In Memoriam - George Dan Oprescu

Pentru ca dl. George Dan Oprescu a insemnat foarte mult pentru generatia mea prin articolele si cartile de electronica pe care le-a scris, de foarte mult timp doream sa scriu un articol in memoria sa dar nu aveam informatiile necesare.

Intr-o discutie pe care am avut-o cu dl. Andrei Ciontu YO3FGL, i-am spus cele de mai sus, iar dansul s-a oferit sa-mi trimita cateva date despre viata d-lui George Dan Oprescu. Cartea “Aparate de radio cu tranzistoare”, a carei coperta am scanat-o si am inclus-o in albumul cu fotografii, am cumparat-o de la librarie in 1968. Dupa schemele pe care le-am gasit in aceasta carte am construit mai multe aparate de radio care mi-au incantat copilaria si tineretea. Si acum, dupa atatia ani, o tin la loc de cinste in biblioteca mea. 

George Dan Oprescu s-a nascut in Bucuresti la 13 septembrie 1931.

A avut studii medii si Facultatea de Matematica (neterminata).

In 1950 a realizat primul magnetofon din Romania, construit in serie mica la MTT Clabucet.

A mai realizat:

- primele statii de amplificare de mare putere;

- primele mixere audio;

- primul televizor de amator din tara si primele receptii TV la mare distanta in 1955.

A facut cercetari in sectia de prototipuri de la Radio Progres si in Directia tehnica a Radiodifuziunii, cercetare stiintifica in electronica nucleara, fizica nucleara, dozimetrie, cu ultrasunete, diverse sonorizari la CEPECA.

A instalat: primele copiatoare din tara, primele calculatoare electronice, primele magnetoscoape.

Incepand cu 1958 a publicat sute de articole de electronica si tehnici conexe in numeroase ziare si reviste de profil.

In 1993 a iesit la pensie de la CEPECA, intre timp devenita IROMA.

Datele de mai jos despre George Dan Oprescu le-am aflat de la dl. Andrei Ciontu YO3FGL

In noiembrie 1998 un stupid accident de autovehicul a pus capat vietii unui boem impatimit al radiotehnicii. Avea 68 de ani si era inca in plina forta creatoare.

Inca de pe bancile liceului s-a indragostit de radiotehnica cu o pasiune deosebita. Radiotehnica si muzica aveau sa fie singurele “iubite” din viata sa, in aceasta ordine: radiotehnica, muzica.

In rest, a dus o viata solitara nefiind niciodata familist. A trait singur in “bojdeuca” lui de pe strada Silvestru din Bucuresti, toata locuinta lui fiind un fel de laborator si biblioteca in care n-a admis imixtiunea nimanui.

A fost un fecund scriitor de articole si carti din domeniul radiotehnicii de generatia intai (tuburi electronice) si a doua (tranzistoare). Numele sau a aparut adesea in reviste, in special in Tehnium (cea cu primul an de aparitie 1970) sau pe copertile unor carti de radio tehnica din editurile: Tehnica, Tineretului, Albatros etc. Textele sale dovedesc o buna intelegere si descriere a fenomenelor radiotehnice, dovedesc o buna stapanire a limbii romane, un stil de exprimare clar, pe intelesul tutror, mai ales al copiilor si tinerilor, carora, credem, ca s-a adresat in primul rand. Scrisul sau tradeaza, de asemenea, un fin simt al umorului pe care l-a avut si logica unor critici pertinente, pentru starile de lucru care il nemultumeau.

L-am cunoscut pe G.D. Oprescu personal in anii 1994 – 1996, cat am fost redactor-coordonator la revista Tehnium. Mi-a fost un claborator de baza, cu rubrica permanenta (Atelier). In portofoliul de articole al revistei, dosarul pe care scria G. D. Oprescu era totdeauna cel mai plin cu articole dactilografiate la batrana sa masina de scris, iar desenele, executate personal in tus la scara marita, erau de o maniera inconfundabila. In decembrie 1994 a primit unul din premiile revistei Tehnium pentru rodnica colaborare. Am aflat de moartea sa intamplator la peste o luna de zile de la tragicul accident. Nu s-a scris despre aceasta nicaieri, nici macar in revista careia i-a fost slujbas credincios atatia zeci de ani. Neavand rude, iar prietenii si cunostintele, nestiind, G.D. Oprescu a fost inmormantat la cimitirul saracilor de catre vecini si primarie. Trist epilog!

Bojdeuca sa a fost invadata de o familie de romi, caci in Romania este posibil orice. Bruma sa de bunuri: carti, reviste, aparate electronice de masura, componente, masina de scris, casete cu muzica, aparatele electronice de uz casnic, etc., sunt convins ca a fost “valorificata” prin talciocuri. Pe noi, cei ce l-am cunoscut, ne-ar fi interesat “hartiile” ramase de la acest radioamator fara indicativ, dar mai RADIOAMATOR decat multi altii. Am fi vrut sa aflam despre aportul lui G. D. Oprescu la realizarea primului magnetofon romanesc sau la producerea in Romania a primelor rezistoare chimice cu pelicula de carbon, in cadrul laboratorului de la Clabucet al MTT, unde a lucrat ca tehnician. Pentru a-i preciza locul ce i se cuvine in istoria radiotehnicii romanesti, poate, din cei ce l-au cunoscut indeaproape, unii ne vor ajuta.

                           Fie-i tarana usoara!

Pagini din istoria electronicii romanesti. Primul magnetofon romanesc

In luna noiembrie 1955, la atelierele MTT Clabucet a fost pornita productia de serie mica a unui magnetofon de tip stationar, semiprofesional. Prototipul, folosind piese de la alte magnetofoane, a fost realizat de Leo Gluckman, care nu a mai putut continua, plecand definitiv in Israel. Am fost angajat la MTT sa solutionez problema producerii de magnetofoane cu piese existente in tara sau confectionate local. Echipa de lucru, alcatuita din tineri absolventi ai Scolii de Tehnicieni de Telecomunicatii, dupa o instruire prealabila, a lucrat excelent, obtinandu-se aparate de buna calitate, comparabile cu cele mai bune aparate straine. Constructia a fost realizata de tehnologul Costorel Constantin, care a elaborat tehnologia tratamentului termic pentru tole de m-metal ale capetelor de magnetofon de tip toroidal, precum si tratamentul calirii pentru piesele sistemului mecanic.

Capetele au fost realizate artizanal din tole stantate, tratate termic cu carcasa din papier mache, fixate in armaturi frezate in bronz. Bobinarea s-a facut manual. La fel si slefuirea realizata cu smirghel fin si sticla mata. Motorul a fost realizat din tole de motor de pick-up majorate si cu lagare de bronz autooscilante. Toate bobinajele au fost supradimensionate, astfel incat transformatorul de retea lucra total la rece si pozitionat pentru brum minim. Placa de montaj a fost realizata din duraluminiu de 3 mm cu intarituri. Difuzorul cu puterea de 3 W, tip Radio Popular, avea magnetul din otel. Montajul realizat s-a facut pe un sasiu din fier galvanizat, avand cablaj cu conexiuni conventionale, comutatoare, socluri si alte piese produse local. Caseta a fost realizata in doua variante: lemn lustruit tip mobila sau valiza acoperita cu dermatina. Greutatea totala: 8 Kg. Rezistoarele si condensatoarele, produse chiar in intreprindere, au rezistat in functiune timp de zeci de ani. Piesele din import au fost: tuburi electronice de tip Rimlock din R. P. Ungara si doua tuburi din URSS; microfonul cu cristal si banda magnetica din R. D. Germana.

Evenimentele din Ungaria si situatia politica din tara au determinat conducerea atelierelor sa opreasca productia pe motive puerile, cum ar fi imprimarea de muzica “nesanatoasa” (ex. Ima Sumak) sau ca in scoli nu se face inca teoria magnetofonului etc. Asemenea ineptii veneau din partea conducerii, care primise totusi fonduri pentru productia a mii de magnetofoane. Prima serie de 150 bucati a fost livrata in intregime statiilor de radio amplificare din tara si nu s-a inregistrat nici o reclamatie ulterioara. Seria a II-a de 2.000 de aparate trebuia livrata in 1957, cand trebuiau produse in continuare doua serii de cate 10.000 de bucati, in variantele: portabil si stationar pentru teatre si scoli. In timpul acesta se produce la Cooperativa Radio Progres prototipul de magnetofon Perinita, care curand va avea aceeasi soarta.

Apoi CAER-ul a interzis Romaniei producerea de magnetofoane. Ocazional s-au importat kit-uri din Cehoslovacia si Polonia pentru intretinerea magnetofoanelor Sonet si Star.

Caracteristicile tehnice ale magnetofonului “Clabucet 192” au fost urmatoarele:

- imprimare monopista sau dubla pista;

- viteza de transport a benzii 19,2 cm/s;

- deviatia vitezei <0,5%

- raport semnal/zgomot >50 bB;

- putere consumata: 50 VA;

- alimentare: 120 V sau 220 V / 50 Hz;

- raspuns in frecventa (+ / - 3 dB);

- cu banda AGFA Wolfen tip CH 30 – 7.500 Hz, (+ / - 1 dB);

- cu banda LGS 20 – 12.000 Hz (+ / - 1 dB);

- diametrul rolei: 18 cm;

- putere audio: 2,5 W cu distordiuni <5%;

- greutate: 8 Kg.

Pretul net de vanzare, incluzand o rola cu banda, o rola goala, un microfon, cabluri si descrierea tehnica: 1.200 lei, la care un salariu mediu era atunci de 1.000 lei. Daca nu ar fi fost blocajul politic si economic, determinati de reaua vointa a unor veleitari, inceputul fusese bun si am fi putut figura printre producatorii buni de asemenea aparate. In fotografia nr. 13 se prezinta schema de principiu a magnetofonului “Clabucet 192/ 56”.

Autorul propusese acest articol, cu putin timp inainte de moartea sa, lui dl. Andrei Ciontu YO3FGL. De curand si dl. Andrei Ciontu a trecut la cele vesnice. Sa le fie tarana usoara!    

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/In%20Memoriam%20-%20George%20Dan%20Oprescu/index.html