Orasul Târgu Neamț

Târgu Neamț este un oraș în județul Neamț, Moldova, România, format din localitățile componente Blebea, Humulești, Humuleștii Noi și Târgu Neamț (reședința). Localitatea este renumită pentru Cetatea Neamțului, ridicată de Petru I Mușa, pentru casa unde a crescut poeta Veronica Micle și de asemenea, prin satul (astăzi cartierul) Humulești, leagănul copilăriei povestitorului Ion Creangă. De asemenea, orașul este centrul unui areal din nordul județului Neamț în care se găsesc aproximativ 20 de mănăstiri ortodoxe, unele de o importantă valoare artistică și culturală, de exemplu Văratec, Agapia sau Secu. Are o populație de 18.695 de locuitori (2011).

Etimologia numelui

Asupra originii toponimului Neamț au existat diferite discuții și ipoteze, care nu au soluționat mulțumitor această problemă.

Bogdan Petriceicu Hasdeu 1870 consideră că Neamț e tot Neamț, adică numele de Neamț se referă la grupul de nemți (germani), poate chiar cavaleri teutoni ori sași, care au zidit Cetatea Neamț. Această ipoteză a fost susținută și de alți istorici: Dimitrie Onciul, A. D. Xenopol, Nicolae Boierescu, Grigore Ionescu și mulți alții. Cert este că în evul mediu a trăit aici o importantă populație de negustori germani.

Numele orașului vine de la toponimul râului Neamț. În sprijinul acestei idei sunt și însemnările episcopului catolic Marco Bandini, care, vizitând comunitatea catolica din Tîrgu Neamț, în 1646, nota: „orașul este așezat lângă un râu ... , de la care își ia numele” (Călători străini prin Țările Române, tomul V, 1973).

De la orașul Neamț și-a luat numele cetatea din apropiere, Cetatea Neamț, respectiv Mănăstirea Neamț. Toponimul Neamț s-a extins asupra loculului și ținutului care și-a avut centrul în oraș sau la cetate. În cele din urmă a intrat și în componența numelui Piatra, care din Piatra lui Crăciun (în maghiară Karácsonkő), cum se numea la început, a devenit Piatra Neamț.

Cetatea, aflată deasupra târgului, va avea cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare care o include în sistemul defensiv de cetăți ce aveau ca rol apărarea Moldovei. Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetății Neamțului este în anul 1691 când a rezistat în fața atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan III Sobieski. Această cetate a fost recondiționată și deschisă circuitului turistic.

Populația istorică

Prima înregistrare oficială a populației orașului se face în 1772, reluată în 1774, de către administrația rusă, din necesități de întreținere a armatei în războiul ruso - turc (1769 - 1774). Populația orașului a crescut constant de-a lungul istoriei, mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În această perioadă, au sosit în oraș mulți români din Transilvania (în special din Mărginimea Sibiului și Tara Făgărașului), precum și evrei din Galiția și Imperiul Tarist. În perioada interbelică, populația evreiască devenise numeroasă, reprezentând aproximativ o treime din populația orașului, conform recensământului din 1930.   

Imediat după 1989 a urmat un exod al populației din Tîrgu Neamț către comunele și satele învecinate, datorită închiderii fabricilor din oraș și al declinului calității vieții. După anul 2000, mulți locuitori au emigrat către statele vest-europene, în special Spania și Iralia. Acești factori au condus la scăderea populației, tendință care a diminuat după anul 2002. Începând cu 2007, populația a început din nou să crească, datorită reîntoarcerii unei părți din locuitorii plecați în vestul Europei și al unui flux de cetățeni din părți mai sărace ale Moldovei.

Istorie

Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Tîrgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starcevo-Criș  (mileniul VI-V î.d. Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d. Hr.) și apoi civilizația Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.), culturi atestate de descoperirile facute la Pometea, Lunca, Târpești, Oglinzi, etc. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. 

În epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sasi din zona Flandrei, atunci când s-a adoptat pentru așezarea deja existentă modelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași.

Târgul medieval

Din punct de vedere al dovezilor scrise, Tîrgu Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru vodă, când se construiește și Cetatea Neamțului. Toponimul Neamț este menționat întâia oară în lista rusă de orașe „valahe” - adică românești - întocmită între anii 1387 și 1392, unde este înscris „Neamțul în munți”. Ulterior, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a folosit acest toponim „ante castrum Nempch” (înaintea Cetății Neamț) într-un act emis în ziua de 2 februarie 1395, cu ocazia unei incursiuni în Moldova, urmată de o lupta la Ghindăoani,unde a fost învins de domnul Ștefan I.

La 7 ianuarie 1403 toponimul Neamț apare într-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul țării, Alexandru cel Bun, menționa pe boierul pan Sansru de la Neamț ca făcând parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce în ce mai des în documentele vremii. Între timp Tîrgu Neamț a devenit, datorită poziției și importanței economice, Centru Vamal cu Pecete, localitate cu însemne proprii, gen cruci, săgeți ș.a.. „Pecetea cea mare” a orașului a fost folosită pe un zapis scris cu litere slavone la Neamț, la data de 25 ianuarie 1599, și avea caracteristici gotice S. CIVIUM DE NIMCZ (Sigiul orașenilor din Neamț). În acea perioadă, în afara zonei Transilvaniei, au mai existat doar trei orașe care au avut propriul sigiliu latinesc (Baia, Roman și Câmpulung-Muscel).

Datorită dezvoltării economice, Tîrgu Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor XV-XVI o situație foarte bună, mai ales ca ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamțului era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie.

Declinul

În secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de decădere a orașului, datorată îndeosebi războaielor dese și drept urmare a atacării la fel de dese a cetății, respectiv orașului. În secolul al XVIII-lea, datorită domniilor fanariote impuse de Imperiul Otoman, orașul nu mai atinge perioada înfloritoare anterioară, mai ales că Mihail Racoviță distruge Cetatea Neamțului în 1718, la cererea a turcilor nemulțumiți de rezistența întâmpinată anterior din partea acestei cetăți. Orașul începe să decadă economic și datorită mutării capitalei Moldovei la Iași, mutare ce a diminuat caracterul strategic al așezării.

Epoca modernă

O revenire a orașului se va observa odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar fi producția de produse lactate, producția de țesături de lână, de in, ș.a.. O dovadă a noii dezvoltări a orașului este că la mijlocul sec. al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu fonda în Tîrgu Neamț prima fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, cu utilaje aduse din Germania. O altă dovadă a dezvoltării, îndeosebi a celei sociale, o reprezintă faptul că la 16 octombrie 1852 domnitorul Grigore Ghica, mitropolitul Moldovei și starețul Mânăstirii Neamț, în prezența unei mulțimi apreciabile de oameni ai locului, inaugurau spitalul (care există și astăzi), spițeria și școala domnească (unde a învățat și Ion Creangă - actualul Muzeu de Istorie), instituții construite de către Mânăstirea Neamț, cea care primise Ținutul Neamțului drept danie de la domnitorul Constantin Racoviță, cu mult timp în urmă.

Adunarea Legiuitoare (Parlamentul de azi) a României a votat în anul 1863, ca urmare a reformelor lansate de Al. I. Cuza, „Legea privitoare la seculizarea averilor mânăstirești și trecerea lor în proprietatea statului”, ceea ce a permis orașului Tîrgu Neamț să devină de sine stătător și nu sub conducerea și stăpânirea Mânăstirii Neamț. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Târgu Neamț era o comună urbană, reședință a plășii de Sus-Mijlocul a județului Neamț și formată din diviziunile Neamțul, Berăria, Boiștea, Haralambie, Pârâul-Ursului, Pometea, Prundu și Țuțuieni, având în total 6690 de locuitori. În oraș se aflau un spital, două școli primare de băieți, cu 276 de elevi, și una de fete, cu 136 de eleve, opt biserici ortodoxe, mai multe sinagogi. La acea vreme, pe teritoriul actual al orașului mai funcționa în aceeași plasă și comuna Humulești, formată din satele Humulești, Săcălușești, Topolița, Ocea și Țolicea, având în total 2339 de locuitori. În comuna Humulești existau cinci mori, patru biserici, o școală și o fabrică de spirt.

Dezvoltarea și perioada înfloritoare a orașului va continua până la începutul secolului al XX-lea, mai exact până în 1916, atunci când, odată cu începerea Primului Război Mondial, orașul suferă o decădere evidentă ca urmare a stării de război. După încetarea războiului, în perioada interbelică, orașul cunoaște în continuare o perioadă de prosperitate, care însă a fost urmată de perioada grea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când linia frontului s-a aflat situată în interiorul și apropierea orașului, ceea ce a dus la distrugerea orașului și evacuarea populației. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul drept reședință a plășii Cetatea-Neamțu, având 9082 de locuitori; comuna Humulești nu mai exista, satele ei fiind probabil arondate orașului.

Monumente istorice

În orașul Târgu Neamț se află două monumente istorice de interes național — Cetatea Neamț (secolele al XIV-lea–al XVII-lea), monument de arhitectură; și muzeul-casă memorială “Ion Creangă” (1833) din localitatea Humulești, clasificat ca monument memorial sau funerar.

În rest, alte paisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local. Douăsprezece sunt clasificate ca monumente de arhitectură: centrul istoric (mijlocul secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea); casa din strada Mărășești, numărul 103 (secolul al XIX-lea); Clubul Elevilor (secolul al XIX-lea); biserica “Sfântul Gheorghe” (1808); spitalul (1852); Școala Domnească (1852), astăzi muzeu de istorie și etnografie; poșta veche (secolul al XIX-lea); Pretura (sfârșitul secolului al XIX-lea), astăzi bibliotecă orășenească; actualul sediu al fundației “Omenia” (circa 1900); casa Cristescu (circa 1900); casa din strada Ștefan cel Mare, numărul 88 (sfârșitul secolului al XIX-lea); și gimnaziul “Ragina Maria” (1918), astăzi club sportiv. Monumentul eroilor vânători de munte din Primul Război Mondial (ridicat în 1939) este clasificat ca monument de for public, iar muzeul-casă memorială “Veronica Micle” este clasificat ca monument memorial sau funerar.      

Sursa: Wikipedia

Vizita si fotografiile le-am făcut pe 2 august 2016. Din cauza timpului prea scurt avut la dispoziție, imi pare rău că nu am putut vizita mai multe obiective din zona.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Orasul%20Targu%20Neamt/index.html