You are here

Ziua Unităţii Germane

Incepând cu 1990 data de 3 octombrie este Ziua Naţională a Germaniei şi la această dată se serbează Ziua Unităţii Germane, deoarece atunci a avut loc reunificarea celor două state germane.

Ziua Unităţii Germane – 3 octombrie a înlocuit sărbătoarea naţională a Republici Federale din data de 17 iunie şi pe cea din 7 octombrie a fostului RDG.

„Unitatea germană redobândită pe cale paşnică, curajul civil încununat de succes de care au dat dovadă mulţi oameni acum 25 de ani, ne întăresc şi astăzi certitudinea că nicăieri în lume nu există un zid atât de înalt şi nicio prăpastie atât de adâncă, care să nu poată fi depăşite. „(Angela Merkel, Cancelarul Republicii Federale a Germaniei, în: „25 de ani de Libertate şi Unitate”, buletin informativ al Guvernului Republicii Federale Germania)

Prezintă:

Uwe Koch - Coordonatorul Departamentului cultură, educaţie şi probleme ale minorităţii germane la Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti

Christiane Gertrude Cosmatu - Subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice în cadrul Guvernului României

Dr. Klaus Fabritius - Preşedinte al FDGR – Regiunea Extracarpatică

Cu participarea:

Grupul instrumental – vocal ZWEI PLUS des DFD Bacău (Mihai Todaşcă, Nicolae Stroi-Melnic, Dumitru Sascău)

Orchestra de suflători KARPATEN – SHOW / dirijor: Hans Groza

Joi 09.10.2014 ora 17.00 - La CASA DE CULTURA FRIEDRICH SCHILLER

Sursa: CASA DE CULTURA FRIEDRICH SCHILLER

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Ziua%20Unitatii%20Germane/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer