You are here

Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie

Muzeul Naţional Cotroceni a organizat joi, 30 iunie 2016, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale muzeului, vernisajul expoziţiei „Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie”.

Evenimentul continuă seria manifestărilor culturale organizate de Muzeul Naţional Cotroceni în cursul anului 2016, marcând împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea ca instituţie muzeală.  

Muzeul Naţional Cotroceni deţine în patrimoniul său numeroase lucrări de grafică  ale artistei Lucia Beller. În expoziţie figurează aproximativ 80 de lucrări reprezentând proiecte pentru vitralii, lucrări cu tematică religioasă, ilustraţii pentru carte care au însoţit şi volume de poveşti ale reginei Maria, proiecte decorative şi compoziţii pentru ţesături, tapiserii sau pentru vase din ceramică.

Lucia Beller (1889 - 1961), o reprezentantă târzie a curentului Art Nouveau, a absolvit cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, iar din 1951 a devenit membră a Uniunii Artiştior Plastici. A fost încadrată pictor decorator în cadrul Secţiei de Artă Aplicată. Opera Luciei Beller se caracterizează printr-un imaginar construit ca un proiect pentru vitralii: o simbolistică deosebită, o tonalitate a culorii, graţie şi mult talent.

Cercetarea şi valorificarea patrimoniului este una dintre principalele funcţii ale unui muzeu, iar în cei 25 de ani de existenţă, Muzeul Naţional Cotroceni, care îşi desfăşoară activitatea într-o clădire monument istoric, a avut ca principal obiectiv punerea în valoare a patrimoniului propriu, dar şi a patrimoniului mobil provenit din colecţiile unor muzee şi instituţii colaboratoare, în cadrul nenumăratelor expoziţii temporare de excepţie.

Sursa: Muzeul Naţional Cotroceni

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Lucia%20Beller.%20Poveste,%20gratie,%20creatie/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer