Sa facem cunostinta cu Stefanescu Dumitru YO3BD

- Pe nea Titi l-am cunoscut in urma cu foarte multi ani. Aveam un prieten comun, pe nea Costica YO3ARD.
- Nea Titi avea multa documentatie cu caracter specific de radioamatorism: carti, reviste, pe care le-a pus la dispozitia multor radioamatori.
- Poseda un brevet de inventie. Si-a construit foarte multe AMC-uri (aparate de masura si control), dar si un transceiver A412.
- A construit o instalatie TV-satelit.

YO3CCC: Locul si data nasterii?

YO3BD: 14 august 1934 in Bucuresti, cartierul Colentina. Imi aduc aminte cu mare placere despre copilaria mea in acest cartier bucurestean. Dupa terminarea razboiului, aveam cam 10 - 11 ani si locuiam in cartierul Colentina, in zona Doamna Ghica-Baicului. In zona respectiva alimentarea cu energie electrica exista numai pentru iluminatul public, la tensiunea de 110 V. Pe strada mea doar cateva case erau alimentate cu energie electrica; in rest, toti foloseau pentru iluminat lampa cu gaz. Abia prin 1947 - 1948 parintii mei au trecut de la lampa cu gaz, la iluminatul electric cu cate un bec atarnat in mijlocul tavanului, in fiecare camera. In plus, aveam in casa si cateva prize. Aceasta trecere la iluminatul electric a fost o mare realizare. Da, o mare realizare si asta in Bucuresti. Seara tensiunea scadea cam la 70 - 80 V. La nivelul acelor ani si la cunostintele mele din aceea vreme, reuseam sa cresc tensiunea cu aproximativ 20 V construind o priza de pamant pe care o conectam in loc de nulul retelei.

YO3CCC: Nenea Titi, care este prima constructie din domeniul radio pe care ati abordat-o?

YO3BD: Prima mea realizare a fost un detector cu galena. Cred ca iti dai seama ca la nivelul acelor ani nu exista nici un fel de magazin de piese radio. Ce se mai putea procura era cate un condensator variabil pentru a construi un receptor cu galena. Mai aveai nevoie de o bobina si un detector cu un cristal natural de germaniu; cu ajutorul unui varf miscai acel ac ca sa alegi un punct mai sensibil pentru a se asculta in conditii mai bune cele doua posturi de radio romanesti existente la aceea ora. In urmatorii ani am vazut primul aparat de radio cu lampi. Era echipat cu lampi care se alimentau cu 2 V la filament si o baterie de 60 V, de dimensiunea unei caramizi, din care se alimenta anodul lampilor. Lampile erau din seria K. Mai tarziu au aparut si s-au folosit lampi mai economice din seria D la care filamentul se alimenta cu 1,2 V dar alimentarea anodica era tot cam la 60 V. Erai considerat cineva daca aveai un receptor de acest gen.

YO3CCC: Care au fost primele carti de electronica pe care le-ati cumparat?

YO3BD: Primele carti de radiotehnica aparute, de care am luat cunostiinta, de care imi aduc aminte cu mare placere si pe care le-am cumparat, au fost "Radio ABC" si "Manual de radiotehnica" scris de Konteschweller. De asemenea, primul catalog de tuburi electronice l-am cumparat tot de la Konteschweller. Au trecut ceva ani si prin 1960 a aparut "Manualul de radiotehnica", scris de Jereptov, o traducere din limba rusa. A fost primul manual din care se putea invata radiotehnica. Ce era interesant, era faptul ca acest manual avea o serie de intrebari la sfarsitul fiecarui capitol, intrebari la care trebuia sa raspunzi singur. Singura revista straina la care aveai acces si se putea face chiar si abonament, a fost revista "Radio" in limba rusa. Dupa 1950 am aflat ca a aparut si o revista a radioamatorilor.

YO3CCC: Care a fost primul receptor pe care l-ati construit, ca banuiesc ca nu ati ramas in stadiul de detector cu galena?

YO3BD: In aceea perioada, pe strada Regala (azi Aristide Briland) situata intre hotelul Negoiu si Sala Dalles existau mai multe magazine unde se vindeau lampi iar pe strada Smardan existau ceva magazine similare cu cele de pe strada Maica Domnului, de azi. De la aceste magazine se puteau cumpara rezistente si condensatori dar puteai comanda si rezistente pentru letcon. Anumite valori de rezistente se puteau face si la comanda. Am cumparat o lampa KL4 cu care am construit primul meu radioreceptor inspirat din cartile de mai sus, dupa care am trecut la un receptor cu reactie, apoi un receptor 1-V-1, dupa care a urmat unul 1-V-2 si mult mai tarziu o superheterodina. Despre acest tip de receptor am luat cunostinta la cursurile organizate pe strada Batistei, in incinta cladirii cinematografului Fantasio, de la asociatia ARLUS. Cursurile de radiotehnica se tineau cu sala plina si erau tinute de renumitul profesor Aristide Munteanu de care imi amintesc si acum cum ne explica schema bloc a unei superheterodine ca apoi sa ne prezinte pe tabla de scris schema reala a acestei variante de receptor iar noi cursantii ne minunam de ceea ce auzeam. Acest profesor avea un talent deosebit de a tine cursurile, insotite in permanenta de bancuri. De la el am invatat primele notiuni de radiotehnica care mi-au fost de un real folos mai tarziu.

YO3CCC: Cum ati aflat de radioamatori?

YO3BD: Din revista radioamatorilor dar si datorita faptului ca duminica ascultam QSO-urile unor radioamatori cu un aparat de radio care avea si banda de US de 42 m si asa am aflat unde era Radioclubul, pe atunci in strada Jacques Ellias nr. 2. Era situat vis-a-vis de biserica Sf. Gheorghe pe o strada mica perpendiculara pe strada pe care circulau tramvaiele 1 si 21. Tot asa am aflat si de intalnirile lor care aveau loc aici in fiecare marti. La Radioclub i-am cunoscut pe: Macoveanu, Craiu, Ghicadia, Constantinescu Mihai si multi altii de care nu-mi mai amintesc. Imi era drag sa stau si sa-i ascult povestind despre legaturile lor cu radioamatori din toata lumea, unii dintre ei lucrand clandestin numai in telegrafie, atunci fiind probleme cu obtinerea autorizatiei si a unui indicativ de radioamator. Toti aveau cam in jur de 20 ani. Dupa 1945 a urmat o perioada cand toti au lucrat clandestin. Dupa un timp au inceput sa obtina autorizatii, iar radioclubul a fost mutat vis-a-vis de Cismigiu.

YO3CCC: Cand si cum ati devenit radioamator?

YO3BD: In 1955, cu o recomandare de la doi radioamatori mai vechi si fara a urma ceva cursuri am dat examan pentru a deveni radioamator. Examenul l-am sustinut cu Macoveanu, Craiu si Golumbovici. Examenul pentru obtinerea certificatului de emisie se sustinea la radioclub. In 1957 radioclubul s-a mutat langa Turnul Parasutistilor din Parcul 23 August.

YO3CCC: Cand si unde ati facut primele experiente in unde ultrascurte?

YO3BD: In 1957 conducerea AVSAP-ului ne-a pus la dispozitie o camera la ultimul etaj in cladirea de langa Turnul Parasutistilor. Aici, eu si Vulpe Alexei YO3SA am facut primele experiente in unde ultrascurte; atunci, eu aveam indicativul YO3SN. Frecventa noastra de lucru era canalul 1 TV, 52 - 56 MHz; era o banda autorizata si pe aceea frecventa. Impreuna am construit un emitator cu lampi finale LS50, cu modulatie de frecventa. Ca receptor foloseam un televizor de fabricatie sovietica marca Temp 2, care era instalat la mine acasa undeva in Cartierul Colentina unde locuiam in aceea perioada. Astfel am facut primele incercari de transmisie in banda de frecventa autorizata, intre radioclub (YO3KAA) si locul de receptie, adresa mea. Probele au reusit. Intamplarea a facut ca in timpul probelor o vecina de-a mea sa auda ce auzeam si eu in difuzorul televizorului folosit pe post de receptor: yo3kilowatt-AMERICA-AMERICA. Ea a interpretat ca vorbesc cu America si m-a reclamat la Securitate. A doua zi, seful meu m-a trimis la Ministerul de Interne unde am fost retinut timp de 15 ore, dupa care am fost introdus intr-o camera unde mi s-a spus sa precizez ce aparatura de radio-emisie, instrumente si alte piese am acasa. Insotit de seful meu si inca doua persoane mi s-a facut o perchezitie la domiciliu. S-a intocmit un proces verbal iar problema a fost lamurita prin faptul ca eram radioamator autorizat si ca faceam diferite experiente legale.

YO3CCC: Povestiti-mi ceva despre aparatele de radio auto din aceea perioada.

YO3BD: Primele aparate de radio auto care au aparut la noi in tara au fost cele cu lampi care echipau autoturismele marca Moskvich si Volga. Ceva interesant de mentionat pentru aceea vreme este faptul ca alimentarea acestui receptor (care avea numai UL si UM) se facea la tensiunea nominala a autoturismului de 14 V. Acest receptor era echipat cu lampi de 12 V iar tensiunea anodica se realiza cu ajutorul unui vibrator, de fapt un releu cu mai multe contacte care transforma tensiunea nominala a masinii in tensiune alternativa, care la randul ei era redresata (tot cu o lampa) in tensiune continua (250 V) necesara alimentarii anodului lampilor. Era un receptor superheterodina clasic. Durata de viata a acestui releu vibrator era limitata necesitand intretinerea contactelor. Pe atunci nu exista nici solutia de stingere a scanteilor (montarea unui condensator in paralel pe contactele releului) care stricau repede contactele. Mai tarziu au aparut si solutii de protectie. Prin anii 1965 - 1970 odata cu aparitia tranzistorului am trecut la montaje cu aceasta minune a electronicii si imi amintesc ca a fost ceva foarte interesant sa realizez montaje cu unul, doi sau trei tranzistori. Incepusem sa constriesc aparate de radio in cutii cu difuzoare pentru radioficare. Revenind la autoturisme (tot Moskvitch si Volga), o data cu aparitia tranzistorilor a fost inlocuit acel vibrator cu un convertor cu doi tranzsitori care transforma tensiunea nominala de 14V, in tensiune alternativa care era redresata si se obtineau acei 250 V necesari pentru alimentarea anodului lampilor.

YO3CCC: Ce alte carti si reviste pentru radioamatori puteai sa-ti cumperi la vremea aceea?

YO3BD: A existat o perioada cand a inceput sa se faca abonamente la reviste pentru radioamatori aduse din: Ungaria, Cehoslovacia, Polonia Franta, Italia. Dar asta a fost o perioada scurta cam pana prin 1980, dupa care nu s-a mai facut nici un abonament la revistele radio, exceptie facand revista Radio din URSS. Tot in limba rusa se puteau cumpara tot felul de carti tehnice de la libraria "Cartea rusa" situata pe Calea Victoriei vis-a-vis de Teatrul de comedie Constantin Tanase; intre timp cladirea a fost demolata.

YO3CCC: Ce puteti sa-mi spuneti despre sistemele de redare/inregistrare ale sunetului din aceea perioada?

YO3BD: Nu pot sa trec cu vederea sistemele de redarea si inregistrare ale sunetului pe

care le-am apucat dupa 1944. Mai intai tin sa precizez ca parintii mei la vremea aceea aveau un gramofon cu palnie la care se puneau placi cu viteza de 78 ture/minut ce tineau 3 - 4 minute. Acest gramofon avea un mecanism similar cu al unui ceasornic, prevazut cu niste contragreutati ce aveau rolulul sa mentina viteza constanta iar la fiecare placa se intorcea mecanismul cu o manivela; dupa redarea unei placi sau doua trebuia sa schimbi si acul. Un alt sistem de inregistrare redare care provenea dinaitea gramofonului, probabil cu mult inainte de 1944, era urmatorul. Unii dintre noi ne amintim de acele flasnete insotite de un papagal care tragea un biletel in care iti prevestea viitorul. Melodia pe care o emitea aceasta flasneta era inregistrata pe un cilindu cu diametrul cam de 12 cm pe care se infigeau niste stifturi mai scurte sau mai lungi si atunci cand se invartea la manivela, prin niste parghii se trimetea aerul produs de un mecanism similar unei pompe, la un fel de fluier in functie de melodia care se dorea a fi redata. Am prins aparitia pick-up-ului si primele inregistrari pe banda magnetica. Aici mentionez ca primul job pe care l-am avut in 1956 a fost la serviciul de radiocomunicatii (se numea Radio Relee) care era instalat in cladirea radiodifuziunii. Aici, la radio, am vazut primul magnetofon pe care se facea redarea melodiilor la viteza de 76 cm/minut iar pentru fiecare melodie se schimba banda; mai tarziu s-a trecut la viteza de 38 cm/minut. Am prins evolutia video, CD, DVD si acum IP-urile, realizari remarcabile care au intrecut orice inchipuire.

YO3CCC: Cand ati vazut pentru prima data un power-metru/reflectometru?

YO3BD: Pentru ca aparuse necesitatea folosirii comunicatiilor radio guvernamentale intre institutiile statului si mijloacele mobile de transport, prin 1960 a aparut primul emitator/receptor echipat in intregime cu lampi si convertor, echipament achizitionat de la firma Storno. Ce este foarte interesant si demn de retinut, o data cu achizitionarea acestor echipamente, care se instalau atat pe mobil cat si stationar, firma a furnizat si un aparat de reglaj al antenelor. Ce era de fapt acest aparat care ne interesa si pe noi radioamatorii? Era un aparat care a aparut pentru prima data la noi si putea masura unda directa si unda reflectata; pana atunci nu se stia cum se poate regla o antena. Se stia cam ce lungime sa aib? antena pe o anumita banda dar despre cablul coaxial nu se stia cum se adapteaza, nici cel de 50 ohmi, dar nici cel de 75 ohmi. Intre timp a mai fost achizitionata inca o "scula" profesionala pentru reglat antenele de la firma americana Bird. Aceasta era prevazut cu niste sonde de masura speciale (aurite) care nu se puteau desface avand un secret de fabricatie tinut bine ascuns. Prin revistele si cartile de specialitate a aparut solutia masurarii undei directe si undei reflectate si asa au aflat si radioamatorii cam cum se poate regla corect o antena in vederea obtinerii transferului maxim de energie si in acelas timp cam ce secrete ascundeau aparatele profesionale.

YO3CCC: De ce v-ati schimbat indicativul? La inceput aveati YO3SN, iar acum aveti YO3BD.

YO3BD: Prin anul 1967 pe cand lucram la Institutul de Tehnologie Avansata am fost sfatuit (fortat) sa renunt la activitatea de radioamator si ulterior am fost obligat sa depun autorizatia de emisie/receptie pe motiv ca, fiind salariat la ei nu am voie sa intretin legaturi cu strainii.

YO3CCC: Cand v-ati reluat activitatea de radioamator?

YO3BD: In 1980 am intrat din nou in randul radioamatorilor, dar de data asta cu indicativul YO3BD.

YO3CCC: Cu ce v-ati umplut timpul in aceasta perioada de inactivitate ca radioamator?

YO3BD: Mi-am gasit un nou hobby: pasiunea pentru motociclete si automobile. Am studiat posibilitatea imbunatatirii sistemului de aprindere al motoarelor cu ardere interna pe benzina. Pe atunci aveam un automobil DACIA 1100. M-am documentat ce solutii existau pe plan mondial in privinta aprinderii la autoturisme si am ajuns la concluzia ca exista posibilitatea imbunatatirii acesteia prin folosirea a 3 tranzistori in serie; conectand platina in baza acestora se micsora curentul de trecere prin platina iar bobina de inductie se lega in colectorul acestor 3 tranzistori inseriati. Rezultatul nu era decat prelungirea duratei de functionare a platinei. Pentru a imbunatati sistemul de aprindere a fost necesara constructia unei bobine de inductie cu raport mare de transformare cuprins intre 1/200 si 1/250, fata de cea cu care era echipata DACIA, de numai 1/25. Rezultatul, s-a permis marirea curentului prin primarul bobinei de inductie la circa 10 A fata de 2,5 A cat trecea prin bobina de la DACIA. Astfel a aparut prima imbunatatire a sistemului de aprindere la motoarele cu aprindere pe benzina. Sistemul a fost introdus imediat la masinile de curse, solutia imbunatatind sistemul de aprindere prin marirea valorii inaltei tensiuni, liniara pana in jurul valorii de 5000 de t/minut. Odata cu necesitatea maririi turatiei motoarelor la peste 5000 de t/minut si aparitia benzinei cu indice octanic 90, 98 si 100 nici acest sistem nu mai era satisfacator .

YO3CCC: Ce ati facut in continuare?

YO3BD: Dupa indelungi cercetari, cam prin anii 1968 - 1970 impreuna cu Vulpe Alexei am ajuns la solutia folosirii unui convertor care sa ridice tensiunea nominala de 12 - 14 V la 400 V; folosind bobina originala a masinii DACIA, am incarcat un condensator de 1 microfarad si cu un tiristor comandat de platina am descarcat aceasta tensiune pe primarul bobinei de inductie. Rezultatul a fost pastrarea liniara a valorii inaltei tensiuni, liniara in functie de turatie pana la 10.000 t/m. Masuri speciale a trebuit sa luam la: constructia converterului, a protectiei tiristorului, a pastrarii liniaritatii tensiunii si in situatia cand se porneste motorul si tensiunea de alimentare poate sa scada pana la 8 volti; am stabilit curentul optim prin platina ca fiind de 170 mA si asigurarea functionarii corecte a comenzii date tiristorului de catre platina.

YO3CCC: Care a fost pasul urmator?

YO3BD: Am fost "indentificati" de "Ministerul constructiilor" din aceea vreme si in urma demonstratiilor in fata unei comisii ni s-a alocat suma de 2.000.000 lei (suma mare la acea vreme) pentru continuarea studiilor si cercetarilor impreuna cu specialistii de la uzina de autoturisme DACIA-Colibasi. Ni s-au pus la dispozitie 2 autoturisme si 2 motoare. Ni s-a propus sa studiem la OSIM existenta altor solutii pe plan mondial privind aceasta tema si am constat ca aveam elemente ce constituiau o noutate. Ca atare am depus un "Dosar de brevetare" a variantei propuse de noi. Astfel, in 23 martie 1973 am obtinut Brevetul de inventie nr. 57803.

YO3CCC: La ce Saloane internationale de inventii ati participat cu inventia d-voastra?

YO3BD: Solutia fiind considerata ca varianta romaneasca am participat cu un panou demonstrativ la Salonul international de inventii, mai intai la Bruxelles si apoi la Nancy unde ni s-au acordat medalii de aur. Sistemul nostru a trecut de toate procedurile si masuratorile de specialitate, a fost omologat si ni s-a aprobat trecerea la productie Zero. Am construit 1000 bucati si s-au dat la verificare in probe la multe garaje iar rezultatele au fost cele prezentate de noi si confirmate de toti cei carora li s-au dat pentru testare. "Pitestiul" a acceptat solutia, dar fiind interese care ii deranjau pe cei de la autoturisme Dacia nu au facut nici o comanda pentru a se trece la productie de serie. Pe piata romaneasca cu denumirea de APRINDERE ELECTRONICA TIP + ELECTRONICA+ au aparut 10.000 bucati si s-a crezut ca este varianta noastra. De mentionat ca varianta pusa pe piata era de provenienta rusesca, inferioara celei realizate de noi. Asa ca, problema a fost inchisa.

YO3CCC: Ce variante de reflectometre ati realizat?

YO3BD: Prima varianta a fost aceea de a folosi o bucata de cablu coaxial la care, intre tresa metalica si izolatia firului central se introduceau 2 fire pe care se culegeau cele 2 semnale; un capat era pus la masa printr-o rezistenta de 50 - 75 ohmi, iar la celalalt printr-o dioda detectoare se culegea semnalul care era pus in evidenta pe un instrument de 50 micro-amperi. O alta varianta, inspiata dintr-un aparat profesional dar si din reviste de specialitate a fost realizarea unei linii pe o bucata de circuit imprimant; o alta solutie, care mi-a permis realizarea unui reflectometru pentru benzile de 2 metri si 70 cm a fost realizarea unei "cutiute" din alama cu dimensiunile de 20 x 20 x 100 mm in interiorul caruia se afla o bara cilndrica de 10 mm.

YO3CCC: Cum masurati si cu ce, impedanta antenelor si a cablurilor?

YO3BD: Dupa realizarea aparatelor descrise mai sus a venit vremea sa ne punem intrebarea: "Cum masuram impedanta antenelor si a cablurilor de coborare ale antenelor?" Cablul folosit era cel de TV de 75 ohmi caci nici nu se putea discuta de cablu de 50 ohmi. A aparut solutia gasita de "specialistul nostru in radiocomunicatii" Blujdescu Dumitru YO3AL. Ne-a dat solutia folosirii "puntii Winston" care folosea principiul masurarii undei directe si reflectate; schema a fost publicata in revista Radiocomunicatii si radioamatorism. Si astfel am realizat instrumentul cu care acum se putea masura impendata cablurilor si a antenelor. De remarcat faptul ca se poate aprecia valoarea exacta a unui cablu coaxial de 50 - 75 ohmi cu o precizie de plus/minus 0,5 %. Acum se putea stabili si impendanta unui cablu care a fost folosit cativa ani, fata de un cablu nou care are o valoare echivalenta cu un Q foarte ascutit, fata de un cablu vechi care are un Q aplatizat. Tot cu ajutorul acestui aparat simplu am determinat si caracteristica de frecventa a unei ferite ale carei carecteristici nu le cunosteam. In acest fel am realizat bobine toroidale in gama de la 2 la 30MHz dar si pentru benzile de 2 m si 70 cm. Ca exemplu, am construit amplificatoare liniar pentru unde scurte de la 2 la 30 MHz dar si in banda de 2 metri.

YO3CCC: Povestiti-mi ceva despre A 412.

YO3BD: Intre anii 1950 - 1990 un radioamator obisnuit nu isi putea imagina ca ar putea fi vreo data in posesia unui transceiver de fabrica. Asa ca, o echipa de entuziasti, numita echipa LIX, au realizat un "transceiver romanesc" avand ca moduri de lucru SSB si CW si numit A 412. A fost o realizare de mare valoare pe care multi radioamatori sperau sa il aibe pe masa, printre care ma numaram si eu. Dupa ce am intrat in posesia documentatiei detaliata a acestui transceiver (schema, desene de cablaj, desene despre partea mecanica, etc.) am inceput sa-mi procur piesele mentionate in lista de materiale.

YO3CCC: Pai si cu filtrele XF9 cum ati rezolvat?

YO3BD: Problema care s-a ivit acum era cum sa fac rost, de unde si cat costau filtrele "XF9" pentru CW si SSB; in Germania asemenea filtre costau in jur de 150 marci, dar atunci nu aveai voie sa detii nici un fel de valuta, dolari sau marci; EURO inca nu aparuse! Hi! Noroc ca au aparut la radioclub (de la niste casari) cuarturi pe frecvente situate intre 7 si 10 MHz, precum si posibilitatea folosirii cuarturilor de 10,7 MHz recuperate din filtrele folosite la emitatorele profesionale fabricate la IEMI. Atunci, "specialistul nostru" YO3AL a studiat problema si dupa o lunga perioada de "studii" a venit cu solutia salvatoare pe care ne-a dat-o privind constructia unui filtru in scara din cuarturile mentionate mai sus. Acum se punea problema selectarii cuarturilor si atunci a trebuit sa facem un aparat de masurat cuarturi dar ne mai trebuia si un frecventmetru. Intr-o revista italiana am gasit o varianta de frecventmetru cu tuburi Nixie si impreuna cu regretatul nea Costica YO3ARD am realizat fiecare separat cate un frecventmetru care era in stare sa masoare frecvente de la 100 kHz la 30 MHz. In afara de tuburile Nixie toate piesele erau romanesti. Dupa calculelele lui Puiu YO3AL si avand acum si ceva scule am trecut la realizarea filtrelor in scara necesare in transceiverul A 412 pe care le-am realizat cu mijloace proprii atat eu cat si nea Costica, dar si Gelu YO3CYR, Costin YO3CPC, precum si altii pe care nu-i mai tin minte. Asa se face ca aparand in eter cu un astfel de transceiver cu filtru in scara construit in casa, la intrebarea multor radioamatori din QSO-urile efectuate, cand le spuneam ca lucram cu un A 412 nu puteau face diferenta dintre acest home-made si unul de firma.

YO3CCC: Dupa A 412 ce ati mai construit?

YO3BD: "Proiectul" LIX avea ca final de RF o putere de aproximatix 10 W asa ca am studiat problema realizarii unui final de putere ceva mai mare, intre 50 si 100 W. Dupa ceva studii si incercari, am realizat un final cu o lampa. Mai departe, era necesar un alimentator universal pentru alimentarea acestui final de putere: tensiuni de filament, tensiune anodica de 800 V, tensiune de ecran, negativare, alimentare relee, etc. Totodata, mai era nevoie de un adaptor de antena si din acest motiv am construit asa zisul transmatch format din: condensator variabil (normal), bobina variabila, precum si un condensator variabil diferential. Pentru ca acordul corect si regulamentar se face inainte de a intra in emisie pe o rezistenta de sarcina fictiva, am construit 2 rezistente de sarcina (de 50 si 75 ohmi) din rezistente sovietice tip MLT de 2 W calculate si aranjate serie/paralel. Am realizat o rezistenta de sarcina si pentru banda de 2 m.

YO3CCC: Cum ati ajuns la constructia generatorului cu doua tonuri?

YO3BD: Un alt dispozitiv important pentru reglajul unui receptor a fost ideea gasita tot de "nea" Puiu YO3AL de a construi un generator cu doua tonuri. Metodologia clasica de acordare a unui receptor este cunoscuata: un generator de RF pe fecventa de reglaj (de ex. 144 - 146 MHz), un voltmetru electronic cu care se masoara semnalul modulat si un osciloscop care sa functioneze pe frecventa de reglaj pentru a viziona forma corecta la iesire (difuzor). Pentru a folosi metoda celor 2 tonuri am construit un generator de JF cu doua tonuri la care prima frecventa a fost aleasa in jur de 500 Hz (putin mai sus decat frecventa minima a unui filtru de SSB) iar a doua frecventa in jur de 1.800 Hz (putin mai jos decat frecventa maxima a aceluiasi filtru SSB). Aparatul avea posibiliatea alegerii uneia dintre frecvente sau a ambelor frecvente.

YO3CCC: Pai, va mai trebuia inca un aparat!

YO3BD: Ma foloseam si de ajutorul unui generator de RF (GRID-DIP-METRU) pe care i-l au multi radioamatori in dotare, realizat tot home-made. Pe acesta il modulam cu cele doua tonuri si astfel am realizat un instrument pentru reglajul corect si sigur al unui lant de receptie in SSB atat in gama de US cat si in cea de 2 m sau 70 cm. Mai imi trebuia si o sonda de RF cu care sa ma conectez in diferite puncte ale lantului de amplificare, incepand de la intrare antena si pana la intrarea in punctul de JF. Aceasta sonda a fost necesara pentru a scapa de semnalul de RF si a vizualiza cu ajutorul unui osciloscop de JF unul din cele doua semnale sau cele cele doua semnale deodata. Daca reglajul este facut corect, semnalul vizualizat trebuie sa aiba aceeasi sinusoida perfecta ca cea a semnalului care a fost introdus la intrare. Metodologia mentionata mai sus a fost publicata in revistele Tehnium si Radiocomunicatii si radioamatorism.

YO3CCC: Cum si cand v-ati apucat de receptia TV-satelit?

YO3BD: In perioada 1975 - 1990 a aparut posibilitatea receptiei TV prin satelit. De posibilitatea procurarii unui receptor TV-satelit profesional pe vremea aceea nici vorba, asa ca m-am canalizat pe ce se putea face cu posibilitatile existente. Cu mijloace proprii, mai intai a trebuit sa ne procuram aceea piesa numita LNC, care prin anii 1997 - 1998 costa destul de mult si avea un zgomot in jurul valorii de 1 dB; daca puneai mana pe unul cu 0,9 - 0,8 dB era mare lucru. Pentru a avea acces la mai multi sateliti trebuia sa ai o antena parabolica cu diametrul de cel putin 1,8 m.

YO3CCC: De unde v-ati procurat prima antena pentru receptii TV-satelit?

YO3BD: Primele antene din fibra de sticla de 1,8 m erau facute in niste magazii de niste baieti destepti. Am cumparat o astfel de antena si am instalat-o pe balcon la etajul 4. Suportul acestei antene era facut din tabla, iar mecanismul de deplasare a fost construit cu un motor folosit la stergatoarele de parbriz de la autoturismele Dacia, iar axul facut la strung. Tot la strung, din aluminiu, era facuta si antena care se prindea in fata LNC-ului si pe care cautam sa o facem cu cat mai multe cerculete in ideea captarii unei energii cat mai marii. A trebuit sa facem si o sursa de alimentare cu posibilitatea comutarii tensiunii in vederea deplasarii antenei stanga/dreapta.

YO3CCC: Cum faceati reglajul antenei?

YO3BD: Reglajul antenei se facea pe satelitul cel mai cunoscut (ASTRA), care stiam ca se afla la 19,2 grade fata de polul Sud; despre documentatii nici vorba asa ca incercam sa reglam antena in jurul punctului de 19,2 grade GMT pana gaseam satelitul. Ulterior, au inceput sa apara materiale in diferite reviste straine, dar si in Tehnium. Transmisiile prin sateliti au polaritate orizontala sau verticala. Primul reglaj il faceam cu mana, schimband pozitia LNC-ului. Intre timp, in revista maghiara Radiotehnica a aparut o solutie de schimbare a polaritatii cu ajutorul unui mecanism cu un motoras care schimba pozitia unei mici antene introdusa in interiorul LNC-ului. Etapa urmatoare a fost procurarea unei ferite cilindrice (care se fabrica la ICE) pentru frecventa de lucru respectiva. Aceasta ferita era introdusa in interiorul unei bobine care era atasata intre LNC si antena propriu zisa (horn) iar schimbarea polaritatii se facea prin alimentarea cu tensiune a bobinei; fara alimentare lua cealalta polaritate. Urmatoarea etapa a fost rezolvata de fabricantii de LNC-uri care au creeat posibiltatea schimbarii polaritatii prin alimentarea LNC-ului cu o tensiune de 15 V sau 18 V solutie valabila si in prezent. Primele sisteme de TV-satelit au fost transmise analogic, asa ca multi radioamatori au construit receptoare TV-satelit in acest mod. Modelul realizat de mine a fost inspirat din diferite reviste care dadeau amanunte de realizare la nivel de radioamator cu piese romanesti. Acum s-a trecut la transmisie digitala cam in totalitate iar pretul ansamblului: receptor, antena, LNC si mecanism de deplasare, a ajuns la un pret fara concurenta accesibil oricui si le doreste, iar performantele, de exemplu al LNC-ului, au ajuns sa se gaseasca la o performanta incat sa se afirme ca au zgomot de 0,1 dB (sau chiar mai bun), performanta aproape incredibila fata de ce exista in urma cu 10 ani. Si mecanismul de deplasare, care de fapt este un calculator care permite ca dupa progamare sa se deplaseze pe satelitul dorit si chiar sa-l trimiti pe un anumit post TV, realizare care intrece orice ne puteam inchipui inainte de 1989. Performantele LNC-ului la care s-a ajuns a permis acum sa se micsoreze diametrul parabolei incat chiar cu o parabola de 80 cm se pot receptiona in conditii foarte bune toti satelitii aflati in traiectoria noastra de receptie.

YO3CCC: Am vazut ca acum aveti o instalatie industriala.

YO3BD: Tot ce s-a facut a ramas deja de domeniulu trecutului, iar in prezent am trecut la achizitionarea unui echipament TV-satelit de fabrica care functioneaza excelent si asta numai pentru a verifica performantele actualizate ale sistemului de receptie directa prin satelit a posturilor TV destinate marelui public.

YO3CCC: Ce altceva v-a mai pasionat?

YO3BD: Un alt domeniu de activitate de care am fost preocupat in decursul multor ani a fost introducerea diferitelor sisteme de alarma la autoturisme sau cele de apartament care au fost realizate incapand de la introducerea unui releu cu automentiere pana la folosirea tranzistorilor sau a circuitelor integrate. Si in acest domeniu mentionez ca s-a ajuns la asemenea performante de neinchipuit in urma cu ceva ani. Sistemele de alarma existente acum te pot avertiza local, pe telefonul fix sau mobil si chiar prin satelit oriunde te vei afla in lume, pe internet sau GPS. In prezent am achizitionat astfel de echipamente la preturi si performante care nu mai ai de comentat incat te intrebi: "Pana unde se poate ajunge?"

La insistentele mele nea Titi a scos de la "naftalina" o puzderie de aparate construite de dansul de-a lungul anilor pentru a fi fotografiate. Chiar daca sunt prafuite de trecerea anilor iar unele au inceput sa rugineasca, ele demonstreaza pasiunea de care a dat dovada pe parcursul atator ani. O sa enumar in continuare cateva dintre ele: A412, Transmatch, Rezistente de sarcina, Amplificatoare liniare pt. US si UUS, Reflectometru, Z-metru, Grid-Dip-Metru, Generator cu doua tonuri, Montaj pentru verificat cristale de cuart, Wattmetru-Reflectometru, Aprindere electronica, Frecventmetru, etc.

Fotografiile si interviul au fost facute pe 8 decembrie 2009.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Sa%20facem%20cunostinta%20cu%20Stefanescu%20Dumitru%20%20YO3BD/index.html