You are here

Universitatea Națională de Apărare ''Carol I''

Universitatea Națională de Apărare ''Carol I'', aflată pe șoseaua Panduri, nr. 68-72, în sectorul 5 al Capitalei, beneficiază nu numai de o poziție dominantă, dar și de perspectiva deschisă de o largă esplanadă cu spații verzi și un impunător monument dedicat eroilor patriei.

Inaugurat în decembrie 1939, edificiul a fost realizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care l-a conceput în linii sobre, adecvate destinației sale. Are o fațadă amplă, tratată simetric, cu elemente de colț puternic decroșate și cu un corp central supraînălțat, prevăzut cu pilaștri.

Universitatea a fost creată în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu, fiind a șasea școală de stat major din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino și Bruxelles, având inițial numele de "Școala Superioară de Război".

Istoria Universității Naționale de Apărare începe din 15 martie 1937, când Adunarea Deputaților a votat, în unanimitate, "Legea pentru autorizarea construirii localurilor necesare Școalei Superioare de Război", alocându-se în acest scop fondurile necesare. La 16 august, același an, s-a turnat primul metru cub de beton armat la fundația noului local din șoseaua Pandurilor — Cotroceni, pentru ca la 1 noiembrie să aibă loc solemnitatea zidirii actului de fundație, în prezența suveranului României, regele Carol al II-lea. Inaugurarea clădirii a avut loc la 6 decembrie.

În aprilie 1944, Școala Superioară de Război a fost cazată, timp de câteva luni, în localul Școlii Primare nr. 1 din strada Mihai Viteazul. În clădirea sa se instalase Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat. Această stare de fapt s-a menținut până la 24-25 august, când aici s-au dat lupte aprige pentru eliberarea clădirii.

La 29 august 1948, Școala Superioară de Război a fost desființată, ministrul apărării naționale de atunci, Emil Bodnăraș, considerând-o ''depășită de mersul evenimentelor''. În locul ei a fost creată Academia Militară. La 19 august 1957, apare Academia Militară Generală, rezultată din contopirea Academiei Militare Politice cu Academia Militară. Din iunie 1959, Academia Militară Generală include și Academia Tehnică Militară.

În data de 17 mai 1990, Academia Tehnică Militară a redevenit instituție de învățământ separată de Academia Militară. Denumirea universității este schimbată, din nou, la 23 aprilie 1991, în ''Academia de Înalte Studii Militare''. În cadrul acesteia, se înființează Colegiul Național de Apărare, ca structură distinctă. La 1 decembrie 1993, s-a constituit Colegiul Superior de Stat Major, structură organizatorică cu funcționare distinctă în cadrul Academiei. La 15 februarie 1995, s-a constituit Colegiul de Comandă și Stat Major din cadrul Academiei, cu funcționare distinctă.

În 28 august 2003, instituția și-a capătat numele actual, Universitatea Națională de Apărare "Carol I". Începutul lunii octombrie 2006 a însemnat înființarea Colegiului de Informații pentru Apărare.
***

Învățământul în Universitatea Națională de Apărare "Carol I" asigură o pregătire completă și complexă menită să consolideze instrumentarul științific și metodologia necesară utilizării superioare a principiilor și normelor acțiunii și conducerii militare de nivel tactic interarme, operativ și strategic în timp de pace, criză și război.

Facultățile și departamentele Universității Naționale de Apărare "Carol I" sunt: Facultatea de comandă și stat major; Departamentul operații întrunite, studii strategice și de securitate; Departamentul de management militar și de pregătire a personalului didactic; Departamentul managementul crizelor și operații multinaționale; Centrul de Limbi Străine; Departamentul informații pentru apărare; Departamentul pentru Învățământ Distribuit Avansat la Distanță; Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare.

În cadrul Ministerului Apărării Naționale, Universitatea Națională de Apărare "Carol I" este subordonată Ministrului Apărării Naționale, dar aceasta are legături atât cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, cât și cu structuri centrale ale Ministerului Apărării Naționale, cum ar fi statele majore ale categoriilor de forțe, Direcția Management Resurse Umane.

Ziua Porților Deschise la Universitatea Națională de Apărare ''Carol I'', 23 iulie 2010
Instituția a fost vizitată în anii anteriori de personalități militare și civile de peste hotare, printre care Manfred Wörner și Javier Solana, secretari generali ai NATO, regele Harald al V-lea al Norvegiei, prințul Charles, miniștrii ai apărării și șefi ai statelor majore din peste 20 de țări, comandanți ai unor universități sau academii de apărare, parlamentari și alte personalități civile și militare străine.

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" este membră cu drepturi depline a Consorțiului PfP al Academiilor de Apărare și Institutelor de Studii de Securitate, având o prezență activă în grupurile de studiu și grupurile de lucru ale acestui organism internațional.

Sursa: AGERPRES

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Universitatea%20Nationala%20de%20Aparare/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer