Întâlnirile culturale FSU (Florin-Silviu Ursulescu) s-au reluat pe data de 25 februarie 2018, deoarece în ianuarie nu a avut loc nici o reuniune.
Locul întâlnirii a fost unul nou - barul HYPE (str. Covaci nr. 6, Centrul Vechi), într-o vilă veche, la etaj. “Lectorii” au fost cam aceeaşi din echipa consacrată: Liviu Zamora a prezentat secvenţe audio şi video cu Kraftwerk (formaţia germană urmând să susţină un concert “3 D” la Bucureşti - Arenele Romane), Viorel Covaci a povestit documentat despre bogătaşul Bragadiru şi realizările sale deosebite, Bebe Astur a anunţat că deja există pe internet pagina “Întâlnirile culturale Florin-Silviu Ursulescu” (realizată împreună cu Andreea Lupaşcu în Solaris Graphic Studio), Mihai “Croco” Manea, sosit cu soţia, a făcut un excelent portret Dan Bădulescu (personaj de excepţie al rockului nostru) cu videoclipuri dar nu a uitat să prezinte o serie de afişe retro de concert, Nelu Stratone şi-a relansat volumul “Rock în timpuri noi” (partea a doua a trilogiei sale “Istoria rockului românesc”), Paul Ionescu ne-a spus că funcţionează deja postul de radio pe internet “Ala rock free europe.eu” şi a anunţat că membrii asociaţiei In Memoriam Cornel Chiriac se vor întâlni duminică 4 martie la ora 11:45 la cimitirul Reînvierea. În final, un recital de mare fineţe al folkistei Dana Florian, o stea în urcare a folkului nostru. Gazda noastră a fost Ana Maria Busuioc din partea clubului.
Vom vedea ce va fi în martie.
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:
http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer