You are here

Jurnal de călătorie

Vineri, 15 martie 2024 a avut loc, la Biblioteca Metropolitana Bucuresti, filiala Lucian Blaga, vernisajul expoziţiei de pictură Jurnal de călătorie, autor ing. Anamirela-Paula Anghel.

Născută în Bucureşti, Anamirela Anghel este de formaţie inginer, absolventă a Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Maşini şi Utilaje, promoţia 1993. Deşi a optat pentru cariera de inginer, urmând traiectoria părinţilor, s-a înscris în paralel la Şcoala Populară de Artă Bucureşti, Secţia de Grafică şi Acuarelă, pe care a urmat-o în perioada 1990 - 1993.

Dornică de o permanentă cunoaştere, în perioada 1997 – 1999 Anamirela Anghel a urmat cursurile Universităţii din Jyvaskyla, Finlanda, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Secţia de Limbă Finlandeză şi Secţia de Grafică-Design. Revenind în România în 2005, a lucrat ca translator la Imobilux SRL, Bucureşti şi tot în acelasi an, a deschis un Atelier Personal de Grafică si Pictura în Bucureşti.

Din anul 2013 a devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici si a inceput sa expuna, atat lucrari de pictura si grafica cat si icoane.

În lucrările sale, artista Anamirela Anghel abordează o tematică de tip clasic: peisaj, natură statică, flori, portrete, compoziţie, folosind o cromatică îndrăzneaţă, culori precise, pline de contrast şi o grafică evidentă, cu o claritate a expresiei si a imaginii transmise.

Anamirela Anghel se face cunoscută prin expoziţii personale şi colective deschise în Bucureşti, dar şi în alte oraşe ale ţării. Colaborarea cu Biblioteca Metropolitana Bucuresti, dateaza din anii 2013, timp in care artista, pe langa expozitiile personale, a sustinut, pe baza de voluntariat,  mai multe serii de ateliere de pictura si desen pentru copii siadolescenti.

„Jurnal de călătorie” cuprinde 70 de lucrări si este o expozitie retrospectiva, un caiet de memorii pe panza,  o harta a interioara, care ne introduce in lumea artistului  plastic.

Expozitia a fost deschisa de PR. Prof. Dr. Valentin Ilie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa “Justinian Patriarhul”, din Bucuresti.

Va invitam sa vizitati expozitia, care va fi deschisa pana pe data de 30 aprilie 2024.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/2024/Jurnal%20de%20Calatorie/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer