Muzeul Naţional Cotroceni a organizat joi, 18 decembrie 2014, orele 18.00 tradiţionalul „Concert de Crăciun”, susţinut de Corul Academic Radio, sub conducerea dirijorului Dan Mihai Goia.
Corul Academic Radio a fost înfiinţat în anul 1940 ca ansamblu al Radioului public, cu scopul atât de a susţine concerte în stagiunea ansamblurilor Radio (a capella şi vocal-simfonice), dar şi de a înregistra pentru Fonoteca Radio. Până în prezent, acestea au rămas reperele principale ale activităţii Corului Academic Radio, la care s-au adăgat apariţiile în cele mai importante festivaluri din România, în special în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu”.
La pupitrul Corului Academic Radio au activat de-a lungul timpului nume dintre cele mai importante: Ioan Croitoru (dirijorul care a fondat ansamblul), Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin şi Aurel Grigoraş. În prezent, Corul Academic Radio este pregătit şi condus de Dan Mihai Goia.
Apariţiile discografice ale Corului Academic Radio, apărute în ultimii ani sub sigla Editurii Casa Radio, s-au bucurat întotdeauna de succes de public şi de critică. Cele mai noi dintre acestea sunt “Oremus. Trei secole de muzică sacră”, “Minune prea mare. Colinde de Crăciun”, „Vecerniile“ de Serghei Rahmaninov, „Oratoriile Bizantine de Crăciun şi de Paşti“ de Paul Constantinescu, toate au fost realizate sub conducerea dirijorului Dan Mihai Goia.
Înregistrările Corului Academic Radio sunt apreciate şi în reţeaua Uniunii Europene de Radio (organism care reuneşte Radiodifuziunile publice europene, cu membrii asociaţi din Asia şi America). Prin Radio România Muzical, Corul Academic Radio a participat la cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio.
Dirijorul Dan Mihai Goia a studiat vioara, viola, pianul şi canto, absolvind Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti, unde a abordat dirijatul coral sub îndrumarea unor maeştri precum Marin Constantin şi Petre Craciun.
Membru al Corului Naţional de Cameră ”Madrigal” (între anii 1971-1995) a susţinut concerte la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale, fiind o perioadă şi director general adjunct şi dirijor secund al acestui ansamblu.
Între anii 1997 - 2009, Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic şi dirijorul Coralei Barbateşti Ortodoxe ”Te Deum Laudamus” cu care a susţinut peste 250 de concerte în Bucureşti şi în ţara, turnee în Franţa, Suedia şi Olanda şi a realizat 5 CD-uri ce cuprind muzică religioasă româneasca şi universală.
Dan Mihai Goia este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar din anul 2000 este dirijorul Corului Academic Radio, cu care a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice şi “a cappella”.
În anul 2004 a obţinut titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Activitatea dirijorală şi muzicală a lui Dan Mihai Goia este consemnată şi în ediţia princeps 2002 a Enciclopediei ”WHO’S WHO?” în România, în Lexiconul ”Muzicieni din România”(vol. III) de Viorel Cozma şi a fost apreciată prin acordarea de numeroase premii şi distincţii, dintre care: Diploma de Merit la Cursurile de perfecţionare şi interpretare în cântul coral, decernată de Fundaţia CIEM - MOZART (Val di Non, Italia -1986); Medaliile jubiliare”MADRIGAL XXX”- ”Una vita per l’arte”(1993); ”Pro Arte”(1995); Premium Magnum - Premiul Criticii Muzicale – Fundaţia ”M. JORA”(1993); Diploma de ”Madrigalist de Onoare” şi titlul de ”Madrigalist Ilustru” conferite de Fundaţia ”MADRIGAL - MARIN CONSTANTIN” (1999 şi 2003); Ordinul Meritul Cultural - clasa a II-a - acordat de Preşedintele României (2003); Medalia comemorativă ”Papa Ioan Paul al II-lea”- CITTŔ del VATICANO (2004).
Pentru performanţele realizate cu Corala Bărbătească Ortodoxă “Te Deum Laudamus”, în anul 2004 a primit Crucea Patriarhală - conferită de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist.
La sfârşitul lunii octombrie 2014, cu prilejul finalei celei de-a VII-a ediţii a Concursului de muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” de la Sala Radio, Corul Academic Radio condus de Dan Mihai Goia a susţinut un recital de muzică eclesială. Cu această ocazie, Dan Mihai Goia a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Mulţumindu-vă pentru că aţi fost alături de instituţia noastră în acest an,
colectivul Muzeului Naţional Cotroceni vă urează Sărbători Fericite!.
Sursa: Muzeul Naţional Cotroceni
Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/
Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer