You are here

Întâlniri culturale irepetabile; Sezonul 10 - episodul 78

Sezonul 10 - episodul 78 al Întâlnirilor Culturale Florin-Silviu Ursulescu, organizate și prezentate de către Bebe Astur a avut loc în data de 28 februarie 2020 în foaierul Casei de Cultură a Studenților din București. Întâlnirea a fost prezidată de tablourile celor doi mari oameni de radio : Cornel Chiriac și Florin-Silviu Ursulescu.

Explozivul profesor Viorel Covaci ne-a dezvăluit diverse istorii de la Brâncuși și până la Enescu, toate acestea presărate cu savuroasele lui considerații personale. În finalul istoriilor lui a cântat o compoziție proprie care se numește « Cântec pentru mama », această ca un omagiu adus femeilor prezente cât și sexului frumos în general.

Mihai Bogatu, fost cronicar la diverse publicații din regimul trecut, a prezentat câteva cronici muzicale scrise de el de-a lungul timpului. Am aflat detalii inedite despre artiști și formații cum ar fi Compact și Iris, Sorin Chifiriuc, Bebe Astur cu a sa tabără de creație și alții. Înafară de aceasta, a făcut o istorie a felului în care se descurcau cronicarii muzicali în acele vremuri.

Și de această dată a fost prezent Liviu Zamora care este o istorie vie a rockului mondial. Programul prezentat de el a fost în nota timpului, demonstrând că în muzica rock s-au scris capitole care vorbesc despre marile perioade culturale și sociale în același timp. De data această a prezentat o serie de piese din care a rezultat faptul că acest Coronavirus actual a fost prevăzut până și în muzica Rock.

Cornelia Mazilu a intrat în scenă plină de emoție, emoție transpusă în poezia scrisă și prezentată de ea, iar această emoție a fost transmisă în integralitatea ei publicului prezent, dovadă faptul că la sfârșit publicul a izbucnit în aplauze și urale. În încheiere, ne-a asigurat că este purtătoarea celui mai puternic și contagios virus care este iubirea.

A urmat un moment fabulos plin de muzică și de vers interpretate de Doru Stănculescu. În acest moment muzical, Doru ne-a plimbat prin toată istoria creației sale, care este atât inconfundabilă, cât și inegalabilă. Între piesele muzicale ne-a vorbit despre muzică și despre frumos cu vocea lui blândă și în același timp de o mare profunzime. Recitalul său a fost dedicat marelui muzician Dan Aldea, care de curând a plecat dintre noi. Orchestrațiile pieselor compuse de Doru Stănculescu au fost făcute de către Dan Andrei Aldea, care el singur face cât o filarmonică, așa cum spune și Doru Stănculescu.

Fan Clubul Cornel Chiriac a fost prezent prin persoana lui Paul Ionescu, care a fost incisiv, virulent și adevărat, așa cum este el de obicei. Paul a făcut o scurtă istorie a marelui om de radio care a fost Cornel Chiriac, cât și o istorie a fan-clubului care îi poartă numele, fan-club care a fost împânzit de-a lungul timpului de către securiști.

Scriitoarea Mariana David ne-a citit poezie din care transpare condiția artistului, care indiferent de suișuri și coborâșuri, este amintit de către oameni tot timpul. Așa cum spune Bebe Astur, Mariana David nu este numai scriitoare, ci și un om adevărat, care salvează multe momente. Tot așa a fost și acest moment în care Mariana, ca de obicei, a lăsat publicul mut de uimire.

Încheierea întâlnirii culturale FSU cu numărul 78 a fost făcută de către Andreea Lupașcu și Bebe Astur reuniți în proiectul « Andreea și Bebe Acustic ». Recitalul lor ne-a plimbat de la George Gershwin și până la blues și rock. Au cântat chiar și piesa « Oh, Darling » a grupului Beatles, piesă dedicată lui Doru Stănculescu.

Această încheiere a făcut ca publicul să rămână pe loc încă o ora, timp în care oamenii prezenți s-au împrietenit unii cu alții, au luat autografe de la Doru Stănculescu, iar la despărțire cu toții erau prieteni ca și cum s-ar fi cunoscut de o viață.

Partea video a fost asigurată de neobositul prieten Mihai Forsea care prin prezența lui a construit o adevărată arhivă a Întâlnirilor Culturale FSU, și oricâte mulțumiri i-am aduce nu ar fi de ajuns.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Intalniri%20culturale%20irepetabile;%20Sezonul%2010%20-%20episodul%2078/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer