Meșterii tiparului. Tipografii din București în secolul al XVIII-lea

În ziua de joi, 11 iunie 2026, la ora 15.00, Muzeul Municipiului București a organizat vernisajul expoziției temporare „Meșterii tiparului. Tipografii din București în secolul al XVIII-lea”.

Expoziția propune o incursiune în istoria culturală a Bucureștiului din timpul domniilor fanariote, aducând în atenție universul discret al cărților vechi și pe meșterii tipografi din cel de-al XVIII-lea veac. Adesea cărțile sunt o prezență auxiliară în cadrul expozițiilor tematice, ilustrând patronajul unui domnitor, contribuția unui editor sau opera unui autor. 

Acest proiect expozițional prezintă cărțile ca opere tipografice, punând în lumină pe cei care au transformat textul manuscris în tipăritură. Prin urmare, „vedetele” vor fi tipografii acestei epoci, precum popa Stoica Iacovici cu fiii și fratele lui, logofătul Radu Iacovici, Barbu Bucureșteanul și prietenul său, Grigore Stan Brașoveanul, Stanciu Tomovici sau frații Nicolae și Ioan Lazaru veniți la București din Ioanina. Vă invităm să-i cunoașteți prin intermediul cărților pe care le-au imprimat și ilustrat, selectate din colecția Bibliotecii Muzeului Municipiului București. 

În expoziție prezentăm cum se tipărea o carte în secolul al XVIII-lea, care erau utilajele și materialele utilizate și cât de complexă era munca tipografului. În secolul al XVIII-lea Bucureștiul a devenit cel mai important centru tipografic din Țara Românească. Majoritatea cărților apărute acum au fost imprimate în tipografiile care au funcționat la Mitropolie și, pentru scurte perioade, la mănăstirile Sf. Sava, a Tuturor Sfinților (Antim), Colţea și Izvorul Tămăduirii (Mavrogheni). Din cei 30 de meșteri tipografi atestați în țară între anii 1716 și 1821, 20 au lucrat în tipografiile bucureștene, în mare majoritate bisericești. O parte dintre ei au fost ucenicii ucenicilor lui Antim Ivireanul, marele meșter tipograf, episcop de Râmnic (1705-1708), apoi mitropolit al Țării Românești (1708-1716). 

La rândul lor, au transmis meșteșugul tiparului mai departe, potrivit misiunii trasate de Antim Ivireanul: „Las cu blestem și aceasta: să aibă datorie tipograful să învéțe meșterșugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meșterșug din țară, nici să se părăsească lucrul cărților pentru folosul țărîi (…)”. Dacă viețile lor rămân în mare parte necunoscute, activitatea le poate fi reconstituită cu ajutorul cărților pe care le-au tipărit, pentru că în această perioadă numele meșterilor tipografi sunt menționate pe filele de titlu. Ei erau români și greci, clerici și laici, unii localnici, alții rezidenți în oraș doar pentru scurte perioade. 

A fi tipograf în secolul al XVIII-lea însemna să faci parte din grupul restrâns al celor care îşi desfăşurau viaţa în universul cuvintelor scrise şi tipărite.

Tipograful era un om cu știință de carte și cu abilități practice. În această vreme toate operațiunile tipografice se realizau manual, necesitând cunoștințe tehnice și îndemânare, dar la fel de importantă era componenta intelectuală. Tipograful trebuia să transpună în tipar textul manuscris, să-i înțeleagă sensurile și să facă diorthosirea (corectura) colilor tipografice. Unii tipografi au fost îngrijitori de ediție, au scris prefeţe și versuri omagiale. Alții stăpâneau arta gravurii în lemn, fiind autorii ilustraţiilor cu care au împodobit cărţile. 

Cei mai buni dintre ei întruneau calitățile tipografului complet, enunțate de Antim Ivireanul: „să fie capabil şi cu mintea şi cu mâinile. Astfel îl reclamă şi arta şi tipografia” (în scrisoarea adresată lui Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului în 1713). Imprimarea unei cărți era un efort de echipă, la care participau mai mulți tipografi (zeţarul, pilcarul, drugarul) și ucenici. Meșterul era tipograful ajuns la un nivel superior de pregătire, coordonatorul echipei și „dascăl” de meșteșugul tiparului. El era titularul contractului pentru imprimarea unei cărți și cel care semna pe fila de titlu, răspunzând în faţa comanditarului de calitatea textului imprimat. 

Din notele tipărite la sfârșitul cărților răzbate grija tipografilor pentru reproducerea fidelă a manuscrisului („și precum am aflat în izvod, așa am dat și în tipariu”), importanța acordată corecturii și îngrijorarea de a nu fi scăpat greșeli, care puteau altera sensul textului original. Erorile erau corectate prin erate, dar cele care rămâneau neobservate puteau avea consecințe grave, având în vedere că obiectul muncii lor era preponderent cartea bisericească: „Valuri multe ridică furtuna pre mare / Mai vârtos tipografului, în lucru ce are, / Nu atâta grijă şi frica începutului / Cât iaste a sfârşitului” (scrie Ion zețarul la sfârșitul unui Acatist publicat în 1768). 

Puţin cunoscuţi, tipografii bucureșteni din epoca domniilor fanariote ocupă un loc important în galeria meșterilor tiparului românesc. Cărţile imprimate de ei au avut o circulație intensă în teritoriile locuite de români și în întreg spațiul ortodox, au contribuit la introducerea limbii române în Biserică, la edificarea și apărarea credinței și la răspândirea ideilor Iluminismului. 

Curator: Dr. Daniela Lupu, Șef Serviciu Documentare, Bibliotecă, Arhivă, Comunicare

Expoziția „Meșterii tiparului. Tipografii din București în secolul al XVIII-lea” este deschisă la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2) în perioada 11 iunie – 27 septembrie 2026.

Sursa: Muzeul Municipiului București

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  https://nini.qsl.ro/yo3ccc/2026/Mesterii%20tiparului.%20Tipografii%20din%20Bucuresti%20in%20secolul%20al%20XVIII-lea/index.html