You are here

ZIUA UNITĂȚII GERMANE 2019

Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București și Forumul Democrat al Germanilor – Forumul Regiunea Extracarpatică au organizat marți, 8 octombrie 2019, ora 17:30 la Casa Schiller (str. Batiştei nr. 15) evenimentul dedicat „ZILEI UNITĂȚII GERMANE”, aniversarea a 29 de ani de la reunificarea Germaniei.

Manifestarea este organizată în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Guvernul României.

Au participat:

Götz ORTMANN, Secția culturală a Ambasadei Republicii Federale Germania în România

Au prezentat: Christiane Gertrud COSMATU, Subsecretar de Stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Guvernul României

Dr. Klaus FABRITIUS, Președinte F.D.G.R. Forumul Regional - Regiunea Extracarpatică

Cu acest prilej a fost vernisată expoziția de fotografie intitulată „Case cu bârne în landul Hessa”, realizată de dr. Klaus FABRITIUS. Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 10:00 -17:00, în perioada 08 - 21.10.2019.

Orchestra de suflători „Karpaten Show”, condusă de Hans GROZA, a prezentat un repertoriu selecționat din cele mai îndrăgite melodii tradiționale aparținând muzicii autentice germane.

Dacă ne gândim la Germania anului 1989, ne vin instantaneu în minte imaginile căderii Zidului Berlinului. Locuitori ai Berlinului de Est şi ai Berlinului de Vest escaladând Zidul, stând călare pe Zid, îmbrăţişându-se, beţi de fericire. Şi astăzi, aceste imagini mă răscolesc într-un mod deosebit, chiar dacă, între timp, au trecut 25 de ani de atunci.” (Werner Hans LAUK, fostul Ambasador al Republicii Federale Germania în România, 2015)

Începând cu 1990 data de 3 octombrie este Ziua Națională a Germaniei și la această dată se serbează Ziua Unității Germane, deoarece atunci a avut loc reunificarea celor două state germane.

Ziua Unității Germane – 3 octombrie a înlocuit sărbătoarea națională a Republici Federale din data de 17 iunie și pe cea din 7 octombrie a fostului RDG.

Reunificarea Germaniei a devenit oficială pe 3 octombrie 1990 când RFG, RDG şi cele patru puteri care ocupaseră Germania: SUA, Marea Britanie, Franţa şi URSS au încheiat aşa-numitul tratat "Doi plus patru". Un an mai târziu, parlamentul german s-a pronunţat cu 337 voturi pentru mutarea capitalei de la Bonn la Berlin. Reunificarea a costat Berlinul peste o mie cinci sute de miliarde de euro. Însă, diferenţele de nivel de trai între germanii din est şi cei din vest persistă.

„În peisajul Germaniei sunt specifice casele cu bârne. Cu toate marile distrugeri ale celui de-Al Doilea Război Mondial s-au păstrat peste 2 milioane de case cu bârne, unele având o vechime mai mare de 500 de ani. Tipic acestui gen de construcţie este scheletul de lemn, de preferinţă stejar, golurile fiind apoi umplute cu diferite materiale de construcţie, la început o împletitură din beţe lipite cu lut, apoi cărămizi sau alte materiale. Aspectul tipic este completat cu bârne în diagonală care asigură rezistenţa construcţiei, ulterior adăugându-se şi lemnul sculptat care transformă o casă simplă într-una deosebită. Landul Hessa se află în mijlocul Germaniei Federale şi a fost primul land care a avut după anul 1945 o constituţie democratică. Hessa are o suprafaţă totală de peste 21.000 km2, o populaţie de peste 6 milioane de locuitori, având capitala la Wiesbaden, însă oraşul cel mai renumit fiind Frankfurt am Main. Caracteristice peisajului sunt dealurile line şi văile dintre ele, dealuri care nu depăşesc înălţimea de 1.000 m. Hessa este bogat în ape curgătoare care se varsă fie în Rin, fie în Weser. Imaginile expoziţiei nu prezintă numai case cu bârne din valea râului Lahn, în care localităţile mai mari sunt Limburg şi Wetzlar, ci şi catedrale din zona care aparţine peisajului urban”. (Klaus FABRITIUS)

Evenimentul a avut loc în limba română și germană. Intrarea exclusiv cu invitație.

Sursa: Casa de Cultură „Friedrich Schiller”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Ziua%20Unitatii%20Germane%202019/index.html 

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer