You are here

Intalnirea de Sfantul Ilie - 16-18 iulie 2021

Abia asteptam aceeasta noua intalnire, care nu s-a mai tinut din 2019, adica de doi ani, din cauza pandemiei. Cum am aflat ca anul aceesta se va organiza din nou aceeasta intalnire, mi-am rezerva aceeasi casuta, in care am stat si data trecuta, la complexul “Casute Andra”.

De asemenea, imediat l-am sunat la telefon pe Costica YO3CCB, daca facem un echipaj in comun, tot ca in 2019: eu cu sotia si el cu sotia. Bineinteles ca a raspuns afirmativ si am stabilit ora la care sa plecam. A venit la ora stabilita, ora 9 dimineata, la locul stabilit si ne-am pus la drum. De la mine si pana la intrarea pe autostrada spre Pitesti am facut o ora si jumatate; mersul pe B-dul Iuliu Maniu a devenit un cosmar. De asemenea, pe autostrada si dupa, mersul pana dupa Calimanesti a fost ceva de groaza. Nu am mai patit asa ceva niciodata. Erau portiuni de drum unde mergeam cativa metri (10-15 metri), apoi stateam de ne plictiseam si cand credeam ca o sa mergem asa cum trebuie, ne opream si iar stateam pana ne plictiseam. De acasa si pana la destinatie, am facut vreo 6 ore si jumatate. Nu am mai patit asa ceva niciodata. Dupa statiunea Calimanesti mersul pe sosea a revenit la normal. Ne-am oprit pe traseu, ca in 2019, la aceeasi terasa, ca sa bem cate o cafea si un suc. Deja se simtea ca este o alta atmosfera; nu mai era caldura ca in Bucuresti. Apoi, am plecat la drum si nu ne-am mai oprit pana la destinatie. Intalnirea de Sfantul Ilie a avut loc in zilele de 16 iulie - 18 iulie 2021 in comuna Voineasa, satul Voinesita din judetul Valcea, pe Valea Lotrului, la 35 Km de orasul Brezoi si DN7 Ramnicu Valcea-Sibiu. Am ajuns la “Casute Andra”, am parcat masina in curte, am luat casuta in primire, ne-am asezat bagajul in camera si am iesit in curte la “Foisor” ca sa vedem cine a mai venit. Primii cu care ne-am intalnit au fost: Nicu YO7HUZ, Dana YO7HKM si Relu YO7YN. Ne-am facut o fotografie impreuna si apoi am plecat, eu cu sotia si Costica YO3CCB cu sotia, ca sa luam masa de pranz la pensiunea “Bella Venere”. Si de aceeasta data ne-am asezat la masa, nu in incinta restaurantului, ci pe podetul amplasat peste paraiasul care curge pe langa pensiune, unde peisajul este de poveste; am facut cateva fotografii ca sa se vada ce frumos este in aceea zona. Apoi au mai venit si alte persoane cunoscute, radioamatori,  care ni s-au alaturat la o bere si la discutii; am fost 13 persoane in total. Apoi, ne-am dus la “Casute Andra” unde vroiam sa ne intalnim si sa “socializam” cu cei care au venit intre timp. Surpriza a fost sa vad grupul de 10 persoane de la Drobeta – Turnu Severin. Mai multe persoane, sub coordonarea lui Adrian YO7HKR s-au apucat sa faca un gulas pe care l-au servit in “Foisor”, la masa de seara, tuturor participantilor. Seara tarziu ne-am dus la culcare, fiecare unde avea rezervarea facuta. Aici unde eram cazati se simtea ca suntem in zona de munte, pentru ca dupa ora 6 seara, a trebuit sa-mi iau un pulovar pe mine. A doua zi, sambata, Bogdan YO7GOV a organizat un talcioc in “Foisor”. Mai taziu, tot in “Foisor” s-a organizat o slujba de catre un preot in memoria lui Eli YO3AS; evenimentul a fost organizat de catre sotia lui Elena YO3ES. Vremea fiind foarte frumoasa, umbra din belsug si atmosfera fiind foarte placuta a mers cate o bere din plin. Seara, ne-am dus la terasa unei pensiuni aflata foarte aproape de noi unde am luat masa de seara, dupa care ne-am intors la “Casute Andra” si am mai stat cateva ore in “Foisor” la un pahar de bere intre prieteni. Duminica dimineata fiecare ne-am imprastiat catre casele noastre. A fost foarte frumos si abia asteptam urmatoarea intalnire. Multumim organizatorilor.        

Un album cu fotografii facut pe 16 iulie poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Intalnirea%20de%20Sfantul%20Ilie%20-%2016%20iulie%202021/index.html

Un album cu fotografii facut pe 17 iulie poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Intalnirea%20de%20Sfantul%20Ilie%20-%2017%20iulie%202021/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer