Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a organizat duminica, 5 aprilie, orele 13.30 vernisajul expoziţiei Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare - Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare, care a avut loc în Sala V.I.Popa.
Au expus peste 80 de artişti plastici – pictori, sculptori şi restauratori – din întreagă ţară, membrii ai asociaţiei, profesori şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi invitaţi speciali din ţară şi străinătate.
A prezentat criticul de artă Corneliu Antim, preşedinte de onoare al AFAPRR şi dr. Marius Tiţa, istoric de artă.
Curatorii expoziţiei: pictorul Cristian Olteanu, Lector univ. dr. Ion Achiţenie şi Lector univ. dr. Mihai Dumitru.
Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare va putea fi vizitată în perioada 5 aprilie – 17 mai 2015, de miercuri până duminică, între orele 09,00 – 17,00, în Sala H.H. Stahl, Foaier şi în Sala Lena Constante, Şoseaua Kiseleff, nr. 30.
Sursa: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer