DEPORTAREA ETNICILOR GERMANI DIN ANUL 1945 ÎN UNIUNEA SOVIETICĂ. ÎNTRE ISTORIE ȘI MEMORIE

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei etnicilor germani din România, Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în parteneriat cu MEMORIA, revista gândirii arestate a organizat joi, 10 februarie 2022, ora 17.30, conferința dezbatere DEPORTAREA ETNICILOR GERMANI DIN ANUL 1945 ÎN UNIUNEA SOVIETICĂ. ÎNTRE ISTORIE ȘI MEMORIE, dedicată acestei  teme prezente în ultimii doi ani în numeroase reviste. Evenimentul a foast organizat în colaborare cu F.D.G.R. Forumul Regional - Regiunea Extracarpatică și F.D.G.R. București.

Au prezentat:

Dr. Cosmin BUDEANCĂ, Redactor șef, MEMORIA, revista gândirii arestate

Dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU, Președinte Fundația Culturală Memoria, director MEMORIA - revista gândirii arestate (2019)

Au participat:

Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele F.DG.R. Forumul Regional - Regiunea Extracarpatică

Christiane Gertrud COSMATU, Președintele F.D.G.R. București

Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS

Ilustrația muzicală: Duo pianistic Ana și Marius BOLDEA

„Deportarea etnicilor germani la muncă în URSS în ianuarie 1945 a fost urmarea unei măsuri ordonate de Stalin, și ea a vizat, în egală măsură, etnicii germani din România, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia și Ungaria. Ordinul secret al Comitetului de Stat pentru Apărare al Uniunii Sovietice nr. 1761 din 16 decembrie 1944 prevedea mobilizarea etnicilor germani capabili de muncă, bărbații în vârstă de 17-45 ani și femeile în vârstă de 18-30 de ani și trimiterea lor la munca de reconstrucție a industriei miniere din Donbas și a industriei siderurgice din sudul URSS.

La 6 ianuarie 1945, Vinogradov, locțiitorul Președintelui Comisiei Aliate de Control, a remis, în numele Comisiei, către Președintele Consiliului de Miniștri, Nicolae Rădescu, Ordinul de ridicare al etnicilor germani din România. Documentul prevedea că între 10-20 ianuarie 1945 să fie „mobilizați pentru muncă toți locuitorii germani apți de muncă, indiferent de cetățenia lor”. Erau exceptate femeile care alăptau copii până la un an, iar ulterior au mai fost exceptate femeile căsătorite cu un român, copii rezultați din tată român și mamă minoritară, specialiștii din fabrici, preoții și călugării. Deportările au reprezentat un tribut pe care minoritatea germană din România a fost nevoită să îl plătească puterii învingătoare în război, pe considerentul că era de același neam cu națiunea învinsă. Aproximativ 70.000 de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică între 1945-1950, iar dintre acestea aproximativ 12% au murit.

Odată cu încheierea războiului și deportării, pentru germanii din România a început o călătorie „spre marginea societății”. După aceste două experiențe traumatice comunitățile nu și-au mai putut regăsi identitatea. Modul lor de viață tradițional s-a dizolvat la impactul cu noul regim, iar exproprierea pământurilor, naționalizarea proprietăților, industrializarea și urbanizarea forțată, tendința de „omogenizare” națională și precaritatea condițiilor de existență au tăiat rădăcinile celor mai mulți dintre germani și au determinat o emigrare masivă în deceniile care au urmat! 

În Memoria - revista gândirii arestate, în ultimii doi ani (nr. 110, 111, 114, 118) s-au publicat în mod constant materiale despre deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică, dar și despre efectele acesteia pe termen scurt, mediu și lung.” (Dr. Cosmin BUDEANCĂ)

Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Deportarea%20etnicilor%20germani%20din%20anul%201945%20in%20Uniunea%20Sovietica.%20Intre%20istorie%20si%20memorie/index.html