Biserica Mavrogheni

A fost zidita in 1787 de Nicolae Petru Mavrogheni voievod si Maria doamna cu Hramul Izvorul Tamaduirii. Biserica a fost inaltata intr-un loc pitoresc, situat la aceea vreme in afara orasului, la capatul podului Mogosoaiei, facand parte dintr-un intreg complex de asezaminte realizate de catre domn pe un loc cumparat in acest scop si care avea o suprafata de 16 hectare.

In 1789, complexul mavroghenesc de la nord de capul podului Mogoasoaiei numara trei cladiri si casa domneasca, biserica si “visteria apelor”, adica rezervorul principal in care se colecta apa de izvor adusa pe olane si de unde se alimentau cismelele casei domnesti si cele ale orasului.

Casa domneasca (numita si “chiosc” sau “foisor”) era o constructie de caramida, cu etaj, fiind socotita “locuinta de agrement” a domnitorului.

Biserica “de la cismea”, inchinata de catre domn manastirii Ecatontapileani (“cea cu o suta de portaluri”) din insula Paros, a servit initial ca biserica de manastire. Pisania originala nu s-a pastrat, asa incat nu se stie ziua si anul in care a fost tarnosit sfantul lacas. Ca biserica exista la finele anului 1787, se stie din hrisovul al doilea din acel an al ctitorului in care acesta afirma: “Am zidit biserica din piatra intru cinstirea si praznuirea Sfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria”. Data mai sus amintita este certificata si de inscriptia in greaca a pietrei de mormant a ieromonahului Dionisie, zidita pe peretele exterior nordic al bisericii, sub cea de-a doua fereastra a pronaosului, in care se face mentiunea ca este primul staret al manastirii “zidita de domnul Mavroghene in 1787”.

Biserica era o constructie de zid, din caramida tencuita, de plan triconc cu turle pe naos si pronaos. Biserica a avut mult de suferit in urma cutremurului din 1839 si a trebuit sa fie reconstruita, pe aceeleasi temelii, in 1847, prilej cu care este suprimata una dintre turle, cea de pe pronaos; s-a adaugat, in schimb, un pridvor mare, inlocuit in 1947 prin micul pridvor actual. In 1890, biserica este refacuta partial. In 1902 are loc o reparatie radicala a lacasului, cu aceasta ocazie punandu-se o noua pisanie (in dreapta usii de intrare). Cutremurul din 1940 n-a adus stricaciuni bisericii, dar a avariat grav clopotnita construita in 1890; aceasta a fost demolata. Bombardamentul din august 1944 a produs mari pagube, distrugand pridvorul si turla bisericii.

Catapeteazma bisericii se remarca prin originalitatea si elocventa sa plastica: construita din zid gros de 80 de centimetri, ea a rezistat tuturor vitregiilor survenite de-alungul celor doua secole de existenta, pastrandu-si cu fidelitate expresia initiala, de sorginte baroca cu pregnante influente orientale. Abundenta motivelor ornamentale lucrate in structura - reliefuri vegetale si zoomorfe ordonate in frize decorative -, modul de tratare a reliefurilor confera ansamblului iconostasului marca sa de personalitate si vitalitate artistica. Icoanele sunt dispuse pe cinci registre: icoanele imparatesti (cele din registrul inferior, de la nivelul usilor) sunt ferecate in argint si montate pe zidul catapetezmei. Icoanele celorlalte registre sunt pictate direct pe zid, formand arcaturi semicirculare sau trilobate: ele cuprind praznicele imparatesti, figurile celor doisprezece apostoli avandu-l in centru pe Isus Judecator, iar in partea superioara, imaginile profetilor reprezentati bust, in medalion, avand-o in centru pe Fecioara Maria, oranta.

Iconostasul a fost restaurat in 1977 de catre pictorul N. Sava. Pictura murala, executata in 1927, de o valoare artistica si executie tehnica mediocre, a fost refacute intre 1971 - 1973 de pictorul Costin Ioanid, prin grija preotului Virgil Tacu. Opera edilitara a domnitorului a fost insotita de inzestrarea materiala a ctitoriei sale: manastirea a avut numeroase mosii, un “obor” ce era situat pe locul actual al Pietii Victoriei, vii, munti, pravalii, mori, robi tigani, bunuri ce s-au pierdut in timp. Multe terenuri din jurul bisericii sunt luate de-a lungul anilor de autoritatile laice pentru “institutii de folos obstesc”: in 1852 este infiintata Scoala de arta si meserii. Locul scolii este luat in 1870 de Monetaria Statului care a dat numele strazii ce se chema inainte strada Mavrogheni, iar scoala se va redeschide in 1895, intr-o cladire nou construita in curtea bisericii, colt cu podul Mogosoaiei, fiind opera unui reprezentant al scolii de arhitectura a lui Ion Mincu. O data cu secularizarea bunurilor manastiresti din 1863, locurile de binefacere ale domnitorului sunt reduse la curtea lacasului, adica la terenul actual, pe care se afla biserica, plus acela al scolii primare vecine.

O data cu biserica, domnul a infiintat si un spital numit “Iubirea de oameni”, iar mai tarziu “Filantropia”. Reconstruit si extins, acesta isi pastreaza si azi numele. Mavrogheni sprijina infiintarea unei tipografii pe langa complexul de la Cismea, a carui activitate este intrerupta in 1789. In 1817 se hotaraste infiintarea unei noi tipografii in “chiar casele domnesti”, zidite in 1786, grija acesteia fiind data doctorului Caracas, stolincului Raducanu Clinceanu si slugerului Dumitrache Topliceanu, ce urmau sa repare casele si cismeaua. Dupa acestia, tipografia a trecut in proprietatea lui Ion Heliade Radulescu, care va tipari aici “Curierul romanesc”, prima gazeta in limba romana folosind alfabetul chirilic, “Regulamentul organic”, prima Constitutie a Romaniei moderne, precum si diferite carti laice si de cult. In 1872, Heliade este inmormantat in curtea bisericii, iar in 1913, deasupra mormantului sau se ridica un monument. Pe locul tipografiei lui s-a ridicat, intre 1890 - 1929, prin transformari, adaugiri si reparatii, o casa parohiala care adaposteste azi arhiva si biblioteca bisericii.

Noua casa parohiala a fost construita in 1937, cu fondurile parohiei si din initiativa si cu stradania preotului Theodor Leontescu. Trebuie amintita prezenta in acest loc a sculptorului Constantin Brancusi care a locuit, in timpul studiilor facute la Bucuresti (1898 - 1903), in vechea casa parohiala si a cantat in corul bisericii.

Tot aici a avut loc, in 1821, o intrevedere a lui Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei.

Pe latura sudica a bisericii se afla mormantul principesei Zoe Bagration, nascuta Vacarescu (1792 - 1878). Alaturi de mormantul ei se gaseste cel colectiv al unor membri ai familiei Filipescu care, fiind stapana terenului, a dat numele ei “parcului” de vile din vecinatate, cartier construit in preajma primului razboi mondial. Pe latura de nord a bisericii gasim mormintele lui Constantin Mihail Sutu (1820 - 1869) si al sotiei sale, Ecaterina (1828 - 1873).

Initiativa filantropica si edilitara a domnitorului, care si-a gasit terenul de expresie dincolo de capul Mogosoaiei, a asezat bazele dezvoltarii, in acest loc, a unui intreg cartier de locuinte, dar inainte de toate a dat o calificare spirituala si culturala acestei zone.

Ctitorul lasa in grija urmasilor infaptuirile bogate ale unei scurte domnii in hrisovul al II-lea din 1787 cu aceste cuvinte: “Si dupa cum noi ne-am trudit si le-am facut acestea din nou, asa si cei ce vor veni dupa noi, cu drag sa pazeasca cele ce gasesc facute, spre a se urma si a sta in starea lor, fiind de folosul obstii, ca sa fim impreuna partasi la pomenire, dupa cuvantul Evangheliei care zice: <si pe cel dintai rasplateste si pe cel de pe urma milueste>”.

Sursa: Biserica Mavrogheni

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Biserica%20Mavrogheni/index.html