara, n-a venit la scoala. Am intrebat elevii: -Mai ce-i cu Cimpoias? -Dom profesor, nu stim, n-a venit la scoala. Am luat adresa de la Secretariat si m-am dus la el acasa. Domne, va rog sa ma credeti, statea intr-o casa, o singura camera de fapt, de paianta, ca eu sprijinindu-ma cu mana sa intru inauntru, am simtit mana ca pleaca; daramam casa pe ei. Deasupra avea numai tabla si caramizi, puse una peste alta, iar camera era cu vreo 25-30 cm mai jos decat nivelul solului. Inauntru, doua paturi, unu-n dreapta si unu-n stanga. O fereastra care avea geam decat numai la un ochi, erau 4 ochiuri, restul erau acoperite cu jurnale. Paturile erau asa: 4 pari infipti in pamant, puse scanduri deasupra peste, iar peste scandurile alea paie. Ma intelegeti? Paie, fara saltea, fara nimic si niste velinte cu care se inveleau: Cimpoias, sora lui si maica-sa; tata nu avea. Am aflat ulterior ca maica-sa muncea cu ziua pe ici, pe colo, mancarea care o primea o lua acasa si o impartea cu copii. Si bineinteles, eu ca sa salvez aparentele: -Doamna, zic, va felicit, aveti un baiat asa si asa; l-am laudat eu acolo si nu gratuit, pe buna dreptate. Femeia saraca, parca o vad si acum, cu broboada aia peste gura: -Da Domnu. -Da Domnu. -Va multumesc Domnu. -Va multumesc. -Mai Cimpoias, de ce n-ai venit la scoala? -Dom profesor, sa va spun drept, n-am ghete, n-am incaltaminte. A doua zi m-am dus la scoala si am spus baietilor, erau doi baieti, unul parintii lui aveau carciuma, altul, parintii lui aveau un magazin si vindeau sepci pe langa Piata Matache Macelaru. -Duceti-va acasa si rugati parintii, spuneti ca-i rog eu sa-mi dea bani sa cumparam o pereche de bocanci si ciorapi de lana pentru Cimpoias, dar sa stiti ca daca prind pe vreunul din voi ca-i spune vreodata ca: -A dat tata bani sa-ti cumperi bocanci! sa stiti ca-l mananc de viu. Baietii mi-au adus bani, am cumparat o pereche de bocanci si 3 perechi de ciorapi si i-am dus lui Cimpoias. Dupa un timp, a venit Cimpoias la scoala suparat, necajit. -Ce e Cimpoias de ce esti necajit? -Dom profesor, zice, uite la Matei Basarab dau bacalaureatul si nu vor sa ma inscrie fara sa platesc taxa de inscriere. M-am dus si am vorbit cu directorul cu Totoiu, era unul de 1,50m inaltime. -Domnul profesor, maica-sa spala cu ziua, munceste cu ziua. I-am spus de bocanci. -Hei, domnule coleg nu va suparati si noi avem cheltuieli. -Domnule director faceti-i macar o reducere. -Nu, nu putem nici un leu. M-am dus si am luat bani din leafa mea, m-am dus la scoala si i-am dat Secretarului, mi-a dat chitanta si i-am zis: -Sa-i spui lui dl. Totoiu sa-i tie de lumanari. Parca am avut gura aurita ca intr-un an de zile dl. Totoiu a si murit. S-a dus apoi Cimpoias si s-a inscris, iar eu am plecat in vacanta in Piatra Craiului. Cand am plecat de acolo si am ajuns in gara la Brasov, vad ca vine un baiat la mine: -Dom profesor, vai ce ma bucur ca va vad. Era cu parintii. Ma bucur ca va vad dom profesor, praf l-am facut la bacalaureat pe Luca Grigoriu profesorul de matematica de la Matei Basarab; nici n-am stat de vorba cu el. Zic: -Da Cimpoias ce-a facut? -Pai nu stiti? -De unde sa stiu ca eu acum vin din Piatra Craiului? -Pai, zice, a murit. -Cum a murit? -Pai mama-sa a cumparat ciuperci din piata, a facut mancare si au mancat toti trei; el a murit, mama-sa si si sora lui sunt si acum in spital. Am aflat ulterior ca au scapat amandoua. Domnule si astazi cand imi aduc aminte de Cimpoias Ion parca am lacrimi in ochi.

Nini: Care a fost urmatorul loc de munca?

Dl. Vornicu: Pe urma m-am intalnit cu prof. Dramba pe care il cunosteam ca dadusem cu el examen de diferenta si, oarecum l-am uimit ca stiam carte. I-am spus lui Dramba ca sunt profesor la Eminescu si el m-a luat la Facultatea de Matematica. Am intrat ca asistent si am stat pana au venit din URSS 3 dintr-astia care studiasera acolo si au venit cu balabuste dupa ei, insurati si au luat de la noi, 6 insi, cate o jumatate de norma, le-au facut 3 norme intregi si i-au numit acolo. Bineinteles ca, cu juma de norma nu-mi convenea sa stau la facultate. Mai mult decat atata, unul dintre ei zice: Asta in ruseste se chiama simirovanie, in romaneste nu stiu cum se spune. S-au dus studentii la Decan ca sa vina inapoi dl. prof. Vornicu, dar eu intre timp plecasem la Observatorul Astronomic.

Nini: Acolo cu ce va ocupati?

Dl. Vornicu: Aici am facut un Model de soare, asa se face, adica se ia temperatura interioara, exterioara, structura chimica, volum, masa si la fiecare fenomen solar se fac corecturi, ca la buget. Am facut cateva corecturi cat am stat aici. 2 ani si jumatate am stat la Observator, iar cand a plecat prof. Dramba de aici am plecat si eu.

Nini: Unde v-ati dus?

Dl. Vornicu: M-am dus la Academia Militara unde am stat 2 ani de zile.

Nini: De aici de ce ati plecat?

Dl. Vornicu: De aici am plecat fiindca Seful de lucrari vroia sa-l salut cu: -Sa traiti! I-am spus: -Eu va salut ca orice civil, nu va salut ca militarii. Mi-a spus dactilografa: -Vedeti ca domnul Sef de lucrari a facut un referat la Ministerul Apararii ca sa va dea gradul de maior, ca sa fiti in subordinea lui. Cum am aflat chestia asta mi-am dat demisia. Mi-aduc aminte de o chestie foarte draguta. Cand am intrat prima data intr-o clasa la ore, erau numai ofiteri si se propteste in fata mea un maior si spune: -Sa traiti tovarasul profesor, sunt maiorul cutare, seful clasei, gata pentru ora de analiza matematica! Eu: -Bine domnule, buna ziua! Eu i-am salutat ca civil. Insa culmea a fost alta, ca o data cu mine a venit la Academia Militara si profesorul de geometrie descriptiva Titi Constantinescu, un prieten de-al meu; a murit de mult saracul. Intra la ore Titi Constantinescu cu asistentul lui, unul Teasca si tot asa s-a protapit in fata lui un ofiter: -Sa traiti tovarasul profesor sunt maiorul cutare, etc. La care Titi Constantinescu un tip care avea mult haz, a luat si el catalogul sub brat, a luat o pozitie de drepti si zice: -Sa traiti tovarasul maior, sunt profesorul Titi Constantinescu si impreuna cu caprarul meu Teasca, va salutam! A fost un ras nemaipomenit. Pe urma au venit sa ma inscriu in partid, nu m-am inscris, m-au dat afara. N-am avut serviciu vreo 2 ani, am trait iarasi din meditatii.

Nini: Ce ati facut in continuare?

Dl. Vornicu: Pana la urma fratele meu care era in Ministerul Comertului Interior a vorbit cu cineva si am fost numit desenator la Centrocom hartie care era undeva vis-a-vis de Cofetaria Casata, la Piata Romana. Pentru ca mi-am organizat bine munca, dupa un an m-au luat in Minister, de unde am ajuns la ICRTI-Bucuresti (Intreprinderea Comertului cu Ridicata pentru Textile-Incaltaminte), Sectia Invatamant. Aici am dat peste o sleahta patronata de un director, unul Frenkel, n-avea scoala, n-avea nimic, fusese harabagiu pe la Bacau, dar ajunsese director pentru ca daduse bani. Mai inainte fusese director general in Ministerul Industriei Usoara. Intr-o zi a venit cu o bucata de piele, tare si ca sa arate Frenkel asta cat este el de destept, ca e director general, a chemat pe mai multi printre care si pe doamna Borsati sotia unui prieten de-al meu; i-a chemat la el in birou: -Tovarasi, spuneti-mi si mie si fel di pieli-i asta? Au luat aia pielea, s-au uitat, unul ca-i tabacita ca la ghenmos, altul ca-i tabacita cu scumpie, etc. D-na Borsati a luat-o sa o incerce intre dinti. -Tovarasi n-o mai trageti asa prin dinti, e o batatura de-a mea, am taiat-o aseara. Asta era A. Frenkel! A, nu mai stiu de la ce venea.

Nini: Banuiesc ca nu ati stat mult pe acolo.

Dl. Vornicu: Apoi iarasi am venit la Facultatea de Matematica si am iesit la pensie de acolo, dar cu 2 saptamani inainte mi-au facut o perchezitie in casa ca m-a parat cineva ca am o statie de emisie-receptie pe UUS. Cand mi-au facut perchezitia in casa mi-au luat un dosar pe care scria Acte personale. Nici pana astazi nu am pensie, eu traiesc fara pensie, si vai de capul meu cum traiesc.

Nini: Cum si de ce v-ati apucat de electronica?

Dl. Vornicu: Dupa cutremurul din 1977, noaptea stateam si ascultam postul de radio Europa Libera pentru ca acolo spuneau tot felul de stiri. Nu dormeam noaptea si dupa cateva zile am ajuns nauc de cap; ziua nu puteam sa dorm ca era lumina, iar noaptea ascultam la radio. Atunci mi-am zis ca trebuie sa fac ceva care nu am mai facut, ceva care sa ma intereseze. Un prieten de-al meu, Robert Hariton, a venit intr-o zi la mine cu o revista Tehnium in care am gasit o schema de sirena publicata de un inginer de la telefoane. Am facut schema, habar nu aveam eu ce-i un tranzistor, ce-i o rezistenta, un condensator, nu a mers, s-atunci hai sa dau un telefon la Tehnium. Am dat telefon crezand ca am sa gasesc un redactor, sa-l intreb dece nu merge si cand colo am dat de dl. Ilie Mihaescu, tocmai de seful acestei reviste, cu care am ramas prieten. Este un om din toate punctele de vedere, asa cum trebuie sa fie un om: sincer, amabil, samd.

Nini: Ce alti radioamatori ati mai cunoscut in afara de dl. Ilie Mihaescu?

Dl. Vornicu: L-am cunoscut pe Puiu Cuznetov, am copilarit cu el. L-am mai cunoscut si pe ing. George Pintilie.

Nini: Dintr-o discutie pe care am avut-o cu dl. Ilie Mihaescu, acesta mi-a spus ca d-voastra ati fost un colaborator apreciat si de lunga durata al Radiodifuziunii Romane.

Dl. Vornicu: L-am cunoscut pe dl. Radulescu de la Radio care facea emisiunea, De la A la infinit si cu care am colaborat vreo 5 ani de zile, aproape in fiecare saptamana.

Nini: Ce fel de colaborare ati avut?

Dl. Vornicu: Tineam niste speach-uri de vreo 10-12 minute despre diverse lucruri; am vorbit despre Piramidele din Egipt, am vorbit despre Pitagora, despre calendare, despre Pestera de la Altamira, etc.

Nini: Cum l-ati cunoscut pe viitorul arhimandrit al Clujului, Vartolomeu Anania?

Dl. Vornicu: Eram elev in clasa a VII-a si ne-a dus dus cu scoala la Studio Teatrul National din Piata Amzei unde se reprezenta o piesa de teatru in 3 acte, in versuri, scrise de un elev seminarist, Valeriu Anania.

Nini: Pai nu-l chema Vartolomeu?

Dl. Vornicu: Il chema Valeriu, iar Vartolomeu este numele lui de calugar, dupa ce a fost calugarit. Provenea dintr-o familie de refugiati din Transilvania care s-au stabilit in comuna Glavile, undeva pe langa Dragasani. L-am cunoscut in tabara la Malnas in 1940 si de atunci am ramas prieteni pana a murit, anul trecut cand mai avea 2 saptamani si implinea 90 de ani. A fost un copil sarac, cu un deosebit talent literar si m-a stimulat si pe mine.

Nini: Puteti sa-mi spuneti cate ceva despre cartile pe care le-ati scris?

Dl. Vornicu: Am avut un elev, Danescu Marcel, care a ajuns director la Editura Sport si Turism si prin el l-am cunoscut pe un oarecare Grigore Damirescu. Tot povestindu-i eu tot felul de intamplari, acesta mi-a spus: -Hai dl. Vornicu, nu vreti sa le scrieti? I-am raspuns: -Domne, eu le scriu, dar stiu eu pe cine intereseaza? S-am scris doua carti: Amintiri de drumetie si Poteci insufletite. Era si a treia carte, Carari si umbre, dar n-a vrut sa mi-o publice, asa ca o am in manuscris. Am mai scris, de atunci: Divertismente matematice, Din productiile mele literare in versuri, Scurta privire asupra evolutiei calendarelor. Si acum vreau sa scriu, daca oi mai putea, nu stiu, Influente filozofice campiene si post campiene in opera poetica a lui Mihail Eminescu, adica Luceafarul si Geneza.

Un album cu fotografii ocazionat de acest interviu poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20prof.%20Mihai%20Vornicu/index.html

La sfarsitul albumului cu fotografii am scanat coperta revistei Tehnium (nr. 5-6 din 1997) pe care este un desen (caricatura) foarte semnificativ. Tot din acesta revista am mai scanat urmatoarele doua pagini scrise de dl. prof. Mihai Vornicu care se pare ca a anticipat foarte bine ce o sa urmeze in urmatorii ani in educatia tehnica a tineretului. Acest numar al revistei Tehnium a fost ultimul aparut cu dl. Ilie Mihaescu ca Redactor sef, dupa care acesta a iesit la pensie.