You are here

FIUL RISIPITOR – CÂNTĂRILE TRIODULUI

Muzeul Naţional al Satului a organizat joi, 1 martie, la ora 16:30, vernisarea expoziţiei de pictură şi grafică „FIUL RISIPITOR – CÂNTĂRILE TRIODULUI”.

Proiectul expoziţional aparţine artistului plastic Elena Murariu şi adună peste 60 de lucrări de pictură şi grafică şi este, aşa după cum afirmă autoarea, „scris într-o cheie mai greu de găsit astăzi, cheia pocăinţei, este o căutare personală, un demers de purificare al artistului iconograf, o invitaţie la împărtăşirea căutărilor, bucuriilor duhovniceşti şi spirituale cu semenii aflaţi şi ei pe calea căutării Luminii”. Lucrările concentrează iconografia sfinţilor şi a sărbătorilor de dinainte şi din Triod, Săptămâna Pătimirilor şi Învierea. Parcurgând această expunere de lucrări vă veţi întâlni cu vameşul, Tâlharul cel bun, Fiul risipitor, Maria Egipteanca, Moise Arapul, Varvar, Taisia, Pelaghia, canaaneanca, samarineanca şi alţi păcătoşi reîntorşi la Dumnezeu. Totodată vă veţi mai întâlni cu icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Regele David, Fericitul Augustin, Sfântul Andrei Criteanul şi Sfântul Siluan Athonitul. Psalmii de pocăinţă, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, rugăciunea regelui Manase şi Canonul cel Mare întăresc prin cuvânt demersul plastic, aceste rugăciuni devenind ele însele imagini plastice ziditoare. Ispitirile Mântuitorului şi ale sfântului Antonie cel Mare, soarta cetăţii Ninive, Scara Sfăntului Ioan Scărarul, Păstorul cel Bun şi Pilda Bunului Samarinean completează pledoaria întru pocăinţă şi nădejde. Întreaga suită de lucrări converge spre marele praznic al Învierii, prin care viaţa noastră se umple de sens, având perspectiva învierii personale şi a vieţii veşnice.

Elena Murariu este pictor restaurator de frescă şi artist plastic al României contemporane. „Personalitate puternică, în ciuda unei aparenţe de fragilitate, în răspărul unui deja înrădăcinat fel de a te comporta ca artist într-o cultură devastată de teribilism şi impostură, Elena Murariu îşi urmează fără şovăire drumul şi menirea. Restauratoare a frescei unor importante monumente ecleziale, dar şi plasticiană cu o creaţie personală deja intrată în conştiinţa publicului, artista nu trăieşte însă nici un fel de dedublare, ci mai curând reuşeşte să-şi pună în armonie şi conlucrare cele două tipuri de preocupări.(...)” , mărturisea criticul de artă Luiza Barcan.

La vernisaj au fost prezenţi criticul de artă Luiza Barcan, teologul Radu Preda şi pr. dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal.

Expoziţia „FIUL RISIPITOR – CÂNTĂRILE TRIODULUI” va fi deschisă în perioada 1 martie - 15 aprilie 2018, în sala Gheorghe Focşa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Sursa: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/FIUL%20RISIPITOR%20-%20CANTARILE%20TRIODULUI/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer