Electronica si Radioamatorismul

Pot spune ca viata mea a luat o noua directie intr-o zi a anului 1965 (eram in clasa a V-a) cand un coleg de clasa si prieten cu mine (Rosioru Victor) a venit la scoala cu o bucata de carton (era o coperta de carte, mai groasa) care era folosita pe post de circuit imprimat (asta aveam sa aflu mai tarziu ce inseamna) si pe care era improvizat un aparat de radio simplu compus din: o bobina, un condensator variabil, o dioda cu Ge, un condensator fix si o pereche de casti; bineinteles ca era nevoie de o antena buna si o buna impamantare. Pentru ca eram in pauza mare, am mers amandoi in curtea scolii, a legat sarma pentru cuplajul cu antena la burlanul pentru scurgerea apei de ploaie, a invartit de un buton si am inceput sa auzim postul national de radio. M-am uitat cu mare atentie la aceea "minune de la Maglavit" iar colegul meu vazand ca sunt interesat mi-a propus sa merg cu el la Cercul radio de la Palatul Pionierilor (care in aceea perioada functiona in actualul Palat Cotroceni), ceea ce s-a si intamplat.

Pe atunci, instructor era dl. Nicolae Batrineanu; in biblioteca personala am si acum o cartea scrisa de dansul si intitulata “Cercul de radio pionieresc”, tiparita in 1971. Aici am fost contaminat definitiv si irevocabil cu microbul electronicii, microb de care nu am reusit sa scap nici pana in ziua de azi, dupa atata amar de ani si nici nu cred ca o sa mai scap vreodata. Primele zeci de montaje au fost numai aparate de radio deoarece nu aveam in casa un aparat de radio care sa fie numai al meu si sa pot sa-l folosesc atunci cand doresc. De ce asa de multe? Pentru ca tot timpul doream sa-i mai aduc ceva imbunatatiri: o schema noua, inca un tranzistor, alta cutie, sa se auda mai tare, alt difuzor, etc. Zilele trecute cautand ceva prin arhiva personala am gasit trei scrisori care sunt din aceea perioada si sunt in masura sa confirme cele de mai sus.

Prin 1967 Televiziunea Romana prezenta o emisiune de electronica pentru copii si este un mare pacat ca nu se mai practica asa ceva si in ziua de azi. Cine dorea mai multe amanunte despre montajele prezentate in cadrul emisiunii era invitat sa scrie redactorilor emisiunii si li se trimiteau prin posta schemele si listele de materiale. Bineinteles ca am fost unul dintre cei care au scris; dovada sta plicul cu schemele si listele de materiale primit si datat 11.12.1967.

Al doilea plic gasit in "arhiva personala" are pe stampila data de 15.11.1968 si este primit de la revista Cutezatorii. M-am interesat la ei despre o masinuta teleghidata; proiectul a fost abandonat destul de repede deoarece bateriile se uzau prea repede (acumulatoare nu am resit sa-mi procur) si imi afectau serios bugetul.

Ultima si cea mai importanta dintre scrisori este primita de la redactia revistei Sport si Tehnica si are ca data a postei 29.11.1968. As vrea sa citez o parte din textul scrisorii: “Ca sa puteti construi o statie de emisie-receptie trebuie sa fiti radioamator si in plus sa obtineti de la Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor o autorizatie. Ca sa deveniti radioamator va trebui sa urmati cursul de initiere organizat de Radioclubul Central din str. Dr. Staicovici nr. 44.” Aceste lucruri, adica sa pot construi o statie de emisie-receptie, sa devin radioamator si sa obtin o autorizatie de amator, aveau sa se intimple 10 ani mai tarziu.

Intre timp am terminat scoala, am efectuat stagiul militar de unde am obtinut un Certificat de radiotelegrafist si evident ca am devenit, ce altceva, decat electronist. Dupa cum se observa, plecand de la o joaca de copil, am ajuns la o meserie si la o pasiune. Totusi, acest lucru nu m-a impiedicat sa invat de la meseriasi si alte secrete din meserii ca: lacatuserie, mecanica, strungarie, vopsitorie. De ce? Pentru ca sa fiu capabil sa-mi incasetez montajele in cutiile facute de mine.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Electronica%20si%20Radioamatorismul/index.html