You are here

Eroii Satelor - poveşti de război

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada noiembrie 2016 – februarie 2017 o manifestare înscrisă în Programul Național prilejuit de Aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, intrat în conștiința oamenilor ca Marele Război. Manifestarea e organizată în parteneriat cu Muzeul  Național  de  Istorie  a  României, Muzeul  Național  Militar  “Regele  Ferdinand I”, Arhivele  Naționale  ale  României, Arhiva  Națională  de  Filme, Consiliul  Național  al  Cinematografiei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești, Parohia Mănăstirea Cașin.

Pentru români a însemnat şi pasul ho­tărâ­tor în realizarea aspiraţiei de veacuri a poporului - desăvârşirea statului unitar, astfel încât acest episod este consfinţit în istoriografie drept Războiul de Întregire a Neamului (1916-1918/1919).

Confruntarea militară fără precedent în istoria omenirii a însemnat şi o schimbare decisivă în vechea ordine mondială, marcând finalul absolutismului monarhic în Europa şi apariţia unui număr mare de state naţionale, dar și o imensă jertfă umană – milioane de combatanți căzuți pe câmpurile de luptă și alte milioane răpuse în spatele frontului de consecințele războiului.

Populaţia României la începutul de veac XX era alcătuită din locuitori care trăiau în cea mai mare parte în mediul rural, astfel că, ponderea militarilor români proveniţi din rândul ţăranilor era covârşitoare. Acestor țărani – soldați le dedicăm acest eveniment, desfășurat în cadrul Aniversării Centenarului Primul Război Mondial.

Sursa: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Eroii%20satelor%20-%20Povesti%20de%20razboi/index.html

 

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer