You are here

Lansare de carte - Jurnalul unui terorist

La 25 aprilie a avut loc, la librăria „Mihai Eminescu” din Capitală, lansarea volumului Jurnalul unui Terorist, opera colegului nostru Tudor Păcuraru YO3HBN.

Cartea a fost prezentată publicului cititor de către prof. dr. Monica Pop. După câteva cuvinte din partea autorului, au participat la discuţii prof. univ. dr. Florin Dănălache, excelenţa sa ambasador Anca Diana Radu şi colegul nostru Gigy Ursache YO3HBG.  Volumul, publicat la Editura Curtea Veche, are un pronunţat caracter autobiografic, retrasând cu o precizie aproape fotografică eveninente trăite de autor în ultima parte a anilor '80 şi, apoi, în zilele Revoluţiei din decembrie 1989. La acea vreme, autorul era şef al Redacţiei Biblioteca pentru Toţi din cadrul Editurii Minerva – dar prin strădaniile Organizaţiei de Bază a FSN, proaspăt formată în cadrul editurii, a fost identificat ca „securist-terorist cu misiunea de a distruge patrimoniul literar naţional”. Ca atare, i s-a retras dreptul la semnătură iar numele său a fost şters din caseta tehnică a albumului omagial Mihai Eminescu - un secol de nemurire, deşi era coautor. Vă lăsăm plăcerea de a descoperi, în paginile cărţii, aventurile ce au urmat!

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:

http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Lansare%20de%20carte%20-%20Jurnalul%20unui%20terorist/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer