You are here

Imaginile diversităţii

Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Fundaţia „Inter - Art” Aiud, Centrul Cultural „L.Rebreanu” Aiud a organizat miercuri, 14 decembrie 2016, orele 18.00, în Salonul Cerchez al muzeului, expoziţia de artă plastică Imaginile diversităţii.

Expoziţia este prilejuită de Ziua Minorităţilor Naţionale (18 decembrie) şi este sinteza Taberei Interetnice de Artă Contemporană ce a avut loc la Aiud în perioada 5-15 octombrie 2016 şi  la care au participat - în premieră naţională- artişti reprezentând toate minorităţile din România cu prezenţă în Parlament.

Tabăra Interetnică de Artă Contemporană a avut ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România, în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală. Promovarea artei contemporane din România prin prisma minorităților,  reprezentate în premieră într-o singură manifestare de artă vizuală, a însemnat un pas important din punct de vedere cultural, dar şi social. Este o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care ne-a permis îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea. Proiectul a apărut aşadar ca o necesitate şi  a marcat un punct foarte important în viaţa cultural-artistică interetnică din România.

Pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni au expus 34 de artişti reprezentând 21 de etnii din România: Agi-Veli Elis (etnic turc), Bako Andrei (etnic român), Bako Mihaela (etnic român), Balazs Tiberiu (etnic maghiar), Balog Stefan (etnic maghiar), Balog Zoltan (etnic maghiar), Boicescu Traian Ștefan (etnic italian), Bolek Maierik (etnic polonez), Chelmambet Fedin (etnic tătar turco-musulman), Cobzaru Georgeta (etnic elen), Cristea Elena (etnic român), Csiri Daniela – Silvia (etnic român), Curt Sandu Viorel (etnic rrom), Dobrescu Maria (etnic albanez), Dub Vasile (etnic evreu), Dumitrescu Mirela Stefania (etnic macedonean), Eperjesi Noémi (etnic maghiar), Filipov Iuliana (etnic rus lipovean), Gnandt Stefan (etnic german), Gutiu Steluta (etnic german), Ivancea Amira-Alexandra (etnic sârb), Karkus Miroslava-Blazena (etnic slovac), Lixandru Robert (etnic maghiar), Mleziva Iosif (etnic ceh), Munteanu Gheorghe (etnic ucrainean), Ortelecan Maria Daniela (etnic rutean), Panighiant Ovidiu (etnic armean), Pantea Ana (etnic român), Semenescu Oriola (etnic albanez), Stănoiu Daniela (etnic român), Tincul Adrian (etnic croat), Tomaselli Angela (etnic italian), Zapototchi Mena (etnic român),Velciov Nicolae (etnic bulgar). Stefan Balog a fost conducătorul taberei iar Ioan Hădărig, directorul artistic.

Vernisajul a fost urmat de un recital susţinut de Melodis Folk Aiud, compus din Emilia şi Marius Moga.

Sursa: Muzeul Naţional Cotroceni

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Imaginile%20diversitatii/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer