Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" găzduieşte, în perioada 4 aprilie - 3 mai, expoziţia de icoane pe sticlă Frânturi de Rai, realizată de copiii Parohiei Bisericii Doamna Oltea din Bucureşti.
Copiii doresc să ofere tuturor celor care vor vizita Muzeul Satului o Frântură de rai, o părticică din sufletele lor - icoane pe sticlă realizate în Postul Paştelui.
Lucrările au fost realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, care au lucrat cu multă dăruire în biserică, sub îndrumarea profesorilor Anamirela Anghel şi Valeria Crăete, în timpul unor cateheze susţinute de preoţii Mihai Popescu, Dragoş Stoica şi Ilie Valentin
Expoziţia Frânturi de Rai va putea fi vizitată în perioada 4 aprilie – 3 mai, în Sala de Sticlă a Muzeului Satului, de miercuri până duminică, orele 9.00 – 17.00, Şos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucureşti
Sursa: Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer