Amintiri de la octogenarul Petre Varlam

Pe Dl. Petre Varlam l-am cunoscut in urma cu mai multi ani si de cum am aflat care a fost locul de munca in care a muncit peste 40 de ani, imediat m-am gandit sa-l rog sa ne prezinte acele momente interesante din viata Domniei Sale.

Nini: Dl. Varlam, care a fost primul d-voastra loc de munca dupa terminarea facultatii?

Dl. Varlam: La terminarea facultatii am fost repartizat la Electromagnetica si am stat la ei pana la 1 aprilie 1957. Era bine acolo, eram la laborator, faceam incercari de relee, de componente de telefoane, era interesant si era bine.

Nini: Cand ati intrat in contact cu Televiziunea Romana?

Dl. Varlam: Ceea ce o sa-ti povestesc in continuare este evolutia televiziunii vazuta de un octogenar care a lucrat in TV peste 40 de ani. Am inceput de la infiintarea ei, ca inginer in electronica si telecomunicatii, la 1 aprilie 1957. Aveau nevoie de un inginer; angajasera ceva personal ca sa puna televiziunea pe picioare, dar eu nu stiam mare lucru despre televiziune pentru ca am facut numai un semestru in facultate, pentru ca atat se facea.

Nini: Unde ati fost repartizat?

Dl. Varlam: Nu stiu de ce dar m-au admis. M-au repartizat direct la carele de reportaj. Pe vremea aceea era un singur car de reportaj. Ca o paranteza, tocmai se pusesera in functiune studiourile care fusesera importate din URSS iar carul de reportaj era pe ultimele pregatiri inainte sa fie dat in exploatare. Am lucrat cu peste cinci generatii de echipamente, de la cele cu tuburi electronice pana la cele cu microprocesoare. Am lucrat in echipa de televiziune impreuna cu: regizori, redactori, realizatori, operatori de imagine, de sunet, sefi de productie, scenografi, reporteri, etc. Am trecut prin multe compartimente ale televiziunii si am invatat din mers toate secretele meseriilor amintite. In primii ani se aprecia ca in televiziune, nomenclatorul de functii avea 270 de meserii.

Nini: Cei care erau angajati de unde proveneau?

Dl. Varlam: La inceput s-au angajat multi oameni care au lucrat in cinematografie, domeniu inrudit intrucatva cu televiziunea: sefi de productie, electricieni, operatori de imagine si sunet, meseriasi in decoruri, arhitecti, regizori, textieri, monteuri de film, machiori, perucheri, etc. De fapt, televiziunea a inceput intr-un studio de cinematografie adaptat putin la nevoile televiziunii. S-a inceput (1956) cu echipamente TV de fabricatie sovietica cu tuburi electronice, pentru captarea, prelucrarea, transmiterea si receptia semnalelor TV. Prima carte scrisa la noi “Tehnica imaginii in televiziune si cinematografie”, au scris-o pionierii, cei care mai intai au invatat meseriile lor in televiziune. Importanta acestei aduceri aminte consta in educarea generatiilor care vor veni, sa stie ca si inceputurile televiziunii au fost ca orice inceput: greu, interesant, fascinant,  rudimentar.

Nini: Care era varsta medie a celor care lucrau atunci in televiziune?

Dl. Varlam: Varsta medie a angajatilor la TV era cu putin peste 20 de ani, iar majoritatea angajatilor erau absolventi ai “Institutului de teatru si cinematografie” (IATC), ingineri in electronica si cinematografie (prima serie de absolventi), ingineri electricieni, mecanici, arhitecti, absolventi ai scolii de arte si meserii pentru decoruri, etc. Erau cooptati mari actori din teatre pentru emisiunile TV. Ca un fapt divers, pe langa regizorii cu experienta din teatre si cinematografe (Ion Barna, Petre Sava Baleanu), tocmai terminasera institutul o pleiada de regizori de marca: David Esric, Lucian Pintilie, Valeriu Lazarov, etc., care au ridicat calitatea emisiunilor de teatru televizate in direct. Chiar de la inceput televiziunea era in centrul atentiei publicului larg, iar tinerii entuziasti erau ingeniosi si dedicati asa incat evolutia avea un ascendent foarte promitator in toate etapele: conceptie, filmare, montare, transmisie, receptie la beneficiar, decurgeau normal.

Nini: Cum decurgeau transmisiile in direc?

Dl. Varlam: Imi amintesc la transmisiile in direct cu carul de reportaj sau din studio, de exemplu, pentru o piesa de teatru se lucra astfel: o echipa formata din regizor, redactor, inginer sef de car si inginer de lumini, sef de productie, operator de imagine si sunet, vizionau mai intai piesa de teatru la un spectacol obisnuit; fiecare era atent la problemele care il interesau, artistice, tehnice, de amplasare, traseu al cablurilor, amplasare microfon, camera de luat vederi, acustica salii, etc. Apoi se venea cu carul si se efectua o repetitie cu tehnica fara public, operatie cu care se intocmea un decupaj pentru fiecare act. Repetitiile se faceau una, doua pana fiecare participant era edificat asupra problemelor sale. Regizorii faceau decupajul, operatorii fixau imaginile cele mai sugestive pentru fiecare moment din decupaj: personajul, plan general, mediu, prim plan, sunetul, lumina, toate erau calculate, notate. Apoi, urma ziua transmisiei piesei de teatru. La inceput regizorii artistici faceau si montajul dupa decupaj.

Nini: Lucrau multi salariati pe “Carul de reportaj”?

Dl. Varlam: Pe “Carul de reportaj”, de exemplu, lucrau multi ingineri deoarece echipamentele erau instabile, trebuiau in permanenta reajustate la parametrii optimi si uneori chiar reparate. Se lucra in permanenta cu echipamente dublate: baza si rezerva, 3 camere, doua linii de radiorelee, alimentare rezervata  comutabila in caz de cadere, microfoane rezervate, etc. Date fiind echipamentele emisiunilor in direct, cand se putea, emisiunile (reportaje) se inregistrau pe film de 16mm, se montau ca in cinematografie si se difuzau de pe telecinematografe de 16mm. Filmele artistice inchiriate de la cinematografie se difuzau de pe telecinematografele de 35mm. Evolutia era prezenta in toate compartimentele televiziunii. Daca un compartiment era mai conservator, era impins de celelalte compartimente care trebuiau sa mearga inainte si astfel toate trebuiau sa tina pasul alert.

Nini: Cum a influentat dezvoltarea rapida a tehnologiei aparatura din dotarea televiziunii?

Dl. Varlam: Dezvoltarea tehnologiei, noua tehnologie trebuia implementata si la noi, oferea conditii mai bune de lucru, mai eficiente si avea un impact puternic asupra producerii si difuzarii programelor TV. Toate echipamentele de TV profesionale erau mari, grele, ancombrante. Camerele de TV cu tuburi erau mari, grele (peste 40 Kg), reportajele se faceau cu mare dificultate, nu ofereau posibilitati de miscare, echipamentele trebuiau montate la fata locului cu mult inainte, nu se beneficia de operativitate in transmiterea evenimentelor. Singura posibilitate de miscare era traveling-ul sau stativ pe roti in studio. In timp, s-a incercat pe toate caile sa se reduca dimensiunile, greutatea si consumul electric al echipamentelor. Astfel, de la vidiconul si supercorticonul de 3 si 4 ½ toli din camerele de studio si camerele de reportaj care cantareau peste 40 Kg, s-a ajuns la tuburi videocaptoare mici de dimensiunea unei tigarete si apoi la dispozitive de captare a imaginilor cu semiconductori, conditie esentiala pentru reducerea dimensiunilor camerelor video. Evident optica de la camera era adaptata dupa elementul sensibil: obiective mici si transfocatoare de dimensiuni rezonabile si cu plaja mare de transfocare. Inlocuirea tuburilor electronice (lampile de radio) cu semiconductoare, mai intai cu germaniu si apoi cu siliciu, au permis miniaturizarea echipamentelor TV. Miniaturizarea pentru aparatele de larg consum a luat-o cu mult inaintea celor profesionale. Preturile s-au redus dupa  calitatea si exigentele impuse. Manevrabilitatea camerelor a crescut foarte mult, ele fiind mai usoare si cu posibilitati de miscare crescute datorita macaralelor, stativelor si chiar stadycam (contra vibratiilor). Se puteau efectua transmisii din avioane, elicoptere si automobile in mers. Operatorii de imagine care tineau camerele video pe umeri la reportaje, acum nu mai sufereau de dureri de coloana din cauza greutatii camerelor. Reportajele erau mult mai operative si cu posibilitati crescute in calitatea imaginii. Inlocuirea cablelor de sunet cu radiomicrofoane a fost un mare pas inainte. Cantaretul nu se mai incurca in cabluri, se misca fara grija. Aparitia inregistrarii video pe banda magnetica a revolutionat tehnica realizarii programelor TV. La inceput, magnetoscopul de studio cu banda de opt inch, era supus embargoului ele fiind destinate exclusiv scopurilor militare si de ele beneficiind doar televiziunile din vest.

Nini: Atunci, cum de s-a intrat in posesia lor?

Dl. Varlam: Romania a cumparat magnetoscoape Ampex prin Yugoslavia care era admisa de occidentali. Cu timpul s-au redus dispozitivele de inregistrare profesionala la banda de 1 inch si tipuri de inregistrare de larg consum de tip Beta VHS, etc. Organizatiile de TV au putut trece de la transmisiile directe la transmisiile inregistrate pe banda magnetica si difuzate ulterior. S-a marit astfel siguranta emisiilor si s-a inlatura orice neplacere a emisiilor in direct. S-a dezvoltat tehnica montajului pe banda care a si modificat realizarea emisiunilor. De la montajul filmelor de 35 si 16mm s-a trecut la montajul pe banda linear cu adaugiri si inserturi, la montajul nelinear care permitea efectuarea de inserturi si adaugiri fara ca monteurul sa refaca ordinea noua a secventelor, aceasta operatie o efectua calculatorul din magnetoscop.

Nini: Stiu ca televiziunea era un mare consumator de energie electrica.

Dl. Varlam: Sensibilitatea redusa a tuburilor videocaptoare necesita multa lumina pe scena pentru a se obtine imagini de calitate. Se consuma multa energie, se producea multa caldura in studiouri si in spatiile inchise de unde se televiza, deci mult disconfort si cheltuiala. Cresterea sensibilitatii camerelor de luat vederi a condus la obtinerea de imagini cu nivele mici de lumina. Industria de reflectoare a suferit mari transformari in sensul micsorarii aparatelor de iluminat, diversificarii, dar dupa scopul folosirii lor: lumina frontala, efecte speciale luminoase comandate de un calculator, orga de lumini, lumina colorata, tuseuri, lumina calda sau rece si in cele din urma producerea becurilor cu viata lunga si un flux luminos de circa 10 ori la alimentare cu aceelasi consum de energie ca la becurile cu filament. Miscorarea dimensiunilor dispozitivelor de captare a imaginilor a redus dimensiunea camerelor de luat vederi pana la dimensiunea unui nasture. Asa a aparut supravegherea incaperilor si supravegherea stradala. S-a ajuns in prezent de la studiouri TV care aveau putere instalata de sute de mii de kW la numai zeci si sute de kW. Proiectoarele sunt montate pe grile de lumini pe care culiseaza comandat, in cazul nevoilor de baie de lumini intr-o anumita zona a studioului.

Nini: Care era sistemul de transmitere al informatiilor provenite de la mare distanta?

Dl. Varlam: Schimbarile de programe si informatiile privind evenimentele din toata lumea era, la inceput anevoioasa si foarte costisitoare. Liniile internationale de transmitere a programelor erau putine si rudimentare. Noi eram afiliati doar la Interviziune, care era reteaua tarilor socialiste. La reteaua Euroviziune nu aveam acces. Apoi era diferenta de standarde care necesita transcodari. Dezvoltarea tehnologiilor echipamentelor de transmitere a semnalelor TV la distanta, a emitatoarelor TV cu raza mare de actiune, a translatoarelor, a radioreleelor mobile si mai apoi a transmisiilor prin satelit au marit interesul si importanta televiziunii, in sensul ca au introdus in casele oamenilor evenimente ce se petreceau in aceelasi timp, pe alte continente, in alte tari, etc. Releele de TV s-au dezvoltat si transmiterea semnalelor TV se putea realiza oricand la preturi mici. In tara noastra se realizase o retea serioasa de radiorelee, translatoare si emitatoare menita sa acopere cu semnale TV intreaga tara.

Nini: Ce zona de acoperire avea programul 1 de TV?

Dl. Varlam: Se ajunsese pentru programul 1 la o acoperire de 85 - 90% din suprafata tarii. Transmiterea reportajelor din orase sau din orice loc, fara infrastrctura, se efectua cu ajutorul radioreleelor mobile sau chiar lanturi de radiorelee, respectandu-se posibilitatea existentei vizibilitatii directe intre emitator si receptor. Apoi, legatura cu semnale TV se realiza usor prin intermediul satelitilor TV, cu instalatii mobile de satelit (SNG) montate pe masini de teren. Transmiterea programelor de la statii de TV la abonati se efectua prin emitatoare TV si antene de receptie individuale la fiecare abonat. Emitatorii TV aveau puteri mici si raze de actiune reduse (zeci de Km). Transmiterea programelor TV la abonati s-au efectuat de-a lungul timpului prin metode care s-au perfectionat continuu.  

Nini: Si numarul programelor de TV receptionate de abonati a crescut vertiginos.

Dl. Varlam: Numarul programelor receptionate la abonati au crescut de la 1 - 2 programe la sute de programe pe diverse standarde de culoare, analog - digital, dimensiunea ecranului TV 4/3 sau 16/9, sunet stereo sau mono. Fiecare abonat avea mai multe antene pentru diferiti emitatori, apoi au aparut antene colective si statii de centralizare a programelor. Cu timpul, abonatii si-au pus antene de satelit mobile cu receptii mai bune sau mai putin bune. In prezent marea masa a telespectatorilor prefera receptia prin cablu iar in locurile izolate prin satelit. Este o receptie de calitate. Abonatul actioneaza numai telecomanda si poate alege un program din zeci si sute de programe. Transformarile de standarde, analog – digital, dimensiunea ecranului 16/9 sau 4/3 facandu-se automat de la statia de cablu si in receptoarele abonatului.  

Nini: Si programele de televiziune s-au diversificat in continuu.

Dl. Varlam: Programale de televiziune, la inceput, erau statice, a/n, mai putin interesante, stirile erau mai mult locale, mai putin ilustrate cu imagini, mai mult vorbite. Televiziunea folosea mai mult tehnicile de la radio si de la cinematografie prin folosirea filmelor artistice de 35 mm, ori a filmelor de 16 mm pentru stiri si documentare. Inca de la inceput, calitatea tehnica si artistica a programelor TV a facut mari progrese. De la sobrietatea inceputului cand se aprecia ca programul TV intra in casele oamenilor si ca el trebuie sa fie decent si placut tuturor, cu crainica si personaje amabile fata de amfitrion, cu un limbaj ales mai ales ca existau 1 - 2 programe se impunea o atentie deosebita asupra continutului si prezentarii programului. Azi, cand omul are la dispozitie zeci si sute de programe pe care le poate schimba dupa dorinta, optica telespectatorului s-a schimbat. Programele trec prin schimbari majore, prin specializari, scheme consacrate de programe, de la simplu program generalist la Televiziuni specializate de programe: stiri, muzica, culturale, de probleme economice, de viata personala, de filme artistice, documentare, stiintifice, horor, obscene, sexy, etc. Uneori se poate spune ca se intrece masura bunului simt.

Nini: Ce puteti sa-mi povestiti despre realizarea programelor? Metodele folosite.

Dl. Varlam: Metodele de realizare cinematografica a programelor au fost abandonate, incet-incet, ca fiind greoaie, scumpe, iar televiziunea si-a creeat caile proprii de captare si realizare a programelor care, de altfel, au fost preluate si de catre cinematografie ca fiind mai ieftine, mai simple, mai operative. Astazi, nu se mai apreciaza un program decat dupa rating. Este vizionat, se cere, inseamna ca e bun. Unde mai este functia educativa si formativa a unui program TV? Astazi, ca sa vizionezi un program interesant trebuie sa inghiti si multa publicitate. Filmele se cumpara la pachet iar filmele bune sunt rare sau vechi. In realizarea filmelor se foloseste mult prim-planul personajelor pentru a se evidentia reactia actorilor, actiunea se desfasoara alert, cu multa miscare, etc. Managerul de program se bazeaza in stabilirea unui program TV, pe date privind preferintele audientei, analiza grilelor de program ale posturilor TV concurente, fondurile disponibile de finantare; pe baza acestor strategii proprii de programe ei promoveaza programele proprii, autoreclame (Promo).

Nini: Talk-show-urile se bucura de succes?

Dl. Varlam: Emisiunile vorbite, asa numitele talk-show-uri au o larga raspandire avand o serie de avantaje: sunt ieftine, au o larga tematica dezbatuta si au o mare audienta. Managerul de program foloseste o serie de tactici; la lansarea unui nou program se paseaza programul nou intre doua emisiuni de succes sau o emisiune bine cotata e plasata intre doua emisiuni noi sau mai slabe, cu scopul asigurarii fluxului de audienta. Metode vechi de management de program cum ar fi: bazarea pe inertie si loialitatea telespectatorilor au disparut, el avand la indemana telecomanda cu care poate schimba postul TV. In prezent, sondajele arata ca a crescut frecventa comutarilor de scurta durata, telespectatorul butoneaza telecomanda in cautarea unui program mai interesant.

Nini: Care este structura grilelor de program?

Dl. Varlam: In grila de programe aceeasi emisiune se programeaza la aceeasi ora din zi pe saptamana pentru seriale, talk-show-uri, stiri, etc.; de exemplu, serialul “Tanar si nelinistit” are aceeasi programare de ani de zile. Grilele de program tin seama de structura audientei, timp mediu de vizionare, orele de difuzare, dupa obiceiuri de vizionare din tara sau zona respectiva. De exemplu, 4 ore de vizionare dimineata si seara; programele TV contin: emisiuni pentru copii, emisiuni medicale, moda, jocuri, viata de familie, locuinte, emisiuni sportive, programe interactive, etc. Exista o mare diferenta intre grilele de programe ale televiziunilor publice si cele comerciale. Televiziunile publice au o serie de obligatii cetatenesti si functiuni de educare si formare a gustului publicului, ele fiind finantate din banii publici, pe cand TV comerciale au grilele de programe vizand in special scopuri pecuniare. TV publice urmaresc, universalitatea programelor, independenta editoriala, servicii si semnal de inalta calitate. Elementele strategice de continut sunt: programe de toate genurile, existenta canalelor generaliste, dezvoltarea de programe interactive.

Nini: Cred ca aparitia inregistrarilor pe banda video a avut un mare impact asupra televiziunii. 

Dl. Varlam: La inceput, emisiunile TV se realizau in direct, nu exista suport de inregistrare in afara de pelicula de film. Cu ajutorul instalatiei de telerecording se mai faceau inregistrari. Emisiunile in direct erau riscante, necesitau multe repetitii, existau multe neprevazute: prezenta actorilor, organizare, etc. Aparitia inregistrarilor pe banda video a schimbat productia programelor TV, modul lor de difuzare, problema arhivarii programelor TV. S-au inlaturat astfel neajunsurile emisiunilor in direct. Transmisiunile in direct au ramas numai cele din motive de actualitate sau care necesitau acest lucru. Acum, in general, marea majoritate a emisiunilor sunt inregistrate din timp, cu toate avantajele care decurg de aici.

Nini: Ce imbunatatiri pentru abonati au adus noile echipamente?  

Dl. Varlam: Echipamentele cu lampi de radio erau mai grele cu o fiabilitate redusa. Intreruperile din cauza defectiunilor tehnice erau frecvente. Afisul cu “Ne cerem scuze...” era un obisnuit al emisiunilor TV. Se ajunsese la regulamente de emisie foarte drastice, la tehnicieni bine instruiti care reduceau panica si timpul de intrerupere. Cu noua tehnologie, fiabilitatea echipamentelor a crescut iar problema defectiunilor tehnice in emisie aproape ca a disparut. Au mai ramas erorile umane, dar se iese repede din incurcatura. In cazul defectiunilor mari se baga alt program. Defectiunile de pe reteaua de cablu, de obicei, nu se remediaza imediat.

Nini: Ce alte probleme s-au rezolvat?

Dl. Varlam: Noua tehnologie a rezolvat problema suparatoare care apare la schimbul de programe si anume la trecerea de pe o sursa pe alta se face prin ruperea imaginii si desincronizare. S-au confectionat aparate numite sincronizatoare care aduc in sincronism cele doua surse de program astfel ca, comutarea se poate face fara pierderea sincronizarii indiferent daca trecerea se face prin atenuare sau prin taiere brusca. In procesarea emisiunilor deosebit de importanta este etapa de montaj a emisiunilor. Productia emisiunilor TV are urmatoarea componenta: conceptia, filmarea, montajul, procesarea in sensul finisarii emisiunii cu efecte speciale, generice, etc., transmisia si receptia la abonat. Montajul pe film se face prin lipirea secventelor de pelicula in ordinea aleasa nu in ordinea filmarii. Pe banda magnetica in montajul linear se introduc pe banda secventele dorite in ordinea dorita. Inserturile ulterioare se pot executa doar cu rearanjarea ulterioara a montajului. In montajul nelinear introdus cu ocazia tehnicii digitale, adausuri si inserturi se pot face oricand iar calculatorul aranjeaza ordinea initiala a montajului. Montajul nelinear aduce o mare operativitate si calitate in montajul emisiunilor.

Nini: Ce imi puteti spune despre arhivele de filme?

Dl. Varlam: Arhivele de filme si benzi magnetice au o mare importanta in televiziune. Ele permit realizarea rapida si bine documentata a emisiunilor legate de evenimente. Organizarea arhivelor se face pe baza de calculator si permit gasirea rapida a oricarui subiect. Ele reprezinta o mare avutie pentru o organizatie la TV. Timpul de stocare a benzilor se aprecia inainte la 20 de ani dar trecutul se pare ca este mai mare. In orice caz, emisiunile se copiaza de pe standardele si formatele vechi pe formatele si standardele in vigoare pentru o mai mare operativitate. In privinta pregatirii cadrelor, la inceput acestea erau pregatite in televiziunea publica, nu exista invatamant specializat.

Nini: Cand au aparut televiziunile comerciale, de unde aveau cadre pregatite in domeniu?

Dl. Varlam: La aparitia televiziunilor comerciale, ele eu furat cadre de la televiziunea publica platindu-i mai bine. Acum, televiziunile comerciale isi fac diverse scoli de media in care isi pregatesc contra cost cadrele necesare. Au aparut functii mai specializate, de exemplu jurnalismul de televiziune. Reporterii de televiziune sunt pregatiti pentru necesitatile televiziunii, familiarizati cu echipamentele cu care sunt inzestrati si care le permite foarte operativ captarea imaginii si sunetului la evenimente speciale, montarea rapida la fata locului si transmiterea foarte repede a emisiunii la televiziunea centrala care le transmite in eter la abonati.

Nini: Care este rolul decorurilor si al mobilierului intr-un program TV?

Dl. Varlam: Decorurile si mobilierul joaca un rol important in programele TV. Ele au fost folosite in aceelasi fel ca in cinematografie dar in prezent ele avand in vedere posibilitatile televiziunii si din motive economice, decorurile sunt mult mai sugestive, mai ieftine, din lemn, panza, plastic, din ciclorame. Decorul trebuie sa mentina o iluzie, o realitate subiectiva cu decoruri electronice cu peisaje filmate separat si actori introdusi in peisajul respectiv. S-au conceput decoruri virtuale, actori virtuali cu miscari animate in 3D. In acest sens desenele animate au luat o amploare deosebita.

Nini: Cum se face finantarea televiziunilor?

Dl. Varlam: Se poate vorbi mult despre organizarea societatilor de televiziune, despre societatile de productie a emisiunilor TV, despre faptul ca acestea produc emisiuni la cerere societatilor de TV, in termenul si la pretul convenit. Aspectul economic este determinant in orice activitate. Dupa tipul de organizare al televiziunilor, finantarea se face dupa cum urmeaza:

- in televiziunile de stat finantarea se face de la buget;

- in televiziunile publice finantarea se face partial din abonamente, partial de la buget si uneori din publicitate, iar dupa caz din sponsorizari;

- televiziunile comerciale sunt finantate din publicitate si dupa caz din sponsorizari.

Nini: Prin ce se diferentiaza aceste televiziuni?

Dl. Varlam: Aceste tipuri de televiziuni au functiuni si caracteristici diferite. De exemplu, cea publica pe langa functia de informare (stiri) are si functia de educare si formare a generatiilor. Ea trebuie sa aiba un caracter generalist si sa fie impartiala fata de partidele politice. Cea comerciala, pe de alta parte, are functiunea de informare, emisiuni vorbite (talk-show) si in special distractiva. Ele sunt partizane dupa vederile patronului. Evident aceste tipuri au scheme de programe diferite. Televiziunile particulare in dorinta de a face audienta mare, depasesc uneori limita bunului simt cu programe deochiate, obscure.

Nini: Pe parcursul carierei d-voastra in televiziune, ati avut vreo contributie la imbunatatirea echipamentului avut in dotare?

Dl. Varlam: Pe parcursul existentei televiziunii, angajatii au dovedit mult atasament fata de aceasta activitate, au adaugat la echipamentele sofisticate inovatii la care firmele mari fabricante de echipamente complexe TV nu s-au gandit. Iata un exemplu. Tuburile superorticon de 3 si 4 ½ toli se imprimau daca se tinea mult timp camera pe o imagine statica. Eu am adaugat o bobina plata pe tubul video captor, alimentata cu un curent slab in forma de dinte de fierastrau care devia lent fascicolul electronic de baleiere a tintei, imprimand o miscare de rotatie foarte lenta a imaginii. In acest fel pe tinta nu se mai forma o imagine statica, ci usor rotitoare. Alt exemplu a fost scrisul direct in emisie fara a se vedea mana si pixul care scria. Era un dispozitiv simplu de oglinzi si lumini dirijate, dar ingenios si util.

Nini: De-a lungul timpului ati primit si solictari pe care nu ati putut sa le duceti la bun sfarsit?   

Dl. Varlam: Intr-o zi, presedintele taleviziunii, care era ziarist ca meserie, m-a chemat la el, asta era cam in primii ani ai televiziunii si mi-a spus: “Voi inginerii, puteti sa ma ajutati intr-o problema? Am o emisiune care imi place foarte mult, e o emisiune de diverisment la care fetele care sunt acolo in emisiune, dansatoarele, au fusta prea scurta. Pentru timpurile noastre nu putem sa le dam la televizor din cauza acestui amanunt si daca ati putea voi sa-mi lungiti cu tehnica voastra fustele.” Ei bine, i-am explicat ca deocamdata nu se poate si imi pare rau, dar nu poate decat sa ramana asa. Sigur, acum, cu tehnica digitala s-ar putea separa prin pixeli, prin elementele de televiziune sa se faca acest lucru, dar pe timpul acela nu se putea.

Nini: Ati fost nevoit sa faceti si munca altcuiva? 

Dl. Varlam: Televiziune se face in echipe. Lucrul la televiziune este numai in echipa: echipa de tehnica, de regizor, de operator, de sef de productie, de montari; toate meseriile din televiziuni. Si, fiecare membru din echipa, de obicei, trebuie sa cunoasca si munca celorlalti colegi. Asa ca am avut o experienta interesanta. La un meci de fotbal a intarziat regizorul. Studioul ma presa prin comunicatii, iar meciul incepuse deja. Ce facem? Si atunci, eu ca sef de car am zis: “Lasa ca fac eu transmisia!” pentru ca invatasem cam cum se face, am pornit cu un plan general frumos, comentatorul a inceput sa comenteze si incet-incet operatorii au urmarit bine jocul si eu doar apasam pe butoane ca sa aleg camera care arata cel mai bine. Si iata un exemplu in care membrii echipei, chiar in lipsa unuia poate sa se descurce in activitatile pe care le au.

Nini: Au fost si cazuri cand subalternii d-voatra nu si-au facut treaba?

Dl. Varlam: O intamplare nefericita as spune, cu carul de reportaj, am avut o emisiune de divertisment din Sala Radio; era una din salile radio si acolo aveam cativa cantareti care faceau play-back. Ei cautau sa fie in sincronism cu ce auzeau. Emisiunea a inceput in bune conditiuni dar la un moment dat agregatul de ascultare din sala respectiva s-a defectat, cantaretul nu mai auzea melodia nu mai stia ce se intampla. Astia ii mai faceau semn, noi mai aveam legatura cu cei din sala, dar cantaretul numai auzea muzica si era in panica. A fost o panica foarte lunga. Regizoarea saraca mai sa faca infarct, transpirase toata. Operatorii, fiind probabil cu experienta mai mare au trecut pe un candelabru imaginea, studioul a conectat pe el si noi am iesit practic din emisie cu Carul de reportaj. Ce se intamplase? Noi aveam obligatia ca sa dublam toate aparatele pe care le montam. In caz ca se defecteaza unul, sa trecem pe rezerva si nu se intampla nimic. In cazul de fata, tehnicianul de sunet nu a montat si un agregat de rezerva. Chiar mai mic, cu putere mai mica, dar se putea continua. Nici seful, care eram eu, nu a controlat daca exista rezerva.

Nini: Erati vinovat.

Dl. Varlam: Bineinteles. Am luat sanctiunea respectiva fara nici o problema si imi amintesc ca Brucan, era director general adjunct atunci.

Nini: Alt Brucan, sau...

Dl. Varlam: Silviu Brucan si mi-a spus: “Dom*le defectiuni apar tot timpul dar trebuie sa stii sa iesi cat mai repede.”

Nini: Care erau conditiile de lucru din Carele de reportaj in epoca de pionierat?

Dl. Varlam: Ca sa vedeti in ce conditii au lucrat pionierii televiziunii, am sa va dau un exemplu numai. Stadionul 23 August, meci de fotbal, era ora doua si ceva dupa amiaza, in luna iulie. Era o caldura afara insuportabila, dar in Carul de reportaj era si mai rau. Va da-ti seama, o masina plina cu echipamente cu lampi de radio, care nu avea nici un fel de climatizare, ci doar numai niste ventilatoare la fiecare bloc de echipament care scoteau aerul fierbinte din blocul respectiv. Deci, atmosfera in carul de reportaj era insuportabila. Toti lucratorii stateam fara camasi pe noi pentru ca era asa o caldura incat cand ieseam la usa in aerul normal de afara ni se parea ca e racoarea de pe lume. Inauntru, cu siguranta erau 60-70 de grade Celsius. Si, la temperatura asta, la exigentele de atunci si la posibilatile tehnologiilor, va da-ti seama ca defectiunile erau foarte frecvente, iar noi in situatia asta trebuia sa actionam si sa reparam din mers. Noroc ca echipamentele erau dublate. De exemplu, erau 3 camere; se defecta una, mergeam cu celelalte doua, emitatoarele la fel, iar erau dublate, sincrogeneratoarele erau dublate. Deci, in mare, toate echipamentele erau dublate. Pana la urma, noi ajunsesem sa scoatem si capacele de la blocurile de echipament ca sa se raceasca mai repede, dar atmosfera din car era supraincalzita.

Nini: O intamplare nu tocmai fericita?

Dl. Varlam: Eram in carul de reportaj la o cuvantare a lui Chivu Stoica care era Presedintele Consiliului de Stat al Romaniei. In carul de reportaj se afla pana si directorul general al Televiziunii pentru ca era o transmisie foarte importanta. La un moment dat, Chivu Soica dintr-o greseala a zis: “sub jugul socialismului” in loc sa citeasca: “sub steagul socialismului”. Toti am incremenit, nimeni nu a comentat, numai directorul general a facut o remarca: ”Gura pacatasului adevar graieste!” Dupa remarca asta, la vreo doua zile am vazut ca a disparut directorul general si a venit alt director general. Va da-ti seama ca in mijlocul nostru, acolo, era cineva care a spus acest lucru.

Nini: Ati procedat si la improvizatii?

Dl. Varlam: Era ziua de 1 Mai, eram cu carul de reportaj in Piata Aviatorilor si era chiar anul in care se oficializa transmisia in culori. Carul era bine dotat, totul aranjat, camerele instalate, circuitele de sunet aranjate, totul mergea struna, dar in timpul defilarii s-a observat ca la cofretul de alimentare se incinsesera foarte tare sigurantele prin care era alimentat carul de reportaj si imi era frica, ca din moment in moment putea sa cada alimentarea carului si evident transmisia. Atunci, electricienii nostri, foarte atenti, au facut un cablu scurt cu cate 2 “crocodili” (cate unul la fiecare capat) si au strapat (scurt-circuitat) sigurantele. Au facut cateva cabluri dintr-astea, au strapat sigurantele si am putut sa continuam in liniste transmisia. Altfel, cu siguranta faceam o pana de toata frumusetea.

Nini: Cand erau tot felul de evenimente la Sala Palatului cum procedati?

Dl. Varlam: Cum se proceda la inceputuri, adica nu se stia exact daca manifestarea respectiva se transmitea sau nu. In orice caz, am avut situatii cand era la Sala Palatului o manifestare importanta cu “conducerile superioare”, sala plina, manifestarea a inceput iar noi trageam cabluri prin sala in timpul manifestatie si montam camerele. Nu s-a sinchisit nimeni, probabil conducerea superioara cunostea situatia, noi ne-am facut treaba si la un moment dat am inceput sa transmitem.

Nini: Erati trimis la vreun eveniment in ultima clipa? 

Dl. Varlam: O alta intamplare, sigur, mai simpla de data asta, cu transmiterea unui meci de fotbal. Se stia ca nu se transmite, dar cu vreo ora si ceva inainte de inceperea meciului sunt chemat la directorul general care imi zice: “Iei carul, te duci imediat si transmiti meciul cutare dintr-un oras oarecare.”  Meciul nu era in Bucuresti. “Pai, cum se poate una ca asta?” i-am zis, “cand numai drumul pana acolo face mai mult!” Raspunsul lui a fost: “Nu ma intereseaza, se transmite!” Si intr-adevar ala nici nu a vrut sa stea de vorba si a zis: “Gata, plecarea!” Am plecat si intr-adevar am reusit sa transmitem repriza a doua din meci. Deci, se intamplau fel si fel. Nu mai spun de intamplarea cu minierii cand nu am fost in stare sa transmitem, tot asa dintr-o defectiune de comunicare. Ni s-a comunicat cu intarziere, era un punct de unde numai facusem transmisii si legatura cu radioreleele nu s-a putut stabili. S-a lucrat toata noaptea cu toate fortele din locul respectiv, cu MTTC-ul, dar nu s-a reusit. Atunci s-a intamplat o chestiune urata ca transmisia a fost facuta numai pe sunet, fara imagine si s-au luat masuri drastice de schimbare a conduceri de la Televiziune.   

Nini: Dl. Varlam, ce ne puteti spune in incheiere? 

Dl. Varlam: Din spicuirile expuse, cititorul isi poate face o idee despre complexitatea si importanta unei televiziuni, in evolutie. Materialul prezinta doar partial evolutia activitatii din televiziune si nu are pretentia ilustrarii in totalitate a celei de-a saptea arta. Asa de exemplu evolutia televiziunii in culori si recenta evolutie a televiziunii digitale necesita o descriere mai larga. Materialul este alcatuit in viziunea si din amintirile unui octogenar care a lucrat si asistat direct la toate evenimentele din televiziunea publica timp de peste 40 de ani. Amintirile nu vor pleca odata cu octogenarul, ele nu se pierd, ele au ramas consemnate ordonat si bine conturate in cartile de referinta scrise de octogenar, in special in “Tehnica imaginii in televiziune si cinematografie”, “Managementul televiziunii” si “Telviziunea in era digitala”, precum si in toate articolele scrise in publicatiile de specialitate ale timpului. Dupa cum zicea Cilibi Moise, contemporan cu Caragiale: “Toti sunt muritori in afara de autori.” Si nu uitati ca nimic nu e mai sigur si constant decat schimbarea.                                       

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Amintiri%20de%20la%20octogenarul%20Petre%20Varlam/index.html