Un trecator - Ilias Dutescu

Pe dl. Ilias Dutescu l-am cunoscut in urma cu mai multi ani. De cum am aflat unde a lucrat am dorit sa stau de vorba cu dansul mai pe larg despre acest subiect, dar din motive independente de vointa mea, nu s-a putut pana acum.  

Nini: Data si locul nasterii?

Ilias: M-am nascut pe 20 iulie 1949, de Sf. Ilie, caci numai asa putea sa-si nasca copiii mama mea, la zile mari: pe sora mea Ileana a nascut-o in 21 mai 1947, deci, de Sfintii Constantin si Elena

Nini: Unde ati locuit?

Ilias: Am aparut pe lume in casa matusii mele, pictorita Maria Banica, in Bucuresti, B-dul Dacia 39, care-si transformase una din camere in “maternitate”, iar de locuit, am locuit pana prin 1974 in Sos. Pandurilor 41, colt cu strada Nicusor 2. Aici cumparase bunicul meu, in anul 1910, un teren de 625 mp, pe care si-a construit casa, pe care a completat-o in 1938, apoi in 1947. La partea noua de cladire terminata in 1973 am lucrat efectiv intre anii 1971 si 1973, cot la cot cu muncitorii si invatand multe lucruri utile. Eram si “diriginte de santier”.

Nini: Ce faceati efectiv?

Ilias: Ma ocupam cu aprovizionarea, angajarea lucratorilor dar si cu munca bruta de la saparea fundatiei pana la zidarie ori dulgherie.

Nini: De unde atractia asta pentru tehnica?

Ilias: Pasiunea pentru tehnica in general, probabil ca mi se trage si de la unchii mei, in special de la cel cu care am locuit in aceeasi curte, cel care a proiectat si realizat arzatoarele pentru gaze naturale ce-i poarta numele, arzatoarele Seitan. Nini: Unde v-ati mutat?

Ilias: Casa ne-a fost demolata in 14 august 1987 pentru ca s-a construit un bloc.

Vremelnic am locuit si vis-a-vis de casa, pe strada Nicusor 3, in casa primei mele sotii, apoi din 1 iunie 1978, in casa in care locuiesc si acum, in carierul Militari,

B-dul Iuliu Maniu.

Nini: Din ce este compus apartamentul in care locuiti acum?

Ilias: Este vorba de un apartament de 4 camere cu modificari, unele executate chiar din constructie pe baza autorizatiei avute. Sufrageria de 28 mp unita acum cu holul de 16 mp printr-o larga bolta, bucataria de aproape 14 mp, o baie de 12 mp, dormitor, un mare “laborator” (in care imi fac veacul!), inca un grup sanitar si 3 balcoane!

Nini: Cine s-a ocupat de amenajrea casei?

Ilias: Modificarea zidariei, tencuieli, gleturi, zugraveala, vopsitoriile, gresia, faianta etc. toate au fost facute de mine. Singurii mesteri care mi-au intrat in casa au fost cei ce mi-au montat contorizarile la apa si caldura. Instalatiile electrice, inchideri de balcoane, refaceri de instalatii sanitare ori de incalzire, mobilierul, modificari la tamplaria binalelor etc. toate le-am facut personal. Tot asa am zugravit si holul blocului, pana si ghena de gunoi.

Nini: Sotia v-a inteles aceste pasiuni?

Ilias: Voi vorbi la timpul potrivit si de cea care de 15 ani imi este alaturi, datorita careia imi indragesc asa de mult azi cuibusorul nostru, sfatuitor pretios in multele proiecte facute impreuna, femeia de exceptie care este sotia mea, Jeana, cea care m-a incurajat in finalizarea apartamentului si de la care aud mereu numai cuvinte frumoase.

Nini: Sa o luam cu inceputul. Unde ati facut scoala generala?

Ilias: Am facut generala in Sos. Panduri, la scoala 146, aproximativ vis-a-vis de casa mea. Clasele 1 - 7, caci am fost ultima promotie de 7 clase. Din pacate nu tin minte - asa cum se cuvenea, vreun invatator pe care l-am avut in clasele primare. Pentru ca se tot schimbau si nu am avut unul singur pe care acum l-as fi putut numi “Dascal”. Director in aceea vreme a fost Tuzu apoi Vasilescu, am avut profesori la matematica pe Mihai Donos si pe renumitul Grigore Gheba, la istorie si constitutie pe Domnisoru, Tzene la romana, iar intr-a VII-a, Lidia Tzantu la chimie si fizica, Ludmila Cocisiu la rusa, Negrescu Ioana la naturale.

Imi aduc aminte cu mare placere de clasele mari incalzite cu gaze (introduse in Sos. Panduri din 1956), de mirosul de bradolina al dusumelelor de lemn, de holurile spatioase, de ultima sala in care am facut clasa a VII-a si anume la etajul 1, situata deasupra laboratorului de naturale, de imensul hol si treptele ce coborau in spirala spre cancelarie si secretariat!

Nini: Ce va mai amintiti de orele practice?

Ilias: Imi aduc aminte cu placere de interesul aratat in planul de invatamant pentru studiul tamplariei - parca o zi pe saptamana, in sala enorma de la subsol, unde aproape toti aveam propriul banc de lucru. De bunul profesor care m-a facut sa ador atat de mult tamplaria. De minunatele ore petrecute in laboratorul de chimie si fizica, de hipermanganatul de potasiu, de turnesol, de arderea foitelor de magneziu in apa, de bagheta magica ce prin frecare ridica bucatele de hartie.

Nini: Ati pornit bine din start.

Ilias: Ce lume minunata mi se parea! Acele prime cunostinte predate in scoala primara, au fost definitorii in formarea mea. Scoala isi avea propria ei istorie. Impunea respectul cuvenit pe care il emana o cladire impresionanta. In curte mai exista inca soclul unei troite la care se spunea ca s-au inchinat pandurii lui Tudor la trecerea prin Capitala.

Nini: Au urmat anii liceului.

Ilias: Puteam sa urmez liceul 36 sau liceul Lazar care erau aproape de casa si unde s-au dus mai toti colegii mei. Am ales liceul Bolintineanu (nr. 23), tocmai in Rahova. Aici intrase in 1961 (cu doi ani in urma) si sora mea. Si uita asa am ajuns sa facem amandoi aceelasi liceu.

Nini: Va mai amintiti de dascalii pe care i-ati avut?

Ilias: Asta se intampla pe vremea distinsului director Gheorghe Anitei - un om intre oameni, director adjunct fiind Adrian Beldeanu, iar diriginte, eminentul profesor Mircea Handoca. Am avut profesori meritorii ca: Gheorghe Racovita la matematica, Mocanu si Ileana Babes la chimie, Handoca la romana, Nicolescu - naturale, Gheorghe Nicolaescu la rusa, Ionescu Filofteia la istorie, Ionescu Lelia la biologie, Capmare Vladimir si Radu Fasie la fizica, Paul Diaconescu - latina, la sport Tudor, Alexandrescu Elena la socialism, Silvia Ratiu la engleza.

A urmat in 1967 absolvirea liceului, fiind ultima promotie cu 11 clase. Se pare ca am fost si prima promotie ce luam, la absolvirea examenelor finale, diploma de Bacalaureat, care inlocuia vechea denumire, cea de Maturitate.

Nini: In acele vremuri era obiceiul ca elevii, in afara orelor de curs, sa frecventeze si alte cursuri legate de diverse pasiuni.

Ilias: In clasa a X-a, am urmat la Clubul Sindicatelor din Invatamant (B-dul 6 Martie) un curs de depanare radio - TV (profesor Jean Wagner) si cursul pentru radioamatori organizat la Radioclubul Central (str. Dr. Staicovici), cu prof. Palade, obtinand Certificatul de Radioamator emisie-receptie clasa a V-a.

Dar hepatita epidemica contractata pe fondul surmenajului, m-a impiedicat sa sustin si examenul de telegrafie in vederea obtinerii unei clase superioare si in final autorizarea de unde scurte. Asta nu ma impiedica sa fiu un mare FUN al activitatii de radioamatorism, avand multe cunostinte in randul membrilor si participand la unele intruniri.     

Nini: Sa trecem mai departe, la Institutul Politehnic.

Ilias: In luna mai 1967 dadeam examenul la Bacalaureat, iar in 2 iulie dadeam primul examen scris la Institutul Politehnic din Bucuresti. La 10 iulie ma numeam deja “boboc”, intrasem cu 8,92 la Facultatea de Electronica si Telecomunicatii sectia Radiotehnica. Decan al facultatii in perioada cat am fost student, a fost Vasile Catuneanu.

Nini: Ce profesori ati avut?

Ilias: Nu pot sa nu amintesc acum, profesorii renumiti, adevaratii ctitori ai telecomunicatiilor din Romania. In primul rand academicianul Gheorghe Cartianu, seful catedrei de radiocomunicatii, renumit prin studiile sale in domeniul modulatiei in frecventa, cel care mi-a trasat directia pe care aveam sa o urmez timp de 23 de ani (si inca mult dupa aceea!).

Pentru ca asta am facut la viata mea: emitatori radio cu modulatie in frecventa, fiind 23 de ani seful sectiei montaj-reglaj emitatoare MF. Cartianu ne-a fost profesor la Analiza si Sinteza Circuitelor Electrice.

Am mai avut profesori pe:

- academicianul Edmond Nicolau la disciplinele: Masuratori si apoi Antene si Propagare;

- Al. Spataru la Teoria Transmisiei Informatiei, cel caruia ii datoram primele transmisiuni TV experimentale din tara (in Bucuresti incepand cu 23 august 1955);

- Andrei Tugulea la Bazele Electrotehnicii;

- Samachita Gheorghe la Dispozitive Electronice;

- Dumitru Stanomir la Electroacustica si Baze Radio;

- Al. Preda la Receptoare Radio;

- C. Serbu la Televiziune;

- S. Cserveny la Circuite Electronice;

- Roman Stere la Amplificatoare;

- Gheorghe Rulea la Tehnica Frecventelor Foarte Inalte si apoi Radiolocatie.

Nu pot sa nu-l amintesc pe Mircea Ivanciovici care ne-a predat cursul de Emitatoare. Insa pe atunci nu stiam ce va urma sa fac tot restul vietii...

Nini: Cand ati terminat facultatea si ce tema pentru lucrarea de diploma ati avut?

Ilias: Am terminat facultatea in 1973, sesiunea din iunie a examenului de diploma. Tema lucrarii de diploma a fost “Generator complex de semnale”. Realizarea practica s-a facut cu sprijinul fabricii “Electronica” (str. Baicului). La iesirea sa generatorul furniza o gama larga de semnale bine definite in timp (prin vobulare) care foloseau la reglarea partii de MF din radioreceptoare.

Nini: Unde ati fost repartizat in “campul muncii” dupa terminarea facultatii?

Ilias: Am fost repartizat la ICRET, Intreprinderea de Constructii si Reparatii Echpamente de Telecomunicatii. Avea sediul in Posta Vitan. Dupa intocmirea actelor la serviciul Personal in septembrie 1973, vazand ca acestia tocmai se mutau, am avut “indrazneala” sa propun directorului sa mai “stau” o luna acasa sa-mi termin scoala de soferi pentru ca ei tot nu aveau nevoie de mine...

Nini: Vi s-a aprobat?

Ilias; Mi-a fost aprobata aceasta cerere de CFS (concediu fara salariu). Si uite asa, activitatea mea la ICRET s-a desfasurat de la 1 noiembrie 1973 pana la 1 septembrie 1996. Si stupoare!!! ICRET-ul se muta la numai 2 statii de tramvai de casa mea, pe strada Izvor, cam deasupra centralei telefonice subterane (Victoria 5) ce se afla in colt cu str. Dr. Staicovici unde era Radioclubul Central. Pleasca pe capul meu.

Nini: Unde ati fost repartizat?

Ilias: Din prima zi cand am ajuns la ICRET, am fost repartizat la sectia MONTAJ REGLAJ EMITATOARE.

In ICRET am intalnit multi dintre colegii mei de grupa din facultate: Albu Sorin, Mircea Adrian, Ionescu Sorin sau din promotia de la admitere Gheorghe Badiu, ori mai tarziu chiar si din scoala primara - Angelescu Petrus.

Nini: Ce se realiza acolo?

Ilias: Produsul pe care trebuia sa-l realizez se numea “Emitator cu FM pentru emisiuni radiofonice in banda 66 - 73 MHz”. Avea cate doua amplificatoare de cate 3 kW si o rama de insumare a puterilor, deci scotea in antena 6 kW. In rama de insumare mai erau etajele de intrare modulatie, de prelucrare in codorul stereo, etajele de excitatie pana la nivelul de RF - 20 W, automatici de comutare si etajele de control al calitatii semnalului emis, adica: demodulator si amplificator de AF de putere, inclusiv difuzor (boxa).

Nini: La ce se foloseau?

Ilias: S-au folosit mai intai pentru extinderea programului III de radio, apoi pentru programul I (motiv pentru care ICRET-ul a trebuit sa realizeze si un diplexor pentru insumarea pe aceelasi sistem radiant a doua emitatoare pe frecvente diferite). Am preluat activitatea tocmai cand se lucra la emitatorul 4 pentru Urseni (Timisoara), dupa primele montate inca din 1970 (Pietraria - Iasi, apoi Comanesti si Oradea). Si am facut inca 55 de atunci. Ultimul, in 1988 la Slaveni langa Botosani.

Nini: Pentru realizarea produsului finit mai colaborati si cu alte institutii?

Ilias: In sectie la mine se facea absolut totul, ba chiar la inceput si echiparea circuitelor imprimate si intolarea transformatoarelor! Dupa lansarea in productie, verificarea executiei, receptia componentelor, verificare aspectului componentelor vopsite etc., urma montajul, verificarea pe subansamble ori pe global, reglajul surselor de tensiune, a protectiilor si mai apoi reglajul final al emitatorului, urmat de proba de durata de minim 24 de ore. Nu mai spun de reglajul modulelor mici, asa numitele etaje de mica putere, ori cele de masura si control. Nu mai amintesc de modificarile impuse de restrictiile la piesele de import, ca erai obligat sa folosesti numai componente autohtone. De cele mai multe ori foloseam sublerul si creionul mai mult decat ciocanul de lipit ori sonda osciloscopului.

Nini: Munca nu gluma.

Ilias: Era o agitatie continua, o munca uneori peste limita. Dar aveai si satisfactii cand venea beneficiarul si cand toate probele ieseau din “prima”! Urma demontarea, asamblarea in 15 lazi, incarcatul in camion si totul facut impreuna cu oamenii mei. Si apoi deplasarea la beneficiar urmata de operatii inverse, montarea fiderului rigid spre antene ori sarcina artificiala.

Nini: Aveati si situatii neprevazute.

Ilias: Nu amintesca aici multele greutati intampinate. Uneori am scurtat personal feeder-ul de cupru si l-am sudat autogen pentru ca... sudorul nu stia sa sudeze cu aliaj de castolin!! Multe ar fi de povestit si despre eforturi cum ar fi cele 42 de ore de nesomn petrecute la Parang in sala de emisie, sau despre ospaturile “trase” cu ocazia receptiei facute cu mai mari din minister, Directia de Telecomunicatii, uneori la aceste festinuri venind si conducerea ICRET-ului.

15 ani de mare efort dar si de mari satisfactii!

Nini: Banuiesc ca nu tot timpul a fost asa.

Ilias: Au urmat ani mai usori: 1988 - 1996. Nu se mai faceau emitatoare ca nu mai existau bani pentru asa ceva. Ajungeau cele 59 facute de ICRET si inca doua la Costila de la Tesla si Zarat si tot un Tesla la Cerbu (Tg. Jiu).

Nu se intrevedea trecerea la banda “vest” 88 - 108 MHz, desi facusem unul pentru Litoral in turnul de la Eforie, pe 100,1 MHz - folosit de turistii straini.

Nini: Cat era durata de exploatare a acestor emitatoare?

Ilias: Durata de exploatare a emitatoarelor fusese stabilita la 18 ani, dar au functionat pana prin 2004 cand, treptat, s-a renuntat la banda “est” si s-au achizitionat emitatoare americane, Harris, in noua banda acceptata si la noi. Dupa 1988 am mai lucrat pentru introducerea comutarii automate mono-stereo (cu multe alte deplasari), iar dupa revolutie, cand au mai aparut ceva bani, la inlocuirea lampii cehesti RE5XN pe care ne obligasera sa o folosim (platita prin CAER), cu cea pe care o folosisem pana in 1984, cu vechea si grozava lampa Philips, QBL5/3500.

Nini: Ati mai realizat si alt gen de aparatura?

Ilias: Am mai facut doua generatoare de 5 kW pe 13,56 MHz, unul pentru IFA Magurele, altul pentru IPRS-Baneasa folosite pentru producerea plasmei in curent de IF.

In 1990 am realizat generatoare pentru uscarea lemnului incleiat, uscare cu ajutorul curentului de IF, generatoare folosite in industria mobilei (5 - 7 kW la 2 - 3 MHz). Si mare mi-a fost satisfactia cand, in 1995 am fost solicitat, cu contract de colaborare, sa repun in functiune un astfel de generator la fabrica de mobila din Arad. Au mai fost astfel de contracte de colaborare cu IPRS-Baneasa (si a durat ani buni), unde aveau probleme cu generatoare de RF de mare putere folosite in liniile tehnologice; spre exemplu cele cu care incalzeau placutele de siliciu in reactoarele de depunere.

Nini: Ati mai avut si alte colaborari?

Ilias: O astfel de colaborare, transformata mai apoi intr-o permanenta, am avut cu radioul privat al lui Max Banus, radio Tinerama, inca de la infiintarea sa in 1993. Colaborarea a durat pana la 1 august 1999, cand Max a vandut postul de radio, MIX-FM-ului. Acestia mutandu-se intr-un spatiu mult mai mic, nu mi-a mai convenit sa-mi refac acolo laboratorul.   

Nini: Ce s-a mai realizat la ICRET dupa 1990?

In perioada 1992 - 1996, s-au executat la ICRET mai multe statii de emisie pentru posturi private de radio si am facut dese deplasari la montarea lor, la receptie, intretinere etc.

Nini: Cum stateati cu deplasarile?

Ilias: Niciodata nu am inventariat deplasarile. Acum chiar ca-mi pare rau. Sa fi fost 200? Ori mai putine sau mai multe... Era interesant sa stiu unde si cat am stat de fiecare data. O oglinda vie a activitatii mele. Oricum, am vazut tara si

m-am bucurat mereu de schimbarea peisajului. Mai toate emitatoarele de radio erau pe varfuri de munte. Cu masini de teren, cu telescaun ori pe jos, cu “telebutoiul” de la Harghita, am avut ce vedea. Mi-au placut locurile vazute, mi-au placut oamenii, m-am bucurat de respectul lor si ei de al meu. Am cunoscut familiile lor, universul lor, viata lor in pustietatile muntelui.

Nini: Banuiesc ca aveau viata grea acolo sus, pe munte.

Ilias: Traiau, munceau, isi cresteau copii pana la vremea scolii. Ne acceptau pe mine si pe colegii cu care mergeam, ne integrau doua - trei saptamani printre ai lor. Multe, foarte multe ar fi de povestit despre marea familie a acelor care au grija de transmisiile radio, TV, de liniile de radiorelee.

O asemenea solidaritate o mai intalnesti doar la cei din statiile meteo, de altfel facand parte din aceeasi mare familie de prieteni ai muntelui.

Nini: Ce-mi puteti povesti despre ICRET, despre inceputurile lui?

Ilias: ICRET-ul a luat fiinta prin stradania celui mai iscusit, mai omenos si mai harnic om, un suflet generos fara de care nu am fi devenit o intreprindere de renume. Este vorba de George Varga, care, din pacate, din septembrie 2006, nu mai este printre noi. Domnul Varga ne-a fost director din 1967 pana in ianuarie 1988. Completandu-se de minune cu inginerul sef Andrei Chirica si cu “constructorul sef” Dan Serbanescu, a reusit ca noi sa facem lucruri deosebite pentru telecomunicatiile romanesti.

Nini: Ce se mai fabrica la ICRET?

Ilias: Emitatoarele radio de care am vorbit, cam 800 translatoare TV (cu puteri cuprinse intre 5 si 100W), care au adus imaginile Televiziunii Nationale in toate zonele neacoperite ale tarii, liniile de radioreleu facute in colaborare cu firma GTE-Marelli din Italia, care au asigurat si difuzarea programului 2 TV in toate centrele zonale, precum si transportul a mai multor mii de cai telefonice, echipamente pentru siguranta circulatiei feroviare (Indussi), radioreleele de mica capacitate, echipamentele PCM si multe alte produse facute in exclusivitate.

Nini: Antenele unde se fabricau?

Ilias: Am uitat sa adaug ca toate antenele pe care emiteau emitatoarele UUS, translatoarele TV, ori parte din RR, erau produse tot la noi. Despre domnul Varga ar fi multe de povestit, acest energic om ne-a adus din 31 decembrie 1956, in casele multora, primele imagini ale televiziunii de stat, prin emitatorul sovietic montat in Casa Scanteii, la al carui montaj a participat personal, scolindu-se trei luni in URSS pentru aceasta. Cu dragoste pentru aceasta specialitate a transmisiunilor radio si TV, cu practica avuta intr-un centru de emisie inca de la terminarea facultatii, a indragit acest “copil” al ICRET-ului – emitatorul MF, codificat RD10 si mi-a fost mereu aproape, stabilindu-se intre noi un respect reciproc.

Nini: Cand s-a produs pensionarea?

Ilias: La 1 septembrie 1996 datorita multiplelor afectiuni pe care le am am fost pensionat medical.

Nini: Am inteles ca de-a lungul timpului ati cunoscut foarte multi radioamatori. Imi puteti spune cate ceva despre ei, cand si unde i-ati cunoscut?

Ilias: O sa-i enumar intr-o ordine care imi vine acum in minte:

- Vasile Ciobanita YO3APG coleg de facultate la cea de a doua grupa de radiotehnica, sef promotie an 1973.

- Marian Ionita YO3JT cel la care plateam cotizatia de radioamator receptor la sediul din Dr. Staicovici.

- Batraneanu Nicolae YO3CB cel care mi-a bagat microbul in sange la Palatul Pionierilor unde mergeam in fiecare duminica la Cercul Radio si la statia de club YO3KPA; eu locuiam in apropiere in Sos. Pandurilor.

- Josef Paolazzo YO3JP pe care elev fiind, il ascultam in fiecare dimineata cand transmitea QTC-ul. Avea un glas puternic, inconfundabil, de a carui ascultare in eter nu ma mai saturam.

Nini: Asa este, avea o “modulatie” care si mie imi placea.

Ilias: In trecut (anii ’60) emisiunile radioamatorilor erau “normale”, adica cu purtatoare si doua benzi laterale si receptionam multe legaturi radio intre radioamatori (care mai nou, odata cu deschiderea spre vest, se numesc “hami”).

Nini: La ce ascultati emisiunile radioamatorilor?

Ilias: Le receptionam cu usurinta pe receptorul Telefunken Gross Super D770WKK care avea 5 benzi de scurte si o buna receptie gratie unui amplificator suplimentar de RF cu EF13. Ba, imi facusem si un caiet special, un LOG liniat in genul celui vazut la radioclub, in care imi treceam toate legaturile receptionate.

Nini: Unde era in acei ani radioclubul?

Ilias: In treacat amintesc cat de mult am cautat radioclubul municipal Bucuresti si gratie unor poze cam neclare din revista Sport si Tehnica, l-am depistat in parcul stadionului 23 August  pe langa turnul de parasutism. Dupa care surpriza, acesta se muta in strada Dr. Staicovici, intr-o vila de basm, pe care multi nestiutori nu au apreciat-o la valoarea ei. Oare de la cine o fi fost nationalizata ?!

Nini: Prin 1984 am cunoscut un fost taximetrist, pe atunci pensionar, care avea carnet de conducere de prin 1920; l-am intrebat daca imi poate spune cate ceva despre aceasta cladire unde functiona Radioclubul din str. Dr. Staicovici. Spre mirarea mea, a spus ca o cunoaste foarte bine si ca pe vremuri acolo functiona un restaurant.

Ilias: De cate ori mergeam la strandul Bragadiru din parcul Progresu ii admiram pozitia semeata sus pe deal. Aici am facut cursurile de radio si de telegrafie in anii 1965 - 1966 unde ma intalneam des cu nelipsitii Liviu Macoveanu YO3RD, cu care am si dat examenul de radioamator si cu George Craiu YO3RF.

In 1973 aveam sa lucrez la ICRET care se invecina cu Radioclubul Municipal si mergeam dupa cum am spus la dl. Marian Ionita.

Nini: La ICRET ati avut colegi radioamatori?

Ilias: La ICRET am avut coleg radioamator pe Puiu Blujdescu YO3AL.   

Sau mai pe tinerii Dan Burlacu YO3FF, Oprea Nicolae YO3ARK, Cozma  Alexandru George (YO3HZY), de curand cu noul sau indicativ YO3CA.

Prin nea Puiu l-am cunoscut pe Nae Codarnai YO3ZM (pe platforma IFA Magurele), pe nea Costica Topor YO3ARD sau pe Toto Niculescu YO7FT in fostul sediu de la INMT. Tot la ICRET am fost coleg cu Sandu Achim YO3LF si Manea Catanescu Simion YO3FAK.

Nini: Prin delegatiile prin tara ati intalnit radioamatori?

Ilias; In delegatile mele de montaj emitatori radio am cunoscut pe Tiberiu Haiduc YO5BKD, mai intai la statia Oncesti, apoi ca sef de statie la Zalau, pe Sarca Gheorghe YO2APU sef de statie la Magura Boiu si nu in ultimul rand pe Victor Cachita YO5RQ cel care in calitate de sef serviciu TV imi receptiona lucrarile de montaj la amplasamentele din DRTv Cluj.

Nini: Unde ati mai intalnit radioamatori?

Ilias: Am cunoscut multi radioamatori la “petrecerile” de sfarsit de an (Sf. Stefan) tinute fie la Toto (INCAS Militari), fie in sala de langa Piata Amzei, fie la radioclubul din str. Popa Tatu.

Eram mereu invitatul lui Vasile YO3APG si am cunoscut si multi  “Old-hami” printe care pe regretatul Mihai Tanciu YO3CV, cel care prin interesul sau catre pictura, o cunoscuse pe matusa mea, pictorita Maria Banica si-i daduse un QSL pe post de carte de vizita !

Nu pot sa nu il amintesc pe vecinul (de cartier !), Dan Antoni YO3ZA, un apreciat radioamator, plecat  si el de timpuriu dintre noi.

Mergand de foarte multe ori la Radioclubul Municipal, l-am cunoscut pe Lucica Anastasiu YO3AXJ sau la Federatie, in str. Lipscani, l-am cunoscut pe Ghita Dragulescu YO3FU caruia i-am prezentat un bun amic radioamator din Chisinau - Vasile Ghe. Nastase.

Si apropo de YO3FU, nepotul meu Bogdan Constantinoiu este radioamator si are indicativul YO3FUU!

Nini: Stiu ca ati facut ceva donatii de piese electronice.

Ilias: Cand l-am vizitat pe Vasile la Spitalul de urgenta in 27 decembrie 2011, m-a indemnat ca mare parte din aparatura si din componente sa o donez la Palatul Copiilor din Targoviste. Asa se face ca am luat legatura cu Nelu Ghiteanu YO9BXE care la randul sau m-a pus in legatura cu un tanar radioconstructor pasionat, Marius Catalin Stoenescu YO9HZV.

Din cauza putinului meu timp liber, am ramas la stadiul de radioamator receptor, nu mi-am transformat Certificatul de Radioamator clasa a V-a in Autorizatie, dar pot sa afirm ca am fost mereu alaturi de prietenii radioamatori si deci pot spune ca in mod sigur sunt radioamator cu “sufletul” !

Nini: Situatia actuala.

Ilias: Dupa casatoria facuta mult prea devreme (la numai 25 de ani), desfacuta in iulie 1988, a urmat dupa cativa ani sa cunosc fericirea si dragostea adevarata. Este vorba de o colega de breasla a surorii mele, de profesoara de limba romana, Jeana. In fiecare zi dorim sa ne inveselim viata, sa fim mereu alaturi, completandu-ne de minune. Mereu pusi pe glume, veseli, noi mergem prin parcuri tinandu-ne de mana, uimind de multe ori pe cei din jur. Nu stiu cati se pot lauda cu asa ceva. Eu pot si pentru asta ma simt implinit!

In vizita pe care am facut-o acasa la dl. Ilias, am stat de vorba vreo 7 ore; nici nu am simtit cand a trecut timpul. Am ramas uimit ce ceea ce a putut sa faca acest om ca aranjamente in casa; nu se poate exprima in cuvinte. Totul este facut de mana domniei sale: tencuiala, zugraveala, sudura, gresie, mobila etc., etc. Nimic nu este facut la voia intamplarii, totul este gandit in prealabil si executat ireprosabil. Am ramas placut impresionat de dotarea pe care o are: aparat de sudura, doua polizoare, bormasina cu percutie, bormasini normale a avut 8 din care a dat 5, surubelnite de toate marimile, 9 minibormasini manufacturate, fiecare cu alt spiral de la 0,7 la 3 mm, rindele si unelte pentru tamplarie, panouri cu scule si lista poate continua la nesfarsit. La masa de lucru, sertarele sunt pline de scule de calitate: Facom, Beltzer, Bernstein. O parte din ele se vad in fotografiile din album.

Caci, in fiecare zi, domnul Dutescu mai gaseste ceva de mesterit!

Dl. Ilias a fost coleg de facultate cu Vasile YO3APG, despre care acesta spunea: “Ma simt onorat pentru faptul de a fi fost coleg de facultate cu Ilias, un profesionist adevarat, un om de mare sensibilitate”.   

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Un%20trecator%20-%20Ilias%20Dutescu/index.html