LANSARE EMINESCU IN BENGALI, LIMBA LUI TAGORE

Editura Cununi de Stele si Muzeul National al Literaturii Romane au organizat vineri, 22 iunie 2018, ora 18.00, lansarea cartii “Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii”, editie bilingva, bengali-romana, traducerea in bengali fiind realizata de Amita Bhose, profesoara, traducatoare, exegeta a operei eminesciene, cu doctorat in Eminescu. In 1972, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a acordat Amitei Bhose premiul pentru traducerea lui Eminescu in limba bengali.

Cartea a aparut cu sprijinul financiar al Ambasadei Indiei la Bucuresti.

Au participat:

PARTHA RAY, Consilier al Ambasadei Indiei la Bucuresti

CARMEN MUSAT-COMAN, Editura Cununi de Stele

Amfitrion:

LORETA POPA, Muzeul National al Literaturii Romane

Moment artistic:

Actrita RODICA MANDACHE si studentii sai au dat glas poeziei eminesciene, iar IULIA NALATAN a sustinut un recital de dans clasic indian (stilul Odissi).

Evenimentul a avut loc in aer liber in gradina Muzeului National al Literaturii Romane (Str. Nicolae Cretulescu nr. 8 – in spatele Bisericii Albe). 

Detalii despre traducere:

In 1972, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a acordat Amitei Bhose premiul pentru traducerea lui Eminescu in limba bengali. Oare cum suna Eminescu in limba bengali, limba lui Tagore? La 49 de ani de la editia aparuta la Calcutta (1969) si care a reprezentat prima traducere in volum a lui Eminescu in Asia, editura Cununi de Stele publica o editie bilingva – in romana si in bengali. “Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii”

Luceafarul, Scrisoarea I, Venera si Madona, Imparat si proletar, Mai am un singur dor, Ce te legeni, De ce nu-mi vii, O, mama... 35 de poeme eminesciene pot fi citite si in limba materna a traducatoarei, Amita Bhose, cea indragostita de versul eminescian intr-atat incat a ales sa traiasca romaneste.

Volumul Eminescu: Kavita, aparut in 1969 la Calcutta a fost primit cu caldura, cu uimirea de a fi intalnit in paginile sale idei si sentimente atat de apropiate celor indiene. “Toata lumea mea, toata nesiguranta ca nu voi reusi sa-l prezint pe Eminescu in bengali asa cum era el cu adevarat s-au spulberat, volumul fiind prezentat in majoritatea publicatiilor din Calcutta ca un eveniment cultural major.” Prozatorul Parimal Goswami a notat: “Traducerea este cursiva si este realizata intr-un limbaj atat de nuantat incat nici nu pare o traducere.”

De-a lungul anilor, Amita Bhose a fost intrebata cum l-au perceput indienii pe Eminescu. “Daca Eminescu scade sau creste, ca valoare poetica, prin traducerea in bengali. De cate ori il recitesc, gasesc alte profunzimi si alte inaltimi. Daca as sti care sunt dimensiunile lui Eminescu, as putea sa spun daca a scazut sau crescut. (...) Cu cat trece timpul, descopar alte valori ale lui Eminescu, deci nu sunt multumita cu traducerea mea. Nu stiu daca poetul creste sau scade, dar pierde, cu siguranta, opera; in alta limba, pierde muzicalitatea. Are insa avantajul ca limba bengali e foarte nuantata si muzicala. Este una din cele 16 limbi oficiale ale Indiei, dar este una din cele mai dezvoltate limbi, ea a pastrat toate frumusetile limbii sanscrite, la care a adaugat un vocabular foarte variat. Nu stiu daca in alta limba mai exista un atat de mare numar de onomatopee. Astfel, Peste varfuri este o poezie nascuta dintr-o profunzime totala. Pentru aceasta mi-a trebuit un cadru clasic. Am constatat ca nici o limba moderna nu are posibilitatea sa-i dea lui Eminescu tot ce a vrut sa exprime. Pentru el a trebuit o limba mai vasta, deci am folosit un stil “sancritizat”, dar nemultumirea mea este ca cei care stiu pe Eminescu nu pot sa ma aprecieze, iar cei care ma apreciaza nu-l stiu pe Eminescu.” (1986)

Daca prima poezie eminesciana citita – Ce te legeni... – a cucerit-o prin dorul nemarginit din care a izvorat lumea, poezia indragita de Didi este Mai am un singur dor. Este o creatie unica – afirma domnia-sa –, unde Eminescu, “kavi” (“poet intelept” – n. ed.) desavarsit, a actionat ca mesager al marelui cosmos, in aceasta poezie ritmul cosmic manifestandu-se mai puternic decat oriunde in creatia eminesciana. Nu stiu daca, incercand sa explic, sa nuantez, nu banalizez cumva. Am tradus acest poem cu o rara placere, cititorii bengalezi receptandu-l ca pe o poezie indiana. De ce au receptat-o in acest fel? Pentru ca dragostea omului fata de natura, integrarea sa in cosmos, singuratatea si enigmele existentei – atat de evidente la Eminescu – au reprezentat dintotdeauna punctele cardinale ale gandirii poetilor indieni.”

Amita Bhose: “A fost cu totul neasteptat. In paginile unui manual scolar am dat de o poezie care m-a captivat pe loc, chiar daca nu am inteles-o perfect. Cu ajutorul profesoarei mele, sub a carei indrumare urmam un curs intensiv de limba romana la Universitatea din Bucuresti, am priceput-o. Sub ochii mintii mele s-a revelat o padure de plopi din toamna tarzie – un codru dezgolit de vegetatie, parasit de vietati. Un codru care sta la cumpana pustietatii intre cromatica verii si albeata iernii si care se leagana cu crengile la pamant. Se legana intre vara si iarna, primavara si vara, gol si plin, amorteala si freamat, viata si moarte, creatie si anihilare. El mi-a sugerat imaginea lui Siva Nataraja, regele dansului cosmic, care creeaza cu un pas si nimiceste creatia cu pasul urmator. Asemenea zeului indian, acel codru pare a fi vestejit, dar sub mantaua lui de goliciune ascunde o imensa potentialitate, o nebanuita forta de regenerare. Corul, ramas singurel cu doru-i, probabil acelasi dor nemarginit din care a izvorat lumea, m-a cucerit.

Sentimentul cunoscutei poezii eminesciene, inspirata din creatia populara romaneasca, imi era prea apropiat pentru a-l considera strain. Dar limba in care era alcatuit corpul ei statea ca o bariera intre mine si poet. Instinctiv am luat un creion si am inceput sa transplantez sufletul poeziei in solul limbii bengali, limba mea materna. A iesit un fragment liric in metrul traditional “payar”, cu versuri rimate, egale, fiecare cu cate 14 silabe. Nu se simtea nici o discordanta cu spiritul gandirii indiene. Era o operatie reusita, in care nu se observa nici o cicatrice.

Dupa intoarcerea mea in India, cand posedam cunostinte temeinice de limba romana, incercam sa redau mesajul poeziilor lui Mihai Eminescu in bengali. Intentia mea a fost sa inteleg spiritul poeziilor mai bine, sa patrund in profunzimea lor enigmatica si ispititoare, sa traiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. O atare asimilare nu putea fi realizata decat in mediul limbii materne, limba in care am invatat sa gandesc.

Traducerea lui Eminescu n-a reprezentat pentru mine un experiment artistic sau un exercitiu lingvistic; ea a constituit o experienta spirituala, o traire launtrica, pe care nu stiu cum s-o definesc. Lucram si lasam sa treaca un an, doi, iarasi reciteam originalele, descopeream alte substraturi, sesizam alte nuante si refaceam traducerile.

N-aveam la cine sa apelez pentru un eventual control. In India n-a fost un altul care sa fi stiut limba romana in calitate de filolog. Nu aveam nici macar un dictionar roman-bengali, ceva care nu exista nici acum. Dictionarul roman-englez imi comunica prea putin. Spiritul limbii romane, ca si al lui bengali nu se prea potrivesc cu cel al limbii engleze. Dar tocmai aceste greutati mi-au adus deplina satisfactie. Accesul meu la Eminescu a fost intru totul nemijlocit.

Au trecut zece ani pana cand am realizat o forma definitiva, care putea fi aratata lumii. Pe de o parte, ma simteam vinovata de egoism, pentru ca nu le imparteam cu compatriotii mei. Pe de alta parte, ezitam sa fac un pas atat de indraznet. A traduce un poet inedit intr-o limba imbogatita de marele spirite ca Rabindranath Tagore, a-l prezenta unui public critic si exigent, asa cum nu exista in alta parte a subcontinentului, unor intelectuali cu o pregatire desavarsita in literatura universala, era un act de curaj. M-am temut ca nu cumva notorietatea lui Eminescu sa sufere din cauza neajunsurilor traducerii mele. In acest sens m-a linistit un redactor cu experienta de peste 30 de ani, care a parcurs manuscrisul. Asadar, in august 1969 a aparut in Calcutta un volum cu 35 de poezii ale lui Eminescu, antume si postume, talmacite in bengali, insotite de o scurta introducere in viata si opera poetului. Volumul poarta titlul Eminescu: Kavita. Am dobandit cinstea de a fi prima traducatoare a lui Eminescu in India si poate a doua in Asia. Dupa cate stiu, pana atunci Eminescu fusese tradus in japoneza.

Reactia generala a fost uimirea de a intalni idei si sentimente atat de asemanatoare celor indiene la un poet strain. Multi au simtit asemanarile sale cu sensibilitatea poetica a lui Rabindranath Tagore. Cineva a si convins pe un compatriot, fara sa-i arate cartea, ca Mai am un singur dor a fost creatia unui poet bengalez din secolul trecut, al carui manuscris a fost descoperit in arhivele unei biblioteci. Cand i-a fost destainuit adevarul, pacalitul nu a fost dispus sa creada ca atata dragoste de natura, acele motive pastorale precum talanga ar putea exista la un scriitor european.

Aparitia volumului a fost salutata calduros in presa din Calcutta. Imi permit sa citez din cateva recenzii. Intr-o cronica succinta in saptamanalul literar “Amrita” (13.3.1970), poetul Krishna Dhar a observat: “Amita Ray a tradus un poet, care desi a trait acum o suta de ani, a trecut prin chinuri artistice asemanatoare celor unui om de astazi. Traducatoarea si-a insusit subtilitatea si frumusetea limbii in care au fost scrise poeziile. Cursivitatea traducerii si alegerea cuvintelor ne-au fermecat.”

Prozatorul Parimal Goswami a scris in cotidianul “Jugantar” (31.1.1970): “Prin acest volum de poezie dintr-o tara indepartata, traducatoarea a edificat o punte intre doua culturi, fapt pentru care literatura si cultura noastra ii vor fi recunoscatoare.”

In “Amrita Bazar Patrika”, ziar in limba engleza, criticul Nikhil Sen a facut o mai ampla prezentare a lucrarii (19.10.1969): “Opera lui Mihai Eminescu, o mare lume din care a fost publicata postum, i-a influentat puternic pe scriitorii si ganditorii care i-au urmat. (...) Versurile sale prezinta o imbinare armonioasa a ideilor orientale si occidentale. Poetul a fost profund impresionat de filozofia buddhista. In acest sens ne referim la poezia Nirvana. (...) Fara indoiala, Eminescu: Kavita este o contributie valoroasa in poezia bengaleza.”   

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/LANSARE%20EMINESCU%20IN%20BENGALI,%20LIMBA%20LUI%20TAGORE/index.html