You are here

Semper Uniti. Centenarul Desăvârșirii Unității Naționale

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a organizat expoziția - eveniment „Semper Uniti. Centenarul Desăvârșirii Unității Naționale”, dedicată celebrării unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

Inaugurarea expoziției a avut loc joi, 29 noiembrie 2018, începând cu orele 16:00, într-un cadru solemn, la sediul muzeului  din Calea Victoriei, nr. 12, sector 3, București, în prezența unor înalți oficiali români și reprezentanți ai Corpului Diplomatic. 

Expoziția este realizată în parteneriat cu mai multe instituții muzeale și culturale din țară și din Republica Moldova, dar și colecționari privați, și va prezenta momentele și personalitățile care au făcut posibilă realizarea Unirii prin intermediul documentelor, dar și al obiectelor reprezentative pentru acest moment istoric crucial.

Prima parte a expoziției urmărește etapele cele mai importante ale „călătoriei” începută odată cu Unirea de la 1600, continuată cu Unirea Principatelor, Războiul de Independență, cu Primul Război Mondial, culminând cu Marea Unire. Un loc important este acordat relațiilor dintre românii din Regat și cei din teritoriile aflate în componența imperiilor vecine.

O parte importantă a expoziției este dedicată războiului pentru desăvârșirea unității naționale și evenimentelor din anul 1918. Fiecare moment – unirea Basarabiei, unirea Bucovinei, unirea Transilvaniei beneficiază de câte un nucleu expozițional, în cadrul căruia sunt prezentate etapele și personalitățile care au contribuit la desăvârșirea unității naționale.  

Sunt prezentate obiecte personale ale unor fruntași ai unirii cum sunt Pantelimon Halippa, Ștefan Cicio Pop, și ale unor instituții sau organizații precum gărzi naționale, delegații care au participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia - steagul locuitorilor din Lupșa, Rezoluția Marii Adunări Naționale, împuternicirile delegaților românilor pentru Marea Adunare, etc. Materialul iconografic și documentar este foarte bogat.

Cu această ocazie, în cadrul evenimentului va avea loc avanpremiera filmului documentar „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”. Documentarul reprezintă ecranizarea volumului omonim, editat de istoricul Bogdan Bucur, lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, un bestseller dedicat Centenarului Marii Uniri, publicat la Editura RAO. Filmul, regizat de Titus Scurt și produs de Centrul Multicultural București, este o realizare excepțională, care prezintă povestea Marii Uniri, cu participarea unora dintre cei mai importanți istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, conf. univ. dr. Adrian Niculescu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Trailerul filmului documentar poate fi urmărit aici: https://bit.ly/2PY2CkX

Expoziția va fi deschisă pentru public începând cu data de 30 noiembrie, și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Sursa: Muzeul Național de Istorie a României

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer