Biserica Sfantul Gheorghe Nou

Biserica Sfantul Gheorghe Nou este ultima ctitorie a Sfantului voievod Constantin Brancoveanu (1688-1714) si singura sa ctitorie care s-a pastrat pana astazi in Bucuresti. Aceasta biserica are patru hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfintii Martiri Brancoveni, impreuna cu sfetnicul Ianache (16 august) si Sfanta Cuvioasa Parascheva (14 octombrie).

In aceasta biserica au intrat si s-au rugat mari personalitati ale neamului romanesc. In anul 1599, dupa marturia cronicarului Radu Greceanu, voievodul Mihai Viteazul si sotia lui, doamna Stanca, daruiesc acestei biserici Moastele Sfantului Ierarh Nicolae (mana dreapta). In ziua de 29 iunie 1707, Sfantul Constantin Brancoveanu termina de zidit actuala biserica, inchinand-o Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Mai tarziu, in ziua de 17 iunie 1889, tot in aceasta biserica, poetului Mihai Eminescu i se savarseste slujba de inmormantare.

Mormantul Sfantului Constantin Brancoveanu, Moastele Sfantului Ierarh Nicolae (mana), icoana facatoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului (secolul XVIII), un Sfant Epitaf lucrat de Maria Brancoveanu, in timpul exilului, si candela din argint, asezata deasupra mormantului voievodului, sunt doar o parte din comorile duhovnicesti ale acestui sfant locas de rugaciune, aflat la Kilometrul Zero al Romaniei.

Biserica Sfantul Gheorghe Nou - scurt istoric

Una dintre cele mai vechi marturii despre aceasta sfanta biserica este cea a francezului Pierre Lescalopier, care, trecand prin Bucuresti, in anul 1574, consemneaza existenta Bisericii Sfantul Gheorghe. Vechea biserica, anterioara celei consemnate, construita din lemn, pe o temelie din pietre de rau, era insa mult mai veche.

In prima jumatate a secolului al XVI-lea, ajungand in ruina, biserica a trebuit sa fie rezidita. Potrivit cronicarului Radu Greceanu, noua biserica a fost zidita de Dobrus Banul.

Mai multe documente de la sfarsitul secolului al XVI-lea pomenesc de Moastele Sfantului Ierarh Nicolae, care se pastreaza in biserica inca si astazi: "Mana dreapta a Sfantului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecata in argint ales, impodobita cu diamanturi, daruita de Io. Mihail Voievod (Viteazul) si Doamna Stanca, in anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie."

Dupa anul 1625, la indemnul patriarhului Dositei al Ierusalimului, un foarte bogat dregator al Portii otomane, anume Panaiotis Nikusios Mamona, a refacut biserica, dupa modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Tot acesta construieste si o serie de cladiri anexe, in jurul bisericii. Apoi, in timpul domniei lui Antonie Voda (1669-1672), biserica era deja inchinata Sfantului Mormant, din Ierusalim.

Potrivit cronicarului Radu Greceanu, in cel de-al saptesprezecelea an de domnie, Sfantul voievod Constantin Brancoveanu a cautat spre Biserica Sfantul Gheorghe si a refacut-o, din temelie, precum se vede pana astazi. Aceasta biserica este ultima ctitorie a sfantului si singura ramasa de la acesta, pana astazi, in Bucuresti.

Proiectul si lucrarile de constructie au fost dirijate de catre arhitectul Veseleil, ispravnic fiind marele aga Enache Vacarescu, iar pictor bisericesc fiind randuit Parvu Mutu, intemeietor al unei scoli de pictura bisericeasca, in Bucuresti.

Lucrarile de constructie au inceput cu reconstruirea cladirilor imprejmuitoare, zidite de ctitorul Nikusios, care aveau sa inconjoare manastirea pe toate cele patru laturi. Aceste cladiri, avand peste doua sute de bolti, distribuite in parter si etaj, constituiau o adevarata centura de zid, neintrecuta de alte constructii similare ale vremii.

Mai apoi, intre anii 1696-1698, au fost construite casele egumenesti, paraclisul si palatul patriarhal, folosit de catre patriarhii Ierusalimului, atunci cand se aflau in Bucuresti, precum si numeroase alte edificii.

La staruinta patriarhului Dositei al Ierusalimului, in anul 1705, s-a purces la ridicarea noii biserici. Astfel, in anul 1707, biserica era deja zugravita in fresca si inzestrata cu nenumarate odoare si mobilier bisericesc de mare pret, precum si cu multe mosii.

Sfintirea noii biserici a avut loc in ziua de 29 iunie 1707. Sfantul Constantin Brancoveanu, impreuna cu familia sa si cu boierii cei mai de seama, au participat la slujba condusa de mitropolitul Tarii Romanesti, insotit de toti arhiereii si egumenii, precum si de patriarhii Hrisant al Ierusalimului si Gherasim al Alexandriei.

In urma cutremurului din anul 1802, Biserica Sfantul Gheorghe Nou a fost grav avariata. Potrivit unor desene din arhiva, bisericii i-au cazut turlele, pastrandu-se numai postamentul de la turla cea mare. Dupa numai doi ani, in ziua de 28 august 1804, un nou cutremur si un incendiu au devastat orasul, deci si biserica, reparatiile fiind sustinute cu multe eforturi.

Cutremurele de pamant au mai afectat biserica, odata in data de 11 ianuarie 1838 si alta data in ziua de 23 martie 1847. In cadrul celui din urma au fost incendiate toate cladirile din incinta bisericii, inclusiv multe documente importante si obiecte de patrimoniu. Resturile de la cladirile daramate au facut ca terenul din jurul bisericii sa se inalte cu aproape doi metri.

Dupa ultimul incendiu, parti insemnate din biserica au fost refacute, de catre arhitectul Xavier Villacrosse Aine, care a facut o lucrare diferita de forma initiala a bisericii. Din aceasta cauza, biserica a fost denumita "Sfantul Gheorghe Nou". Mai apoi, dupa cutremurele din anii 1940 si 1977, biserica a trebuit sa fie iarasi consolidata si renovata.

In perioada de sistematizare a orasului, regimul comunist a trecut Biserica Sfantul Gheorghe Nou pe lista cladirilor ce trebuiau demolate, insa, datorita faptului ca aceasta se afla in atentia comisiei UNESCO, ea a supravietuit acelei perioade.

Pentru ca biserica sa fie readusa cat mai aproape de infatisarea ei initiala, s-au savarsit numeroase sapaturi arheologice si studii amanuntite, in arhivele tarii. Dupa nenumarate discutii, intre arhitecti de seama si restauratori de monumente istorice, precum si dupa cercetarea atenta a mai multor ctitorii brancovenesti, biserica a inceput sa fie reparata.

Pana in data de 1 ianuarie 1978, cand lucrarile au fost preluate de Arhiepiscopia Bucurestilor, prin purtarea de grija a patriarhului Iustin Moisescu, bisericii I se reparasera decat pridvorul si pronaosul. Astazi, in fata bisericii, pe un soclu monumental, se afla statuia Sfantului Constantin Brancoveanu, realizata de sculptorul Oscar Han.

In data de 20 iunie 1992, Sfantul Sinod a hotarat canonizarea domnitorului Constantin Brancoveanu si a fiilor sai, Constantin, Radu, Stefan si Matei, precum si a vornicului Ianache Vacarescu, martirizati in Constantinopol, in ziua de 15 august 1714, cand Biserica praznuia Adormirea Maicii Domnului, iar voievodul implinea varsta de 60 de ani.

In anul 2008 s-a redeschis santierul de pictura, intrerupt in anul 1998. Echipa de pictori, condusa de maestrul Ioan Moldoveanu, a inceput refacerea picturii, in fresca, in naos si pronaos, in turla din pronaos si in cafasul, in iarna anului 2011 ramanand de pictat numai tablourile votive. In doar trei ani au fost acoperiti cu pictura peste o mie de metri patrati.

Mormantul Sfantului Constantin Brancoveanu

In anul 1720, mormantul Sfantului Constantin Brancoveanu, aflat in partea dreapta a naosului, a fost acoperit cu o placa alba de marmura, de catre doamna Maria Brancoveanu, sotia voievodului. Pe aceasta placa, domna nu a scris nimic, spre a nu fi profanat de turci, care il omorasera de voievod pentru "tradare".

Abia in anul 1914 a fost descoperita o inscriptie a doamnei Maria, scrisa pe candela de argint de deasupra mormantului, care zice: "Aceasta candela, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, lumineaza unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brancoveanu Basarab Voievod... iulie, in 12 zile, leat 7228 (1720)."

In perspectiva anului 2014, cand se vor implini trei sute de ani de la martirizarea Sfintilor Martiri Brancoveni, vor fi facute demersurile necesare pentru scoaterea din mormant a Sfintelor Moaste ale vrednicului domnitor si martir Constantin Brancoveanu, spre a fi asezate la inchinare.

Alte odoare sfinte, aflate spre inchinare !

Moastele Sfantului Ierarh Nicolae (mana dreapta) au fost daruite acestei biserici in anul 1599, de catre voievodul Mihai Viteazul si de sotia lui, doamna Stanca. Acestea sunt asezate, spre inchinare, in partea stanga a naosului bisericii, intr-o racla din argint.

In apropierea mormantului ctitorului, aflat in partea stanga a naosului, se afla icoana facatoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, pictata in cadrul secolelor XVIII-XIX. Aceasta icoana a fost adusa aici dupa demolarea Bisericii Sfanta Vineri, de catre comunisti. Icoana sfintei a fost restaurata in anul 2008. In biserica se afla o a doua icoana a Sfintei Cuvioase Parascheva, care dateaza din secolul al XVIII-lea.

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului (secolul XVIII) este asezata in naosul bisericii, in apropierea raclei cu Moastele Sfantului Ierarh Nicolae. Sfantul Epitaf, lucrat in fir de aur, de catre doamna Maria Brancoveanu, pe cand se afla in exil, dateaza din jurul anului 1714 si se afla asezat langa mormantul voievodului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Biserica%20Sf.%20Gheorghe%20Nou/index.html