La data de 17 mai, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a aniversat 80 de ani de activitate și a pregătit un eveniment de anvergură desfășurat în perioada 16 – 22 mai 2016.
Manifestare sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Aniversarea Muzeului Satului este o ocazie importantă pentru a ne aminti de fondatori precum și de cei care au contribuit la dezvoltarea acestuia.
În cadrul activităților culturale dedicate aniversării Muzeului a avut loc, în ziua de 18 mai, ora 17.00, Sala H.H.STAHL, vernisajul expoziției Cultura românească întâlneşte culturile lumii, realizată în parteneriat cu misiunile diplomatice în România. Au fost expuse machete de case și alte construcții tradiționale din Algeria, Federația Rusă, Grecia, Indonezia, Qatar, România, Spania, SUA, Thailanda, Turcia și Ungaria.
Expoziția a fost un itinerariu prin lume, o călătorie imaginară prin țări cu care am colaborat de-a lungul timpului. Au fost prezente la eveniment, cu standuri de promovare turistică și culturală și alte țări colaboratoare.
Expoziția a putut fi vizitată în perioada 18 mai - 19 iunie, în Sala H.H.Stahl, Șos. Kiseleff nr. 30, de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00.
Sursa: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer