Mănăstirea Plumbuita

Pe malul râului Colentina, ce traversează cartierul cu același nume din sectorul 2 al Capitalei, departe de atmosfera cotidiană, se află Mănăstirea Plumbuita, cea mai veche mănăstire din București.

Este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, un lăcaș cu o istorie zbuciumată, cu un trecut deosebit. Aici, în 1573, a luat ființă prima tipografie din București și a treia din Țara Românească, în timpul ocupației țariste a fost transformată în închisoare și, tot aici, a funcționat un muzeu al epocii lui Matei Basarab.

Monument de arhitectură tipic muntenească cu influențe de tip gotic din secolul al XVI-lea, mănăstirea are aspect de curte domnească fiind împrejmuită de ziduri groase de cetate. A fost ctitorită de domnitorul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna. Acesta a început construcția lăcașului în anul 1560, dar a fost terminată de domnitorul Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), care în 1585 a închinat așezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Un al doilea rând de ctitori au fost Alexandru Vodă și Ecaterina Doamna, mama sa, care au înfrumusețat mănăstirea și au înzestrat-o cu averi: păduri, mori, vii, terenuri arabile și multe odoare bisericești — vase de cult, icoane, veșminte.

Prin așezarea sa strategică, în nordul orașului, pe drumul care ducea spre Moldova, a însemnat un punct important de apărare împotriva cotropitorilor, servind deseori ca cetate de apărare, marcând astfel viața religioasă și politică din Țara Românească. Mărturie stau ferestrele mici de la beciul din subsol și de la chilii, numai bune pentru flintele soldaților care o apărau. 

Istoria acestui așezământ monahal este legată și de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, care, în timpul Revoluției din 1821 și-a stabilit aici tabăra, pentru a opri ieșirea din oraș a boierilor vremii. De asemenea, în timpul Revoluției de la 1848, mănăstirea a fost transformată în închisoare, autoritățile vremii arestând și încarcerând în beciurile de la Plumbuita, o parte din capii Revoluției.

Numele Mănăstirii Plumbuita i-a fost dat, potrivit unor legende, de locuitorii de pe malurile Colentinei, uimiți de acoperișurile ei neobișnuite, făcute din tablă de plumb. Se spune că Matei Basarab, ajungând să nu mai aibă ghiulele de tun, a pus să se topească acoperișurile mănăstirii, pentru a-și face din ele muniția necesară.

 De-a lungul timpului, mănăstirea a cunoscut zile de glorie, dar și multe incidente și prefaceri. A fost distrusă de cutremurul din aprilie 1595 și de incendiul din 1614 fiind refăcută din temelii în timpul domniei lui Matei Basarab, în anul 1647, în forma în care se află astăzi, inspirată din cea a Mănăstirii Dealu, ctitorită de Radu cel Mare. Atunci i s-au adăugat și Casa Domnească, întărită cu ziduri mari de apărare și a fost fortificată ca o cetate, pentru a putea proteja, la nevoie, familia domnitorului și pe cele ale boierilor valahi.

În secolul al XIX-lea, secularizarea averilor mănăstirești a dus la o degradare treptată a lăcașului de cult, care mai apoi a devenit biserică de mir, dar nu înainte ca starețul Dionisie Ianina, fost stareț atonit la Xiropotamos, să își lase amprenta asupra zidurilor, din vremea sa dăinuind frumosul turn-clopotniță.

Așezământul are cu ziduri groase din cărămidă, din care se înalță turnul clopotniței. Poarta sculptată artistic cu motive florale, este decorată cu chipurile a patru domnitori: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare și Petru cel Tânăr.
În fața zidurilor se află mormântul arhimandritului Simeon Tatu. Dincolo de ziduri, în curtea interioară a complexului arhitectonic Plumbuita se află biserica propriu-zisă, Casa Domnească și chiliile. Biserica mănăstirii are plan triconc, cu turla pe naos, și prezintă atât caractere arhitecturale tipic muntenești, cât și ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidențiază influența arhitecturii moldovenești. Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter și arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea păstrate în București. Casa Domnească găzduiește Muzeul, unde există numeroase busturi din piatră a unor domnitori români, picturi murale originale, precum și multe obiecte de artă religioasă. De asemenea, adăpostește Biblioteca, ce cuprinde o importantă colecție de cărți vechi de 500 de ani.

Aici au apărut în 1582, primele cărți tipărite în București: două Tetraevangheliare și o Psaltire — din care se păstrează numai un fragment, în Biblioteca Națională din Sofia. Tiparul, executat sub îndrumarea monahului Lavrentie și a ucenicului Iovan, prezintă particularități specifice, unice în istoria tiparului românesc, ce nu pot fi confundate cu alte caractere poligrafice din Transilvania sau Țara Românească.

Printre figurile emblematice ale mănăstirii rămân stareții Sofian Boghiu — în vremea căruia, în anii 50, se termina amplul proces de restaurare — și părintele Simeon Tatu cel care a stărețit timp de 40 de ani la Mănăstirea Plumbuita și care a sculptat înaltele porți cu chipuri de voievozi și sfinți.

În prezent, mănăstirea se află în grija binecuvântată a părintelui stareț Visarion Marinescu și adăpostește moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfinților Mucenici Gheorghe, Pantelimon și Ioan cel Nou de la Suceava.

În cadrul apreciatului centru monahal funcționează din 1999, programul social medico-farmaceutic "Vasiliada" realizat cu sprijinul  Patriarhiei Române și  a Colegiul Medicilor și Farmaciștilor din România. De asemenea, funcționează Atelierele Secției de Pictură, Restaurare și Patrimoniu din cadrul Facultății de Teologie din București.

Sursa: AGERPRES

In toamna lui 2014 am vizitat Manastirea Plumbuita dupa 52 de ani.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Manastirea%20Plumbuita/index.html