Peste 300 de specialiști au participat la Ziua Comunicațiilor, ediția aniversară a celui mai longeviv eveniment din industria telecom locală, care s-a desfășurat miercuri 18 mai la J.W.Grand Hotel Marriott.
Din partea autorităților, au participat Marius Bostan, Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, iar din mediul privat Directorii Generali ai celor mai relevante companii ITC, atât operatori, cât și furnizori de infrastructură și servicii și soluții.
Cu un format nou, evenimentul a abordat mediul legislativ și de reglementare, evoluția la nivel de infrastructură, precum și oportunitățile de afaceri la conexiunea dintre telecomunicații și industria de software și securitatea informatică. Ediția 2016 a introdus în premieră și trei sesiuni de tip workshop, care s-au derulat în paralel pe subiecte legate de Infrastructură ITC, Internet of Things și Securitate. Totodată, spațiul expozițional s-a extins la 200 mp și a găzduit 20 de standuri ale unor companii românești și străine.
'Mă bucur să avem alături de noi, la ediția aniversară, cele mai cunoscute companii și personalități din industrie. Această prezență bogată garantează o conferință de calitate și un impact pe măsură. De asemenea, sperăm că noul format va fi eficient și va permite discuții cât mai concrete între participanți. La finalul zilei vom recunoaște meritele celor care au marcat acești 20 de ani de istorie a comunicațiilor românești. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestui drum', afirmă Eugen Preotu, fondatorul conferinței Ziua Comunicațiilor.
Ziua Comunicatiilor recunoaște și premiază excelența in comunicații. Ca în fiecare an, conferința s-a încheiat cu un cocktail și o degustare de vin, unde anul acesta, au fost acordate in premieră distincții “20 de ani de Excelență în Comunicații”. Acestea au fost acordate unor companii și personalități care s-au evidențiat prin lansarea unor produse și servicii inovatoare sau prin inițiative care au ajutat la dezvoltarea pieței.
Ediția 2016 a conferinței Ziua Comunicațiilor s-a desfășurat cu susținerea celor mai importante companii din industria ITC locală: operatori (Orange; RCS-RDS, Telekom, UPC, Vodafone), furnizori de infrastructură si echipamente (Ericsson, Huawei, Intrarom, Romkatel, Schneider Electric, ZTE, AllView, Robofun), companii de software și securitate (Bitdefender, Bull an Atos Company, Intel, Teamnet, Total Soft, Trend Micro, Combridge, GoblemaRO, Xerox) precum și instituții publice (MCSI; ANCOM; ANSSI, CERT-RO etc.).
Sursa: AGERPRES
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer