Drezina fostului lider comunist Ana Pauker, o limuzină Skoda VOS adaptată pentru mersul pe calea ferată, a fost adaptată cu un blindaj cu plăci de plumb şi cântărea aproape cinci tone. Maşina era un lux rezervat elitei comuniste, iar parbrizul spart ar fi dovada unui atentat eşuat asupra Anei Pauker.
Un obiectiv aproape necunoscut în Sinaia, automobilul-drezină al Anei Pauker, tras pe o mini-şină dezafectată de lângă gară, este una dintre puţinele maşini de acest gen din România şi chiar din Europa. În general, drezinele sunt construite special pentru mersul pe calea ferată, iar mai rar, cum este şi cazul celei din Sinaia, sunt automobile sau microbuze adaptate pentru mersul pe calea ferată. Drezinele-automobil sunt specifice fostelor ţări comuniste, fiind asociate de cei care le foloseau, diverşi lideri comunişti, cu bogăţia, dar şi cu siguranţa. Nu întâmplător, despre drezina din Sinaia se spune că întrunea cele două obsesii ale Anei Pauker: luxul şi asigurarea protecţiei. Doar elita comunistă folosea astfel de maşini-limuzine, adevărate „regine“ pe roţi, concepute încă din fabrică pentru transportul demnitarilor. Potrivit blogului de profil volganeagra.blogspot.ro, în România mai există câteva astfel de drezine, în marea lor majoritate ARO-uri, TV-uri sau microbuze mai moderne, iar în perioada post-comunistă încă se mai foloseau şi alte modele, precum ZIS, Volga şi Moskvich.
Drezina ajungea la 115 km/oră
Exemplarul din Sinaia este o maşină Skoda, cel mai probabil din 1948. Skoda VOS a fost construit în serie foarte mică (aproximativ 100 de bucăţi, dintre care jumătate erau blindate), între 1948 şi 1952. Pentru pasionaţii de mecanică, specificaţiile tehnice includ un motor V8 de 5.195 cmc, împrumutat de la fabrica Praga, care dezvolta 120 de cai putere, iar viteza maximă pentru versiunea blindată ajungea la 115 km/h. Cel mai probabil, automobilul a fost transformat în drezină în anii ’50, prin ataşarea unor roţi din plăci de oţel. Pentru siguranţă, automobilul a fost blindat masiv cu plăci de plumb şi cântărea aproape 5 tone.
Atentatul asupra Anei Pauker
Un amănunt care atrage imediat atenţia în cazul drezinei din Sinaia este parbrizul blindat spart. Ana Pauker, sau „Stalin în fustă“ ar fi fost, potrivit specialistului în istoria CFR Radu Bellu, ţinta unui atentat. Parbrizul drezinei ar fi fost străpuns de glonţul unui pistol-mitralieră, tras de un atentator rămas necunoscut, în staţia CFR Roşiori Nord. După acest incident, plasat în 1949, drezina nu a mai fost folosită niciodată.
Simbol al represiunii comuniste în România, Ana Pauker (1893-1960) a fost liderul neoficial al Partidului Comunist Român imediat după război şi lider al grupării „pro-moscovite“. A fost prima femeie din lume devenită Ministru de Externe (1947). În 1952 a fost acuzată de „cosmopolitism“, arestată şi apoi exclusă din Partidul Muncitoresc Român (devenit ulterior Partidul Comunist Român). Obsesia pentru securitate şi siguranţă, vizibilă şi în cazul drezinei, transpare şi într-un articol din 3 ianuarie 1949 a revistei „Life“. Autorul articolului susţinea că Ana Pauker este cel mai bine păzită femeie din toată ierarhia comunistă şi că, înainte de a deveni ministru, cei care o vizitau pe mondena alee Eliza Filipescu (n.r. – actuala Alee Modrogan) din Capitală erau întâmpinaţi de trei soldaţi cu puşti automate, după o poartă de fier, încă trei în hol şi doi pe fiecare palier. „M-a luat şi pe mine o dată cu maşina, pe locurile din spate, remarcând, ca din întâmplare, că prefera să stea pe locul din faţă pentru că gloanţele ţintite spre o maşină în mişcare nimeresc de obicei partea din spate a acesteia. Acum stă în spatele unui Zis rusesc blindat, cu o gardă de corp înarmată pe locul din faţă şi câte un Ford blindat în faţa şi în spatele limizinei sale“, scria jurnalistul, citat în volumul „Apostolii lui Stalin“, al jurnaliştilor „Adevărul“ Laurenţiu Ungureanu şi Radu Eremia. Până recent, în jurul anul 2007, drezina a fost abandonată în Feteşti, Ialomiţa, iar ulterior a fost adusă la Mogoşoaia, unde a intrat în revizie generală, şi apoi instalată la Sinaia. Reconstruirea integrală nu a mai fost posibilă, având în vedere raritatea pieselor, însă, chiar şi aşa, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate exemplare din ţară.
Sursa: adevarul.ro
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:
http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Cum%
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer