Un pasionat constructor de instalatii pentru receptia TV prin satelit

Imi aduc aminte cu mare placere cand citeam revistele Tehnium inainte de 1989 si printre articolele de acolo gaseam foarte multe scrise de dl. Dragos Falie pentru receptia in banda SHF sau mai pe romaneste, pentru receptia programelor TV transmise prin satelit.

Nini: De cand aveti pasiunea pentru electronica?

Dl. Falie: De cand eram copil vroiam sa fac un aparat de radio sau ceva de genul asta. Nu mai stiu cati ani aveam, 5 ani, 6 ani, nu stiam sa citesc dar ma uitam pe carti, ma jucam cu baterii, topeam niste tuburi de pasta de dinti din plumb la aragaz. Imi aduc aminte ca la un moment dat mi-am facut un radio cu galena pentru ca am gasit niste casti prin casa. Galena am facut-o combinand sulf cu plumb si surprinzator, functiona destul de bine. Pe vremea aceea dispozitivele semiconductoare erau la inceput iar tehnica de baza era cu tuburi electronice. Multe lucruri le-am invatat singur. De exemplu, tot timpul mi-am pus problema ca trebuie sa dau mai tare si cautam piesa aia cu care se da mai tare. Am intrebat pe toata lumea si am aflat ca, ca sa dai mai tare, aparatele de radio au un potentiometru. Am facut rost de un potentiometru dar mi-am dat seama ca nu pot sa dau mai tare.

Nini: Aveati nevoie de un amplificator audio.

Dl. Falie: A fost o mare descoperire cand mi-am dat seama ca, de fapt, potentiometrul da mai incet, nu da mai tare. Ca sa dai mai tare ai nevoie de un amplificator.

Nini: De unde va procurati piesele de care aveati nevoie?

Dl. Falie: Pe vremea aceea exista un talcioc unde se vindeau diferite lucruri: sarma de bobinaj, lampi de radio, piese de la diferite demolari, de la tot felul de aparate, la preturi accesibile; luam de acolo. Mai tarziu m-am dus la Palatul Pionierilor la Cercul de Radio, unde profesorii de acolo m-au invatat foarte multe lucruri. Imi aduc aminte ca ne-au dat piese sa ne facem un aparat de radio. La un moment dat copii s-au simtit foarte frustrati, dar mai tarziu au aflat ca: -Le luati, le construiti, apoi le luati acasă. La Palatul Pionierilor unde am invatat foarte multe lucruri, a fost o chestie extraordinara si in continuare spun ca astfel de actiuni sunt binevenite si foarte utile pentru copii. Majoritatea copiilor, in general, nu au pe cine sa intrebe, ma refer la persoane calificate. Ca sa afle adevarul, trebuie sa discute cu specialisti. Dupa Palatul Pionierilor am continuat si eu sa-mi construiesc o statie, am strans piese. Pe vremea aceea se demontau tot felul de statii de la armata si se gaseau pe la talcioc lampi RV12P2000 din statiile nemtesti. Am facut rost de niste lampi dintr-alea cu socluri cu tot; problema era ca trebuia sa ai si soclurile respective. Am facut transformatoare, am avut tot felul de probleme, insa constructiile astea, asa de unul singur au mers destul de greu si nu am ajuns foarte departe. N-am finalizat, ca sa zic asa, o statie.

Nini: Ce ati facut dupa terminarea facultatii?

Dl. Falie: Dupa ce am terminat Facultatea de Fizica m-am angajat la IEMI, unde se faceau emitatoare.

Nini: Aici, la IEMI, ce activitate ati desfasurat?

Dl. Falie: Am lucrat la laboratorul de metrologie. Acolo am invatat destul de multe lucruri, adica practica este foarte buna si marele avantaj era ca aveai unde sa faci aceasta practica.

Nini: Stiti cum se spune: „Teoria, ca teoria, dar, practica ne omoara.”  

Dl. Falie: Stiu ca la IEMI primisera multi bani, cumparasera multe aparate, dar nu totul sunt aparatele, trebuie sa stii sa si le folosesti. Seful meu, mi-a dat un aparat, era un “vector-impedant-metru” si mi-a spus: -Domne, nimeni nu l-a folosit, nu vrei tu sa-l iei, sa-l „destelenesti” si sa vezi cum se foloseste? A fost o experienţa foarte interesanta. In primul rand era facut de Rhode & Schwartz si nici nu stiam ca exista astfel de aparate. Acolo, la IEMI, am invatat foarte multe lucruri despre aparate, lucruri care din unele carti reieseau ca sunt imposibile de facut, poate in unele carti chiar se demonstra ca nu se pot face, acolo le aveam, existau, le făcusera americanii, unele chiar cu 10 ani inainte, asa ca actiunea de acolo a fost foarte buna. In aceeasi perioada au aparut primele calculatoare electronice. Bineinteles, am facut cateva calculatoare. Am facut si un IBM PC din PSM. IBM PC pe vremea aia era top-ul a ce se putea construi. Am colaborat cu cei de la Tehnium si am facut tot felul de programe pentru radioamatori: sa calculeze pozitia satelitilor, pozitia antenelor, calculul antenelor, calculul filtrelor, am facut si un program de analize de circuite, adica existau softuri.

Nini: Eu v-am remarcat si de aceea am tinut neaparat sa purtam acest dialog si interviu, totodata, cand prezentati acele constructii de receptoare pentru receptia TV prin satelit. Acele montaje mi-au ramas in memorie din revista Tehnium. Eu nu aveam acces la aparatura de masura si control pentru a putea realiza asa ceva, cu toate ca lucram intr-un laborator de electronica. Am avut mai multe tentative de a colabora cu mai multi prieteni, dar nimic nu s-a finalizat. Nu am avut acces la asemenea aparatura performanta dar nici cunoştintele mele in domeniu nu erau atat de elevate incat sa imi permita asemenea realizari. Cum de v-a venit ideea realizării acelor receptoare?

Dl. Falie: Receptoarele de satelit aparusera, existau. Aceasta moda nu am adus-o eu, ea a aparut in Statele Unite in aceea perioada. Nu am fost eu primul care am facut primele inventii in sensul asta, altii le-au facut. De ce? Pentru ca aveau alte posibilitati in materie de componente. Componentele erau o mare problema, dar si cunostintele in domeniu erau o problema. S-au lansat de catre firmele de radiocomunicatii mai multi sateliti artificiali cu care se faceau legaturi radio si TV, in special TV si se transmiteau diverse evenimente importante. In afara de acestea se transmiteau si emisiuni proprii care ulterior erau preluate de emitatoarele terestre pentru a fi difuzate in diverse orase din Statele Unite si apoi in diverse zone din Europa. De fapt, acesti sateliti nu au fost ganditi ca fiecare sa-si puna o antena, pentru ca antenele, ca sa prinzi un semnal bun, trebuiau sa aiba diametrul de 3m, 4m, sau 6m. Erau peste posibilitatile marei mase de utilizatori. Televiziunea Romana isi cumparase o antena si avea multi metri in diametru, nu mai tin minte, 6m, ceva in genul asta, cu care prelua acele emisiuni si dadea din ele foarte scurte fragmente.

Nini: Cu lingurita.

Dl. Falie: Da. Dar in SUA constructorii amatori care si-au pus problema si neavand nici o restrictie, la ei nu exista nimic ca sa-i oprească sa-si faca asa ceva si-au zis: “Da ce este o problema, hai sa-mi pun si eu o antena in curte.” Si atunci a aparut o problema de legalitate”. Foarte multe companii de televiziune au facut presiuni asupra legislativului american, ca aceste chestii sa fie interzise. Ulterior, judecatorii sau cei care trebuiau sa ia o decizie au spus: -Aveti dreptate si voi, dat atata vreme cat voi ati trimis liber, ala este un semnal care “cade” in gradina omului si este treaba lui ce face cu el. Da, aveti dreptate cu drepturile de autor, dar daca omul se uita la ele si nu da si la altcineva, noi nu avem cum sa le interzicem lucrul asta. La noi nu dadeau voie din alte motive, pentru ca puteau sa patrunda foarte multe informatii.

Nini: Cum le reglaţi? Banuiesc ca nu le reglati pe „coltul” mesei de acasa.

Dl. Falie: Toate aceste lucruri le-am facut pe masa de acasa. Pe vremea aia lucram la IFA, dar lucram la altceva, lucram la fuziune termonucleara.

Nini: Dar aveati ceva aparatura.

Dl. Falie: Aveam ceva aparatura dar nu aveam ce-mi trebuia. Aveam extraordinar de multa aparatura dar nu exact aparatura de microunde in domeniul respectiv si multe lucruri s-au facut asa, mai pe bajbaite. Am facut o camera fotografica pentru fuziune, ceva cu o rezolutie temporala de vreo 15 picosecunde, echivalentul la vreo 50 de gigaframe-uri pe secunda din ziua de astzi. Acum toata lumea spune numai cate frame-uri pe secunda are. Aparatura am imprumutat-o de la diversi colegi de la alte laboratoare. De exemplu, era un laborator de acceleratoare, am avut nevoie de un generator pe care l-am imprumutat de la ei. Aveam un prieten la aeroport care se ocupa si repara radarurile, m-am dus la el si mi-a spus: Domne, piesele astea trebuie sa le aruncam pentru ca noi le schimbam la un anumit numar de ore. Am plecat de pe campul ala unde avea el biroul cu doua sacose pline cu tot felul de componente pentru microunde. A fost un oarecare efort.

Nini: Unde ati confectionat antenele?

Dl. Falie: Antenele le-am facut acasa la un Domn. El nu primise decat o camera la o mansarda, avea accesul la o terasa si el ne-a ajutat sa facem prima antena. Am facut un mulaj de ipsos, alt coleg a făcut un sablon pe o masina in coordonate cu care sablon noi am reusit sa facem mulajul de ipsos. Anterior acestui lucru am facut o antena din petale si am calculat cum trebuiesc date gaurile in asa fel incat daca o nituiesc sa iasa o parabola. A iesit aproape parabola antena respectiva. A fost o problema cu datul gaurilor pentru ca nu am gasit o masina in coordonate care sa dea gaurile exact in puncte si au trebuit trasate manual.

Nini: Am si eu un prieten din Slobozia care se ocupa cu asa ceva si s-a dus la cineva in Bulgaria la Slistra de unde a adus acel sablon de metal cu care a facut mulajul de ciment, pe care l-am vazut si eu in curte la părintii lui undeva pe langa Calarasi. Antenele le facea, parca, din panza de fibra de sticla si o imbraca la interior cu staniol.

Dl. Falie: Antena era o problema si fiecare se descurca cum putea. Fenomenul nu era romanesc, era cu raspandire mondiala. Intr-o revista am văzut o stire despre un indian care si-a făcut o antena din pamant, nereglabila. El a calculat care trebuie sa fie directia inspre satelit, a facut-o, a acoperit-o cu staniol si receptiona cu aceea antena, fixa, ca sa spun asa. Chiar si in tari din lumea a treia lumea se preocupa si aveau rezultate chiar bune, adica nu eram noi primii. Pentru ca semnalele, v-am zis, nu se prindeau in conditii foarte bune cu antene mici, transmisiile de calitate se puteau realiza numai cu antene mari, de la 3m in sus. Cu antenele pe care noi puteam sa le facem era dificil. Ideea era sa facem totusi o antena in jur de 1,5-2m, asta a fost problema grea, dar pana la antena de 2m am putut sa fac o groaza de experimente pentru ca existau radiorelee, lucruri de care toata lumea stia. Diversele emisiuni TV se transmiteau si prin sateliti dar se transmiteau si prin reteaua de radiorelee: emisiuni sportive, diverse programe, etc. Multe din aceste radiorelee, in timpul in care nu transmiteau lucruri speciale pentru care sa zicem, se platea, o transmisie de handbal sau ceva in genul asta, se difuza un program de televiziune, sa zicem RTL, ca tot timpul sa se constate ca aceea linie de transmisie funcţioneaza. In momentul in care trebuia transmis ceva, se intrerupea aceasta emisiune de control ca sa zic asa si in locul ei aparea o transmisie sportiva. Era o problema cu radioreleele, o problema tehnica, pentru ca de multe ori sunetul nu se transmitea pe aceeasi cale pe care se transmitea si imaginea. Puteai sa obtii o transmisie sportiva perfecta, dar nu aveai sunet, pentru ca acesta se transmitea pe alta cale, telefonic sau mai stiu eu cum. Fiecare tara probabil ca avea un crainic sportiv care transmitea comentariul in limba tarii respective si pentru un anumit post de televiziune sau pentru un anumit public.

Nini: Nu erau codate?

Dl. Falie: Dar ce era interesant, o chestie similara cu transmisia pe satelit, aceste transmisii prin radiorelee, au fost gandite ca nimeni nu poate sa le receptioneze pentru ca de fapt nu aveai echipamentul si deci, nici nu ne punem problema sa le codam in vreun fel. Asta a si fost situatia primelor transmisii prin satelit, adica oamenii si-au spus: Bun, ce sa ne batem capul ca nu au cum sa faca, le trebuie un echipament de la noi, noi trimitem specialistii, le regleaze antenele, le pun totul in functiune. Au început sa apara amatorii peste tot. Bineinteles ca amatorii nu erau, sa zicem, chiar amatori, foarte multi din Statele Unite lucrau in laboratoare de specialitate, dar in timpul liber erau pasionati de constructii si de la ei aceste informatii au ajuns la unii, la altii, s-au publicat articole, au aparut in reviste. S-a publicat si in Tehnium, adica Tehnium putea sa publice orice, dar daca publica ceva de mare interes era nemaipomenit. Oamenii la noi erau foarte avizi de cunoastere pentru ca de fapt ei nu aveau voie sa receptioneze ce-i in afara. Inainte de perioada asta s-au mai construit antene si pentru sarbi. E drept ca in zona limitrofa cu Yugoslavia se prindeau bine posturile de TV yugoslave. Ei au construit niste emitatoare foarte puternice, le-au pus sus pe munti si asigurau o mare zona de acoperire, plus ca unul dintre ele era un emitator cu o putere de 1,4MW.

Nini: Si bulgarii aveau puteri mare la emisie si emitatoarele lor erau tot la mare inaltime.

Dl. Falie: Si acoperea de nu aveau treaba. Emisiunile sarbesti erau foarte occidentale, ca sa spun asa.

Nini: Ati receptionat radioreleele locale?

Dl. Falie: Radioreleele se puteau receptiona mult mai usor ca emisiunile de pe satelit. Nici nu aveai nevoie de antene. Aveai nevoie de un simplu mixer, un oscilator, un down-convertor cu care converteai semnalul respectiv de pe “N” Gigahertzi. Nu toate releele erau pe 12 GHz sau 11 GHz; multe erau pe 4 GHz si montajele erau usor de realizat numai ca, ca sa poti sa receptionezi radioreleele trebuia sa fii pe directia unui asemenea radioreleu, altfel sansele erau mult mai mici. Daca erai pe directia unui radioreleu in Bucuresti, alea aveau puteri tepene de tot. Sa zicem, o antena de pe Palatul Telefoanelor cu diametrul de 2m, tu esti la o distanta de 2Km de ea, aia da o putere de n-ai ce face cu ea, n-ai nevoie de amplificare, totul este sa ai un mixer sa convertesti acel semnal. A fost o chestie cu receptia asta si bineinteles ca pe vremea aceea nu se putea populariza.

Nini: Ati facut multe asemenea instalatii?

Dl. Falie: Cateva, nu foarte multe, pentru prieteni, fiecare a incercat in functie de cartier, de zona, de ce putea sa receptioneze, pentru ca nu in toate zonele se receptiona aceelasi lucru.

Nini: Ati avut un mare avantaj ca nu le-au codat.

Dl. Falie: Toata lumea se gandea: Domne, chestiile astea sunt perfect sigure, nimeni nu are cum sa le intercepteze pentru ca echipamentul este foarte complicat si noi îl cumparam de la Siemens sau nu stiu de la ce companie occidentala sau sovietica sau mai stiu eu de pe unde.

Nini: Altceva, ce montaje ati mai experimentat in afara de cele pentru receptia TV satelit?

Dl. Falie: Tot felul de montaje ca toata lumea, aprinderi electronice, ce era pe vremea aia la moda, toti incercam sa le facem, cu succese mai mari sau mai mici, in functie de posibilitati.

Nini: Dar după 1990?

Dl. Falie: Inainte, chiar daca oamenii aveau bani, nu aveau cum sa-si cumpere un receptor de satelit de afara. In momentul in care noi am trecut la capitalism, toate firmele de afara au inceput sa vina si sa vanda orice in Romania. A aparut televiziunea prin cablu care prelua emisiunile si le transmitea la oameni mult mai eficient, pentru ca in mod evident nu era o solutie sa fie montate 100 de antene sus pe bloc. Chiar si in Germania a fost in aceea perioada o problema cu antenele pe bloc si s-au dat tot felul de legi ca sa nu fie atatea antene, sa se limiteze, sa se interzica, samd. Odata cu aparitia comunicatiile prin fibra optica, televiziunile prin cablu s-au dezvoltat extraordinar. Toate tehnologiile care inainte erau tinute ca militare si normal nu pentru toata lumea, chiar si pentru americanul de rand nu numai pentru sovietici, au devenit libere sa se aplice peste tot si in momentul ala nu a mai fost nici o problema. Imi aduc aminte ca la inceput era o firma CVR, care era o firma roamano-americana de televiziune prin cablu. Nu a avut ea mare succes in Romania din cauza ca aceasta firma era decisa sa lucreze legal, perfect, fara nici un fel de abatere de la lege, sa nu incalce vreo lege, nici o dispozitie ca asa erau ei obisnuiti in Statele Unite, pana cand cineva le-a zis: -Pai, voi ce mai vreti sa faceti? ca numai aveti ce sa faceti ca ceilalti au cablat tot orasul si acum obtin aprobarile. Nu mai aveti ce cabla ca s-a terminat. Imi aduc aminte ca ei au montat prima data niste retele de transmisie pe cablu optic, iar echipamentele pe care le-au luat din America, ca fiind de ultima generatie, fiecare nod din retea trebuia verificat prin satelit ca e acolo si se transmite ce s-a spus ca se transmite si nu e folosit in aplicatii militare. Dar asta a fost la inceputul televiziunii prin cablu. Ulterior, toate aceste tehnologii au inceput sa devina limpede pentru toata lumea.

Nini: Cu ce va ocupati in prezent?

Dl. Falie: Acum ma ocup de un laborator si un curs de calcul cuantic la Politehnica si colaborez la cercetarile de fuziune care se fac la JET (Joint European Torus).

Toate cercetarile nucleare sunt controlate. Uniunea Europeana nu finanteaza nici un fel de cercetare nucleara militara. Practic oficial nu se cunoaste nimic despre astfel de cercetari. Se banuieste doar ca ar exista. Se cunosc mult mai multe lucruri despre extratereştrii! Se poate intelege gresit ca eu lucrez sau ca se lucreaza la cercetari militare!

Nini: Este un subiect foarte interesant si îmi face plăcere sa aflu noutati, dar as dori sa revenim la ultima întrebare: Cu ce va ocupati acum?

Dl. Falie: Lucrez la un laborator de calcul cuantic pentru ca se prevede ca in viitor, daca lucrurile merg pe scara pe care au apucat-o, ati vazut ca au fost tehnologii de 65nm, de 35nm, acum sunt de 22nm, in viitor cine stie unde se va ajunge. S-au facut tranzistore si de 1nm. La ultimele tranzistoare realizate de curand, in componenta unui tranzistor intra cam 200 de atomi. Deci, mergand in continuare, se va ajunge ca elementul de baza sa fie un atom, un foton, o molecula si din pacate prognoza, daca se duce in linie dreapta, ati vazut, cu dublarea puterii de calcul, ar trebui ca in 2020 aceste calculatoare sa intre deja in fabricatie, sa existe fizic calculatoare cuantice. Lumea trebuie sa avanseze, lumea trebuie sa lucreze de pe acum. Unitatea elementara, cea mai mica de calcul care se va folosi la viitoarele calculatoare nu va fi un tranzistor format din 100 de atomi, ci va fi un atom. In momentul de fata exista o companie care fabrica calculatoare cuantice si e dispusa sa le vanda la cine are suficienti bani sa le cumpere. Acum chiar se produc calculatoare cuantice!

http://www.dwavesys.com/en/dw_homepage.html

Nini: Care este diferenta intre unul clasic si unul cuantic?

Dl. Falie: Diferenta este semnificativa. Anumite operatii pot fi facute de calculatorul cuantic cu algoritmi speciali in timpi, sa zicem, de un milion de ori mai scurti decat calculatoarele obisnuite. Algoritmii sunt mai eficienti, nu neaparat ele mai rapide. Ele s-ar putea sa sa nu se depaseasca frecventa de 100GHz. Acum sunt calculatoare care merg la 3-4GHz fara nici o problema. Hai sa zicem ca cele cuantice nu vor depasi marginea actuala de 3-4GHz, dar algoritmii sunt atat de eficienti incat pot sa rezolve probleme in timpi mult mai scurti. Una din probleme, este problema cu placa de securizare a anumitor informatii care se transmit pe internet. Securizarea acestor informatii se face folosind niste coduri matematice. Aceste coduri se pot sparge intr-un timp extraordinar de scurt folosind calculatoarele cuantice. Acum vreo cinci ani de zile, IBM a facut o demonstratie in acest sens folosind un calculator cuantic foarte rudimentar, doar cu putini biti, dar demonstratia a fost facuta ca sa arate, ca sa convinga lumea ca intr-adevar acesti algoritmi chiar lucreaza, adica nu-i o poveste, nu-i o chestie de matematica, ca un matematician a inventat el acolo un operator si zice: Daca tu folosesti operatorul ala, rupi gura lumii. Nu, lucrurile astea chiar s-au facut si in momentul de fata chiar exista o firma care face calculatoare cuantice, am mai spus si se pot cumpara. Si ceilalti ar trebui sa inceapa sa se preocupe de acest domeniu. Tehnica se schimba atat de mult incat foarte multi experti mari de informatica care n-au tinut pasul cu tehnica au devenit depasiti de evenimente fara sa-si dea seama intr-o perioada de un an sau doi.                       

Un album cu fotografii poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Un%20pasionat%20constructor%20de%20instalatii%20pentru%20receptia%20TV%20prin%20satelit/index.html