You are here

Corul de copii „Alexandru NEAGU”, Tâncăbești

Miercuri, 31 august 2022, începând cu ora 17.00, la sediul Casei de Cultură „Friedrich Schiller” (Str. Batiștei nr. 15, București) au avut loc trei manifestări culturale speciale: 

- Serată muzicală: Corul de copii „Alexandru NEAGU”, Tâncăbești;

- Sceneta „Adevăr sau minciună”, coordonator: Marcela VASLUIANU;

- Vernisajul expoziției de artă naivă „Tradiții, obiceiuri și port”, coordonator: pictor Valeria TOFAN.

Au participat: 

Mihai ANGHEL, Primar Comuna Snagov

Geo CĂLUGĂRU, critic de artă

Florin GRIGORIU, scriitor

Corul de copii „Alexandru Neagu”, dirijat de părintele paroh Marian Vasluianu, cuprinde aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între 7-14 ani. Periodic au loc preselecții pentru copiii talentați și doritori de a face parte dintr-un cor. O parte din membrii corului vor fi recrutați la corul Radio de copii și corala „Symbol” a Patriarhiei Române.

În cadrul Ateneului Sfântul Mina al parohiei Tâncăbești, coordonat de doamna preoteasă Marcela Vasluianu, copiii iau lecții de teatru. Până în prezent, copii au jucat în mai multe piese de teatru: Minunea, Cine leagănă pământul și Eroii, Schimbarea și Superstiția. Membrii Ateneului au luat lecții și de la actori profesioniști, precum Silviu Biriș.

Atelierul gratuit de pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena” se adresează copiilor și adolescenților cu aptitudini artistice și este susținut de doamna profesor Valeria Tofan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Atelierul se desfășoară în biserică sau curtea bisericii, iar copiii participanți sunt împărțiți pe grupe de vârste la nivel artistic apropiate. Lucrările lor sunt permanent înscrise la concursuri locale și naționale care fac parte din calendarul activităților educative ale Inspectoratului Școlar General al Municipiului București, precum și la competiții și saloane internaționale (Franța, Polonia). Mulțumim lui Dumnezeu pentru acești copii talentați. (Preot paroh Marian-Daniel Vasluianu)

Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Corul%20de%20copii%20ALEXANDRU%20NEAGU,%20Tancabesti/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer