Sa facem cunostinta cu dl. Millea Aurel

Inginer roman, absolvent al Facultatii de Electronica si Telecomunicatii a Institutului Politehnic din Bucuresti in 1956, Doctor Inginer in Stiinte Tehnice, titlu obtinut de la Facultatea de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti in 1965. A desfasurat o bogata activitate de cercetare in metrologia marimilor electrice la Institutul National de Metrologie (INM), timp de de 36 ani (1962-1998), ca sef al laboratorului (sectiei) Marimi Electrice si director al INM. A fost (in paralel) Asistent (Electrotehnica Teoretica) si Profesor Asociat (Masurari Electrice si Instrumentatie) la Facultatea de Electrotehnica din UPB, conducator de doctorat (18 doctoranzi, 12 doctori). Fondator si Presedinte al Societatii Romane de Masurari, membra a IMEKO; Membru al Consiliului General al IMEKO; Senior Member al IEEE; Reprezentant al Romaniei si Membru al Comitetului COOMET intre 1991 si 1998; Expert evaluator al Comisiei Europene pentru programul COPERNICUS; Participant la crearea unei specializari in Metrologie si Sisteme de Masurare la Universitatea Politehnica din Bucuresti, in colaborare cu doua universitati din Franta si Regatul Unit, in cadrul unui Proiect TEMPUS finantat de Comisia Europeana.

•   Lucrari importante de cercetare in metrologia teoretica generala, metode avansate de masurare a marimilor electrice si de etalonare, dezvoltarea de etaloane de varf noi / perfectionate inclusiv etaloane nationale,  promovarea in Romania a conceptelor si metodelor de evaluare a incertitudinii de masurare, trasabilitate.
•   Dezvoltarea in cadrul unui stagiu la NBS - National Bureau of Standards (actualul NIST - National Institute of Standards and Technology) din SUA a unei metode originale numite “Connector Pair Technique”, preluata de compania General Radio sub denumirea de “Millea's Method” in cartea tehnica a celei mai performante punti de capacitate din lume la vremea respectiva.
•   Contributii determinante la dezvoltarea si introducerea in Romania a tehnicii dispozitivelor inductive de raport (transformatoare de masura compensate electronic, divizoare inductive de tensiune, comparatoare de curent, etc.), care au stat la baza unei intregi game de etaloane si aparatura de masurare de inalta exactitate.
•  Autor si co-autor a 16 patente, marea majoritate a acestora fiind implementate si aplicate in laboratoare de cercetare sau in industrie, promotor al realizarii primelor etaloane electrice de mare exactitate in Romania (contor electronic etalon de energie electrica, compensator universal de c.a., divizor inductiv in decade, etc.).
•   Autor a peste 10 carti din domeniul electrotehnicii, electronicii si metrologiei, intre care “Masurari Electrice. Principii si Metode” (1980, 383 pag.) si “Cartea Metrologului. Metrologie Generala” (1985, 280 pag.), publicate de Editura Tehnica, lucrari de referinta pentru cercetatori si pregatirea specialistilor in domeniu.
•   Autor si co-autor a peste 140 de articole stiintifice si tehnice, publicate atat in Romania cat si in strainatate si autor a 9 standarde nationale si norme.

• comparatoare inductive de curent, cu aplicatii diverse la etalonarea transformatoarelor etalon de curent si de tensiune, sunturilor (inclusiv cele de curenti nominali mari), compararea rezistoarelor etalon, etc.;
• divizoare inductive de tensiune in decade (cu 7 decade, de mare precizie, stabilitate absoluta – nu necesita reetalonari in timp), utile de ex. la etalonarea divizoarelor rezistive, generarea unor tensiuni si curenti mici in audiofrecventa, etalonarea aparaturii tensometrice si a traductoarelor tip selsin / rezolver, etc.
• punti de curent alternativ, pentru compararea etaloanelor de rezistenta, inductanta ai capacitate, precum si pentru masurarea precisa a capacitatii si a tangentei unghiului de pierderi, bazate pe transformatoare de raport (ratio transformers) din aceeasi familie a DIR.

Pentru construirea comparatoarelor de curent, prima problema care trebuia rezolvat era cea a miezului magnetic de inalta permeabilitate, de forma toroidala. Materialele adecvate, de tip permalloy si supermalloy, au fost importate; miezurile in forma de tor erau foarte scumpe, asa ca am comandat din import tabla de „mu-metall”, un material de inalta permeabilitate initiala, pe care am decupat-o in fasii de latime convenabila (20…30 mm) si am confectionat cu forte proprii miezurile toroidale de diferite diametre (de la 60…80 mm la peste 300 mm). Am studiat si am optimizat modalitatile de bobinare, ecranare electrostatica si magnetica, tratament termic etc. – pentru a atinge performantele scontate. Cea mai importanta aplicatie a fost instalatia de etalonare „absoluta” a transformatoarelor de curent (care nu necesita un transformator etalon), cu erori proprii foarte mici (de ordinul 1…2 ppm – parti pe milion), pentru curenti primari pana la 1000 A. A doua categorie de DIR a fost cea a divizoarelor inductive de tensiune. Pana in jurul anului 1970 au fost puse la punct mai multe modele, introduse ulterior in microproductia INM. Miezurile magnetice erau realizate pe acelasi principiu, descris mai sus, iar bobinarea se facea tot manual, caci datorita sarmei de diametre relativ mici construirea unei masini de bobinat ar fi fost mai dificila. Divizoarele inductive cu 7 decade functionau la frecvente intre 30-10.000 Hz, cu erori proprii sub 1 ppm la 400 Hz. O alta varianta a fost construita pe miezuri toroidale de ferita si proiectata pentru functionare optima la 5 kHz. Am realizat de asemenea un divizor inductiv cu o decada, de conceptie speciala, avand erori foarte mici (de ordinul 0,01 ppm), cu posibilitate de „auto-etalonare”. El era destinat determinarii erorilor divizoarelor multidecadiale, precum si altor masurari de exactitate maxima ale rapoartelor de tensiuni si curenti de audiofrecventa. In sfarsit, a treia categorie de DIR a fost cea a transformatoarelor de raport, caracterizate prin existenta unor infasurari izolate intre ele. Am realizat mai multe punti cu transformator, unele pe principii noi, care au fost utilizate in aplicatii variate. Una din ele a servit pentru compararea cu precizie maxima a condensatoarelor etalon, pornind de la grupul de etaloane de 10 pF cu dielectric din cuart topit, care servea ca etalon national de capacitate, in rapoarte succesive de 1 : 10, pana la valori de ordinul 1 sau 10 µF.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Nini: Relatati-mi cateva din amintirile D-voastra de la manifestarile internationale la care ati participat in acea perioada.

Dl. Millea: Am prezentat la Stockholm, in octombrie 1964, la Congresul Mondial IMEKO, o lucrare privind etalonarea transformatoarelor de curent prin metoda comparatorului inductiv. Pe langa participarea in sine, intr-o delegatie din care faceau parte si Nicolae Ilioiu (director general in forul tutelar al INM), V. Parausanu, Radu Soviany (amintiti mai sus), plus profesorul Alexandru Popescu de la IPB (zis si „Popescu Dumnezeu”) si Nicolae Pavelescu de la INCREST, congresul mi-a ocazionat cateva momente memorabile. Astfel, conducatorul (nedeclarat, dar recunoscut tacit) al delegatiei romane, profesorul Corneliu Penescu (pe vremea aceea prorector al Politehnicii bucurestene) s-a intalnit la congres cu un fost „adversar” din lumea stiintifica romaneasca, se pare chiar „securist”, emigrat in occident de cativa ani. Cand l-a vazut, s-a speriat atat de tare incat ne-a solicitat (pe noi, ceilalti membri ai delegatiei) sa-l protejam, temandu-se de represalii din partea individului. Desigur, nu am aflat niciodata adevaratul motiv al acestei atitudini, dar din fericire nu s-a intamplat nici un incident.

Congresul, cu aproape 1000 de participanti, s-a tinut intr-o sala destinata diverselor manifestari, care dispunea de toate facilitatile moderne necesare. Ceea ce ne-a atras atentia a fost in special forma de „arc de cerc” a salii, comuna pentru sedintele plenare dar care se diviza in trei sali (tot de forma unor arce de cerc) prin niste pereti despartitori (glasvanduri) care se „lasau” de sus in jos, pentru sesiunile de comunicari pe sectiuni. In ultima zi a Congresului am fost invitati la un banchet festiv (inclus in taxa de participare) tinut intr-o sala de receptie a primariei orasului. Impresia frumoasa lasata de discursurile introductive, aspectul exceptional al salii, cu tablouri enorme pe pereti, tavan cu ornamente in aur, etc. si aranjamente florale peste tot, a fost umbrit de desfasurarea ulterioara a ceremoniei: la masa ni s-au servit doar niste bauturi (in cantitati mici) si ceva aperitive, ca dupa aceea sa fim invitati in incaperea de alaturi unde era organizat un bufet enorm si bogat; bine inteles de tip suedez, dar totul contra cost!                                               

Nini: Alte amintiri demne de semnalat?

Dl. Millea: Un alt episod pe care l-am retinut: am facut niste comentarii la prezentarea comunicarii lui Thomas Zapf despre divizoare inductive multidecadiale (primite de autor cu oarecare indiferenta – cel putin asa mi s-a parut). Cu 6 ani mai tarziu, in 1970, cand l-am cunoscut personal pe Thomas Zapf la NBS, Boulder (SUA), mi-a marturisit ca i-a facut o mare placere si bucurie interventia mea de la Stockholm, dovada ca lucrarea dansului a starnit interes, fapt la care nu se astepta. Iar pe mine m-a bucurat faptul ca si-a amintit de mine dupa atatia ani; ma notase in agenda lui. La urmatorul congres mondial IMEKO, Varsovia, 1967, am prezentat o lucrare despre erorile puntilor cu transformator (in colaborare cu Corneliu Buzatu, fost director adj. stiintific al INM). Participarea la acest congres a fost ceva mai restransa decat la cel precedent, din 1964, probabil datorita existentei „cortinei de fier” in acele timpuri.              

Nini: Chinezi participau pe vremea aceea la asemenea congese?

Dl. Millea: Senzatia congresului a fost prezenta unei delegatii chineze formata din 15 membri. Acestia circulau numai in grup – formatia era a unui „sir indian” serpuitor – si erau nedespartiti, la toate sesiunile congresului, la lucrari sau in pauze. Nu stateau de vorba cu nimeni, de altfel am aflat ca doar unul dintre ei stia o singura limba straina, rusa (el a prezentat toate cele trei lucrari provenite din China), ceilalti vorbeau doar chineza. Si textul lucrarilor era „sui generis”, fiecare din ele era „impanat” cu cel putin 2-3 citate din „intelepciunile” lui Mao, care – evident – nu aveau nici o legatura cu lucrarea respectiva, ci aveau doar caracter filosofic sau ideologic. Iar „cireasa pe tort” a fost prilejuita de mesajul Chinei de la inchiderea congresului cand (alaturi de alte doua mesaje, din partea SUA si Germaniei, in care au fost amintite cateva realizari notabile ale acestor state, ca de exemplu zborurile cosmice sau ultimele noutati din domeniul IT) s-a auzit la difuzoarele din sala ca „cea mai importanta realizare recenta a Chinei Populare a fost implementarea Revolutiei Culturale”!

Nini: Alte congrese IMEKO la care ati mai participat?

Dl. Millea: In fine, la Congresul Mondial IMEKO de la Versailles, 1970, lucrarea pe care am prezentat-o s-a referit la noi principii de proiectare a divizoarelor inductive multidecadiale de mare precizie. Acest congres s-a bucurat de un numar record de participanti din toate tarile, insa din Romania eu am fost singurul. Lucrarea a facut parte dintr-un ciclu de articole publicate de mine in anii 1968-1976 consacrate constructiei si aplicatiilor divizoarelor inductive. Detaliez aici doar unul din ele, in care au fost prezentate rezultatele unei comparatii internationale de divizoare, cu o precizie extrem de buna (10^-9 sau o parte pe miliard!), intre Institutul National de Metrologie din Romania si forul metrologic national din Republica Democrata Germana (DAMW). Comparatia s-a desfasurat in doua etape, la Berlin si la Bucuresti. Imi amintesc ca la Bucuresti venise pentru acest scop dl. Johannsen, un neamt simpatic dar cam ciudat si “incuiat”; in loc sa locuiasca la hotel, a preferat sa accepte oferta noastra de a-l gazdui timp de 3 saptamani intr-o camera a caminului de elevi de la Liceul Tehnic de Metrologie, pentru care a platit doar vreo 5% din pretul unei camere de hotel! Evident, diferenta nu i-a revenit lui, ci a trebuit sa o restituie, dar la sfarsit ne-a multumit si a declarat ca a putut face astfel o economie insemnata statului german! Iata o lectie de corectitudine nemteasca.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             Nini: Din prezentarea D-voastra de la inceputul acestui interviu am vazut ca ati facut un stagiu de specializare in SUA. Va rog sa ne povestiti despre acest stagiu.                                          

Dl. Millea: Intr-adevar, in anul 1970 am fost timp de aproape 7 luni in calitate de „visiting scientist” (vizitator stiintific) la National Bureau of Standards (Oficiul american de etaloane – institutie federala pentru metrologie), laboratoarele din Boulder, Colorado si din Washington, D.C. Povestea a inceput cu niste preliminarii, inca din toamna anului 1969, cand o delegatie americana de 15 persoane a venit in Romania pentru a explora posibilitatile de cooperare tehnico-stiintifica intre cele doua tari. Au fost identificate vreo 12 domenii in care s-ar putea face schimburi stiintifice, printre care si metrologia. Eu fiind singurul cercetator de la INM care, in acel moment, indeplineam cerintele pentru o asemenea misiune (printre care cunoasterea limbii engleze era „sine qua non” – am fost examinat la ambasada SUA din Bucuresti) am fost „pregatit” pentru a fi trimis la un schimb stiintific de o jumatate de an, cu incepere din iunie 1970. Bine inteles, am fost „luat in primire” de un colonel de securitate, cu care am avut intalniri saptamanale (destul de „amicale”, omul era de inalta tinuta si parea un bun profesionist) pana in ultimul moment. Am plecat din tara si am ajuns in SUA trecand printr-o serie de peripetii. In orasul de destinatie, Boulder, Colorado, am avut parte de o primire prietenoasa, in prima zi de la NBS am fost invitat sa ma prezint in fata a cca. 30 de viitori colaboratori, care – dupa o expunere de 30 de minute – mi-au pus numeroase intrebari. Nu este de mirare, eram unul dintre primii vizitatori de dincolo de „cortina de fier”, toti erau curiosi sa afle cat mai multe despre viata dintr-o tara a „lagarului socialist” si direct, prin viu grai, nu numai din presa si de la televiziune.

Nini: Cei alaturi de care lucrati aveau habar cam pe unde se afla Romania pe harta?

Dl. Millea: Colegii din laborator sau vizitatorii imi puneau deseori intrebari de toate felurile, unii nu stiau nici unde este situata Romania (la nedumerirea mea, replica era de obicei urmatoarea: ce, dumneata stii unde se afla statul Wyoming?). Dupa cateva zile m-am „inarmat” cu materiale „ajutatoare”, am afisat in jurul biroului meu ilustrate, harti, planse (dupa cum se vede si in poza alaturata) – ele erau fixate cu mici magneti pe „bordura” din tabla de otel care acoperea cablurile electrice fixate pe perete.

Odata, cand le-am spus ca sunt nascut in Cluj, oras din Transilvania, am observat ca au cam „ciulit” urechile. Mai tarziu, m-am lamurit ca pentru ei Transilvania era bine cunoscuta ca patrie a lui Dracula, erou al multor filme cu vampiri, dar nu stiau ca Transilvania este in Romania. Boulder, un orasel de vreo 70 de mii de locuitori, se afla pe un podis, la o altitudine de 1.700 metri. Climatul este cald si extrem de uscat, ploua doar de cateva ori pe an, iar umiditatea aerului este scazuta; am auzit la buletinele meteo anuntate si umiditati relative sub 10% ! Se intampla ca uneori oamenii sa se incarce cu electricitate statica si daca doua persoane isi dadeau mana se produceau scantei. Altfel, acest climat este considerat sanatos, caldura uscata este suportata de organism mult mai usor decat caldura umeda. La sanatatea localnicilor contribuia si apa potabila de o mare puritate, obtinuta prin topirea unor ghetari din Muntii Stancosi si adusa direct prin conducte speciale.                                 

Nini : Ce alte amintiri din perioada stagiului în SUA ne mai puteti relata?

Dl. Millea: As putea umple incă 1-2 interviuri cu ele, pentru mine acest stagiu a insemnat o cotitura majora in intreaga mea cariera, un contact direct cu lumea de maxima civilizatie si avans tehnologic. Acum m-as margini la cateva constatari din viata „interna” a unui institut de cercetare, bine organizat si eficient.

NBS avea in 1970 cca. 4000 de angajati, din care cam 3500 la Washington si 500 la Boulder. Cei din Boulder aveau o autonomie aproape totala, dispuneau de toate facilitatile necesare functionarii independente: birouri (individuale pentru sefi, pe grupuri pentru cercetatori), laboratoare, sistem informatic intern complet, calculator central cu „terminale” separate pentru fiecare utilizator, un atelier central (cu sectii mecanice, electrice / electronice, proiectare etc.), magazie (depozit) de piese, copiatoare (xeroxuri) la fiecare capat de coridor (cu acces liber pentru toti angajatii), biblioteca mare, termostatare (aer condiţionat) centralizata pe intreaga cladire (care mentinea o temperatura de 23°C vara /iarna), servicii administrative complete (contabilitate, financiar, secretariat etc.), un parc de 30 de automobile (pe care le conduceau salariatii, cu delegatie, nu existau soferi) si cateva camionete, un restaurant comun pentru toti salariatii (cu preturi reduse). Programul de lucru era intre 8-17 de luni pana vineri, cu pauza de masa intre 12-13. Concediul de odihna era acelasi pentru toti angajatii, putea fi fractionat după dorinta (cu acordul sefului direct) si „translatat” de la un an la altul (intre anumite limite).

Pe vremea aceea nu exista internet si/sau e-mail. Comunicarea conducerii cu salariatii se facea printr-o mica publicatie (fluturas de 2-4 pagini) care se distribuia saptamanal peste tot; acolo erau inserate anunturi, informatii, noutati, rubrici de intrebari/raspunsuri s.a. Corespondenta cu persoane sau institutii din exterior se facea centralizat, trimiterile erau colectate zilnic si scrisorile primite erau distribuite tot zilnic. In laboratoare si birouri era o curatenie exemplara, toti salariatii erau foarte atenti la menţinerea ei.                                                                                                                                                                                                                   

Mi-a placut in mod special, ca exemplu de organizare inteligenta, modul in care functiona preluarea de piese si componente de la magazia centrala. Fiecare cercetator avea dreptul sa ridice de la magazie obiecte pana la o valoare totala prestabilita, care era functie de tema de cercetare in care era angrenat. Omul se ducea la magazie, care era cu „autoservire”, lua un „cosulet” si isi ridica obiectele de care avea nevoie; produsele erau expuse in niste vitrine, frumos ambalate in pungi transparente si etichetate cu coduri, pret, etc. La iesirea din magazie obiectele din cos erau inregistrate si trecute automat in contul proiectului de cercetare pentru care erau scoase. La incheierea cercetării (sau fazei de cercetare), exista o evidenta precisa a cheltuielilor efectuate (ore-muncă, materiale, etc.); periodic responsabilul temei tinea o sedinta cu toti participantii, in care, pe langa unele aspecte pur tehnice sau stiintifice, se discuta situatia financiara a proiectului, facandu-se un bilant in „timp real” al sumelor cheltuite in comparatie cu cele prevazute. Sefului de laborator, care gestiona mai multe proiecte de cercetare, ii revenea obligatia de a „echilibra” temele, analizand unde s-a cheltuit prea mult sau prea putin, si la nevoie „trecand” ore-munca de la o tema la alta.

In randul cercetatorilor domnea o atmosfera placuta, camaradereasca, de buna intelegere si colaborare, chiar daca nu faceau parte din acelasi colectiv sau laborator. Toti, dar absolut toti (inclusiv intre subalterni si sefi, tineri sau varstnici) isi spuneau pe „numele mic”, de regula diminutivat (Ray, Bill, Hal, etc.), nu am vazut tendinte de a intretine stari de invidie, „secrete” profesionale, ba dimpotriva, se ajutau reciproc si schimbau idei, dadeau sfaturi, etc. Odata am asistat la o convorbire telefonica intre colaboratorul meu apropiat RJ si o persoana de la o firma LN din orasul Boston, in care RJ ii cerea o piesa de care avea nevoie urgenta, adresandui-se cu apelativul Mike. Acesta i-a promis ca ii va trimite piesa cu posta rapida, asa ca o va primi a doua zi. La remarca mea „ce bine e sa ai peste tot cate un cunoscut” RJ a zambit si mi-a raspuns: „Dar eu nu am habar cu cine am vorbit, stiam doar cum il cheama.” 

In general, contrar a ceea ce s-ar putea crede, in societatea americana se mizeaza mult pe incredere, in toate domeniile de activitate, chiar si in afaceri. Pornind de la exemple marunte, cum ar fi cumpararea unui bilet de avion; comanzi prin telefon biletul cu o saptamana inainte, ai locul retinut, iar plata si ridicarea biletului le faci cu o ora inainte de plecare.

 Nini: Care au fost contributiile stiintifice ale D-voastra in timpul acestui stagiu?                                   

Dl. Millea: In lunile cat am lucrat la NBS Boulder am avut conditii optime de activitate, am obtinut cateva rezultate care au fost apreciate aici si au condus la publicarea a trei articole semnate de mine; mi s-a spus ca nu s-a mai intamplat ca vreun „visiting scientist” sa publice intr-un timp atat de scurt mai multe articole. Laboratorul in care lucram se ocupa, printre altele, de masurarea impedantelor la frecvente inalte, in sisteme coaxiale. Acestea se bazau in mare parte pe masurarea unor capacitati de valori mici (ordinul picofarazilor), cu mare exactitate. Inca in primele saptamani mi-a venit o idee pe care am experimentat-o si care a permis imbunatatirea exactitatii masurarii capacitatilor mici cu un ordin de marime. Metoda am denumit-o „tehnica a conectoarelor-pereche” si am publicat-o in revista NBS (A. Millea: "Connector-pair" techniques for the accurate measurement of two-terminal low-value capacitances. Journal of Research, vol. 74C, 1970 nr. 3-4, p. 111-116). In urma acestui rezultat, valoarea afisata pe etalonul lor de referinta a fost schimbata de la 0,8513 pF (dupa o evaluare a lor mai veche) la 0,8528 pF (determinata de mine, prin metoda noua).

Nini: A fost cineva interesat de ideea D-voastra?

Dl. Millea: De la firma „General Radio” – cea mai mare producatoare de aparatura de masurat electronica pentru frecvente inalte – a venit o reactie imediata, vizibila in scrisoarea de aici:.

Cu un an mai tarziu, a aparut din partea firmei General Radio o noua „reactie” la metoda introdusa de mine, in cartea tehnica a celei mai precise punti de capacitate din lume, puntea General Radio tip GR 1616. Metoda a aparut descrisa sub denumirea „metoda Millea”.

In afara de aceasta metoda, am mai elaborat doua lucrari, una referitoare la o noua reprezentare a retelelor diport utilizate in masurarile coaxiale si alta la efectul adaptoarelor in masurarile de impedanta la frecvente inalte (A. Millea:  A two-port network representation based on an unsymmetry factor, with application to coaxial measurements. Trans. IEEE vol. IM-20 nr. 2, 1971, p. 123-126;  A. Millea, R. Jones:  The effect of adaptors in high frequency impedance measurements. National Bureau of Standards, Memorandum for the Record, iulie 1971, 80 pag.).                                                                         

Nini: Tot in prezentarea introductiva am vazut ca aveti 16 brevete de inventie. Ce ne puteti spune despre ele?                                                                                                                     

Dl. Millea:  Va dau aici lista celor 16 inventii.

1. A. Millea:  Divizor inductiv de tensiune de precizie in decade. Brevet nr. 52 663 (1969)

2. A. Millea:  Punte Schering cu brate cuplate inductiv. Brevet nr. 66 838 (1973)

3. A. Millea, L. Radoi:  Compensator universal de curent alternativ. Brevet nr. 63 023 (1973)

4. A. Millea, N. Gruia:  Aparat pentru etalonarea transformatoarelor de tensiune. Brevet nr. 66 839 (1973)

5. A. Millea, I. Buzdughina, A. Dinulescu:  Condensator etalon de inalta tensiune. Brevet nr. 69 595 (1976)

6. I.Fl.Dumitrescu, A. Millea, E. Popa, S. Pruna:  Aparat pentru masurarea timpului de latenta si a vitezei de propagare a unei variatii de impedanta dermala provocata de stimuli exteriori. Brevet nr. 66 191 (1977)

7. A. Millea, E. Popa:  Punte automata de inalta tensiune. Brevet nr. 72 355 (1977)

8. A. Millea:  Metoda si aparat pentru masurarea concentratiei de alcool etilic in amestecuri apa-alcool. Brevet nr. 77 487 (1980)

9. A. Millea:  Punte de curent alternativ semiautomata sau automata pentru masurarea capacitatilor electrice. Brevet nr. 77 488 (1980)

10. A. Millea:  Punte de curent alternativ pentru masurarea capacitatii obiectelor cu pierderi mari. Brevet nr. 77 489 (1980)

11. A. Millea, L. Radoi, I. Buzdughina:  Procedeu de detensionare a miezului magnetic al transformatoarelor inglobate in rasina. Brevet nr. 84 090 (1983)

12. A. Millea, M. Magdici:  Contor electronic etalon de energie electrica. Brevet nr. 87 475 (1984)

13. A. Millea:  Traductor electronic de temperatura cu jonctiuni p-n semiconductoare. Brevet nr. 91 826 (1986)

14. A. Millea, M. Magdici:  Aparat etalon electronic pentru determinarea erorilor contoarelor de energie electrica. Brevet nr. 93 715 (1986)

15. A. Millea, E. Popa:  Traductor electronic de temperatura cu tranzistor ca element termo-sensibil. Brevet nr. 95 598 (1986)

16. A. Millea:  Teraohmmetru electronic. Brevet nr. 96 920 (1986)

Ele au fost rezultatul cercetarilor efectuate de mine intre anii 1964-1988.

Nini: Nu ati incercat sa le brevetati si in „afara”?                                                                        

Dl. Millea: Am incercat si brevetarea unora din ele in strainatate, dar costul ar fi fost foarte ridicat si institutul nu putea (sau nu era dispus) sa il suporte. Important este insa ca majoritatea au fost aplicate. Inventiile 1-4 din lista de mai sus au avut ca obiect aparate bazate pe tehnica DIR (dispozitive inductive de raport), descrisa anterior; ele au fost fabricate in sute de exemplare in microproductia INM (Institutul National de Metrologie). Inventia nr. 12 a deschis o noua etapa in suita de realizari tehnice originale, cea a aparatelor electronice (continuata cu brevetele nr. 13 – 16). Contorul etalon era un aparat trifazat, de clasa de precizie ridicata (0,05), cu performante remarcabile si avand parametri superiori altor aparate similare; el a fost produs in peste 70 de exemplare si, desi relativ scump, a fost cumparat imediat, fiind utilizat ca etalon in instalatiile de verificat contoare de energie electrica. Inventia nr. 6, realizata de un colectiv mai larg, s-a referit la un aparat numit „reactometru”, utilizat pentru masurarea vitezei „de reactie” a pacientului la stimuli exteriori (vizuali sau auditivi), in scopul diagnosticarii unor deficiente neurologice sau de alta natura. Inventiile 8, 9 si 10 si-au gasit aplicare la determinarea rapida, pe cale electrica (prin masurari de conductivitate) a concentratiei de alcool in bauturi.                                                                                                                                                                   

Nini: La care dintre colaboratorii D-voastra ati tinut cel mai mult?                                                           

Dl. Millea: Imi face placere sa raspund la aceasta intrebare. In cursul activitatii mele la INM, am avut mai multi colaboratori. Daca ar fi sa-i mentionez pe cei mai merituosi, cred ca ar trebui sa ma opresc la Leon Radoi, Ilarie Buzdughina si Eugen Popa. Din pacate, nici unul din ei nu mai este in viata, desi au fost mult mai tineri decat mine. Leon Radoi si Ilarie Buzdughina erau ingineri electrotehnicieni, care s-au format (si chiar s-au reprofilat) la INM. Ajunsesera sa „se priceapa” la orice, de la partea mecanica a aparatelor la componentele electrice, la transformatoare si bobine, instrumente indicatoare de panou, iar partea electronica o „pricepeau” perfect, desi nu interveneau direct in ea dar stiau ce sa ceara de la colegii lor electronisti.

Erau devotati, lucrau nu numai cu capul, ci si cu sufletul, daca era nevoie stateau pana seara tarziu (uneori chiar si noaptea) pentru a termina o lucrare. Devenisera nu numai colaboratori dar si prieteni adevarati, de la care puteam cere orice. Eugen Popa era inginer electronist. In anul 1967, cand l-am luat de pe „bancile politehnicii” ca proaspat absolvent, nu parea nici foarte bine pregatit, nici prea harnic sau zelos. Dar treptat, dupa ce i-am incredintat niste lucrari, la inceput usoare dar apoi tot mai grele, s-a dovedit un electronist talentat si inventiv. Dupa cativa ani, a ajuns sa fie recunoscut ca cel bun electronist din institut si toata lumea incepea sa-i ceara sfaturi, sa-i solicite colaborarea. Mi-amintesc scena care survenea invariabil atunci cand ii rugam sa-mi proiecteze un circuit electronic cu o anumita functiune. Imi cerea sa-i spun datele principale ale problemei – marimi de intrare si de iesire, conversiuni, forme de semnal, etc. Le nota in fata mea pe o bucata de hartie si statea cateva minute pe ganduri, fara sa schiteze vreun gest sau sa spuna ceva. Uneori parea ca nu a gasit solutia, sau ca se gandeste la altceva. Dar, brusc, incepea sa deseneze pe hartie schema circuitului, de la stanga la dreapta, in sensul circulatiei semnalului si nu se oprea decat in momentul cand schema era completa, apoi scria si valorile elementelor de circuit – rezistente, capacitati – plus tipurile dispozitivelor active – tranzistoare, diode, circuite integrate, etc. Si, culmea! In majoritatea cazurilor, circuitul construit dupa schema desenata de Eugen functiona din „primul foc”, sau cate odata dupa mici „ajustari”. Rareori am putut intalni un electronist atat de talentat, cu asemenea putere de concentrare si capacitate de a face „sinteza” unui circuit pe loc, in functie doar de parametrii prescrisi.                                                

Nini: Pentru a-mi forma o idee despre microproductia INM din acea perioada, puteti sa-mi dati cateva cifre pe ani si pe sortimente?                                                                                 

Dl. Millea: Desigur. Am un tabel cu produsele electrice / electronice fabricate pana in anul 1988 inclusiv, pe ani si pe sortimente. Dupa cum puteti vedea, o buna parte din ele au fost realizate pe baza brevetelor de inventie enumerate anterior, iar la altele am colaborat sub diferite forme. Valoarea totala a acestor aparate, vandute prin microproductie unor beneficiari din tara sau din strainatate, s-a ridicat la cca. 60 milioane lei.

Observatii.

*           Brevet de inventie propriu

**         Conceptie proprie

***        Colaborare la conceptie

Nini:  Ce alte preocupari ati mai avut in anii ’60, ’70 si ’80?

Dl. Millea: O multime. V-as povesti cateva episoade traite de mine, caracteristice pentru perioada in care eram dominati de politica pro-sovietica, dar si urmariti de cei care ne vegheau neintrerupt. Eram destul de „lamuriti” in aceasta privinta, dar cate un „dus rece” ne trezea la realitatile din interiorul „lagarului socialist”, din sanul comunitatii CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – initiat de URSS in 1949, tari membre fiind URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Romania. In 1964 am facut prima mea deplasare peste hotare. Am fost trimis la o scurta specializare in URSS, la Moscova (Institutul de Automatica si Telemecanica). Despre partea profesionala a acestei calatorii nu am ceva deosebit de spus, in schimb am ramas cu mai multe impresii si amintiri legate de oras, de atmosfera si de „pulsul” vietii cotidiene. M-au frapat spatiile largi ale pietelor si arterelor, viteza cu care circulau automobilele si totala nepasare a soferilor fata de pietoni, care trebuiau sa se pazeasca strasnic, chiar daca erau pe locurile marcate (pe „zebre”). Era „tipic” (si in acelasi timp amuzant, cel putin pentru mine) sistemul practicat de taxiuri: in statiile de taxi, se statea la coada si trebuia sa astepti pana se strangeau cel putin 3 calatori care mergeau in aceeasi directie! Este adevarat ca taxiurile erau foarte ieftine.

Nini: O intamplare care v-a ramas in memorie din aceste plimbari prin Moscova?

Dl. Millea: Am avut o „patanie” cu niste „prelungiri” in timp destul de neasteptate. Plimbandu-ma prin Moscova, am vazut o inscriptie de mari dimensiuni, pe o cladire inalta: „Slava sovetskomu narodu” (slava poporului sovietic). Mi s-a parut straniu sa vad aceasta „slavire” a propriului popor, o lozinca sau un slogan de „auto-preamarire” – si am notat observatia in agenda mea personala, insotita de un comentariu. Peste doi ani, in octombrie 1964, la Stockholm, am facut imprudenta sa-mi las agenda (aceeasi pe care am avut-o si la Moscova) in valiza din camera de hotel. Seara cand m-am inapoiat la hotel, am constatat ca se umblase in valiza, iar agenda disparuse! Pe moment, nu mi-am dat seama  ce s-a intamplat, dar cu multi ani mai tarziu, stand de vorba cu un fost student – devenit intre timp un „securist” – si povestindu-i patania, acesta a vrut sa-mi vina in ajutor, a cercetat prin arhiva lor si a gasit agenda, in care notita mea cu inscriptia vazuta la Moscova era insemnata cu rosu.

Nini: Ati avut dispute mai aprinse in sedintele din cadrul CAER?

Dl. Millea: In anul 1972 eram delegat la o sedinta de discutare a unor proiecte de standarde CAER, in cadrul sectiei de metrologie. Una din teme era „schema de ierarhizare a etaloanelor de putere la frecvente inalte si microunde” pe ansamblul statelor CAER. In varful acestei scheme se afla etalonul CAER – la care urmau sa fie „racordate” toate etaloanele nationale ale tarilor membre. In acest caz, etalonul CAER era detinut de URSS, ca fiind cel mai bun (mai precis) dintre toate. Discutia ajunsese la formularea modului in care se putea face etalonarea fiecarui etalon national din tarile membre; erau admise doua variante – prin comparatii internationale / prin comparatie cu etalonul CAER. Prima formula ar fi oferit o mai mare independenta pentru sistemele nationale de etaloane ale tarilor individuale, a doua varianta ar fi insemnat dependenta neconditionata de etalonul CAER. S-au conturat doua posibilitati: sa se stipuleze in standard fie „prin comparatii internationale sau prin comparatie cu etalonul CAER”, fie „prin comparatii internationale si prin comparatie cu etalonul CAER; prima formulare fusese propusa de mine si era sustinuta de inca doua delegatii – Slovacia si Ungaria – iar a doua era cea a delegatiei URSS. Discutiile au fost foarte aprinse, in pauza m-am consultat cu slovacii si cu ungurii (intamplator toti trei vorbeam limba maghiara, ceea ce ne-a usurat comunicarea) si ne-am hotarat sa nu cedam. In final, am avut castig de cauza si in protocol a fost trecuta formularea cu „sau”! In ultima zi a sedintei, cu ocazia semnarii protocolului, si delegatia RDG mi-a marturisit ca erau de partea noastra, dar nu credeau ca sovieticii vor ceda. In istoria sectiei de metrologie a CAER acest episod a ramas celebru, sub denumirea de „disputa si-sau” ori pe limba oficiala a CAER „disputa i-ili”!                                                                

Nini: Stiu ca odata i-ati prins pe sovietici cu „ocaua” mica. Va rog sa ne povestiti.                             

Dl. Millea: In anul 1976 am fost trimis, tot pe linie CAER, la un „schimb de experienta” de 10 zile in domeniul etaloanelor electrice de cea mai inalta exactitate, la VNIIM (Institutul Unional de Metrologie Mendeleev) din Leningrad. Printre altele, gazdele mi-au prezentat – ca o noutate de „rasunet” – rezultatele unor cercetari intreprinse de ei in directia realizarii „condensatorului calculabil”, un etalon absolut de capacitate electrica, a carui valoare era determinata prin calcul, in functie de dimensiunile geometrice. Asemenea etaloane mai fusesera construite in lume, primul dintre ele conceput de australianul Lampard, autorul teoremei pe care se baza acest etalon. Cele mai bune dintre ele, la vremea aceea, aveau o exactitate de 0,3×10^-6 (0,3 ppm), performanta obtinuta dupa eforturi de ani de zile ale unor echipe de specialisti de frunte. Etalonul VNIIM a fost raportat in documentele internationale ca avand exactitatea de 0,5 ppm, deci apropiata de „recordul mondial”. Dupa doua zile de consultatii, am fost invitat in biblioteca lor, unde am fost lasat singur si am putut consulta o literatura bogata. Unul din dosarele pe care le-am gasit acolo era tocmai documentatia etalonului amintit mai sus, a condensatorului calculabil construit la VNIIM. Citind lucrarea, am fost surprins sa vad ca aici exactitatea determinata de autori era de 6,2 ppm, deci o incertitudine (care includea efectele de nerepetabilitate, variatii diurne, neliniaritate, influente exterioare etc.) de peste 10 ori mai mare decat cea declarata oficial! Am citit de mai multe ori capitolul respectiv, am verificat ca era de data recenta si am parcurs intregul calcul de estimare a incertitudinii, nu parea sa fie nici o greseala. Iata deci ce erau in stare sa produca „marii nostri vecini”, ce falsuri grosolane puteau sa publice! Faptul este cu atat mai grav cu cat, dupa cum e bine stiut, metrologia este un domeniu in care nu are ce cauta minciuna, falsul sau orice alta incorectitudine.                          

Nini: Spuneti-ne ceva despre cartile pe care le-ati publicat!                                                             

Dl. Millea: Am scris 8 carti ca autor unic si inca 5 in calitate de coautor. Primele carti au fost de nivel mediu, adresate electronistilor: A. Millea, Al. Popovici:  Initiere in electronica. Editura tehnica, Bucuresti, 1964, 338 pagini;  A. Millea:  Electrotehnica pentru radiotehnicieni. Editura tehnica, Bucuresti, 1967, 462 pagini;  A. Millea:  Electronica elementara – elemente si circuite. Editura tehnica, Bucuresti, 1969, 235 pagini. Apoi, ca rezultat al preocuparilor de la INM, am scris doua lucrari de referinta pentru cercetatori si pregatirea specialistilor in domeniu: “Masurari Electrice. Principii si Metode” (1980, 383 pag.) si “Cartea Metrologului. Metrologie Generala” (1985, 280 pag.), publicate de Editura Tehnica. Ambele lucrari sunt inca si azi de larga circulatie, utilizate si in invatamantul superior ca manuale de curs. Am avut norocul ca au putut aparea in tiraje neobisnuit de mari – 7000 exemplare prima si 23 000 (!) exemplare a doua (aceasta datorita faptului ca, la sugestia redactorului de la Editura Tehnica, cartea a fost contractata direct cu peste 35 de intreprinderi mari, care au preluat 80% din tiraj).                                          

Nini: Prima carte la ce se refera?                                                                                                      

Dl. Millea: Prima din aceste carti „Masurari electrice. Principii si metode” este intocmita ca o lucrare monografica, complementara manualelor de bazele masurarilor electrice, acoperind o arie larga de metode si aparatura moderne. Scopul principal al lucrarii este de a orienta in alegerea, utilizarea si evaluarea critica a metodelor de masurare a diferitelor marimi electromagnetice. Cartea poate fi utila unor categorii largi de persoane din domeniul cercetarii, proiectarii, tehnologiei, productiei, practicii de laborator, invatamantului, comunicatiilor si altele, care simt nevoia unor cunostinte mai profunde despre masurari. Ea este destinata in primul rand utilizatorilor, dar si constructorii de aparate ar putea gasi in ea idei aplicabile la conceptia noilor echipamente de masurare. "Masurarile electrice" sunt privite in aceasta carte ca stiinta si arta masurarii marimilor electromagnetice, prin mijloace de orice fel, electromecanice, electronice, electrotermice, electrooptice etc. S-a urmarit o abordare generala a metodelor specifice de masurare, pornind de la marimea de masurat si nu de la sistemul fizic care o genereaza. Continutul cartii a fost limitat la masurarea marimilor continue si alternative in regim stationar. Evolutia in timp a marimilor variabile si masurarea parametrilor in domeniul timpului si al frecventei (frecventa, defazaj, distorsiune, caracteristici spectrale, parametri de corelatie) nu au fost incluse, avand in vedere ca masurarea si prelucrarea in timp real a marimilor variabile tind sa constituie o disciplina aparte, nu grefata in mod necesar pe masurarile electrice. Se accentueaza importanta metodei in masurare, incluzand adoptarea unei categorii de metode, alegerea aparatelor de masurat, identificarea factorilor perturbatori, evaluarea erorilor, prelucrarea si interpretarea rezultatelor. Aparatele propriu-zise sunt descrise cu un minim de detaliere, pentru a permite in principal intelegerea principiului de functionare, comportarii si caracteristicilor metrologice ale fiecarui tip de aparat.                        

Nini: Din cate stiu, de un mare succes s-a bucurat „Cartea Metrologului. Metrologie generala”.                                                                                                                                            

Dl. Millea: Cu urmatoarea carte, „Cartea Metrologului. Metrologie generala”, am avut o surpriza placuta in anul 2008, cand am vizitat institutul si unul din tehnicienii de acolo mi-a cerut o dedicatie pe carte; dupa ce mi-a inmanat-o, am vazut cu surprindere ca volumul era „ferfenita”, fara coperti si cu paginile pline de adnotari – omul mi-a explicat ca a studiat-o aproape zilnic timp de 20 de ani si de aceea a ajuns in aceasta stare. Lucrarea  constituie o initiere in metrologia generala, la nivelul de cunostinte necesare metrologilor si personalului din activitati conexe. Ea poate fi insa utila tuturor celor care doresc sa-si apropie notiunile de baza necesare intelegerii si aplicarii corecte a conceptelor fundamentale ale metrologiei. In lucrare sunt dezvoltate in mod deosebit subiectele apreciate ca importante pentru metrologii din industrie. Au fost evitate chestiunile proprii domeniilor particulare de masurare, ca si principiile de constructie a aparatelor de masurat, avand in vedere ca acestea sunt tratate in alte lucrari. Pentru a veni in ajutorul cititorului, au fost introduse in text trimiteri la paragrafele care dau explicatii asupra unor notiuni folosite in textul respectiv. Unele pasaje din lucrare, culese cu caractere mici, contin dezvoltari, intregiri si date suplimentare intercalate in tratarea subiectelor. Aceste parti pot fi omise la o prima citire a lucrarii. Tot ca o completare si ilustrare au fost adaugate anexele de la sfarsitul cartii. O parte din capitole sunt urmate de intrebari, menite sa suplimenteze si sa exemplifice continutul capitolelor respective, sa atraga atentia asupra unor aspecte mai importante si sa stimuleze intelegerea lor. Indicatii de rezolvare si raspunsurile la intrebari fac obiectul ultimei anexe. Lucrarea respecta bunele traditii ale metrologiei, statornicite printr-o practica indelungata in intreaga lume si concretizate in scrierile unor autori cunoscuti, devenite lucrari de referinta. In acelasi timp, in lucrare sunt reflectate unele conceptii mai noi, conturate in ultimele decenii ca rezultat al activitatii organismelor internationale din domeniul metrologiei, ca si al dezbaterilor si schimburilor de pareri initiate in tara noastra, mai ales de Institutul National de Metrologie din Bucuresti.                                                                                                                            

Nini: Ce prezentati in cartea pe care ati scris-o in 2008?                                                                    

Dl. Millea: In sfarsit, in 2008 am mai scris o carte: A. Millea:  „In lumea masurarilor si a unitatilor de masura”. Editura AGIR, Bucuresti, 2009, 270 pagini. Am facut o prezentare sistematica si riguroasa, adusa la zi, a unitatilor de masura folosite cel mai frecvent in Romania, si in primul rand a Sistemului International SI, obligatoriu prin lege in toate domeniile de activitate. Este circumscrisa problematica scarilor de timp, a scrierii datei si a orei, cu relevarea unor aspecte care de multe ori nu sunt cunoscute de publicul larg, dar deseori nici de oamenii de presa. Prezentarea este completata cu unitati si scari de masurare cu destinatii speciale, care apar aici pentru prima data in literatura tehnica romaneasca: unitati si scari utilizate in stiinta si tehnologia materialelor, informatica, tipografie, textile, meteorologie, optica geometrica etc. Sunt inserate capitole distincte pentru unitatile de masura anglo-saxone, a caror buna cunoastere a devenit indispensabila datorita patrunderii masive a tehnologiei de provenienta americana, precum si pentru unitatile vechi romanesti, intalnite inca in documente din trecut, arhive, acte de proprietate etc. Corelat cu acestea, sunt date notiuni despre formate standardizate, masuri de imbracaminte, scari seismice si altele, pana la domenii de masurare unde inca este in curs definirea marimilor specifice si a unitatilor de masura, punandu-se uneori chiar problema masurabilitatii propriu-zise, cum sunt factorul de inteligenta, gustul si mirosul, sau calitatea produselor. In sfarsit, lucrarea este completata cu o selectie de scurte capitole destinate unor aspecte, deseori controversate, din domeniul metrologiei teoretice si practice. Aici am expus mai multe pareri, comentarii, am ridicat probleme si chiar am "filosofat" pe teme metrologice. Cartea este postata pe internet la link-ul: http://www.scribd.com/doc/59353991/In-Lumea-Masuratorilor-si-a-Unitatilo... unde a ajuns la peste 15.000 de cititori si numarul lor creste cu peste 1.000 pe luna.

Am facut mai multe calatorii la Braunschweig, sediul PTB. Un oras de cca. 240 mii de locuitori, situat in centrul Germaniei. Extrem de civilizat, curat (ca mai toate orasele germane), cu locuitori pasnici si prietenosi. In piata centrala, pe zidul uneia din cladiri, se afla o placa cu denumirea „Braunschweiger Elle” (masura din Braunschweig), de lungime 57,07 cm, afisata in secolul 16 pentru ca negustorii care vindeau in piata tesaturi, panze, stofe sau articole imbracaminte sa-si „etaloneze” masurile de lungime dupa aceasta „masura”, prevenind astfel o posibilitate de frauda. PTB este unul din forurile metrologice de varf din lume, are cele mai bune etaloane in toate domeniile marimilor fizice. A dezvoltat noi tipuri de etaloane pe baza unor cercetari proprii, printre altele are cele mai bune etaloane de timp si frecventa, participa la crearea si mentinerea retelei mondiale de ceasornice atomice, avand o eroare mai mica de o secunda la 300 de mii de ani! Revenind acum la situatia actuala a INM, as putea spune ca ea este "amestecata": pe de o parte, suferinta este aceeasi ca si a cercetarii romanesti in general, si a institutelor de cercetare in particular, iar pe de alta parte a crescut recunoasterea INM (atat nationala cat si internationala) ca for principal in domeniul metrologiei stiintifice.

Tot in perioada in care am fost directorul INM, am fost reprezentantul Romaniei in COOMET (organizatia de cooperare in metrologie a tarilor central si est-europene) si am facut parte din delegatia romana la doua reuniuni mondiale ale OIML (Organizatia Internationala de Metrologie Legala), din Vancouver, Canada, 2-11 nov. 1996 si din Rio de Janeiro, Brazilia, 26 oct.-4 nov. 1997.

Nini: Am vazut ca sunteti fondator si presedinte al Societatii Romane de Masurari. Care este istoria acestei societati?                                                                                                        

Dl. Millea: Pentru a intelege mai bine lucrurile, voi incepe cu IMEKO (Confederatia Internationala de Masurari) – cea mai importanta organizatie internationala din domeniul teoriei si tehnicii masurarilor –  care a fost infiintata in 1958, de mai multe tari fondatoare, printre care si Romania. Pana in 1973, organizatiile membre nu plateau cotizatie.

In 1973 s-au stabilit niste cotizatii, in functie de populatia fiecarei tari membre; pentru Romania, s-a atribuit cotizatia minima, de 100 USD anual. Din partea Romaniei, la inceput organizatia membra a fost CNIT (Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor), reprezentant prof. Corneliu Penescu (prorector la Institutul Politehnic Bucuresti). Ulterior, CNST (Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie) a preluat reprezentarea Romaniei la IMEKO. In 1979 CNST (Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie) propune ca reprezentarea RSR sa fie transferata la IGSCCP – INM (Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calitatii Produselor, Institutul National de Metrologie). Cotizatia anuala de 100 USD fusese platita pana in 1978 de CNST, iar apoi – dupa preluarea de catre IGSCCP-INM, in 1980, de catre IGSCCP.  In 1983 a fost achitata ultima cotizatie, pe anii 1982-1983. In perioada urmatoare, comunicarea cu IMEKO a devenit greoaie, iar la un moment dat s-a intrerupt cu desavarsire. Secretariatul IMEKO s-a plans in repetate randuri de imposibilitatea restabilirii oricarei legaturi cu organizatia membra din Romania. La sedintele Consiliului General IMEKO nu a mai participat nimeni din partea noastra, la corespondenta postala venita de la secretariatul IMEKO nu se raspundea, la telefon delegatul organizatiei membre din Romania era de negasit, iar cotizatia (absolut modica) nu a mai fost achitata. Pe scurt, partenerul roman in IMEKO devenise total inactiv. In aceasta situatie, Consiliul General IMEKO s-a vazut nevoit, in 1989, sa decida excluderea organizatiei membre romane din IMEKO. A fost o actiune fara precedent pentru IMEKO (dar devenita obisnuita in acel timp pentru Romania, in relatiile cu alte organisme internationale la care era membra), o pata pentru intreaga comunitate inginereasca (si nu numai) din Romania.

Nini: Cand ati infiintat Societatea Romana de Masurari?                                                                                                                       

Dl. Millea: In martie 1990, din initiativa mea (pe atunci consilier la CNSMC – Comisia Nationala pentru Standardizare, Metrologie si Calitate, din septembrie 1990 director al INM – Institutul National de Metrologie), impreuna cu Dan Stoichitoiu si Ionel Urdea-Marcus, a fost infiintata SRM – Societatea Romana de Masurari, ca asociatie profesionala non-profit, pe baza vechii Legi 21 din 1924 (Legea Marzescu). Infiintarea SRM s-a facut prin Hotararea Judecatoreasca nr. 818 din 18 martie 1990, care a declarat-o persoana juridica, cu statut propriu; sediul initial a fost in Bucuresti, bd. N. Balcescu nr. 21.

Functiile de conducere provizorii, declarate la infiintare, au fost:

• presedinte: Aurel MILLEA
• vicepresedine: Dan STOICHITOIU
• secretar: Ionel URDEA-MARCUS

Pentru infiintarea SRM, conform prevederilor legii, era necesar un numar de minimum 20 membri; lista cu semnaturi prezentata la Judecatorie a inclus 24 de membri fondatori. Au fost tiparite, intr-un numar mare de exemplare, statutul SRM si un pliant informativ in legatura cu obiectivele, organizarea si functionarea societatii. Au fost multiplicate de asemenea formulare de inscriere si legitimatii. Pentru inceput, a fost stabilita o cotizatie anuala de 100 lei (pentru persoane fizice). Au fost infiintate in tara 6 filiale ale SRM, in orasele Bacau, Baia Mare, Brasov, Craiova, Iasi si Timisoara. Acestea au tinut adunari generale, in care au fost alese conducerile si stabilite programe de activitate. La mijlocul anului 1990 SRM avea peste 600 de membri, din toata tara: metrologi din laboratoare si intreprinderi, ingineri, tehnicieni, cadre didactice, studenti, cercetatori, proiectanti etc. Tot in anul 1990 a fost initiata publicarea "Buletinului Societatii Romane de Masurari", ca principala cale de mentinere a contactului cu membrii societatii. Distribuit gratuit membrilor SRM, buletinul a fost o publicatie informativa de 6 pagini cu continut variat, avand cateva rubrici permanente sau semipermanente: note si articole scurte pe teme actuale, stiri din viata societatii, evenimente interne si externe, pagina producatorilor si utilizatorilor, titluri din volumele congreselor mondiale IMEKO, inventii romanesti din domeniul masurarilor, oferte si cerinte legate de tehnica masurarii, calendare de manifestari internationale, idei pentru creatori, carti noi, etc. In perioada 1990-1992 au aparut 6 numere ale buletinului.In primii ani de existenta, SRM a luat parte la organizarea unor diverse manifestari tehnice si stiintifice in domeniul masurarilor: conferinte nationale si internationale, simpozioane, consfatuiri, cursuri si instruiri etc. A colaborat cu Institutul National de Metrologie, Biroul Roman de Metrologie Legala, Universitatea "Politehnica" Bucuresti la diferitele conferinte, simpozioane si alte evenimente organizate de acestea, contribuind la informarea celor interesati si la popularizarea lor, difuzarea materialelor si mentinerea legaturilor cu participantii.

Unul din obiectivele importante ale SRM a fost solicitarea primirii ca organizatie membra a IMEKO (Confederatia Internationala de Masurari). Acest pas constituia, pe de o parte, o reparatie a evenimentului regretabil din trecut – excluderea vechii organizatii – si, pe de alta parte, introducea SRM in circuitul international al marilor asociatii profesionale din sfera teoriei si tehnicii masurarilor. In vara anului 1990, SRM a trimis o adresa oficiala secretarului general al IMEKO, dr. Kemeny Tamas, de solicitare a aderarii la IMEKO, insotita de o lista a membrilor marcanti ai societatii. Problema a fost pusa pe ordinea de zi a celei de a 33-a sedinte a Consiliului General IMEKO din 12-14 noiembrie 1990, la Arnhem, Olanda. La sedinta Consiliului General IMEKO, programata conform anuntului de mai sus, am participat din partea Romaniei ca presedintele nou infiintatei societati SRM, unde am prezentat o cuvantare primita cu aplauze de audienta. In urma ei, Consiliul General a aprobat in unanimitate admiterea SRM ca nou membru al IMEKO. Dupa cum rezulta din raportul Consiliului General, admiterea SRM s-a facut fara obiectii, iar impresia generala asupra modului in care a decurs intregul proces de aderare a SRM a fost cat de poate de favorabila. Cu aceasta s-a incheiat o noua etapa din perioada de inceput a istoriei SRM, consemnand atingerea principalului obiectiv pe plan extern al societatii. Pe plan intern, accentul a fost pus pe colaborarea in continuare la organizarea unor diverse manifestari tehnice si stiintifice in domeniul masurarilor: conferinte nationale si internationale, simpozioane, consfatuiri, cursuri si instruiri etc. Dintre acestea, trebuie amintita in primul rand seria de Simpozioane Nationale de Metrologie (SNM), care fusese inceputa in 1981, si reluata apoi din trei in trei ani. SRM a participat activ la editiile din anii 1991, 1994 si 1997 (al 4-lea, al 5-lea si respectiv al 6-lea Simpozion National de Metrologie).  In anul 2000, cand urma sa aiba loc al 7-lea simpozion national de metrologie, s-a sugerat inlocuirea lui cu o conferinta mai ampla, prilejuita de a 50-a aniversare a infiintarii Institutului National de Metrologie. In felul acesta, a luat nastere Conferinta Internationala de Metrologie, prima de acest fel din istoria metrologiei romanesti. Conferinta a avut loc in Sala Palatului, care a oferit un cadru adecvat prezentarii comunicarilor, in sesiunile plenare si cele pe sectiuni, precum si a posterelor. Lucrarile Conferintei au fost editate in trei volume, cu un total de 900 de pagini, continand cele 154 de lucrari sustinute de peste 300 de autori, in limbile engleza si romana.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Nini: S-a bucurat de succes infintarea Societatii Romane de Masurari?                                               

Dl. Millea: A fost un succes pe toate planurile, reflectat in presa, in declaratiile unor participanti, televiziune, radio. As mai mentiona ca membrii SRM au participat la cele sapte Conferinte Mondiale IMEKO care au avut loc in perioada 1990-2008:

• IMEKO XII, Beijing, China, 1991
• IMEKO XIII, Torino, Italia. 1994
• IMEKO XIV, Tampere, Finlanda, 1997
• IMEKO XV, Osaka, Japonia, 1999
• IMEKO XVI, Viena, Austria, 2000
• IMEKO XVII, Dubrovnik, Croatia, 2003
• IMEKO XVIII, Rio de Janeiro, Brazilia, 2006

La toate acestea, a fost prezent cu lucrari si comunicari un numar mare de autori din Romania. De asemenea, membrii SRM au prezentat lucrari la numeroase manifestari – conferinte, simpozioane si workshop-uri – organizate de cele 24 Comitete Tehnice IMEKO in aceasta perioada. In intreaga perioada de dupa 1990, SRM si-a achitat cotizatia anuala care ii revenea ca organizatie membra a IMEKO; aceasta a ajuns, in acest rastimp, la suma de 450 euro/an. Costul cotizatiei a fost acoperit din cotizatiile anuale ale membrilor SRM, din diferite alte venituri conform statutului si din sponsorizari. Din partea SRM, in Comitetele Tehnice IMEKO au fost (si sunt) membri urmatorii:

• Dr. Dan Mihai Stefanescu (TC3)
• Prof. Mihai Cretu (TC4)
• Dr. Horia Motit (TC9)
• Dr. Aurel Millea (TC11)
• Dr. Dragos Boiciuc (TC14)

Nini: V-as provoca putin cu urmatoarea solicitare, dati-ne cateva exemple de evenimente in care necunoasterea, sau neaplicarea corecta, a unitatilor de masura a avut efecte nedorite sau chiar nefaste.                                                                                                  

Dl. Millea: Citim deseori despre greseli si "gafe" legate de unitatile de masura, inlocuirea unei unitati cu alta, utilizarea eronata a unor denumiri si simboluri de unitati de masura. Deja ne-am obisnuit ca la televiziune se vorbeste despre un consum de energie in kilowati (in loc de kilowati ora), sau invers, dar am auzit un ministru pronuntand sintagma kilowati pe ora! Pe multe etichete de produse alimentare continutul energetic este mentionat in calorii, cand de fapt este vorba de kilocalorii, am vazut o eticheta pentru o familie de produse unde continutul flacoanelor era specificat ca fiind 0,5 mL (da fapt era 0,5 L sau 500 mL), etc. In toate aceste cazuri, erorile au fost rezultatul unor neglijente, redactari superficiale, scapari, iar cititorul isi da seama de ele si preia informatia corect, deci consecintele sunt minime, de cele mai multe ori doar o suparare trecatoare. Dar se poate intampla ca o asemenea confuzie sa aiba si urmari mai neplacute. Prin anii '80 intr-o intreprindere din Romania magazionerul a trebuit sa completeze un formular pentru comanda materialelor necesare in anul urmator si, la categoria "soda caustica" nu a observat ca unitatea de masura specificata in formular era "tone", completand rubrica respectiva ca pentru "kilograme"; surpriza lui peste un an a fost ca i-a fost livrata o cantitate de soda caustica suficienta pentru mai multe secole! In 1983 o aeronava Air Canada Boeing 767 care facea o cursa pe o distanta lunga a ramas fara combustibil la jumatatea parcursului, din cauza ca fusese alimentata cu o cantitate de 22.300 pound in loc 22.300 Kg cat ar fi fost necesar. Ziarul „The Times” din 11 octombrie 2000 a relatat un caz tragic: un bebelus nou-nascut a murit intr-un spital, in cursul unui tratament intensiv, dupa ce un membru al personalului a setat gresit punctul zecimal la temperatura unui incubator. Dar exemplul cel mai concludent l-am avut in anul 1999, cand s-a produs un accident astronautic iesit din comun: nava spatiala "Mars Climatic Orbiter" (din fericire fara personal uman), lansata pentru a gravita in jurul planetei Marte si a efectua cercetari climatice, a patruns in atmosfera planetei si s-a dezintegrat. Evenimentul produs in ziua de 23 septembrie 1999 a intrigat o intreaga lume, iar specialistii au facut o investigatie temeinica pentru a descoperi cauza dezastrului. Surpriza lor a fost una de proportii: comanda care a fost transmisa navei automate atunci cand se apropia de Marte trebuia sa plaseze nava-satelit pe o orbita in jurul planetei, la o inaltime de aprox. 140 Km, unde ar fi gravitat fara probleme, dar s-a dat o comanda gresita in urma careia el a patruns prea mult in atmosfera martiana, s-a supraincalzit si s-a distrus. Cercetarile efectuate au demonstrat un fapt greu de crezut: greseala s-a produs din cauza utilizarii a doua sisteme de unitati diferite, sistemul SI si sistemul anglo-saxon (inch-pound)! NASA specificase sistemul metric in contract, dar unul din subcontractori, Lockheed Martin, a transmis o comanda in poundforce-secunde in loc de newton-secunde. Si iata niste relatari ale presei din acea vreme. Recentele pierderi de 250 milioane dolari cheltuite de NASA, pentru dezvoltarea satelitului "Mars Orbiter" destinat unor cercetari climatice, ar putea fi catalizatorul care sa trezeasca Congresul in a realiza ca SUA nu mai pot continua folosirea a doua sisteme de masurare. Acesta ar putea fi momentul pentru a demara faza de finalizare a procesului denumit "SUA metrication" (trecerea SUA la sistemul metric). "Oamenii fac uneori erori," a declarat Dr. Edward Weiler, administrator adjunct al NASA pentru "Space Science" (stiinta spatiului), incercand sa explice confuzia dintre unitatile metrice si cele anglo-saxone care a cauzat pierderea satelitului "Mars Climate Orbiter". "Problema nu a fost o simpla eroare, ci un esec al politicii NASA, al sistemelor de inginerie, precum si al organizarii controalelor si verificarilor in procesele noastre de detectare a erorilor". Presedintele "USA Metric Association" (USMA), Lorelle Young, blameaza cele intamplate in contextul unei probleme mult mai mari, ca un esec al Statelor Unite in adoptarea sistemului metric. "Acest accident a reprezentat mult mai mult pentru publicul american", a spus ea. "Nu se pune problema ca SUA sa devina o natiune complet "metrica", dar taraganarea procesului de "metrificare" ne priveaza de la multe beneficii de care poporul american s-ar putea bucura inca de acum. Prin furnizarea catre lume a exporturilor de bunuri "metrice" noi ne-am putea consolida economia, am putea oferi mai multe locuri de munca muncitorilor americani, iar prin predarea in scolile noastre in mod consecvent a sistemului metric am putea accelera reforma pe care o intreprindem in domeniul educatiei stiintifice si tehnologice."

Nini: Inca o ultima intrebare. Aveti ceva de transmis urmatoarelor generatii de electronisti?

Dl. Millea: Eu insumi de formatie electronist, as dori ca „stafeta” sa fie transmisa mai departe, de catre toti cei care simt o „chemare” pentru aceasta profesiune. Pot afirma ca personal am pus o prima „caramida” la acest edificiu, prin baiatul meu Liviu Millea, absolvent si el al facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti, actualmente stabilit in Statele Unite, unde isi valorifica talentul si competenta in domeniul IT. Sotia lui este tot electronista, iar fiul sau, Marius Millea (deci nepotul meu) a absolvit o facultate in specialitatea „astrofizica”, unde electronica are un rol important ca mijloc de investigatie si procesare a datelor. Le doresc la toti succes in viata!

In incheiere as mai avea cate ceva de adaugat. Doresc sa-i multumesc si pe aceasta cale D-lui Millea Aurel pentru promptitudinea cu care am rezolvat interviului, dar si pentru timpul minunat petrecut in compania dansului si a sotiei. Totodata ii multumesc pentru ca mi-a facilitat vizita la INM (Institutul National de Metrologie).

Un album ocazionat de acest interviu poate fi vizionat aici:   http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20dl.%20Millea%20Aurel/index.html