In Memoriam - Victor Gelles YO3DCO

Nenea Luky, asa cum i se spunea in traficul radio, s-a nascut la Vaslui pe 17 noiembrie 1917. Acolo se afla atunci statia de emisie a Marelui Stat Major al Armatei pe cand Armata era in retragere in Moldova, statie la care lucrau prof. Alexandru Nicolau si ing. Emil Gelles, tatal lui nenea Luky.

Primul “contact” cu o statie radio l-a avut astfel la varsta de 4 ani, caci tatal il ducea deseori in statia de emisie a Marelui Stat Major al Armatei, statie care intre timp se mutase la Bucuresti pe Soseaua Kiseleff, iar tatal lui nenea Luky devenise comandantul ei. Pe vremea aceea, bariera Bucurestiului, era la Piata Victoriei, iar Soseaua Kiseleff era pe teritoriul comunei Baneasa. Acolo a vazut primul self si eclatorul (o roata din lemn, ca de caruta, cu multe piroane, ca la roata norocului, care produceau scantei cand atingeau niste perii elastice). Pilonul statiei, situat langa Lacul Herastrau, era din lemn, cu inaltimea de cca. 20 m, construit in forma de grinda cu zabrele cu sectiune patrata de cca. 3 m latura. Mai tarziu a aflat ca statia respectiva facea legatura cu Statul Major al Armatei Franceze, in a carui dotare se afla o statie similara, la care receptia se facea cu coherorul Branly. Ca multi copii de 12 ani si nenea Luky a construit primul receptor cu galena si mai tarziu primele receptoare cu tuburi. Tatal nu il indemna la aceasta activitate dar ii dadea explicatii la intrebarile pe care i le punea.

Ca student, a inceput sa asculte conversatiile radioamatorilor si dorea sa devina radioamator. In mod ciudat, tatal lui nenea Luky, in calitate de consilier si apoi de director al exploatarii in Posta a spijinit radioamatorismul inca de cand se practica in clandestinitate, iar pe nenea Luky l-a sfatuit sa nu practice acest “sport” ca sa aiba timp pentru invatatura. Totusi, nenea Luky asculta cu multa placere acele legaturi care se terminau cu “ta, ti, ta” in fonie.

Primele notiuni de Morse le-a primit in Scoala de Ofiteri de Rezerva de Transmisiuni. Tot acolo a facut primele legaturi radio in fonie si a invatat cum se ridica o antena.

In primii 3 ani de inginerie a lucrat la atelierul lui Guy Ionescu, fost radioamator (YR5GY), care in acel timp era si seful statiei Radio Bucuresti. Acolo a avut ocazia sa efectueze revizia generala a unei statii mobile de emisie-receptie Marconi montata pe camion, din dotarea armatei. Emitatorul era dotat cu un tub de 60 - 70 cm inaltime, capabil sa emita in antena 1 kW. Inainte de receptia lucrarii a facut o prima proba de emisie. In jumatate de minut placa tubului s-a inrosit si a intrerupt imediat alimentarea. Foarte ingrijorat a inceput sa verifice toate tensiunile, izolatiile, parametrii bobinelor si rezistentelor, dar totul era in regula. Mai trebuia sa masoare curentul de placa, caci statia nu era dotata cu ampermetru. Cu un aparat Hartmann-Braun a aflat ca valoarea curentului era mai mica de 2 A, adica in limite normale. Nu intelegea ce se intampla. Nici Guy Ionescu nu-si explica. Dupa 2 zile, apare Guy cu brosura tehnica a statiei unde pe englezeste era scris ca tubul functiona cu placa inrosita (rosu visiniu). Linistit, a continuat probele preliminare si astfel a realizat prima emisiune cu o statie profesionala de 1 kW.

Folosirea atenuatoarelor si a microfoanelor a deprins-o in anii cand a lucrat la Radiodifuziune la pupitrul studioului.

A participat la razboi in functia de comandant de centru gonio.     

In 1970 a cumparat un receptor Stassfurt. Cu un minim reglaj a obtinut o auditie multumitoare. Pentru ca obisnuia sa asculte benzile de radioamatori cel putin o ora pe zi, intr-o dupa amiaza a auzit in banda de 20 m o conversatie intre doi radioamatori francezi care aveau statiile montate pe automobile. Aceasta receptie in AM, cu o antena de camera de 3 m de sarma asezata pe parchet, a declansat in nenea Luky vechea dorinta de a fi radioamator.

Cu ajutorul lui Misu Tanciu YO3CV, a obtinut indicativul de receptor. De indata a adus niste imbunatatiri la receptorul Stassfurt. A introdus un BFO si a tras una din benzi pentru a dispune de receptia benzii de 80 m pe toata largimea ei. Cererea pentru autorizatia de radioamator i-a fost respinsa, totusi si-a dorit un receptor mai performant. A cumparat de la Teo YO3UA un receptor conceput de el care era intr-un stadiu avansat al constrctiei. A folosit cu placere multi ani acest aparat facandu-i si unele imbunatatiri.

Pe plan profesional, in ultimii 30 de ani de activitate a lucrat in cadrul Ministerului Metalurgiei la IPROMET si la IPROLAM ca proiectant, sef de atelier si consilier, participand la numeroase puneri in functiune a obiectivelor proiectate.

In paralel cu activitatea profesionala a practicat cateva sporturi de performanta: schiul, motociclismul si yahtingul. A navigat inca din anii 30 daruindu-se cu frenezie practicarii si propasirii yahtingului, devenind de 11 ori Campion National de vele numai in intervalul 1953 - 1968. Marturii proprii despre anii acestia tumultosi se gasesc in “Pataniile unui sportiv pe ape”, carte aparuta in 2005 in Grupul Editorial Vremea.   

De abia la inceputul anilor 80, dupa ce a iesit la pensie, a mai facut o noua tentativa de intrare in randul radioamatorilor emitatori. A urmat cursul de pregatire organizat de FRR, unde i-a avut ca profesori pe Vasile YO3APG si pe nea Lulu YO3LX. In 1983 a obtinut autorizatia de emitator si a inceput traficul in unde scurte. A fost membrul al YODXCLUB, a obtinut locul 1 Romania in concursul WAE, colaborator al revistei Radiocomunicatii si Radioamatorism. Cu o teribila incrancenare a reusit in scurt timp sa ajunga performer si in unde scurte, obtinand diploma “5 bands DXCC” si avand aproape 300 de tari confirmate.

A decedat in dimineata zilei de 26 martie 2007.

Am avut cinstea si onoarea sa-l cunosc pe nenea Luky. A fost un om deosebit. Cand l-am cunoscut si am fost la dansul acasa locuia pe B-dul Magheru vis-a-vis de gura de metrou la la Piata Romana. Pana in 1992, cand am schimbat serviciul, timp de cativa ani, aceasta era gura de metrou pe care o foloseam dimineata cand ma duceam la serviciu. Ca sa ies la suprafata din subteranul de la metrou foloseam o scara rulanta si astfel aveam ocazia sa-i admir antena beam cu 3 elemente pentru unde scurte, care era pe un pilon sus pe bloc si pe care o gaseam in fiecare dimineata pe alta directie, semn ca nenea Luky era foarte activ in trafic. Dupa 1994 s-a mutat tot pe B-dul Magheru in blocul care avea la parter renumitul magazin Eva. Si aici i-am facut cateva vizite. Imi pare rau ca nu am fotografii cu nenea Luky, am numai QSL-ul primit de la dansul.    

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/In%20Memoriam%20-%20Victor%20Gelles%20YO3DCO/index.html