In fiecare an, în Turcia, pe 19 Mai este sărbătorită Ziua tineretului şi sportului. Este zi de odihnă în toate organizaţiile şi instituţiile, pentru ca angajaţii să aibă astfel posibilitatea să-şi viziteze prietenii şi rudele din alte localităţi.
La început, această sărbătoare nu a avut nimic în comun nici cu tineretul şi nici cu sportul. Pe 19 Mai 1919, Mustafa Kemal Ataturk, primul preşedinte al Republicii Turcia, a anunţat, în portul Samsun, mobilizarea împotriva intervenţiei străine; pe atunci, Turcia se lupta cu Grecia pentru eliberarea naţionala. Tinerii au servit ca pilon pentru creearea mişcării naţionale pentru independenţă. Din această cauză, viitorul tinerei republici a fost “pus” în mâinile tinerilor.
Razboiul a început cu marea ofensivă de la Afyon-Kocatepe şi s-a terminat încununată de succes pe 9 Septembrie 1922 la İzmir.
La început politică, apoi, sărbătoarea s-a transformat într-una pentru familie şi prieteni.
Cu ocazia acestei sărbători, străzile şi casele sunt înfrumuseţate cu drapele şi portrete ale lui Mustafa Kemal Ataturk. De asemenea, parcurile din marile oraşe, sunt împodobite cu diferite tablouri realizate din flori.
La Istanbul, sărbătoarea începe cu ceremonii oficiale, prin depuneri de flori la Monumentul Republicii, urmată de o paradă şi de competiţii sportive. Seara, au loc tot felul de concerte. Tot acum, are loc şi tradiţionalul show aviatic.
De asemenea, multe instituţii de învăţământ se pregătesc pentru Ziua tineretului şi sportului, organizând concursuri culinare şi de design, competiţii sportive, conferinţe şi seminare dedicate problemelor ce ţin de tineret.
Cu această ocazie şi în acest an, Ambasada Republicii Turcia din Bucureşti a organizat marşul anual de pe Calea Dorobanţi, la ora 12.
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/19%
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer