You are here

Biserica Mânăstirii Cașin

Biserica Parohiei Parcul Domeniilor sau Biserica Mănăstirii Cașin, una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din București, se află pe bulevardul Mărăști, în apropiere de Arcul de Triumf.

Biserica Mănăstirii Cașin este cunoscută sub acest nume datorită unei străzi apropiate bisericii parohiale, care a purtat numele localității Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, unde s-au purtat lupte în Primul Război Mondial.

Din punct de vedere arhitectural, biserica îmbină stilul brâncovenesc cu stilul bizantin.

După Primul Război Mondial, în partea de nord a Capitalei s-a înființat un nou cartier, format prin parcelarea Moșiei Herăstrău în locuri de casă cumpărate de funcționarii Ministerului de Agricultură și Domenii. Noii locuitori aveau nevoie și de un lăcaș de cult, astfel în anul 1935 s-a constituit un consiliu parohial format din personalități ale vremii, profesori din Institutul Agronomic în frunte cu Gh. Ionescu Sisești, scriitorul Vasile Militaru, arh. I. Bălănescu. Terenul pentru construcția viitoarei biserici parohiale a fost obținut prin donație de la Primăria Capitalei în anul 1935.

În urma unui concurs de arhitectură, a fost reținut proiectul arhitectului șef al Patriarhiei Române, D. Ionescu-Berechet. Piatra de temelie s-a pus în 23 august 1935, iar executarea lucrărilor s-a atribuit Societății Naționale de Construcții ‘Ing. Liviu Ciulei, prof. Aurel Beliș și Toader Mihail’. Lucrările de construcție au fost finalizate la 15 noiembrie 1938. Lucrările de amenajare exterioară și interioară au fost reluate abia între anii 1946-1956.

Catapeteasma a fost realizată între 1952-1956, după proiectul arhitectului Ionescu-Berechet, de către artiștii I. Dumitru-Bârlad, Constantin Baranschi și Mihai Wagner. Catapeteasma este lucrată, în întregime, din marmură și alabastru, iar icoanele de pe aceasta, din mozaic. Mozaicurile din Biserica Mânăstirii Cașin au fost realizate în întregime din sticlă de Murano.

Între anii 1956-1960, biserica a fost închisă de către autoritățile comuniste, arhiva a fost confiscată, iar preotul paroh Dumitru Manta trimis în închisoare. În anul 1960, biserica a fost redeschisă, iar între 1962-1977 s-au executat lambriurile de marmură, cafasul și icoanele din mozaic de pe catapeteasmă și murale.

Începând cu anul 2007, biserica Parohiei Parcul Domeniilor a fost ridicată la rangul de Paraclis Patriarhal (conform hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial nr. 10.794/10.12.2007).

Biserica are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

Biserica parohială îmbină stilul muntenesc brâncovenesc, având coloane la intrare, cu cel bizantin, vizibil în mozaicurile și planul de cruce greacă centrată, arhitectura înaltă și spațioasă. Are un plan de bază triconc de mari dimensiuni (42 x 29 metri, înălțimea maximă a turlei fiind de 50 de metri, iar suprafața întregii biserici, de 780 mp), cu absida altarului semicirculară, înconjurată de un portic deschis cu arcade. Peste naos se ridică o turlă mare, poligonală, cu ferestre arcuite și colonete pe fiecare muchie. Alte patru turle mai mici, octogonale, tratate similar, sunt înălțate în jurul turlei centrale. Pronaosul este exprimat spre fațada de vest printr-o mare arcadă, în centrul căreia este dispus un mozaic amplu cu icoana hramului, înconjurat de un ancadrament ornamentat.

Biserica a fost ridicată de la sol pe un pachet de 12 trepte din piatră peste care se înalță pridvorul deschis. Acesta are cinci arcade frontale și câte două laterale, sprijinite pe perechi de coloane scunde, din marmură albă, ornamentate în spirală sau cu solzi, după modele vechi, românești. Peretele din spatele pridvorului este placat cu marmură și ornamentat cu icoane în mozaic la partea superioară. Ușile de intrare au basoreliefuri turnate în bronz, reprezentându-i pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ridicarea de la sol a construcției sporește impresia de monumentalitate a acesteia.

Interiorul spațios este înălțat cu turla-Pantocrator. La altar se remarcă bolțile și pereții care au fost decorați în întregime cu icoane din mozaic.

Lambriurile înalte de trei metri, ca și pardoselile, sunt realizate din marmură albă și roșie. Mari icoane din mozaic îmbracă pereții doar la nivelul primului registru iconografic.

Potrivit site-ului Bisericii Mânăstirii Cașin, urmează ca în curând să înceapă lucrările de executare a icoanelor murale din mozaic.

De altfel, în privința continuării împodobirii pereților cu mozaic, preotul paroh Gabriel Cazacu povestea pentru Ziarul Lumina (5 septembrie 2009) că din anul 1976, de când au fost realizate lambriuri de marmură și icoane din mozaic de Murano, nu s-a mai făcut nimic, în subsolul bisericii fiind depozitate nouă tone de mozaic, piatră de Murano.

Sursa: AGERPRES

Mânăstirea Cașin este locul unde mă duceam în tinerețe cu prietenii de înviere, dar și locul unde m-am căsătorit in 1979.       

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Biserica%20Manastirii%20Casin/index.html

Category: 

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer