Muzeul Costumelor Populare din România

In anul 2003, pe baza donaţiei făcută Muzeului Parlamentului de către soţii Marghioliţa Constantinescu - Rogojan şi Gheorghe Rogojan, s-a deschis o expoziţie permanenta de artă populară românească.

Din partea aceleiaşi familii, statul român a mai primit oferta a inca unei donaţii, de data asta doar de costume populare.

In baza aceastei donaţii, Ministerul Culturii şi Cultelor a propus înfiinţarea unui muzeu special, al costumelor populare.

Muzeul Costumelor Populare din România s-a inaugurat la Palatul Parlamentului pe 24 noiembrie 2004. 

Cine este generoasa donatoare?

Născută la 13 iunie 1926 la Urechieşti, Vrancea, doamna Marghioliţa Constantinescu s-a stabilit la Bucureşti unde a absolvit Academia de Belle-Arte, clasa profesorului Barbu Slătineanu. După terminarea facultăţii se căsătoreşte cu istoricul Gheorghe Rogojan, cel care va fi mulţi ani directorul Muzeului Cornel Medrea. Alături şi împreună cu el a realizat o bogată colecţie de obiecte de factură etnografică dar şi documente şi carte veche.

Domeniul artistic în care a lucrat doamna Constantinescu - Rogojan a fost cel al artelor decorative căutând inspiraţia în arta populară românească. Transpunând în piele ori metal motive preluate de pe iile, cămăşile şi fotele din diferite zone ale ţării a ajuns în contact cu piese de mare valoare. De aici până la a deveni colecţionar a fost doar un pas, înlesnit şi acela de educaţia artistică, de sprijinul soţului care îi împărtăşea pasiunea şi de sfaturile mentorului său, un mare colecţionar.

Colecţionarul este, neîndoielnic, un tezaurizator animat de anumite înclinaţii mai mult sau mai puţin cultivate. Fiecare colecţie, sistematic orânduită, afirmă cu precizie date despre personalitatea şi destinul colecţionarului. Colecţia soţilor Rogojan s-a axat în principal pe obiecte de artă populară achiziţionate timp de aproape o jumătate de veac: costume populare, ceramică, mic mobilier, covoare, icoane, criteriul de selecţie fiind cel artistic.

Pentru aceasta a fost găsită o gospodărie în judeţul Braşov şi o persoană care a fost plătită să o întreţină: aerisit, scuturat, curăţat. Pe măsură ce timpul a trecut soţii se hotărăsc să doneze cea mai mare parte a bunurilor culturale adunate de-a lungul anilor cu condiţia ca ele să fie accesibile publicului. Găsesc prilejul să facă o primă donaţie Muzeului Parlamentului, în 2003.

Rămâneau însă aproape 1000 de costume populare iar ei înaintau în vârstă. Nici cea care le îngrijea nu mai era aşa de tânără. Au luat hotărârea să se adreseze Ministerului Culturii şi Cultelor pentru a dona această colecţie Statului român.

Din contractul de donaţie se desprinde grija dar şi greutatea cu care se despart de aceste obiecte cu o mare încarcatura sentimentală: „În această colecţie eu şi soţul meu ne-am investit 50 de ani din viaţă. Aceşti ani au fost minunaţi, dar şi    plini de sacrificii, pe care numai un colecţionar şi un iubitor de frumos le poate cunoaşte şi înţelege. Cel care a reprezentat un exemplu pentru mine a fost marele profesor şi colecţionar Barbu Slătineanu, care m-a îndrumat în timpul facultăţii. Fiecare obiect din colecţie are povestea lui, veselă sau tristă, are un loc de baştină mai apropiat sau mai îndepărtat, dar cât se poate de românesc. De aceea, pot spune că în aceste obiecte se află o frântură din sufletul şi al soţului meu şi din sufletul sutelor de români pe care i-am întâlnit în peregrinările noastre.

Donez aceste obiecte nu numai Guvernului României, Ministerului Culturii şi Cultelor, ci tuturor românilor, pe care îi invit să le admire şi să se regăsească în ele.

Să fie pentru ei un îndemn pentru mai bine, pentru mai departe”.

Structura colecţiei este următoarea:

- 210 costume populare cuprinzând un număr de 417 obiecte;

- 250 costume populare, cuprinzând un număr de 570 obiecte;

- 10 covoare populare;

- 58 costume populare + 2 şube, cuprinzând un număr de 122 obiecte;

- 85 accesorii ale costumelor populare, cuprinzând 85 obiecte.

Menţiunea expresă a donatoarei este: „nu am nici o pretenţie materială directă sau indirectă în urma prezentei donaţii”.

Pentru a proteja colecţia a înscris totuşi câteva clauze:

Bunurile din colecţia de artă populară la litera A de mai sus, respectiv 210 costume populare, cuprinzând un număr de 417 obiecte să fie expuse în Muzeul Costumelor Populare din România, iar apoi să fie transmise către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Fiecare misiune diplomatică şi oficiu consular va primi câte 5 costume populare aşa cum ele au fost evidenţiate în tabelul anexă, cuprinzând descrierea şi fotografiile acestor costume;

Expunerea tuturor bunurilor din Colecţia de artă populară într-un spaţiu reprezentativ, respectiv Muzeul Costumelor Populare din România la Palatul Parlamentului;

Bunurile donate să nu fie înstrăinate;

Bunurile din colecţia de artă populară menţionate la literele B,C,D şi E să nu fie mutate în alte muzee în afară de Muzeul Costumelor Populare din România;

Donatoarea să aibă dreptul de a supraveghea la buna administrare a Colecţiei de artă populară ce face obiectul prezentei donaţii.

Tot în spiritul grijii faţă de colecţie a desemnat şi doi „consilieri ştiinţifici, în vederea supravegherii bunei administrări a acestei colecţii” şi a făcut menţiunea:” Doresc ca această donaţie să nu fie niciodată atacată sau revendicată de vreun moştenitor de-al meu sau de-al defunctului meu soţ, neavând copii”.

Actul mai cuprinde încă un gest de mare nobleţe al donatoarei: „acordul asupra folosirii gratuite, în scopul promovării imaginii României, artei româneşti, autorului sau deţinătorului operelor, în cadrul oricărei reprezentări şi pe orice suport”.

Donaţia a fost acceptată de Guvernului României care hotărăşte să înfiinţeze o instituţie muzeală, cu personal de specialitate, buget şi spaţiu propriu. Acest spaţiu este situat în clădirea Palatului parlamentului. Pentru donatoare acceptarea înfiinţării muzeului are multiple semnificaţii: plasarea într-un loc care să asigure o bună vizibilitate şi accesibilitate, şi, nu în ultimul rând, ca un act reparator pentru patrimoniul distrus prin ridicarea acestei construcţii în detrimentul unei părţi din vechiul Bucureşti.

Statul român a recompensat strădaniile de o viaţă ale doamnei Constantinescu-Rogojan prin conferirea Ordinului naţional Steaua României în grad de Cavaler, la propunerea ministrului Culturii şi Cultelor, pentru remarcabila contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional.

În anul 2005 Ministerul Culturii şi Cultelor decide hotărăşte ca Muzeul Costumelor Populare din România să se reorganizeze ca unitate fără personalitate juridică şi să funcţioneze ca secţie a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti  sub denumirea de „Muzeul Costumelor”. Se constituie comisiile de specialitate pentru preluarea spaţiului şi patrimoniului muzeal.

Patrimoniul Muzeului Costumelor constituie expoziţia de bază, respectându-se astfel clauzele donaţiei. Spaţiul de expunere şi depozitare este organizat în conformitate cu Legea Muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată şi a Legii 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural mobil, ceea ce implică o responsabilitate profesională specifică. Această responsabilitate face ca Muzeul Naţional al Satului să nu abdice de la profesionalismul care i-a călăuzit traiectoria timp de peste şaptezeci şi cinci de ani.

Sursa: D-na Aurelia Tudor – Directoarea muzeului

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi văzut aici: http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Muzeul%20Costumelor%20Populare%20din%20Romania/index.html