Clădirea, monument istoric, a fost ridicată după planurile arhitectului dalmat Luigi Lipizer, în jurul anului 1860, pentru directorul Poștelor din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, bancherul Cezar Librecht. După abdicarea domnitorului Al. I. Cuza, în anul 1866, Librecht a părăsit țara, locuința fiind cumpărată, la licitație, de G. C. Filipescu, mareșal al Palatului.
Arhitectura construcției reunește elemente de factură romantică și neogotice, reliefate îndeosebi, prin coronamentul alcătuit dintr-o suită de creneluri, cât și prin firidele înscrise cu migală în partea superioară a fațadelor, ca o dantelărie în piatră, care îi conferă clădirii un aer măreț.
Imobilul, compus din subsol și parter, cuprinde numeroase încăperi înalte, iar holul de intrare face legătura cu fiecare salon în parte.Coloanele impozante imprimă un aer somptuos, iar legătura acestora cu restul încăperii se face prin capiteluri, zidărie policromă și o varietate de texturi. Geamurile încăperilor sunt realizate din cristal de Boemia.
În anul 1947, Casa Universitarilor a fost dată spre folosință cadrelor didactice pentru care au fost amenajate săli de lectură, de conferințe, cinema și restaurant.
Astfel, la parterul imobilului fiecare spațiu poartă o denumire sugestivă: Sala de lectură, Sala de șah, Sala de marmură etc.
Acoperișul, iregularitățile, ferestrele, matricea interiorului, împărțirea pe zone de interes, fiecare reprezintă o frază a mesajului estetic transmis.
Casa Universitarilor dispune de o curte generoasă, cu un parc ce o protejează de ritmul alert al străzii și o fântână deosebită, un exemplu a ceea ce însemna luxul și strălucirea unui trai interbelic.
Începând cu anul 2007, Casa Universitarilor se află în proprietatea Universității din București.
În prezent dispune de o sală de concerte cu o capacitate de 120-150 locuri și de alte șase săli cu o capacitate de 20 — 40 de locuri. Săptămânal găzduiește evenimente culturale, reuniuni științifice, conferințe de presă, organizate de Universitatea din București sau de partenerii acesteia.
Sursa: AGERPRES
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer