Muzeul Tehnic National „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

          Am avut placerea sa-l cunosc si sa ma aflu in compania d-lui dr. inginer Nicolae Diaconescu, directorul Muzeului Tehnic National “Prof. ing. Dimitrie Leonida”, care mi-a vorbit despre acest muzeu, problemele cu care se confrunta, iar apoi m-a dat pe mana doamnei muzeograf Mioara Zamfir de la care am primit explicatii concrete la fata locului. Astfel, am putut ajunge in toate incaperile muzeului pentru a vizita, fotografia si a lua cunostinta de obiectele valoroase expuse aici. Muzeul este amenajat ca un adevarat atelier scoala si permite organizarea de lectii pentru elevii liceeni. Se pot efectua lucrari practice de fizica: plan inclinat, frecare, termodinamica, electricitate si magnetism.   

Nini: Dl. Diaconescu, de cati ani sunteti in fruntea acestui muzeu?

Dl. Diaconescu: De 35 de ani, fara intrerupere! Desigur, sa conduci o institutie  atata vreme nu inseamna ca am si obtinut  intotdeauna rezultatele pe care le-am dorit. M-am aflat aici dupa cutremurul din 1977, cand muzeul a fost inchis pentru reparatii capitale. Atunci, la cutremur, cladirea s-a prabusit partial, in special zidurile din caramida, si exista pericolul sa continue sa cada, majoritatea stalpilor de rezistenta fiind fisurati. La 30 de ani, cat aveam eu atunci, eram convins ca voi depasi orice dificultate si voi redeschide muzeul. In paralel predam discipline de profil electric la Liceul Energetic si la Scoala de Maistri Iosif Ranghet, ambele aflate in apropierea muzeului. Dupa o prima evaluare a dezastrului la muzeu, le- am vorbit  elevilor maistri despre starea cladirii, despre valoarea colectiilor din aceasta institutie. Si ei, elevi la cursurile serale, oameni cu vechime si experienta in activitati de santier, in mod voluntar, au executat mici reparatii, dar cladirea, era, cum s-ar spune in termeni neacademici, “trosnita” rau. Am intocmit numeroase memorii pentru a obtine fondurile necesare consolidarii. Cum acestea nu au fost aprobate, am pornit  intr-o prima etapa cu un C.A.P. din Popesti Leordeni.  Avea o echipa de constructori si cu acestia am efectuat asa numitele “reparatii curente”. Nu era suficient! Un fost coleg si prieten de-al meu, inginer constructor, a venit si a facut o constatare, o evaluare a rezistentei cladirii dupa cutremur, Anastasescu se numea, si mi-a recomandat cateva solutii tehnice de care am tinut cont. Urmare a numeroaselor memorii pe care le-am tot inaintat la diverse foruri politice si administrative, am fost anuntat ca insusi seful statului de atunci urmeaza sa faca o vizita la muzeu insotit de Hoa Ko Fen,  presedintele Chinei. Dupa acest anunt s-au perindat sute de oameni pe la muzeu, sa-i dea o fatuiala corespunzatoare in vederea vizitei anuntate. Insusi Ion Dinca, primarul capitalei din acea vreme, venea in fiecare zi la muzeu, intre orele 17-18 pentru a controla stadiul lucrarilor. Cum am spus, participau sute de oameni, se lucra la refacerea acoperisului, la consolidarea stalpilor si a grinzilor de rezistenta, la amenajarea interioara. Un consilier al ministrului, tovarasul Cirlea, nu-i mai stiu numele mic,  fusese detasat la muzeu de ministrul Trandafir Cocirla. A fost prezent zi lumina, inclusiv duminica, in lunile: iunie, iulie si august 1978, pentru a impulsiona lucrarile. Era o stare de stres maxim, mai ales ca se decopertase acoperisul si, in timpul asta, a venit o ploaie ca in povesti iar zugraveala din interior a fost compromisa. Nimeni nu indraznea sa se invoiasca, indiferent de necazul ce da peste el! Sub presiunea asta, intr-una din zile, tovarasul Cirlea devenise extrem de nervos, fuma tigara dupa tigara si scrasnea printre dinti diverse injuraturi. In cele din urma si-a luat inima in dinti cum s-ar spune si s-a adresat subalternului, adica mie: -Tovarase Diaconescu, maine se casatoreste fiica-mea, poti sa ma acoperi? L-am facut plecat cu treburi “importante” si aaa a lipsit o zi. Cum timpul nu era suficient pentru terminarea reparatiilor pana la data impusa, constructorul a tencuit fisurile fara o consolidare necesara, obligatorie, cum s-ar spune a dat muzeului o fatuiala. Vizita anuntata nici n-a mai avut loc!  Ca sa ma “potolesc”, in preziua vizitei a venit iarasi Ion Dinca si a mers in ultimul colt din sectia in aer liber, unde ramasese de la constructor un butoi cu putina smoala inauntru! -Il vezi? Il vezi? (de cateva zile nu mai venise la muzeu, fusese un fel de “revolta” in Piata Unirii si se susoteau tot felul de lucruri). Te trimit stagiar in fundul Moldovei, ai inteles? Am vrut sa-mi depun demisia, mama insa mi-a recomandat sa continui sa fac ceea ce trebuie facut!

In perioada septembrie 1978 - 4 martie 1985, muzeul a fost deschis pentru publicul vizitator pe sectiile: Istoria mecanicii, Istoria metrologiei, Electricitate, magnetism, descarcari in gaze, Istoria mineritului, Istoria masinilor cu abur, Istoria petrolului, Energetica si fizica nucleara, Istoria comunicatiilor, (telegrafie, telefonie, radio si TV), Istoria transportului, Masini de tiparit si calcul, Sectia Aerospatial, Aoto, moto, velo, Tehnica populara, Sectia in aer liber, etc. Dar, greselile de executie din1978, s-au razbunat in 4 martie 1985. Era intr-o zi de luni, ora aproape 8 dimineata, muzeul era inchis pentru public, iar cei cativa salariati din administratie, inca nu sosisera la muzeu. Secretara, Otilia Chera, era in birou. A auzit un huruit ca al unei escadrile de avioane, cladirea s-a zgaltait din temelii. Cutremur, cutremur, a apucat sa strige si toate usile au fost date de perete cu forta unui taifun. Apoi o liniste selenara. A iesit din birou si, desi era in muzeu, soarele o imbratisa din toate partile cu razele sale. Nu mai era acoperis, se prabusise pe o lungime de 25 metri si o latime de 12 metri! Va inchipuiti, ceea ce a urmat, reprezinta aproape o epopee. Iarasi s-au perindat pe la muzeu tot felul de oameni; muzeograf Valentina Iosif, nepoata lui Coca Andronescu, din cauza stresului a facut congestie cerebrala si a murit. Am avut noroc cu Macioc Gheorghe, directorul general al Intreprinderii Electromontaj cu sediul vis-a-vis de muzeu, el cu oamenii din subordine ne-a ajutat de am indepartat  zecile de tone de zapada din muzeu, fiarele si betonul armat din acoperis, resturile exponatelor distruse total! Dupa ani de zile nu am reusit nici pana azi sa mai redeschid muzeul in intregime. Mai adaug ca un fapt curios, sectia de aeronautica era organizata pe doua standuri: Aeronautica in U.R.S.S. si Aeronautica in S.U.A. Acoperisul s-a prabusit doar peste standul U.R.S.S., oprindu-se exact pe linia de demarcatie dintre cele doua standuri. Daca dezastrul s-ar fi intamplat cu o zi mai devreme, duminica, ar fi fost sute de morti, sectia de Aeronautica era cea mai vizitata. Se mai pastreaza si astazi macheta in marime naturala a modulului lunar, donata muzeului de Ambasada S.U.A in Romania.

Au inceput sa se deruleze apoi numeroase expertize tehnice. Din cauza viscolului din 1985, daca imi amintesc bine tot in luna februarie, pe acoperisul muzeului s-a depus neuniform zapada, in partea dinspre strada Candiano Popescu incarcatura era zero, iar pe cupola dinspre parc, zapada era de doi metri. La putina vreme dupa viscol a inceput sa ploua si zapada s-a imbibat cu apa. S-a creeat un cuplu de rasturnare, tirantii s-au smuls din stalpi si acoperisul a cazut. Cladirea nu mai prezenta siguranta nici pentru oameni nici pentru colectiile adapostite. S-au reluat demersurile din 1978 pentru constructia noii cladiri in paralel cu intocmirea unui proiect de consolidare a celei actuale. Macheta viitorului muzeu fusese realizata inca din 1978 de arhitecta Anca Petrescu iar tema de proiectare fusese intocmita cu sprijinul arhitectului Vasile Alboi din I.S.P.E. si a unor ingineri specialisti in rezistenta din aceiasi institutie. Anca Borgovan din Institutul de proiectare Carpati a fost numita sefa de proiect. Au colaborat la intocmirea temei de proiectare toate institutiile de cercetare din Bucuresti la acea data, precum si Academia Romana, Consiliul Culturii (vicepresedinta Tamara Dobrin) sub coordonarea Institului de Stiinta si Tehnologie (vicepresedinte Iosif Tripsa). Sunt multe de spus cum au esuat, rand pe rand, proiectele demarate, totusi, in cele din urma, in decembrie 1993, cu sprijinul lui Ion Conecini a fost redeschisa doar sectia Masini Industriale. Au participat la eveniment Horatiu Malaele cu un monolog, Doina Uricariu care a vorbit asistentei despre cultura ca mod de viata, elevi premiati la olimpiadele internationale de fizica, matematica, biologie precum si un numeros public.

Nini: Dl. Diaconescu, cum a aparut acest muzeu si ce reprezinta el?

Dl. Diaconescu: Muzeul a aparut, ca institutie in 1909. Prin urmare, are mai mult de 100 de ani. Fondatorul a fost prof. ing. Dimitrie Leonida. El a urmat Scoala Politehnica la Charllotenbourg, langa Berlin, in Germania. Atunci a avut ocazia sa viziteze Muzeul Tehnic din Munchen, poate cel mai reprezentativ muzeu in domeniul istoriei tehnicii, pe plan european in mod sigur, dar poate si pe plan mondial. Acest muzeu, infiintat in 1903, a constituit pentru Dimitrie Leonida un model, un impuls pentru a face, la nivelul posibilitatilor lui si a celor din Romania, o institutie asemanatoare. S-a intors in tara in 1908 desi ar fi putut sa isi gasesca un post foarte bine retribuit in Germania, fiind solicitat de conducerea facultatii sa ramana asistent. O firma particulara i-a propus sa-l angajeze ca inginer, dar el a preferat sa vina in tara, cu ideea clara de a  intemeia o scoala cu profil electro-mecanic, unde sa fie pregatite cadrele medii, specialisti in exploatarea instalatiilor electro-mecanice. Asa a fost intemeiata Scoala de Electricieni si Mecanici, prima de acest fel de la noi, in 1908, scoala finantata de Dimitrie Leonida, de fratii si surorile lui. La un an de la infiintarea scolii, adica in 1909, a deschis si Muzeul Tehnic. Elevii pe care-i pregatea in scoala sa au fost si primii ghizi din muzeu. Ei explicau vizitatorilor ca, obiectele tehnice vechi au o anumita semnificatie si reprezinta de fapt memoria tehnica a unui popor.  Recomandau si celor ce mergeau prin tara, sau prin Bucuresti, sa adune, sau sa semnaleze orice instalatie, (obiect), care, pentru cei mai multi nu avea valoare, dar putea reprezenta, cum v-am mai spus, o veriga dintr-un lant menit sa fundamenteze memoria tehnica a poporului roman. Cu ajutorul elevilor sai a adunat Dimitrie Leonida un numar semnificativ de exponate care au constituit apoi, nucleul muzeului tehnic. La inceput s-au organizat doar doua sectii: “Istoria mecanicii” si “Istoria electricitatii”. Elevii prezentau vizitatorilor nu numai  exponatele ci si istoria unor fenomene fizice, fenomene care au revolutionat progresul tehnic, contribuind la evolutia civilizatiei umane in cele din urma.

Nini: Munca ce se desfasoara in muzeu presupune, pe langa colectionare, reconditionare si punerea in functiune a unor aparate, masini. Ce imi puteti spune in sensul acesta?

Dl. Diaconescu: Despre acest aspect se poate vorbi foarte mult. In primul rand Dimitrie Leonida  credea ca muzeul trebuie sa fie “o scoala a scolilor, unde fiecare poate vedea si actiona piesele, vizualiza fenomenele”. Pentru aceasta, obiectele colectionate trebuiau valorificate din mai multe unghiuri de vedere. Initial se proceda la o evaluare, eventual o restaurare, numai ca un obiect muzeal poate fi conservat sau restaurat in conditii specifice lui. Unele de mare gabarit, reclama folosirea de utilaje specifice pentru manipulare, altele sunt de resortul mecanicii fine. Ori, cu multi, cu zeci de  ani in urma, Muzeul Tehnic dispunea de: “Atelier mecanic”, “Atelier electric”, “Atelier de tamplarie”, “Atelier de sudura”, “Atelier de galvanoplastie”, “Forja”. Toate aceste ateliere, in ultima vreme, din motive financiare s-au desfiintat, asa ca in prezent, activitatea de restaurare se desfasoara doar pentru piesele mici, si in special, ne ocupam de ele atunci cand organizam o expozitie. Cu acest prilej obiectelor li se da o “fata”, adecvata prezentarii lor in public, iar in cazuri speciale se mai intervine asupra obiectelor pentru o minima restaurare. Piesele mici precum cele care pun in evidenta anumite fenomene din fizica, cu o minima intretinere, sunt prezentate functional. Exemplele sunt multe. In ultima vreme am restaurat o piesa foarte valoroasa, un steamp din zona Brad-Barza. El a fost reconditionat cu ajutorul Muzeului National al Satului, care ne-a pus la dispozitie specialistii. Mai avem o piesa similara, foarte valoroasa, un crivac cu patru perechi de cai. Este o piesa unicat in Romania prin dimensiunile si forma pe care o are.  A fost adusa de la Salina Praid in 1965 si urmeaza sa fie restaurata tinand cont de faptul ca exponatul dateaza din perioada anilor 1750-1760. A fost folosit la extractia sarii pana prin anii 1960.

Nini: Ce imi puteti spune despre expozitiile temporare pe care le organizati aici?

Dl. Diaconescu: Muzeul Tehnic a organizat numeroase expozitii cu tematica diversa. Imi amintesc ca prima expozitie la care am participat si eu in 1978, a fost o expozitie de papusi. Am vrut sa fie pusa in valoare o istorie a mecanismelor folosite la tot felul de jucarii mecanice.  A fost singura expozitie criticata de presa, mai ales pentru faptul ca era slab reprezentata prin obiecte. Toate celelalte expozitii pe care le-am organizat de-a lungul timpului (uneori si cate una pe luna in anumite perioade), au primit aprecieri pozitive. Ultima expozitie oferita publicului in Muzeul Tehnic a fost legata de prezentarea in Romania a unor personalitati din stiinta si tehnica slovaca. De fapt, a fost o expozitie comuna, organizata de Ambasada Slovaciei si Muzeul Tehnic. Au mai fost initiate expozitii pe teme de larg interes: Istoria automobilului,  Istoria electricitatii (75 de ani de la prima expozitie nationala de electricitate organizata in Parcul Carol sau 100 de ani de la prima centrala electrica din Bucuresti), Metrologie si aparate de masura, Thomas Alva Edison, 150 ani de la nastere, Inventivitate perenitate, Centenar Nicolae G. Caranfil, Istoria masinilor electrice, Telefonul comunicare si civilizatie, Marconi 100 de ani de la nastere, Clopotul limbaj universal, Calculam comunicam, 100 de ani de la zborul lui Traian Vuia (1906-2006), Memoria minei, Istoria fotografiei, si multe, multe altele. De asemenea, am avut expozitii pe plan international la Budapesta, in Chisinau. Dau cateva exemple: “Muzeul Tehnic se prezinta”, “Henri Coanda si polivalenta spiritului stiintific”, “Istoria transporturilor in Romania”, samd. Sunt zeci de expozitii organizate in Muzeul Tehnic de-a lungul timpului.

Nini: Stiu ca ati avut organizata si o expozitie la adancime, sub pamant.

Dl. Diaconescu: Da, expozitia “Istoria creativitatii romanesti” a fost amenajata in Salina Praid. De altfel aceasta expozitie a fost itinerata si la “suprafata” in multe localitati din tara, Targu Mures, Piatra Neamt, Sibiu. In salina Praid este un spatiu atractiv, inedit si spectaculos, pentru astfel de manifestari. Totodata exista acolo un foarte mare numar de turisti si oameni care merg la tratament. Sunt zile cand salina e vizitata de mai mult de o mie de oameni in cateva ore. Aceasta expozitie a si fost premiata de Ministerul Culturii.

Nini: Va rog sa-mi vorbiti despre colaborarea cu alte muzee.

Dl. Diaconescu: In ultima vreme, colaborarea noastra a functionat in special cu muzeele din Bucuresti: Muzeul Taranului Roman, Muzeul National al Satului, cu Muzeul National de Istorie, dar si cu muzee din tara: Muzeul Agriculturii din Slobozia, Muzeul National al Petrolului din Ploiesti, cu muzee din Cluj, samd. Am avut si colaborari pe plan international cu Muzeul Transporturilor si Muzeul Tehnic din Budapesta, cu Muzeul Tehnic din Praga, cu Muzeul de Istorie din Chisinau. A existat  o tentativa pentru organizarea unei expozitii cu Muzeul de Istorie a Stiintei din Korea de Sud, a fost incheiat chiar un acord de colaborare, dar nu s-a concretizat din motive de ordin financiar.

Nini: Ce planuri de viitor aveti?

Dl. Diaconescu: Sa redeschidem partea din muzeu care din 1985 a fost inchisa datorita prabusirii acoperisului. Acesta ar fi obiectivul de baza, gasirea unor solutii pentru redeschiderea sectiilor “Istoria comunicatiilor”, “Istoria aviatiei” desi exista un muzeu al aviatiei in Bucuresti infiintat dupa 1990, “Istoria masinilor de tiparit”, “Sectia Aerospatial”. Exponatele din aceste sectii stau deocamdata in depozite. Toate demersurile noastre din ultima vreme au fost concentrate in aceasta directie, redeschiderea acestor sectii, ceea ce, intr-o prima etapa, presupune obtinerea unor spatii suplimentare. De altfel, in 1995 ne-a fost repartizata in acest scop cladirea Halei Filaret. Ulterior ea a fost destinata altor activitati, asa ca intr-o perspectiva imediata nu se intrevad solutii. Probabil ca o noua constructie ar rezolva aceasta problema. Se manifesta inca un real interes in mediile academice si de cultura pentru dezvoltarea unui Muzeu Tehnic National la standarde europene. Sunt si diverse asociatii profilate pe studii de istorie a tehnicii, care au drept principal obiectiv, revitalizarea si redeschiderea sectiilor inchise de decenii, ale Muzeului Tehnic.    

Un album cu fotografii ocazionat de acest interviu poate fi vizionat aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Muzeul%20National%20Tehnic%20prof.%20ing.%20Dimitrie%20Leonida/index.html

 Adresa muzeului: Str. Candiano Popescu nr. 2 (Parcul Carol I), Bucuresti